,

Diversitatea Culturală sărbătorită la Turda – Programul complet FITT 2024

festivalul international de teatru turda, fitt 2024

În perioada 28 iunie – 07 iulie, Teatrul Național Aureliu Manea Turda va organiza o nouă ediție FITT, continuând pentru al 8-lea an consecutiv un concept de festival care transformă orașul într-un epicentru cultural.

Cu un program care s-a înnoit la fiecare ediție, pornind de la o temă mereu actuală și relevantă pentru comunitate, FITT a pregătit în această vară o serie de evenimente care marchează tema diversității și se adresează unui public de toate vârstele. Vor fi 10 zile cu momente excepționale, invitați internaționali și spectacole care valorifică excelența scenei teatrale românești. Programul acestui an, care cuprinde spectacole stradale, spectacole lectură, workshop-uri, concerte, expoziții și teatru pentru toate gusturile, va găzdui la Fabrica de Teatru creațiile unor invitați ca Teatrul Regina Maria Oradea, Teatrul Municipal Baia Mare, Teatrul de Vest Reșița, Teatrul Național Satiricus, Chișinău.

În cuvintele domnului primar al Municipiului Turda, Cristian Octavian Matei:

„Festivalul Internațional de Teatru Turda este momentul perfect pentru a celebra diversitatea culturală și artistică. Este șansa de a descoperi o varietate de genuri și stiluri teatrale și de a fi inspirat de noi perspective. Turda are o tradiție culturală bogată, iar Teatrul Național Aureliu Manea este mândria noastră.”

Iar manager-ul TNAMT, Cătălin Grigoraș, ne vorbește despre cea de-a 8-a ediție a FITT:

„Cu peste 400 de artiști invitați și peste 100 de evenimente, în 14 locații diferite din oraș și din jurul orașului, festivalul reușește să strângă în jurul său energii creatoare, bucurii și speranța că se va schimba în bine întreaga regiune. Diversitatea creațiilor artistice care fac parte din festival transformă întreaga comunitate. Anul acesta avem locații în care jucăm în premieră, cum ar fi Teatrul de Vară, Centrul Multifuncțional și Piața Tricolorului Turda sau Centrul de Creație Maidan din Cluj.”

Bilete pentru fiecare dintre evenimentele FITT 2024 se pot cumpăra de pe eventbook.ro sau de la casieria teatrului din Piața Republicii, nr. 15. Detalii despre programul festivalului pot fi accesate pe site-ul oficial tnamt.ro sau fitturda.ro și pe pagina de facebook a festivalului.

Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de creativitatea și inventivitatea artiștilor care vor urca pe scena turdeană!

FITT 2024 – Spectacole Sold Out

În 2024 la FITT peste 100 de evenimente programate în cele 10 zile de festival. au apărut și primele spectacole sold-out:  Îmblânzirea scorpiei, regizat de Anca Sigartău, și Genul Acuzativ, o producție a Teatrului Regina Maria Oradea, în regia lui Mimi Brănescu, sunt deja sold out.

Spectacole memorabile vă așteaptă începând de azi la Fabrica de Teatru, Teatrul de Vară, Piața Tricolorului,Cafeneaua Teatrului, unde vor avea loc în fiecare seară concerte, evenimente muzicale, lansări de album și recitaluri, cu ritmuri și stiluri muzicale potrivite pentru toate gusturile. 

Întregul program, precum și bilete la spectacole, pot fi accesate pe www.fitturda.ro și pe https://eventbook.ro/festival/fitt.

Vă așteptăm să petrecem ore excepționale în compania artiștilor care vor urca pe scena turdeană!

27.06-PROGRAM-FIT-TURDA-2024.pdf

×
Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu