In Stiri

Educatia, sub asaltul multiculturalismului

Noul curriculum pentru gimnaziu, care ar trebui sa fie aplicat din toamna acestui an, aduce cu sine o noua directie in Educatie. Sub pretextul directivelor Uniunii Europene, scoala urmeaza sa asigure formarea, pas cu pas, a unei identitati multiculturale noilor generatii, identitatea nationala fiind cu desavarsire ignorata. Ne aflam astfel in fata unei noi ideologii, a unui nou program educational. Practic, asistam la o adevarata revolutie culturala, la folosirea invatamantului public pentru indoctrinarea politica cu ideologia marxismului cultural, in buna traditie a perioadei comuniste.

Observam ca noul curriculum a adus marginalizarea disciplinelor identitare si impunerea unor discipline noi, create artificial, servind indoctrinarii politice. Astfel, Limba Romana a devenit victima unui joc cu suma nula, pierzand o ora, la clasa a V‑a, in favoarea Educatiei Sociale. In acest caz, designerii nostri curriculari au fost mai inovativi decat zelosii comunisti nord‑coreeni, care n‑au avut ideea unei indoctrinari atat de timpurii cu pretentioasa filosofie neomarxista a Scolii de la Frankfurt.

Credem ca nu este deloc de dorit si aplaudat implementarea ideologiei multiculturaliste in scoala, pentru ca aceasta ideologie neaga sau ignora identitatea romaneasca. Chipurile, identitatea nationala n‑ar exista ori n‑ar mai fi la moda in Europa sau ar duce la formarea unor atitudini nationaliste, sovine, xenofobe, legionar‑fasciste. Pentru romani, se sugereaza, studiul istoriei nationale ar fi nociv, educatia pentru identitate putand fi facuta doar in familie sau pe marginea santului, in nici un caz in invatamantul public.

Poate ca am intrat fara sa stim in epoca post‑adevarului, a post‑culturii, in epoca corectitudinii politice si a subculturii Facebook, dar tot n‑am reusit sa aflam cand a fost inlocuita cetatenia romana cu o cetatenie multiculturala. De asemenea, nu intelegem de ce noua educatie propune aruncarea unor valori, precum patriotismul, munca, cinstea, la gunoi, pentru a le inlocui cu altele de „viata noua”. Nu a demonstrat nimeni, deocamdata, ca patriotismul reprezinta o anti‑valoare rasist‑xenofoba, trebuind sa fie eliminat din educatie, pentru a fi inlocuit cu multiculturalismul si educatia de gen.

Asteptam inca, din partea ministerului, argumentele si justificarile deciziei de izgonire din educatie a patriotismului, a valorilor nationale si a tot ceea ce tine de educatia identitara. Afirmarea identitatii cetatenilor statului national roman este obligatorie, neexistand reglementari UE care sa interzica acest lucru. Daca scoala nu ofera o educatie identitara, nu formeaza constiinta istorica a noilor generatii, nu este aflata in slujba natiunii romane si a statului roman, atunci ce fel de serviciu public este? In slujba cui se afla atunci, a unor „culturi” imaginare, de dragul de a avea si noi multiculturalism?

De ce romanii sunt discriminati in materie de educatie istorica? Cine si‑a permis sa marginalizeze studiul istoriei nationale? Apoi, designerii noului curriculum ar trebui sa explice ce inteleg prin termenul de „cultura” si unde apare acest termen in Constitutia Romaniei si legislatia Educatiei. De asemenea, ei ar trebui sa ne arate care sunt „culturile” existente in Romania si daca acest stat a devenit multicultural.

Din pacate, observam cu stupoare ca atat noul plan-cadru pentru gimnaziu, cat si programele supuse unei dezbateri formale pun intre paranteze Constitutia in vigoare si L.E.N. Din cate stim, statul de drept se bazeaza pe respectarea Constitutiei, iar art. 1, alin. 5 din legea fundamentala precizeaza: „In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.

Apararea Constitutiei statului national roman, nu a sublimei Constitutii a U.E. (care nu exista, fiind respinsa aproape in unanimitate in 2003, distrugand ideea europeana – n.r.), nenascuta inca, tine de interesul national si de securitatea nationala. Iata de ce, spre exemplu, S.R.I. are o intreaga divizie care se ocupa cu apararea valorilor constitutionale, cu „protejarea valorilor supreme ale statului roman”, cu apararea in fata „agresiunilor asupra valorilor identitare romanesti”.

Este inadmisibil, inacceptabil, un scandal, o bataie de joc, cum ar spune presedintele, sa ignori faptul ca Romania este un stat national si sa nu tii seama de prevederile Constitutiei in filosofia noului curriculum. Tot de la domnul presedinte am aflat ca natiunea romana este vie, putand fi atenta, in alerta si nemultumita. Aceasta apreciere a existentei natiunii romane contrazice insa noul curriculum, care trateaza statul ca fiind multinational si multicultural, iar natiunea ca fiind de mult disparuta.

Un aspect, ignorat sau bagatelizat de multiculturalisti, este acela ca invatamantul public e romanesc, pentru ca, in conformitate cu recensamantul din 2011, s‑au declarat romani 16.792.900 de persoane, reprezentand 88,9% din populatia Romaniei. Formand imensa majoritate a cetatenilor acestei tari, oare romanii nu au dreptul la o educatie identitara, fiind si principalii finantatori, din taxe si impozite, ai scolii publice? Daca identitatea nationala a disparut in Romania, atunci nu s‑ar impune scoaterea adjectivului „national” din titulatura Ministerului Educatiei, acest adjectiv putand fi considerat anacronic si generator de atitudini extremiste?

Situatia este cu atat mai grava cu cat se profileaza o ruptura intre institutiile statului si scoala. Astfel, in timp ce titulatura institutiilor statului exprima identitatea nationala, iar juramintele presedintelui si ministrilor sunt legate de poporul roman si de respectarea Constitutiei, in timp ce valoarea suprema a Armatei Romane, S.R.I. si a celorlalte institutii legate de apararea nationala este patriotismul, scoala promoveaza multiculturalismul si ignora total identitatea nationala.

Este fireasca si legala aceasta situatie? Este normal ca presedintele, Guvernul, Parlamentul si institutiile statului sa se afle in slujba poporului roman, iar scoala in slujba multiculturalismului? Sa intelegem ca I.S.E. este un fel de stat in stat, iar M.E.N. o institutie autonoma, separatista, care nu recunoaste si nu respecta Constitutia Romaniei? In fapt, viziunea autorilor noului curriculum se dovedeste a fi antinationala, discriminatorie fata de imensa majoritate a cetatenilor acestei tari si in raspar cu prevederile Constitutiei si ale M.E.N.

Planul‑cadru si programele reprezinta proiectul educational al Romaniei de maine. Dupa cum a fost creionat profilul dezirabil al absolventului, dupa cum arata noul curriculum, vom avea un cetatean fara identitate si orizont cultural, un cetatean, in schimb, bine indoctrinat cu dogmele multiculturalismului, gata sa respecte orice daca tine de diversitate, chiar daca despre sine nu stie mai nimic, in afara de faptul ca are interese personale si trebuie sa‑si respecte propriile valori si pe cele ale grupului din care se intampla sa faca parte.

Daca un astfel de profil este dezirabil pentru unii politruci ai corectitudinii politice, ma indoiesc ca acesta este tentant pentru societatea romaneasca de astazi, oricat ar fi ea de dezinteresata de viitor. Proiectul omului de maine nu poate fi acela al ignorantului multiculturalist, plin de complexe de superioritate. De fapt, cetateanul fara identitate nationala ori cu identitati multiple este un profil indezirabil in epoca turbulentelor si incertitudinii.

Dupa ce in 2016 a fost aprobat un plan‑cadru pentru gimnaziu prin care au fost introduse abuziv noi discipline, precum Gandire critica si drepturile copilului (clasa a V‑a) si Educatie interculturala (clasa a VI‑a), discipline care nu servesc dezvoltarii competentelor civice ale elevilor si nu sunt relevante pentru educatia acestora, in prezent au fost supuse unei dezbateri formale noile programe, venite cu o intarziere de peste o jumatate de an, acestea fiind, cum era de asteptat, gandite exclusiv din perspectiva multiculturalista, avand menirea „sa stimuleze asumarea multiculturalitatii si multiperspectivitatii” si sa formeze „mecanisme intelectuale care sa previna orice forme de nationalism”.

