In Articole

Dan Diaconu - Liniște

Sunt vremuri complicate care se complică şi mai mult din minut în minut, din secundă în secundă. Sunt timpuri care arată limpede că totul urmează să se schimbe într-un mod pe care nu ni l-am imaginat. Mişcările sunt brutale, ne iau mereu prin surprindere. Ştirile ne intoxică, aruncându-ne într-o falsă realitate paralelă. Oamenii, şi ei, se schimbă, transformându-se de cele mai multe ori în monştri. Soarele înţelepciunii a fost obtenebrat de perdeaua grea minciunii. Sunt vremuri complicate!

Noi suntem confuzi. Nu-i vina noastră. Timpurile au accelerat schimbarea într-o nebunie fără margini. Ne mişcăm brownian într-o lume fără repere. Ne punem speranţa în tot felul de personaje care apar luminos în orizontul nostru pentru ca apoi, constatând că sunt doar simple elemente de butaforie, să fim dezmăgiţi şi să picăm în deznădejde.

Lumea e bolnavă. Refuzând boala lumii devenim ţintă a ponegririlor, a umilirii, cai de bătaie ai unor vremuri strâmbe. Vina noastră e aceea că vedem ce-o să urmeze. „Meritul” lor e acela că sunt inconştienţi, că se aruncă la modul iraţional în groapa cu jar, convinşi fiind că ceea ce fac fac bine. Încerci să-i scoţi din traiectoria lor către dezastru, iar ei te muşcă, îţi sar la gât cu ură. Am mai cunoscut în istorie asemenea îndrăciri, însă cea de-acum pare una aparte deoarece oamenii sunt deplin pregătiţi să sară de bună voie în barca pierzaniei.

Sunt vremuri complicate în care totul devine fluid. S-au dizolvat munţii, stâncile sunt de carton şi la prima ploaie se dizolvă în masa informă a lichidului uniformizator. Asta-i ceea ce vedem, însă înţelegerea superioară ar trebui să ne spună că ceea ce vedem e fals. Că munţii sunt în continuare munţi, că pietrele sunt şi vor fi mereu pietre. Că minciuna piere fără urmă atunci când ai la dispoziţie lumina adevărului. Că toată mişcarea browniană este un efect al nebuniei celor care se mişcă după repere false.

Nu, ADEVĂRUL n-a murit, LUMINA n-a încetat şi nu va înceta niciodată să (ne) lumineze, VIAŢA va fi mereu aceeaşi, va palpita întotdeauna la fel de viguros şi la fel de inexplicabil. Reperele sunt acolo unde-au fost întotdeauna, nu s-au mişcat şi nu se vor mişca niciodată. Doar nebunia noastră ne-a indus orbirea pe care-o trăim. Totul porneşte de la noi şi ţine strict de noi. Căutăm vine exterioare, dăm vina pe ticăloşii care ne-au devenit torţionari, însă aceasta e doar o mimare a neputinţei, un fel de pasare a responsabilităţii.

Se întâmplă aşa întrucât calea dreaptă e infinit mai grea. E greu atunci când ştii că totul depinde strict de tine şi de nimic altceva din exteriorul tău. Ai muntele-n faţă şi unicul drum posibil spre vârf este poteca micuţă şi accidentată, cea unde primejdiile te pândesc la tot pasul. Poate te atacă sălbăticiile, poate se prăvălesc stâncile peste tine, poate vântul începe să bată tare, poate plouă, poate te trăzneşte, poate te împiedici şi cazi în râpă şi câte şi mai câte. „Ar fi fost mai simplu cu un funicular sau cu un lift” – e primul gând pe care-l ai când vezi că vârful muntelui nici nu se distinge prin nori. „Cel care nu l-a construit e de vină!” – altă iluzie pe care-o inventezi pentru a abandona drumul. Ţi-e frică, niciodată n-ai avut în faţă o asemenea provocare. Şi de ce să faci pasul? Ceilalţi, jos, se distrează, mănâncă bine, beau, sunt bucuroşi. Luând-o pe acea cărare strâmtă moartea te pândeşte la fiecare cotitură. Are vreun sens să abandonezi confortul? Aşa te întorci cu un fals sentiment de „împăcare” între ceilalţi, aşa îţi reiei în tăcere locul banal din turmă. Acolo-i „mai sigur”, e mai mult confort, „acolo sunt toţi”.

Însă ceva îţi spune că greşeşti, te înfiori când dai iar piept cu nebunia şi totul reîncepe. Soluţia e simplă: totul, dar absolut totul depinde strict de tine, de alegerea ta de a-ţi asuma sau nu drumul. Iar cel mai mare secret e faptul că nu vârful e important, ci drumul către vârf. Doar drumul face ca adevăratul vârf să nu fie cel pe care-l văd toţi, ci cel pe care doar tu îl vei şti.

Şi apoi, reîntorcându-te din călătorie, vei constata cu surprindere că lumea e reală, că doar turma şi conducătorii săi n-o pot vedea, că toată dezordinea pică în faţa celor care văd clar şi că, în ciuda zgomotului infernal care te deranja în trecut, liniştea există şi e mai pătrunzătoare decât orice.

Să aveţi o sărbătoare liniştită alături de cei pe care-i iubiţi!

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.

Recent Posts
Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
ucraina, rusia, romania, u-craina, tara de la margine, la margine, corvin lupu, razboiul din ucrainaradu gyr