Dromichete, un nume din Pantheonul traco-roman

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/dromihete.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/dromihete.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Lectia data de catre getul Dromichete lui Lisimah, elogiata de antici ca un gest de noblete” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1564128366888{margin-bottom: 0px !important;}”]Pe baza surselor istorice actuale, istoria dacilor nu se poate scrie in mod continuu pana la Decebal. Sunt epoci pentru care ne lipsesc documente. Cu toate acestea, o perioada din istoria indepartata a dacilor este mentionata de izvoarele antice gratie unei figuri admirabile din perioada incipienta a stramosilor nostri: regele Dromichete, aflat in conflict cu un general si urmas al lui Alexandru cel Mare, anume Lisimah. Acesta din urma, dupa moartea lui Alexandru, a devenit conducatorul regatului elenistic din Grecia si Tracia.

Razboiul dintre cei doi a izbucnit, se pare, pe de o parte din cauza pretentiilor macedoneanului de a-si intinde stapanirea la nord de Dunare, iar pe de alta parte Dromichete revendica cetatile de pe malul dobrogean, ele dominand campia munteana. Au fost mai multe lupte, toate nefericite pentru Lisimah. Intr-una din ele, probabil prin 300 i. Hr, a cazut prizonier la daci chiar tanarul Agatocle, fiul conducatorului macedonean. Regele Dromichete s-a purtat insa bine cu el, ba chiar l-a trimis indarat dupa ceva timp inapoi incarcat cu daruri „in nadejdea de a capata prin omenia aceasta pamantul ce i-l rapise Lisimah”, dupa cum spune Diodor din Sicilia.

Regele macedonean avea alte planuri insa. Dupa ce face cuceriri in Asia, el porneste cu o mare armata – istoricul grec Polyainos spune ca 100.000, cifra exagerata probabil – in anul 292 i. Hr. impotriva lui Dromichete. Provizii nu isi luase presupunand ca va gasi la dusman. Armata macedoneana trece Dunarea usor si inainteaza. In drum insa gasesc doar pamant parjolit de daci.

La invadatori se prezinta generalul Seleuthes, oferindu-si serviciile. Asta ii arata lui Lisimah ca in tabara daca erau frictiuni. Totul era insa doar o stratagema. Seleuthes nu era un tradator, ci agent dublu. Ii va conduce pe macedoneni probabil prin Baragan unde acestia vor incepe sa sufere din cauza lipsei apei si a proviziilor. Lisimah e sfatuit sa fuga, dar refuza. Intr-un final, geto-dacii ii inconjoara si invadatorii devin prizonieri.

Dromichete se va purta foare bine cu intrusii. Diodor din Sicilia ne spune: „Ca Dromichaites, regele Tracilor, aratandu-i lui Lysimachus in toate privintele ca il pretuieste si il iubeste, ba numindu-l si tata, l-a dus impreuna cu copiii in orasul care se numea Helis (probabil prin estul Campiei Romane). Ca dupa distrugerea fortelor lui Lysimachus, Tracii, adunandu-se in fuga la un loc strigau sa fie adus in mijlocul lor regele prins, ca sa-l invete minte, fiindca ar trebui ca multimea, care a participat la primejdii, sa aiba oarecari drepturi si asupra prinsilor, dar Dromichaites, opunandu-se pedepsirii regelui, le arata soldatilor ca era in interesul lor sa-l crute pe (acel) om. Caci eliminandu-l pe el, alti regi aveau sa puna mana pe statul sau, poate inca si mai de temut decat cel de dinainte; pe cand daca el scapa, ei vor obtine recunostinta pe care cel crutat le-o datoreaza Tracilor, si vor lua inapoi fara nici un pericol cetatile care mai inainte erau ale Tracilor. Si convingand multimea, Dromichaites ii cauta printre cei prinsi pe prietenii lui Lysimachus si pe cei care se ocupau cu slujirea lui si-i duse la regele prins.

Dupa acestea, savarsind impreuna cu ei o jertfa, ii lua la ospat pe Lysimachus cu prietenii sai si cu cei mai de seama dintre Traci. Pregati doua locuri de ospatare, asternand pentru cei din jurul lui Lysimachus un asternut regesc din cele capturate, iar siesi si prietenilor lui o saltea obisnuita de paie. Tot astfel, fura gatite doua mancari, pentru aceia o multime de felurite bucate asezate pe o masa de argint, iar Tracilor legume si carne foarte simplu gatita, pe o tava obisnuita de lemn asezata pe masa in fata lor. La sfarsit, lor le puse vinul in potire de argint si de aur, iar celor care erau cu el in potire de corn si de lemn, cum aveau Getii obiceiul. Iar la sfarsitul mesei, umplandu-si cel mai mare dintre cornuri si numindu-l pe Lysimachus ‘tata’, il intreba care ospat i se pare lui ca fusese mai regesc, cel macedonean ori cel trac. Iar Lysimachus, raspunzand ca cel macedonean, zise: ‘Atunci de ce ai parasit astfel de obiceiuri si traiul stralucit, ba si o slavita domnie, dorindu-ti sa ajungi la oameni barbari, care traiesc o viata de fiara, si intr-o tara cu ierni grele, ce duce lipsa de cele de zi cu zi si te-ai straduit prosteste sa-ti duci fortele in astfel de locuri in care e invederat ca o putere straina nu are cum sa supravietuiasca?’ Iar la acestea raspunse din nou Lysimachus ca din cauza ca n-a stiut cele legate de aceasta expeditie, dar ca pe viitor se va dovedi un aliat fidel si va rasplati marinimia, ca sa nu ramana in urma celor ce i-au facut bine. Incuviintandu-l cu draga inima, Dromichaites lua inapoi tinuturile cucerite de cei care erau cu Lysimachus si, incoronandu-l cu diadema, il lasa sa plece.”

Intelepciunea cu care Dromichete a rezolvat conflictul cu Lisimah a avut un mare rasunet in lumea antica. Numerosi istorici greci au consemnat-o. Frumoasei epoci a lui Dromichete ii va urma insa o epoca de scadere si tulburare. In spatiul carpato-danubiano-pontic se vor instala celtii, iar pana la Burebista nu vom mai avea o personalitate atat de importanta precum cea a lui Dromichete.

Sursa: Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu – Istoria românilor din cele mai vechi timpuri pana astazi, editura Albatros, Bucuresti, 1971.

Nota redactiei: Frumoasa poveste a lui Dromichaites a inspirat si o piesa de teatru, scrisa de Paul Anghel si jucata la Bulandra, intitulata Regele descult. De remarcat prezenta in numele regelui get a sufixului -ete, viu inca si azi in limba celor care se trag din getii si daci: românii.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!