Introducerea unor noi discipline si noi programe, servind unei indoctrinari multiculturaliste camuflate, nu poate fi aplaudata. In primul rand, importanta unei discipline este data de relevanta pe care o are in formarea personalitatii elevului, de impactul in plan educational. Nu toate disciplinele sunt egal importante si nu ar trebui sa existe mai multe discipline abordand aceeasi problematica, acelasi spatiu al educatiei. Nu vad de ce am multiplica disciplinele pentru un singur domeniu, de ce am fragmenta inutil cunoasterea, mai ales in conditiile unui buget de timp limitat.

Apoi, daca misiunea scolii este sa educe si sa instruiasca, de ce sunt introduse, in conditiile unor restrictii asupra bugetului de timp, discipline urmarind indoctrinarea si controlul gandirii? Nu stim sa existe discipline socio‑umane purtand numele de multiculturalism si drepturile copilului. Si atunci, ce cauta acestea in aria „Om si societate”? Unde vor fi gasiti profesorii pentru a le preda? Ideologiile, activistii si indoctrinarea sunt una, educatia si disciplinele socio-umane cu totul altceva. Din acest punct de vedere, noul curriculum lasa impresia ca este realizat de activistii lui Ceausescu de la „Stefan Gheorghiu”, reconvertiti la marxismul cultural si la alte „isme” asa‑zis progresiste.

Planul‑cadru si programele sunt documente oficiale emise de M.E.N. Prin aceste documente, M.E.N., ca reprezentant al statului, transmite idealul educational, ideologia statului, sistemul sau de valori, memoria si identitatea sa. Un stat national care promoveaza multiculturalismul isi neaga propria identitate. Este cel putin ciudat ca ideologia multiculturalismului sa fie promovata de un stat national, in timp ce identitatea nationala este ignorata.

Anul 2016 a fost unul al asaltului corectitudinii politice asupra Educatiei, anul construirii omului nou, al mankurtizarii. A introduce pe furis marxismul cultural in invatamantul public, dupa ce marxism‑leninismul a fost experimentat o jumatate de secol si a fost condamnat in 2006, reprezinta un scandal de proportii, peste care nu se poate trece cu usurinta. Sa intelegem ca marxism‑leninismul a fost totalitar si nociv, in timp ce neomarxismul reprezinta o culme a democratiei?

De ce este inlocuit internationalismul proletar stalinist cu multiculturalismul? Nu ar trebui sa vedem cine isi asuma introducerea pe furis a ideologiei corectitudinii politice in gimnaziu? Nu analfabetismul functional, infloritor dupa doua decenii de reforme, ci implementarea corectitudinii politice si edificarea omului nou par a fi grijile mari ale I.S.E. si M.E.N.

Atletii marxismului cultural au reusit sa intre cu tavalugul corectitudinii politice in invatamantul public, care a devenit unul ideologizat si ideologizant. Pana si o analiza sumara a planului‑cadru si a programelor poate releva acest lucru. Revolutia culturala, inceputa cu invatamantul primar, continua acum la gimnaziu, colectivizarea ideologica urmand sa se incheie cu liceul.

Este drept, nu s‑a reusit introducerea educatiei sexuale din fasa, dar iata ca a fost impusa gandirea critica a Scolii de la Frankfurt la clasa a V‑a! In aceste conditii, care mai este menirea invatamantului public? Sa formeze un european de nicaieri, analfabet functional, anarhist creativ, bine indoctrinat cu ideologia corectitudinii politice? Un om nou, de secol XXI? Pana la urma, sa fie neomarxism cat cuprinde, daca o cer interesele unor propagandisti si activisti de tip nou, dar s‑o stim si noi!

Generatia clasei zero este prima generatie a reformei invata­mantului primar, avand privilegiul de a fi generatia fara manuale si singura generatie din istoria invatamantului romanesc care n‑a avut abecedare in clasa I! Aceasta generatie, care trebuie sa suporte noua ideologizare, are mari sanse ca la toamna sa inceapa scoala fara manuale, pentru ca noile programe pentru clasa a V‑a au avut o mare intarziere, fostul ministru Mircea Dumitru avand alte prioritati decat acelea legate de reforma curriculara. Dar lipsa manualelor este cea mai mica problema, fata de cum arata noul curriculum care urmeaza sa fie aplicat.

Introducerea unor noi discipline in planul‑cadru, derivate din utopia totalitara a Scolii de la Frankfurt, inseamna introducerea marxismului cultural in invatamantul public.

In afara de faptul ca nu putem vorbi de reformarea si modernizarea scolii prin intermediul unei ideologii totalitare, trebuie sa avem in vedere pericolele reprezentate de aceasta ideologie, propusa de I.S.E. pentru indoctrinarea timpurie a noilor generatii. Poate nu ar trebui sa trecem cu usurinta peste avertismentul lui Leszek Kołakowski, care arata ca filosofii Scolii de la Frankfurt au „creat iluzia ca prin condamnarea «reificarii», a valorii de schimb, a culturii comercializate si a scientismului ei ofereau ceva in loc, cand de fapt nu ofereau mai mult decat nostalgia unei elite dupa cultura precapitalista.

Staruind intr-una asupra nebuloasei perspective a unei evadari universale din civilizatia prezentului, ei au incurajat in mod involuntar o atitudine de protest lipsit de discernamant si distructiv” (Leszek Kołakowski, Principalele curente ale mar­xis­mului. Prabusirea, vol. III, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2010, p. 308). Servind pe paine ideologia Scolii de la Frankfurt, nu cred ca educatia elevilor va avea de castigat de pe urma negatiei si ambiguitatii acestui neomarxism, intrat in disolutie si paralizie.

Este absurd ca teoria critica a Scolii de la Frankfurt a ajuns sa se studieze inca din clasa a V‑a, situatie pe care nu o intalnim nici in Coreea de Nord. Teoria critica nu este legata, cum ar parea la o prima vedere, de stiinta, operatiile gandirii, de spiritul critic sau de „nebunia de a gandi cu mintea ta”, de care vorbea recent domnul Gabriel Liiceanu. Aceasta teorie, care a fost elaborata in 1937 de catre Max Horkheimer, unul dintre reprezentantii Scolii de la Frankfurt, s‑a dovedit plina de ambiguitati, afirmand, in esenta, ca „civilizatia era incurabil bolnava si necesita nu o reforma partiala, ci o transformare radicala” (ibidem, p. 271) si condamnand, dupa model marxist, omenirea la fericire.

Kołakowski arata ca „predictiile lui Horkheimer se marginesc la generalitati rasuflate: fericirea si libertatea universale, omul care va deveni propriul stapan, abolirea profitului si a exploatarii (…), ca «totul» trebuie schimbat, ca nu poate fi vorba de reformarea societatii, ci de transformarea ei, nu insa si cum urmeaza sa fie facut acest lucru sau ce anume va fi pus in locul societatii actuale” (ibidem, pp. 279‑280). In esenta, teoria critica, care face furori in randul unor pedagogi de la noi, nu este altceva decat „o forma partiala de marxism, care nu inlocuieste prin nimic componentele abandonate ale acestuia” (ibidem, p. 280).

Altfel spus, am regresat ideologic, de la maretul marxism‑leninism, la decadentul neomarxism cultural. Practic, unii doresc sa reformeze scoala cu marxismul de acum un secol, aplicat cu o fervoare ideologica, pe care nu am mai intalnit‑o decat la Kim Jong‑il, tatal actualului despot nord‑coreean, care recomanda ca ideile Ciuce sa fie studiate cu maxima sarguinta, pentru ca toti sa se „patrunda de ele pana in maduva oaselor” (Opere alese, Editura Politica, Bucuresti, 1989, p. 131).

In ceea ce priveste Educatia interculturala de la clasa a VI‑a, chiar trecand peste caracterul ei ideologic, aceasta este impropriu plasata la gimnaziu, in primul rand pentru ca, la varsta de 12‑13 ani, elevii nu au un orizont cultural care sa le permita fructificarea eficienta a potentialului formativ pretins de acest tip de educatie, cursurile trebuind sa abordeze predominant aspectele legate de obiceiuri si traditii.

Nu mai vorbim de utilitatea si relevanta acestei discipline. Multiculturalismul poate fi o ideologie minunata in societatile multiculturale, dar nu este acceptabil ca aceasta ideologie sa devina filosofia noului curriculum si sa fie promovata agresiv prin invatamantul obligatoriu al statului national roman. In acelasi timp, nu putem ignora faptul ca multiculturalismul este ideologia care isi propune integrarea si obtine in practica segregarea, fiind mai degraba un apartheid al dezvoltarii separate a culturilor.

O educatie in spiritul cunoasterii si respectarii diversitatii se realizeaza in mod firesc si autentic de catre Istorie, pe tot parcursul studierii ei. Oare nu Istoria abordeaza trecutul si specificul tuturor comunitatilor etno‑lingvistice si religioase de la noi si din intreaga lume? Nu ea abordeaza, in mod amplu, diversitatea si alteritatea, fiind o adevarata stiinta a cunoasterii „celuilalt”? Si atunci, pentru ce mai inventam discipline cu iz ideologic, fara identitate academica, fara utilitate, care cel mult detaliaza unele dintre aspectele abordate in cadrul Istoriei?

Cauzasii multiculturalismului au destule parghii si fonduri la indemana pentru a‑si atinge obiectivele, nefiind necesar sa impuna acum politizarea sectar‑ideologica a invatamantului public, de parca ne‑am intoarce la invatamantul politic ceausist. Totusi, care este relevanta pentru elevii romani a acestei educatii interculturale? Este Romania stat multicultural si multirasial? Avem probleme cu integrarea „culturala”? Nu stim sa ne comportam, exista intoleranta?

De ce minoritatile din statul roman nu provoaca razboaie civile sau atentate, oare nu pentru ca ele au fost excelent integrate si beneficiaza de toate drepturile legitime? Si chiar aceasta integrare reusita la noi nu ar putea fi luata drept model de catre statele occidentale care promoveaza de o jumatate de secol multiculturalismul, ajungand doar sa enclavizeze minoritatile, sa practice un segregationism dezastruos, in numele unei integrari ramase in continuare iluzorii?

Prioritatea statului roman este formarea constiintei istorice si identitare a cetatenilor sai. Nu are sens sa inventam noi si noi discipline, cand competentele acestora pot fi atinse in mod firesc in cadrul Istoriei, o disciplina a culturii generale, prin excelenta pluri‑, inter‑ si transdisciplinara.

In conditiile adoptarii noului curriculum, nu vedem cum analfabetismul functional, rodul a doua decenii de reforme, poate fi eradicat prin implementarea dogmelor corectitudinii politice. Asistam practic la o noua mankurtizare, la o noua tentativa de formare a omului nou, elevii fiind indoctrinati de timpuriu cu ideologia marxismului cultural. In aceasta opera de inginerie sociala, Istoria, Limba Romana si nou inventata Educatie Sociala au ajuns sa fie instrumentate ideologic.

Noul curriculum pentru gimnaziu este rupt de realitatea scolii, aduce indoctrinarea politica in invatamantul public, eludeaza componenta identitara si vine cu o mare intarziere. Ar fi fost de dorit un nou curriculum, pentru gimnaziu si liceu, temeinic regandit, mai ales ca au fost facute suficiente observatii si propuneri pentru necesarele revizuiri.

Acest curriculum, prin riscurile si amenintarile pe care le aduce, ar trebui prorogat. Prin Cantarea Diversitatii si formarea unui om nou, cu o constiinta multiculturala inaintata, un cetatean de nadejde al patriei fara identitate si istorie, se va ajunge la alienarea identitara a noilor generatii, la edificarea unui nou totalitarism. De aceea, a impune autoritar si arbitrar un curriculum unanim criticat, disfunctional, puternic ideologizat, pentru a fi implementat orbeste, reprezinta un risc major pentru educatie, securitatea nationala si viitorul acestei tari.

Prof. Constantin TOADER

Sursa: tribunainvatamantului.ro, adevarul.eu.

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
%d bloggers like this: