Daniela Gîfu – Presa din România, între libertate și libertatea cenzurii

daniela gîfu, certitudinea

Daniela Gîfu - Presa din România, între libertate și libertatea cenzurii

În urmă cu mai multe săptămâni, colega mea de la Uniunea Ziariștilor din România (UZPR), Lucreția Berzintu, cunoscută jurnalistă mai întâi în Israel și de peste opt ani la Iași, îmi trimitea o invitație de a deveni membră în Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (AJRP), cu sediul în Canada (https://ajrp.org/), unde are calitatea de secretar. Am răspuns, la început, din curiozitate, la rândul meu având o colaborare foarte bună cu jurnaliștii din diaspora, majoritari, așa cum anunță și numele, în structura organizației.

Am consultat Internetul cu privire la această organizație și aveam să recunosc numele președintelui ei, Cristian Bucur, remarcabil jurnalist de interviu, care a publicat în timpul pandemiei COVID-19 volumul Jurnalism în diaspora (Editura Saga, Rishon le Zion, Israel, 2020).

De altfel, cu sprijinul jurnalistei Lucreția Berzintu, acest volum a fost tipărit și la Iași. Pe de o parte, descoperim file de poveste despre diaspora și despre presa acesteia! Pe de altă parte, înțelegem că jurnalistica devine un instrument prin care reușești să schimbi regulile jocului (jocurilor, mai bine spus?!, ținând seama de diversitatea celor implicați) care se dovedește a fi păgubos pentru un anumit spațiu geografic. Țară mică și condusă așa cum este România atrage după sine mare nesiguranță privind continuarea…

Redeșteptarea românilor devine imperativă…

Cunosc destul de bine, mai ales, presa scrisă din diaspora, în urmă cu peste două decenii aveam să încep o importantă colaborare cu publicații de acolo, ajungând chiar și în colegiile de redacție ale unora (de dragul amintirilor, amintesc perioada 2011-2018, când am fost redactor șef la publicația Destine literare, Montreal). Și acum colaborez, e drept mai puțin ca în anii amintiți, cu unele dintre publicațiile românești din afara țării. Sub egida UZPR, am organizat și Conferința Transatlantică Eminescu-Poe la care au participat și universitari americani, cunoscători și iubitori de cultură românească.

În dorul vremurilor de odinioară, aș aminti nume importante care promovează cuvântul românesc în mai toate colțurile planetei, dragi multora dintre cei care vor citi aceste rânduri: George Roca (Sydney), Dan Toma Dulciu (Viena), Dan Culcer (Paris), Alexandru Cetățeanu (Montreal) și mulți alții.

Așa cum de altfel mă așteptam, membrii acestei entități au dovedit deschidere necondiționată, produsele jurnalistice pe care le realizez alături de poetul și jurnalistul Miron Manega, fiind nu doar promovate imediat, ci și apreciate prin anvergura, originalitatea, modul de documentare și realizare. Cu alte cuvinte, s-a creat în mod natural o nouă punte jurnalistică, realizată cu resurse proprii de către fiecare dintre membrii AJRP.

Ca să înțelegem decizia acestor truditori jurnalistici de a mișca lucrurile spre bine în comunitățile în care au activat, dar și pentru comunitatea mai largă din care facem parte cu toții, vineri, 28 aprilie a.c., ora 18 (ora României), aveam să particip la dezbaterea jurnalistică, în mediul online, tema fiind PRESA DIN ROMÂNIA. Vreau să semnalez faptul că, în prezența unei duzini de jurnaliști (Carmen Avram, Dana Opriță, Nicolae Josan, Ioan Godja, Dan Boanță, Andrei Budușa etc.) s-a demarat o analiză a presei din România privind cenzura, libertatea de exprimare cu privire la respectarea dreptului la intimitate, libertatea presei și democrația, presa și securitatea națională, propaganda și dezinformarea etc. Întrebarea, Cum abordăm analiza presei din România? – ei, bine – rămâne încă deschisă, cei prezenți realizând că este nevoie și de participarea jurnaliștilor tineri și foarte tineri.

În atâtea situații în care drepturile cetățenilor la informații sunt încălcate, este o adevărată provocare să găsești un echilibru între conținutul ilegal și cel dăunător, care reușește să păcălească factorul legislativ, mai ales în mediul online. Atenție!, fără a limita libertatea de exprimare, dacă mai pune cineva preț pe actul juridic și politic fundamental al statului nostru, Constituția României.

A consemnat pentru dumneavoastră Daniela Gîfu via CERTITUDINEA nr. 135/2023.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu