In Articole

Horia Agarici - „Cerul l-am iubit ca un fanatic” - Portret de Erou

Continuăm seria despre eroii români mai puțin cunoscuți, sau uitați, pe care trebuie să îi povestim copiilor noștri la fel de mult cum facem când le citim basme. Copii fiind ne luăm exemplele de curaj, etică, sacrificiu și demnitate de la eroii noștri, din basme, corect? Eh, atunci este cazul să îi includem în povestirile de seară și pe eroii neamului românesc.

De mic am fost fascinat de istoria militară, mai ales de povestirile istorice cu Ștefan Cel Mare, Mihai Viteazu, Dragoș-Vodă, Ecaterina Teodoriu sau Gelu, Glad și Menumorut. O parte vi le aduceți aminte. Erau acele cărți superb illustrate și povestite, scrise de Dumitru Almaș. Pe care mă bucur să le revăd și astăzi retipărite.

Astfel spus, avem un alt erou care merită o bandă desenată istorică, și acesta a fost căpitanul aviator Horia Agarici.

Un erou șters din istorie de ocupația sovietică, repus în drepturi în perioada Ceaușescu, dar extrem de cunoscut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial mai ales datorită cântecului lui Gherase Dendrino, pe versurile lui Păstorel Teodoreanu de la momentul intrării României în conflictul global:

A plecat la vânătoare Agarici

A plecat ca să vâneze bolșevici…

Înțelegeți acum de ce a fost interzis, da? Acest cântec era la modă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial datorită cruciadei duse de România de a-și recupera teritoriile pierdute din ghearele Marelui U.R.S.S.

Mulțumită ziarelor post-decembriste, publicul a putut avea acces la viața acestui erou. Povestea lui se poate găsi astăzi până și pe ultra-căutata Wikipedie. Așadar informații relevante sunt disponibile peste tot. Însă cele mai de preț le-au adus tot reportajele și arhivele CNSAS.

Viața lui Horia Agarici începe pe 6 aprilie 1911, în Laussane, Elveția, unde tătal său avea o afacere la acel moment. Ulterior, în toamna acelui an, familia revine în țară.

Părinții lui Horia au fost Constantin și Valeria. Mama provenea din familia Rusovici, venită din Serbia și stabilită în Basarabia. În secolul al XIX-lea, familia își schimbase numele în Russo, scriitorul Alecu Russo fiind una dintre rudele Valeriei.

După tată, aviatorul Horia Agarici provenea din neamul răzeşesc al Agârâcilor din Popeştii Vasluiului, neam care, pe la sfârşitul secolului al XVII-lea, a început să acumuleze avere. Cu timpul, Agârâcii au ajuns slujitori domnești și au intrat în mica boierime. După 1800 ei și-au scris numele Agărâci. Chiar Nicolae Iorga îl menționează pe un anume domn I. Agarici, din Roman, care îşi donează o parte din avere Academiei Române. El este chiar bunicul viitorului aviator Horia.

În 1929, la vârsta de 18 ani, și-a început studiile la Școala Politehnică din Timișoara. Din motive financiare, care i-au cauzat și o depresie puternică, a decis să renunțe la drumul ales și să se înscrie la Școala de Ofițeri de Aviație din București. Deși a fost admis în 1930, a amânat cu un an începerea cursurilor ca elev al școlii de ofițeri. Motivul fiind explicat chiar de el însuși – probleme de sănătate.

Brevetul de aviator și-l i-a în 1934 la școala de pilotaj de la Tecuci după care a fost repartizat la Flotila de Luptă de la București-Pipera, care însuma toate escadrilele de vânătoare și bombardament ale României (aerodromul nu mai există, fiind închis în 1958-59 și transformat în platformă industrială; actualul bulevard Dimitrie Pompei trece chiar prin mijlocul fostului aerodrom). Amănunte interesante despre această perioadă ne dă mărturie Tiberiu Stătescu, coleg de an și viitor camarad în aviația de vânătoare, în anii celui de-al Doilea Război Mondial în cartea sa memorialistică:

„[Agarici] era un tip manierat, fiind crescut cum nu cred că mai putea pretinde altul dintre noi, fapt pentru care era luat în râs; avusese guvernantă şi cunoştea la perfecţie limba franceză. Horia Agarici nu se amesteca în treburile altora şi, deşi scria poezii adevărate, nu lua parte la duelurile noastre ritmate. Nu riposta la ironii şi nici chiar la figurile făcute cu intenţie rea de către camarazi. Era acoperit cu tot felul de insulte, care de care mai urâte. Era impasibil. Nu reacţiona şi acest lucru îi enerva teribil de mult pe cârcotaşi”.

Prima repartiție a sublocotenentului Horia Agarici a fost la Flotila de Aerostație de la Pantelimon-București. Era o unitate care se ocupa cu folosirea în scopuri militare a baloanelor (obținere de informații și realizarea de baraj pentru avioanele inamice care zburau la altitudine mică). Din memoriile sale din 1953 redăm:

„Anul de serviciu de la baloane – l-am trăit evadat într-un fel de lume a mea, izolat de militari, citind și trăind o viață de om tânăr prin București. La cazarmă am făcut unele studii pentru adaptarea autogirei și helicopterului la aerostație”.

În anii 1934-1935, Agarici a muncit mult. A studiat cărți tehnice (citea în engleză, franceză, germană și italiană), și-a îmbogățit constant cultura științifică și a devenit omul pe care toți îl consultau atunci când era vorba despre vreo noutate în domeniul aerodinamicii sau al mecanicii. L-au preocupat și cărțile mai sensibile; a citit, în paralel, Mein Kampf al lui Adolf Hitler și Capitalul lui Marx. Nu l-a impresionat niciuna și, așa cum a recunoscut mai târziu, nu le-a aprofundat.

A avut și prima întâlnire cu moartea! În timpul unui zbor de antrenament, i s-a rupt un cablu de comandă și, nemaiputând controla avionul, a sărit cu parașuta de la 1.100 de metri.

În Anii tulburi (1938-1940), aviația română de vânătoare s-a transformat radical. Numărul flotilelor a sporit, de la una la trei, în înzestrare au intrat avioane moderne, iar doctrina germană, mai agresivă, a înlocuit-o pe cea franceză.

În primăvara anului 1940 au sosit pe calea ferată, în Gara Herăstrău, lângă Aerodromul Pipera, douăsprezece avioane Hawker Hurricane, importate din Marea Britanie. Entuziasmul lui Agarici a fost de nedescris.

Cunoscând limba engleză, a studiat cartea tehnică a aparatelor nou venite și a participat la asamblarea lor.

Cu toate acestea, la 22 iunie 1941, ziua intrării României în război, Dobrogea era lipsită de aviație de vânătoare. Cu o zi înainte, Escadrila 53 decolase de pe aerodromul Mamaia și aterizase la Buzău, în vederea unei misiuni de protecție a unui grup de bombardament. Horia Agarici nu plecase însă cu escadrila, pentru că nu avea cu ce să zboare: avionul său se afla în reparații. În hangarele de la Mamaia se mai afla și un al doilea aparat Hurricane, tot în reparații. Acesta din urmă, având probleme cu supraîncălzirea motorului, putea fi folosit în zbor pentru perioade mai scurte.

În prima zi de război, Horia Agarici a lucrat febril la ambele avioane, împreună cu mecanicii rămași la Mamaia. Un singur eveniment i-a tulburat. La primele ore ale dimineții a avut loc un prim (dar timid) atac al sovieticilor asupra Constanței. Două avioane au aruncat bombe care au căzut în diverse locuri, fără a pricinui însă victime sau pagube materiale. Apoi, în acest sector secundar al frontului, a fost liniște…

Însă… Ziua de 23 iunie a fost ziua de glorie a locotenentului Agarici. Celebra luptă pe care a purtat-o cu aviația sovietică este explicate chiar de el:

„Până să se lumineze, lucram cu soldații și maiștrii mecanici la ultima punere la punct a avionului meu. Deodată, ne-am pomenit cu zgomot de avioane și de explozii la Constanța; curând după asta, cu flăcări și fum… Primul val de avioane de bombardament reușise atacul prin surpriză și lovise bine în regiunea portului. Antiaeriana a deschis un foc de iad, dar puțin cam târziu. Valul de avioane a plecat. (…) La următorul val de bombardiere, care a venit când începuse să răsară soarele, am primit comunicarea că pot pleca. Mi-am lăsat din reparat avionul, m-am urcat în celălalt, l-am încercat și am plecat. Urcarea a fost ca în ascensor… Sus, și încă din timpul urcării, am căutat să întretai drumul valului de avioane, dar nu l-am mai găsit, cu toate că scormonisem și peste, și sub câteva valuri de nori de prin largul mării. Mă întorceam la aerodrom când observ în fața mea o formație de linii subțiri: avioane de bombardament, văzute din spate. Am pus viteză maximă, am luat ceva înălțime și, în atacuri, cu deschiderea focului de la numai 150 metri distanță și, cu continuarea lui până aproape de ciocnire, trăgând mereu, am doborât, în patru atacuri, în timp de circa un minut, trei avioane. Atacurile au fost atât de repezi încât, de exemplu, la primul avion doborât, s-au găsit numai vreo 36 de cartușe trase de mitraliorul din spate. Primul avion a aterizat, lovit în motoare, rezervoare și radiatoare, aproape de aerodrom, pe Peninsula Kituc, și personalul lui a fost capturat. Al doilea avion a intrat în vrilă și a căzut în mare, la circa 10 kilometri de Băile Mamaia, iar al treilea a aterizat forțat la Traian-Val; [și] echipajul [acestuia] a fost capturat. (…) [Avionul cu care am plecat] era al unui camarad și avea un defect la limitatorul compresorului, din care cauză, când am zburat cu el, au fost momente când a trecut în supraputere. Din acest motiv, după al doilea atac, a început să-mi arunce ulei pe geam, să se înfierbânte și să piardă putere, lucru pentru care am fost obligat să întrerup atacul la al treilea avion doborât pentru a nu strica motorul avionului meu”.

