In Articole

De Dragobete vom iubi românește

A venit sfânta Sărbătoare de Dragobete care este echivalentă sărbătorii de Sfântul Valentin, sărbătoare de sorginte celtică, și de data aceasta vom iubi românește, așa cum știm noi mai bine.

Iubirea la români este dintre cele mai trainice. Ne amintim de iubirea ce și-o purtau femeile românce în perioada de socialism atroce ai anilor de tristă amintire ’40-’50-’60, timp în care bărbații lor au fost arestați, torturați, maltratați în toate felurile în închisorile socialiste de la noi, în lagărele de concentrare româno-sovietice. Comemorăm pe Alice Voinescu, Elisabeta Rizea, Aspazia Oțel-Petrescu, Eugenia Iordache Crăciunaș, dar și pe cele care au fost deținute politic în temnițele sovietice de la noi, precum Pangratia Mureșan, Iuliana Preduț Constantinescu, Mihaela Iordache, Ana Iordache Chirulescu, Sultana Iordache Olaru și multe alte femei martire. De ce amintim, acum că este ziua creației și a iubirii, pe cele femei care au suferit și cărora li s-a atacat iubirea și demnitatea umană? Pentru că acolo se află iubirea românească adevărată. Să-ți aștepți soțul chiar și zeci de ani să se întoarcă din temniță acasă în căminul plin de dragoste creștinească reală, înseamnă într-adevăr iubire adevărată și loialitate până la moarte.

Dar să plecăm un pic în timpuri imemoriale și să descriem legenda lui Dragobete.

Înainte, vom studia un pic câteva descrieri ale contemporanilor noștri.

Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicționar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (…), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”.

Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”. Dicționarul menționează (în plan secund) că Dragobete este și o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu același nume”.

Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos și bun”.

Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901, reeditare din 1994), a scris că „în mai multe comune din Muntenia” și mai ales în Oltenia, sărbătoarea creștină „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul” (din 23 februarie) „se numește Dragobete”.

El a afirmat că după credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează.

Dragobetele în aceste părți este o zi frumoasă de sărbătoare”; „băieții și fetele au deci credință nestrămutată că în această zi trebuie ca și ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiți în tot timpul anului”.

Este menționată și o legendă din comuna Albeni, potrivit căreia „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia”. Iovan, sau Ioan, IEOUAN. Analizând simbolistica numelui Dragobete avem Drago si Bet (care poate face aluzie și la Bel). Drago sau Dragon este Fiul Domnului sau Dragonul de Înțelepciune, Zămislitorul de Oameni, sau Hristos în mitologia creștină, iar Bet sau Beth este a doua literă din alfabetul greco-iudaic (beta, la greci) care înseamna și cifra 2, adică dualitatea Sfântului Duh și Maica Domnului, care dă naștere Hristosului, Copilului de Aur al iudeo-creștinilor. Bel fiind același cu Turnul de Foc Belen sau Belem, adică Bethlehem.

Autorul menționat anterior l-a descris ca fiind „o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”. Sântoader sau Sfântul Teo-Dorus, sau Dor, este Sfântul Dor de Dumnezeu de Întoarcere la El.

A fost prezentat în aceeași lucrare și ca zeul dragostei și al bunei dispoziții, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet”.

Ovidiu Focșa, etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat că „despre Dragobete se crede că este un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate și de renașterea naturii.”

Această sărbătoare marca revigorarea naturii și nu numai, ci și a omului care, cu această ocazie, se primenea.

Era o sărbătoare a revigorării vegetației, a vieții în creștere, o dată cu trecerea la anotimpul de primăvară durata zilei creștea, în contrapondere cu noaptea care descrește, ca dovadă și zilele sunt mai însorite.

Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetația dar și oamenii se puneau în acord cu natura, era o nuntă a naturii, însemnând renașterea acesteia, retrezirea la viață, ceea ce este și semnificația centrală a sărbătorii”.

Marcel Lutic a afirmat că în trecut, Dragobetele era „o zi frumoasă pentru băieții și fetele mari, ba chiar și pentru bărbații și femeile tinere”.

Dragobetele mai are și alte nume: „Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion de primăvară”, „logodnicul pasărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”.

Recent Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
gheorghe pipereaernest bernea, simplitate