In Articole, Modelul de Tara

Gheorghe Piperea - Piața comună sau piața noastră?

Piața este, în limbaj comun, un loc real sau virtual în care se poate vinde și cumpăra. Științific, piața este complexul sistem de relații juridice, economice sau sociale în interiorul căruia se derulează schimbul de mărfuri și servicii, utilizând banii ca etalon valoric.

Piața liberă, cea pe care o impune Constituția, este acel loc real/virtual în care unde poți vinde oricui sau de unde poți cumpăra de la oricine. Pe piața liberă, valorile (precum și etalonul acestora, adică banii) circulă liber, iar actorii pieței libere concurează între ei pentru a câștiga clientela – iar clientela finală suntem noi, consumatorii.

Nu există piață, deci nici etalon valoric, deci nici competiție economică și inovație, acolo unde s-a instaurat un monopol exclusiv sau, și mai grav, unul inevitabil.

Efectul TINA (there is no alternative – nu există alternativă) este cauzat de concentrarea economică extremă, toți banii, toate resursele și toate contractele de muncă fiind acumulate în câteva mâini, care controlează totul. Efectul TINA este specific capitalismului de supraveghere, în care ne-au afundat decenii de digitalizare și excepționalism economic și juridic (după regula „mai întâi să rezolvăm NOI criza, calamitatea, războiul, pandemia și, după aceea, mai vorbim și despre drepturile și libertățile VOASTRE – este pentru siguranța voastră, deci trebuie să acceptați înghețarea statului de drept”).

Efectul TINA desființează ideea de piață.

La dimensiuni mai mici și, în orice caz, de dragul păstrării unor aparențe, piața este neutralizată și în caz de monopol „obișnuit” sau de oligopol cartelar.

Nu există libertate economică în sistemul bancar, unde sunt câțiva actori (oligopol) care acționează cartelar.

Nu există asemenea libertate nici în piața pharma și, din nefericire, nici în piața utilităților și a bunurilor de consum necesar, de supraviețuire.

Explozia prețurilor la utilități, la carburant și la alimentele de primă necesitate este cauzată exact de monopolurile din domeniu. Nu avem de unde să cumpărăm energie electrică sau termică, gaze, apă curentă, telefonie mobilă, mâncare, benzină etc., decât de la cei câțiva actori ai domeniului, care și-au împărțit „frățește” recolta de consumatori, motiv pentru care suntem nevoiți să achităm exact acel preț pe care ei îl stabilesc, discreționar. Iar fără utilități nu putem trăi în orașe de secol XXI. Cu atât mai puțin nu avem o piață în privința banilor. În afară de faptul că economiile și plățile în bani fizici sunt descurajate, ba chiar în prag de interdicție totală, în beneficiul exclusiv al băncilor și al sistemelor de plăți pe care băncile le-au lăsat să existe (oarecum ca niște addendum-uri ale lor), tot ceea ce deținem în conturi este strict monitorizat și supus deselor și abuzivelor „actualizări de date cu caracter personal”, în lipsa cărora nu avem acces la banii proprii. O singură „greșeală” depistată de o bancă sau o singură suspiciune emisă de un organism public sau privat care se ocupă, de regulă, cu suspectarea noastră, poate să determine apariția unui cazier financiar care ne urmează peste tot, făcând ca orice alți bani din orice alte conturi să fie „contaminați”. Ca și în viața curentă, pe timp de pandemie, suntem și în sistemul TINA agenți patogeni, prin simplul fapt că existăm și nu luăm aminte la obligația de a fi sănătoși și cu ratingul social nepătat.

Odată cu impunerea pașaportului verde, accesul celor care nu îl dețin la piață, la orice piață, va fi restricționat sau, poate, chiar interzis. Întrucât crează un nou tip de efect TINA, mai rău decât oricare altul de până acum, pașaportul verde neutralizează piața.

Îmi pare rău să o spun, dar este ca și când am trăi în vremurile profetice din Apocalispa 13:17-18:

„… și nu veți mai putea să vindeți, nici să cumpărați, fără a purta semnul…”

Adică, „nevinovatul” și „științificul” cod QR va împiedică lumea care nu îl deține să fie parte a pieței. A oricărei piețe.

Nu are importanță imperativul omului de a supraviețui, ci imperativul membrilor „turmei” de a fi sănătoși. Vina pentru consecințele crizelor create criminal și gestionate idiot, care omoară falange întregi ale „turmei” se transferă de la birocrați/tehnocrați/capitaliști de supraveghere, la persoanele fără pașaport și fără cetățenie, adică apatrizii sanitari, adică paria medicali. La țapii ispășitori.

În lipsă de cod QR, dreptul la muncă este, de asemenea, suspendat, urmând desființarea, pentru că recalcitranții trebuie pedepsiți, cu titlu de disuasiune (descurjare).

De restul drepturilor și libertăților cetățenești nu mai e cazul să vorbim, căci astea sunt supuse, precum știți, unei „sumedenii” de restricții. Nu am vrut să ne dotăm cu semnul supunerii, atunci vom suferi, până ne vom fi supus.

Este evident că, într-un fel sau altul, societatea se va segrega, vor apărea falii enorme în constructul social.

Personal, consider că menținerea intactă a societății, pe care toți o finanțăm, prin taxe, impozite și contribuții, este esențială și este un obiectiv pentru care trebuie luptat până la ultima fărâmă de energie.
Numai că societatea de azi este o oala de fierbere sub presiune, care are nevoie de supape, de debușee. Acestea vor apărea, la modul natural și violent, cu sau fără voia noastră, putând derapa în violențe și anarhie. De aceea, mai rațional ar fi ca, din timp, oamenii să își construiască structuri paralele de organizare și supraviețuire.

De exemplu, oamenii ar putea construi o piață a lor, unde să schimbe produse și servicii, fără a utiliza banii oficiali (care și așa sunt monitorizați și taxați de toată lumea). Produsele vechi, uitate, sau cele uzate, dar reutilizabile, pot fi schimbate pe alte produse. Produsele noi, manufacturate, pot fi schimbate pe servicii (plaja este enormă, dar poate fi vorba de tâmplărie, avocatură, frizerie, transport marfă, construcții, spectacole etc.). Mâncarea, produsă la țară sau în mici fabrici din comunitățile din jurul orașelor poate fi schimbată pe carburant, pe rechizite, îmbrăcăminte sau jucării pentru copii.

Toate aceste schimburi pot fi făcute între simpli particulari, de la egal la egal, chiar pe platforme online sau în interiorul unor „rețele de sens”, de oameni care se cunosc între ei și își pot procura reciproc încredere.

Schimbul, care ar rămâne ocazional, nici nu va trece prin bancă (întrucât nu se utilizează bani), nici nu va presupune tva sau accize sau alte drăcii cu care statul încarcă prețul real al mărfurilor, carburanților și serviciilor. Schimbul se va putea face și în cadrul unor reuniuni periodice, de maxim 100 de persoane, de exemplu, organizate în diverse locuri, cum sunt târgurile țărănești sau piețele agro-alimentare, care încă mai există. Pentru un astfel de sistem de schimb, ar putea fi utilizate chiar și alimentarele de la țară, fără ca asta să atragă în vreun fel atenția autorităților.

Important, mai ales pentru viitorul apropiat – acest schimb ar putea fi facilitat chiar prin utilizarea unei monede locale.

Am și găsit un nume pentru această monedă: PARALEUL.

Nu trebuie calculate cursuri de schimb leu/paraleu sau euro/paraleu, pentru că sistemul de referință va fi diferit – paraleul nu va putea fi tezaurizat (deci nu va conține dobândă și nici nu va fi afectat de inflație), ci doar utilizat imediat sau la intervale scurte, iar valoarea sa va fi dată de cantitatea de marfă și volumul de servicii pe care le intermediază în mod concret, la firul ierbii.

Găndiți-vă: pe grupul România Nesupusă suntem deja 20 de mii de persoane! Cât un oraș de dimensiuni medii! Cum ar fi să avem propria piață, paralelă cu piața „cetățenilor liberi și presupus sănătoși”, și propria monedă, paraleul? Cum ar fi să nu mai depindem de monopolurile neo-feudalilor economiei, să nu mai fim obligați la supunere, să fim NESUPUȘI?

Hai Liberare!

A consemnat pentru dumneavoastră avocat Gheorghe Piperea.

Recent Posts
Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
platon, ascunzatoarea, patrick matis, societatea secretacoloana fara de sfarsit, coloana infinitului, constantin brancusi, satele din romania