Astfel, Horia Agarici intră în istorie doborând 3 avioane într-o singură luptă. Așa a început să circule șlagărul lui Dendrino și renumele de „salvator al Constanței”.

În seara zilei de 23 iunie, Escadrila 53 Vânătoare (Hurricane) a revenit pe aerodromul Mamaia. Acum erau zece aviatori de elită, printre ei fiind căpitanul Emil Georgescu, locotenenții Horia Agarici, Constantin Bâzu Cantacuzino și Lucian Toma, dar și subofițerii Andrei Rădulescu, Petre Cordescu sau Eugen Camenceanu. În lunile care au urmat, piloții acestei subunități aeriene au purtat nenumărate lupte și au doborât 54 de avioane sovietice, pierzând unul singur (la 12 septembrie a căzut în luptă căpitanul Ioan Roșescu, sosit în escadrilă în ultima zi a lunii august). În amintirea acestor eroi, escadrila de avioane F-16, înființată în 2016 pe Baza 86 Aeriană de la Borcea-Fetești, și-a luat denumirea de Escadrila 53 Vânătoare.

Ultima victorie aeriană obținută de Horia Agarici a avut loc la 4 aprilie 1944, când aviația americană a bombardat pentru prima dată Bucureștiul. Aviatorul se afla atunci la Pipera și, decolând la alarmă împreună cu unitatea sa, a înfruntat valurile de cvadrimotoare pe cerul Câmpiei Române. A reușit să incendieze un aparat B-24 „Liberator”, care s-a prăbușit undeva în apropiere de Giurgiu.

Momentul 23 august 1944 l-a găsit la București, unde tocmai sosise cu motocicleta personală, pentru a duce o mapă plină cu hârtii. Fiind cunoscut drept „Vânătorul de bolșevici”, camarazii l-au sfătuit să se ascundă pentru că veneau rușii și viața lui nu mai valora două parale. A părăsit orașul a doua zi, „pe un haos de nedescris”. A ajuns la Brașov ocolind prin Pitești-Câmpulung-Bran (Valea Prahovei era blocată de nemți). Acolo, și-a găsit soția și au decis împreună să se refugieze la Geoagiu-Băi, la niște rude.

În anul 1955, acesta a fost considerat criminal de război și a fost degradat. Ulterior, a fost grațiat și i s-au redat gradele, însă niciodată nu a fost reabilitat complet de statul român, stigmatul de „criminal de război” rămânând până în ziua de azi.

Paul Agarici, fiul lui Horia, s-a născut pe 4 iulie 1947, însă acesta a fost luat imediat de stat din braţele mamei şi trimis la casa de copii timp de 14 ani. Motivul? Era considerat fiul unui criminal de război. În tot acest timp, tatăl său a fost nevoit să își găsească de lucru pe unde putea, dar absolut nimic în domeniul pe care îl stăpânea la perfecție – a fost contabil o vreme dar şi mecanic auto în Eforie, electrician la Întreprinderea de Transporturi Constanța sau lucrător la o gospodărie agricolă. O vreme chiar s-a ascuns la Mina Altân Tepe din nordul Dobrogei. Fiul său Paul Agarici a făcut o precizare interesantă într-un interviu, pentru a înlătura unele inexactități apărute în presă – Horia nu a fost închis în temnițele comuniste. El a avut un văr, Costăchel Agarici, cu care a fost camarad în aviația de vânătoare, iar acesta din urmă a fost închis de regimul comunist.

A încetat din viață în 1982, la vârsta de 71 de ani, după o viață în care a luptat cu sovieticii, cu sărăcia și cu nedreptățile, fiind înmormântat cu onoruri militare…

Nu a fost însă închis, așa cum uneori se scrie greșit în articolele care îi sunt dedicate. Confuzia este însă explicabilă: vărul lui Horia, Costăchel Agarici, a fost închis de regimul comunist.

Astfel se încheie un alt capitol din seria eroilor neamului. Persistă totuși o întrebare: cât timp va dura până când statul roman își va reabilita eroii pângăriți de istoria creată pe genunchi de atâția falsificatori?

Nu mult… nu mult…

Quot capita, tot sententiæ.

Atâtea păreri, câte capete.

Pe curând prieteni,

Al vostru Urse Morega Tudor Alexandru.

Surse:

www.defenseromania.ro

Revista HISTORIA – Horia Agarici.

Arhiva C.N.S.A.S., Fond Informativ.

Arhivele Militare Române, Fond C.A.A.T, C.A.R. și Flotila 1 Vânătoare.

Stătescu, Tiberiu, Amintiri despre aviaţie şi aviatori, Braşov, Host Models, 2012.

Recent Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescunagy attila, jertfa, neam, jertfa neamului, jertfa neamului romanesc, neamul romanesc, lucrarea in duh, lucrarea duhului, identitatea maghiara
%d bloggers like this: