In Articole

Generalul Ioan Dragalina, cu fata catre Banat si faptele sale eroice

Dupa ce se decide, in august 1916, intrarea tarii noastre in razboi impotriva Puterilor Centrale, trupele romane intra in Transilvania pentru eliberarea acesteia. Strategia generalului Ioan Dragalina, numit comandant al Diviziei I de Infanterie, ce apara frontiera de vest a tarii, a fost de a ocupa si fortifica inaltimile muntilor, pentru a nu risca o confruntare pe teren deschis avand in vedere superioritatea numerica si tehnica a dusmanului. Divizia sa a luptat vitejeste si, dupa ce au atacat in dimineata zilei de 15 august 1916 la Portile de Fier, trupele romane aflate sub comanda sa au reusit sa ocupe culmile muntoase si sa stopeze ofensiva inamica pana la inceputul lui octombrie.

Situatia devine disperata atunci cand inamicul strapunge apararea romana prin trecatorile Vulcan si Lainici. Generalul scrie atunci in carnetul sau personal: „Cate si cate idei negre nu mi-au trecut prin cap, tulburandu-mi mintea. Capul sus, Dragalina! Nu te lasa sclavul gandurilor rele. Cu trupe multe oricine stie sa lupte. Arata ca stii si cu putine sa faci mult. Increde-te in Dumnezeul parintilor tai si in steaua ta ce intotdeauna te-a luminat. Doamne, fii cu mine!”

Increzator in strategia sa de lupta la adapostul muntilor, Generalul Dragalina da, pe 11 octombrie, acest ordin trupelor romane, facand apel la curajul si demnitatea fiecarui soldat roman: „Ofiteri si soldati ai Armatei I-a romane, din acest moment am luat comanda armatei si cer imperios la toti, de la General la soldat: in primul rand apararea cu viata a sfantului pamant al tarii noastre, apararea vetrei stramosesti, a ogorului si a cinstei numelui de roman. Cer la toti cea mai deplina ascultare si cea mai stricta executare a ordinelor… Trupa care nu inainteaza, sa moara pe loc… Ofiteri si soldati ai Armatei I-a! Aparati cu viata voastra pamantul sfant al Olteniei si al Tarii!… Dumnezeu, Maestatea Sa Regele si Tara vor rasplati pe viteji. Cu Dumnezeu inainte! Victoria e a noastra!”

Insa Generalul nu da doar un ordin, ci decide imediat sa plece personal in recunoastere, in primele linii. In Armata I, sub comanda generalului Ion Dragalina, era incadrata si eroina Ecaterina Teodoroiu, pe care acesta a intalnit-o pe Valea Jiului, la un post sanitar inaintat, unde tanara ingrijea ranitii. A numit-o „o adevarata eroina” si, fiind imbracata foarte subtire pentru vremea rece de toamna, i-a daruit mantaua sa de general. Apoi, insotit de un maior si de un colonel, trece podul din apropierea Manastirii Lainici (cel mai inaintat punct al liniilor romane), unde merge pentru a se spovedi si impartasi. La intoarcere, inamicul a deschis focul asupra podului, insa Generalul i-a cerut soferului sa treaca in viteza prin zona periculoasa. Astfel, este ranit de doua gloante in bratul stang si in omoplat. Ulterior este transportat intr-un spital din Bucuresti, unde i-a fost amputat bratul. Fiind internat, Generalul l-a intrebat pe medic: „Dar, ia spune doctore, cum as putea fi vindecat mai repede, pentru a ma intoarce in lupta, pastrandu-mi bratul sau taindu-l?”. „Prin amputarea bratului vindecarea ar fi mai grabnica”, raspunde medicul. „Ei bine, taie-l doctore, o sa-mi ajunga si un singur brat.”

Dupa ce Generalul a fost ranit in inspectia pe front, totusi, planul sau de operatii a fost continuat si dus la indeplinire de catre colonelul Ioan Anastasiu, ceea ce a facut ca, dupa alte trei zile de lupte inversunate, trupele germane sa fie respinse dincolo de fosta frontiera.

Pe patul de suferinta, Dragalina primeste din partea Regelui Ferdinand cea mai inalta decoratie de razboi a tarii, Ordinul Mihai Viteazul, pentru strategia si bravura sa. Insa pe 24 octombrie, generalului ii creste brusc temperatura si intra in septicemie. Simtindu-si sfarsitul aproape, este impartasit si i se adreseaza lui Corneliu: „Indreapta-ma cu fata spre Banat. Tu sa le spui ca am murit cu ei in gand!”. Generalul Ioan Dragalina se stinge la varsta de 56 de ani, scriind o pagina de eroism care nu se va sterge niciodata din istoria si memoria noastra.

Pe front luptau inclusiv cei doi baieti ai sai: Virgiliu pe Dunare si Corneliu in Dobrogea. Virgil Dragalina a ajuns comandor de marina, fiind veteran al celor doua razboaie mondiale, iar Corneliu Dragalina, general in cel de-al Doilea Razboi Mondial, comandant de Corp de Armata, a condus cele patru divizii de infanterie (cu peste 64.000 de soldati aflati in subordinea sa) pe frontul de rasarit pana la Stalingrad.

Marele istoric Nicolae Iorga (care ii dedica Generalului pagini in valoroasele sale carti de istorie) a spus, in discursul rostit la funeraliile eroului: „Generalul care a aparat cu mintea lui de cugetator, cu energia lui de soldat si cu calda lui inima de banatean Oltenia, nu mai este! (…) Cu pietate fiecare va privi ultimul lui drum intre noi. Caci lacrimile le-am ispravit! Dar maine, cand Banatul lui parintesc va fi carne din trupul Romaniei biruitoare, cand colo departe-n Caransebes va flutura steagul supt care el si-a varsat sangele, vom ridica pe locul unde el a fost daruit neamului statuie de bronz intru pomenirea curatei figuri de erou care se ascunde acum vederilor noastre.”

Articol realizat de Irina Monica Bazon pentru Concursul Fapte ale Demnitatii Romanesti.

Recent Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
evrei, noua ordine mondiala, metisare, guvern mondial, iudaismul politic
%d bloggers like this: