In Articole, Modelul de Tara

Declaratia de adeziune a secuilor la Unirea cu Romania!

Document „uitat” de secui dar și de istoria românească

Consemnata in documentele unguresti inca la 1128, familia Fay a dat, de-a lungul secolelor, vestiti militari, ambasadori (la inalta Poarta si la Venetia), guvernatori, scriitori, pictori, muzicieni etc., precum Fay Andras (1786-l864), Stefan Fay, clasic al literaturii maghiare si ilustrul Joseph (Iosif) Fay fiul lui Stefan Fay, asupra caruia vom starui in randurile ce urmeaza.

Joseph (Iosif) Fay este autorul „Declaratiei” de adeziune a secuilor la Unirea cu Romania din Parlamentul Romaniei din 1918. Discursul sau a emotionat o tara intreaga la acea vreme. De altfel si celelalte discursuri au fost elogiate de marele istoric roman Nicolae Iorga.

Declaratia prin care se exprima adeziunea secuilor la Unirea cu Romania a fost expusa in Parlamentul Romaniei Mari in februarie 1919. Documentul este considerat unul exceptional, dar ignorat de istorici, scrie Nicu NEAG intr-un amplu si documentat material istoric publicat pe adevarul.ro, alba.comisarul.ro, historia.ro si preluat de romaniabreakingnews.ro.

Joseph (Iosif) Fay a fost doctor in drept international, specialist in istorie si poliglot, a ajuns deputat al secuilor in primul parlament al Romaniei Mari, prieten politic cu Octavian si Eugen Goga, Oct. C. Taslauanu s.a., a devenind ulterior ambasadorul Romaniei la Tokio si Bruxelles. Sotia acestuia cobora din spita lui Ioan Kemeny, general si principe al Transilvaniei (1660-l662). Este si autorul unor Memorii faimoase (publicate in 1856 de Academia Ungara), o exceptionala cronica a Transilvaniei pentru o perioada de treizeci de ani. Traditia s-a continuat prin casatoria lui Stefan Fay (fiul) cu Voica Bogdan, descendenta mai multor familii domnitoare din Moldova – Bogdan, Cantemir, Sturza – si stranepoata a lui Grigore Ghika, ultimul domn al Moldovei.

Din discursul deputatului secui Joseph (Iosif) Fay razbate idea ca secuii au inteles comandamentele politice generate de Unirea Transilvaniei cu Romania, la 1 Decembrie 1918. Mai mult , parlamentarul promite ca secuimea va deveni un factor important in consolidarea si dezvoltarea Romaniei Mari.

Din discursul deputatului secui Joseph (Iosif) Fay razbate idea ca secuii au inteles comandamentele politice generate de Unirea Transilvaniei cu Romania, la 1 Decembrie 1918. Mai mult , parlamentarul promite ca secuimea va deveni un factor important in consolidarea si dezvoltarea Romaniei Mari. Prezentam mai jos, declaratia deputatului secui, reprodusa in „Dezbaterile Adunarii Deputatilor nr. 41/1919-1920”:

„Dlor, inainte de toate va rog sa iertati greselile cuvantarii mele, deoarece in romaneste numai de cateva luni vorbesc. Anume vreau sa vorbesc ceva despre poporul secuilor.Vreau sa va atrag atentia asupra acestui popor de omenire sarguincios. Avand nadejde ca interesele sale vitale vor fi ocrotite in marginile noului stat, secuii au primit cu liniste si cu incredere unirea cu Romania.

‘Partea ce mai mare a vietii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar’. Cum ca asa este, aceasta o dovedeste scurt faptul de parlamentarii maghiari din tinutul Parlament al Romaniei Mare au iesit aproape fara exceptie din sanul acestui popor. Nu tagaduiesc ca au fost si poate sant si de aceia care accentuand lozinci de agitare au voit sa tulbure linistea inteleapta a secuimii, prin lipsa de constiinte si cu usurinta.Dar, domnilor deputati, acestia nu au nici o insemnatate serioasa. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitatituni. Deoarece agitatie nu este. Este insa o frazeologie nabadaioasa cu care conducatorii care isi au pierdut ostirile mai incearca apusa lor putere si fac pe disperatii politicii. Acesti domni se pot agita. Poate se pot chiar innebuni unii pe altii, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor. Poporul acesta stie sa cumpaneasca greutatea stringenta a schimbarilor universal istorice si a evolutiunii, precum se vede si din faptul ca mica noasta natiune, inconjurata de popoare straine, nu s-a putut pastra decat facand numai politica reala.

Domnilor deputati, de multe secole – 1500 (sic) de ani – secuimea traieste stransa intr-un colt in muntii Ardealului. In acest enorm timp partea cea mai mare a vietii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viata traditionala separata a acestui popor a cazut jertfa tendintelor maghiare de unificare soviniste, aproape tot asa ca si existenta altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar.

Cat de dezvoltata a fost constiinta existentei separate a secuilor fata de orice alt popor si chiar si fata de fratele sau maghiar este destul sa o dovedesc cu indicatia declarantului fapt istoric ca ostirile secuiesti au luptat pe la 1600 la Unirea cu ostirile lui Mihai Viteazul. Domnii mei, daca asa a fost in evul mediu, cand de fapt piata nationala a secuimii exista si cand deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atat mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri in evul nou, dandu-si cele mai mici urme de viata secuiasca separata au fost sterse.

‘Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul Romaniei Mari’

Chiar si in timpul cel mai din urma, guvernele ungare nu au recunoscut importanta secuimii unguresti, intr-atata chiar, din Ungaria, puternic dezvoltata de la 1867 incoace, asa zicand numai aceasta regiune a ramas nedezvoltata, neglijata, fara o retea de diferite de oarecare valoare si fara institutii culturale, la inaltimea nivelului modern, asa ca functionarii maghiari trimisi in teritoriul secuiesc considerau numirile in acest teritoriu ca o dizgratie, as putea zice ca o deportatie.

Domnilor deputati prin hotararea Conferintei de Pace, Romania a devenit stapana tarii secuilor si prin aceasta indreptarea neglijentelor a trecut ca o problema asupra guvernului roman. Limitele unei cuvantari parlamentare ar fi inguste ca sa insiram toate cate ar fi de facut, dar a caror realizare cu consideratie si bunavointa mult ar contribui si la buna stare a secuimii si la inflorirea ei, dar si la ridicarea culturii si cinstei statului.

Dintre problemele care asteapta solutii le vom pomeni numai (pe) cateva din cele mai insemnate. Dupa parerea mea, in randul intai ar fi nevoia de construire a retelei de cai ferate, care sa aiba ca rezultat legatura secuimii cu porturile marii.

Legatura aceasta ar fi cu atat mai insemnata cu cat este sigur ca si pana aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud si ca ei, fiind un popor par excellence comercial, trecura pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecura cu carele lor si Carpatii ca sa-si satisfaca trebuintele lor.

D-lor deputati, tot atat de insemnat as socoti si sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor si a scolilor, deoarece din cauza neglijarii seculare de care am vorbit, secuii nu sunt in stare sa-si sustina institutele de cultura cu succes, si numai din propria putere. De mana intai ar fi si chestiunea functionarimii secuiesti. Intr-o natie atat de omogena ca cea secuiasca, indraznesc sa afirm ca ar fi in interesul cel mai inalt al statului sa existe o intocmire care si in administratie si in justitie ar fi favorabila existentei in masa a elementului secuiesc, sarguincios si politiceste element de incredere.

Insa daca sustinand unitatea statului roman, poporul secuiesc si-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de solutiune a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contra la incopcierea trainica a mai bunei intelegeri, care ar lipi pe secui de statul caruia ar avea sa-i multumeasca renasterea vietii sale traditionale.

Ca cetatean credincios al statului roman si ca secui care imi iubesc neamul, am venit in acest loc, nevoind sa tin seama de acea teroare nestapanita a societatii cu care raposatii conducatori au voit sa sileasca pe secui sa se bata cu mori de vant. Noi am adus cu noi incredere si ca raspuns cerem tot incredere.

D-lor deputati, parerile dv. nu trebuie sa le intemeiati pe aparenta, trebuie sa vedeti, sa cunoasteti poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutati-ne ca armele agitatorilor sa le luam prin aceea cand nu veti privi la noi ca invingatorul la invins, ci ca va veti intoarce ca prieten la prieten la acest popor de secui care mult a suferit si care este vrednic de o soarta mai buna. Facandu-se astfel, eu sunt convins ca in scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul Romaniei Mari. ‘Secuii in cea mai mare parte sunt vechi frati ai nostri romani’.”

Dupa declaratia deputatului secui, a luat cuvantul Nicolae Iorga.

„Domnilor, multumesc in numele dumneavoastra domnului deputat baron FAY pentru cuvintele spuse in numele secuilor, care si alaturi de Stefan cel Mare au luptat la Podul Inalt in 1475 pentru apararea Moldovei si a romanismului, si care in cea mai mare parte sunt vechi frati ai nostri romani care si-au pierdut limba lor. Ii multumesc pentru increderea ce o pune in statul roman, care va sti sa pretuiasca aceasta incredere”.

Istoricul Ion Coja sustine ca Declaratia deputatului de Odorhei, Joseph Fay, citita in primul Parlament al Romaniei Mari, este un document exceptional, dar ignorat sau ocultat de istorici. Atat de cei romani, cat si de cei maghiari. Coja apreciaza ca pentru ultimii este de inteles, dar pentru primii nu.

„Ar fi de recomandat ca acest text sa apara si in manualul de Istorie a secuilor, daca acest manual este scris cu un minim de respect pentru Adevar”, sustine istoricul.

Adeziunea secuilor la o convietuire demna si pasnica in cadrul statului national unitar roman este sustinuta si de prof. univ. dr. Ioan Bojan.

„O pozitie de sine statatoare, favorabila Unirii Transilvaniei cu Romania, au adoptat si secuii. La inceputul anului 1920, baronul Joseph Fay, deputat din partea secuilor, a facut urmatoarea declaratie in Parlamentul Romaniei:

«Secuii, avind nadejde ca interesele lor viitoare vor fi ocrotite in sinul noului stat, au primit cu incredere si liniste Unirea Transilvaniei cu Romania»”

Despre Joseph Istvan Fay vorbeste, intr-un interviu publicat in Ziarul Financiar, si nepotul acestuia scriitorul Stefan Fay:

„Bunicul meu dupa Tata, Iosif de Fay, s-a nascut in Transilvania si s-a casatorit cu Gabriela Kemeny, descendenta din Ioan Kemeny. A fost mai intai Capitan de Fagaras, apoi Principe al Transilvaniei. Ioan Kemeny se tragea din familia Micula de pe Somes cu numele maghiarizat in Kemeny. Iosif de Fay, la indemnul insistent al lui lui Octavian si Eugen Goga, al lui Octavian Tazlauanu si al altor mari patrioti romani, a fost deputatul secuimii din Odorhei in Parlamentul Romaniei, iar discursul sau in romana pe care abia o invatase pentru acea ocazie, pe 19 februarie 1920, nu numai ca a fost ovationat, dar si remarcat de Nicolae Iorga, pe atunci presedintele Parlamentului. Regele Ferdinand i-a propus bunicului meu intrarea in diplomatie. A fost numit responsabilul Legatiei Romane de la Tokyo si, invatand pe langa alte 13 limbi si japoneza, a fost ales de ansamblul Corpului Diplomatic din Japonia sa tina discursul la aniversarea Mikado-ului. Apoi a ajuns prim-secretar de ambasada la Bruxelles unde se pare ca a fost asasinat. In orice caz, a fost gasit fara viata, in conditii neelucidate. Pentru meritele sale, a fost decorat cu Coroana Romaniei, Steaua Romaniei si Ordinul Soarelui Rasare al Japoniei”.

Sursa: romaniabreakingnews.ro.

Recent Posts

Leave a Comment

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
mircea eliade, jertfa romanilor, pilotii orbiionut tene, cercetarea istorica, directivele nkvd
%d bloggers like this: