In Articole

Ilie Badescu - Luminile (si umbrele) Centenarului

Centenarul este mai mult decat o simpla ocazie aniversara. Cei 100 de ani de noua Europa se constituie intr-o unitate de cunoastere, un cronotop cu functie epistemologica axiala in procesul de cunoastere si de memorare a Europei profunde si a unitatii de destin a neamului romanesc. Un dialog asupra Centenarului este, de aceea, un dialog despre luminile centenarului, adica despre ceea ce putem intelege si invata din cei 100 de ani de la Marea Unire Intregitoare a romanilor, care se suprapune peste cel mai insemnat prag al Europei, gratie caruia putem vorbi despre Noua Europa, Europa natiunilor, nu a imperiilor, o Europa care a rupt lantul subordinationis­mului devenind primul continent locuit de popoare libere, asociate printr-un tratat comunalist, de ins­piratie testamentara vadita, Tratatul de la Trianon. Va propunem aici un dialog despre luminile (si umbrele) Centenarului spre triumful deplin al stiintei marturisitoare ca sa se risipeasca ceata de pe zorii diminetii popoarelor si sa fie denuntate fortele saturniene care imping lumea spre un ciclu de noua domnie a fortelor intunericului, dupa cum afirma profesorul Ilie Badescu. Interlocutorul nostru de astazi este format la scoala de gandire a unei prestigioase traditii sociologice romanesti, urmand, ca student, cursurile unuia dintre reprezentantii ilustri ai acestei scoli, profesorul H.H. Stahl, a carui metoda de gandire si de studiu a urmat-o in cateva dintre numeroasele sale carti. Profesorul Ilie Badescu a fructificat totodata si ocaziile de studiu si de specializare la prestigioase universitati americane, fiind in prezent exponentul conceptului de Noologie („sociology through the eyes of faith”), pe care il dezvolta cu acribie in lucrarile sale recente. In zonele de submedia de pe frontul online de limba romana aproximativa, detractorii profesorului Ilie Badescu s-au gandit sa-l picteze drept „dughinist”, cu trimitere la o Postfata (pentru un alt necititor al ei, Mircea Morariu de la Adevarul – „Prefata”!) scrisa de acesta la cartea lui Aleksandr Dughin, „Bazele geopolitice”. Trolii telecomandati in cauza nici nu s-au obosit sa citeasca sau macar sa faca trimitere la Postfata, unde altfel orice cititor cu mai mult de o urma de creier ar fi descoperit cea mai buna analiza critica – si singura din Romania – la adresa geopoliticianului rus si a directiilor „Noii Rusii”. Profesorul Badescu este de parere, intre altele, ca sarbatoarea Centenarului Marii Uniri trebuie sa continue pana la celebrarea Centenarului Trianonului.

Interviu cu profesorul Ilie Badescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei si membru corespondent al Academiei Romane)

Miscari si multimi sociale in 1918 si in 2018

Victor Roncea: Domnule profesor, as vrea ca, inainte de a vorbi despre anul Centenarului, sa faceti o referire la miscarile recente din 10 august si de dupa aceea, din Bucuresti. Ce inteles le atribuiti? Cum trebuie abordata ches­tiunea aniversarii celor 100 de ani de la Marea Unire Intregitoare din 1918-2018 in contextul unor asemenea sfasieri launtrice?

Ilie Badescu: As sesiza, mai intai, distinctia dintre cele doua tipuri de multimi si de miscari, cele de la inceputul veacului al XX-lea, care au premers si au realizat Marea Unire, si cele de acum, la 100 de ani de atunci. Marea Unire Intregitoare din 1918 acopera cu sensurile ei durata lunga a istoriei poporului romanesc. Acel mare moment si toate manifestarile infaptuitoare de atunci tin de teoria dainuirii neamurilor si nu pur si simplu de istoria circumstantiala, de framantarile si de necazurile vietii zilnice ale celor care compun neamurile. Noi, cei de azi, s-ar putea sa nu sesizam diferentele cand privim in urma cu un veac, ba nelinistile legate de dainuire par sa ne fie tot mai straine. In lumea aceea, acest tip de neliniste inconjura chiar si comunitatile mici, satul sau familia. Familiile voiau sa aiba multi copii ca „sa nu se stinga neamul”, spita casei. Frica si grija pentru dainuirea familiei, a spitei de neam se transmitea si planului mai inalt al grijii pentru dainuirea de neam a natiei insasi, a poporului ca fiinta morala pe largimea pamantului. Azi, tema dainuirii nu pare sa mai fie in vreun fel preocuparea cuiva, nici a celor mici, nici a celor mari, care ar trebui sa-si faca din aceasta tema nelinistea si nesomnul vietii lor. Or ceea ce vedem nu este deloc incurajator: viata celor de sus se deruleaza intr-o manea continua, fara de chemari mai inalte, si, in orice caz, fara de altruism si spirit de jertfa pentru cei multi, pentru dainuirea cea de obste, nici macar pentru ziua de maine. Nu pretind, desigur, ca unghiul meu de privire este cel corect. In fond, semnificatia chiar a unor evenimente majore ale istoriei unui popor variaza in timp, uneori in chip surprinzator, dupa cum se schimba unghiul privitorului. Principial vorbind, orice evaluare a starilor trecute, evenimente, prefaceri etc., se realizeaza in lumina unor stari si evenimente prezente. Marea Unire de la 1918 si Tratatul de la Trianon isi schimba culoarea, nuantandu-si intelesurile, dupa starile si evenimentele actuale din unghiul carora privim in urma spre acele evenimente cruciale. Chestiunea devine si mai complicata atunci cand evolutii recente par a contrazice prefacerile trecute. Miscari ca cele din 10 august sunt nutrite de energii care vin dintr-o directie opusa spiritului marilor transformari si evenimente de acum 100 de ani. Acum 100 de ani, multimile veneau spre fiinta neamului cu evlavie, cu spirit de sacrificiu, pregatite spre jertfa, increzatoare si altruiste, miscate de pasiuni inaltatoare, primind numai sentimente ale ascensiunii, emotii celeste, eutopiene, nimic din atractul teluric, regresiv, distopian care ineaca uneori sufletele multimilor din zilele noastre.

Partile erau solidare in jurul unui ideal si deci a unei mari idei, idealul si ideea de unitate a neamului. Prin contrast, miscarile de strada, ca cele de azi din Romania, de ieri din Grecia, din Ucraina, de alaltaieri in tarile din Cornul Africii, din Spania, Italia etc., atesta o trasatura comuna: frenezia maniei (K. Jowitt le-a si denumit movements of rage, miscari ale maniei, multimi furioase), cu polari­zari puternice, care, odata starnite, se autointretin prin impulsul unor sloganuri, variind in functie de conjuncturile locale, dar si de vectori meniti sa electrizeze multimea parca pregatita pentru pasiuni violente, saturniene, spre evolutii lumeriene. Dedesubtul acestor miscari, vizibile in sistemele de la suprafata, putem intui curentul latent-manifest al unei anarhii starnit de acumularea unor nemultumiri cronicizate, mai degraba difuze, a unei deceptii publice de mare intindere si adancime, cu manifestari dezordonate, supradeterminate de mixtura unor interese intern-externe (de unde impresia de manipulare), agravate de ciocniri abil intretinute intre partide si intre institutii ale inteligence-ului national si international, ciocniri ale caror radacini se pierd in masa intereselor de fundal ale unor cercuri corporatiste. Insa niciunele dintre acestea, vizibile ori pre-vizibile in planul de la suprafata, nu controleaza fenomenul. Asemenea manifestari anarho-nihilis­te isi au cauza profunda in desubstantializarea, golirea de substanta economica si morala a popoarelor in era postmoderna (si numai cel ce cauta solutii vindecatoare la o asemenea stare poate lua sub control respectivele manifestari).

Victor Roncea: Cum explicati declansarea acestui fenomen global?

Ilie Badescu: In toate cercurile fierbinti ale globului putem identifica usor propagarea, in cascada uneori, a doua procese de masiva desubstantializare (golire de continut) a popoarelor: a) indatorarea (cazul Greciei este lamuritor fiindca acolo s-au vazut foarte bine ciclurile scurte de intrare si iesire a banilor dinspre bancile globale spre cele din Grecia, de unde ieseau lasand in urma imense dobanzi de platit) si b) „revolta maselor” (Ortega Y Gasett), care lasa impresia unor societati active (in realitate acestea sunt doar societati dezbinate si haotice). Eu imi explic aceasta instabilitate, extrem de volatila, prin efectele proceselor de „distrugere creatoare” (poate chiar a unor politici de acest tip), menite a pava drumul spre un nou tip de sistem mondial denumit globalism. Procesul este agravat de alternarea celor doua stihii: stihia banilor speculativi si stihia „revoltei maselor”. Fenomenul din urma, precum am precizat, a fost cercetat de catre Ortega y Gasett, care a proorocit generalizarea lui cu multe decenii in urma, cand, sub impulsul potentator al „serpilor trotkisti”, se daduse startul acestui curent al marilor emotii de tip oceanic, saturnian, prin care se inaugura globalismul larvar, nonetnic, areligios, cu mase fara identitate, anationale, anarhice si anarhizante, dirijate uneori de elite saturniene ascunse, cu o agenda foarte intunecata, cu reverberatii la scara istoriei planetare. Noul sistem global, ca sistem golit de substanta, se distinge tocmai prin cresterea la proportii astronomice a datoriilor celor mici si deopotriva a celor puternici, ale „mai marilor planetei” (statele mari si puternice au acumulat datorii cu cifre astronomice, de mii de miliarde de dolari), datorii transformate, pe piata secundara de capital, in credit monetizat, adica in moneda golita de valoare. Altminteri spus, societatile sunt golite de substanta valorica, traiesc pe datorii, sunt indatorate, uneori pentru doua-trei generatii, fiindca banii care circula sunt purtatorii unui gol, al unui deficit de valoare, trecut in sarcina muncii viitoare, indatorate (cu marimea datoriei) si supra­indatorate (cu marimea dobanzilor de platit la masa datoriei). Alternarea celor doua metode de golire de continut a vietii colective a popoarelor – indatorarea si revolta maselor – este agreata si, cu siguranta, initiata de puterile purtatoare ale unor energii obscure, care nazuiesc sa impinga omenirea spre un fel de era nocturna, saturniana. Ceea ce se vede la suprafata ascunde codul puterilor ocultate, adica a celor care, in ascunsul manifestarilor de la suprafata, tind sa preia sub directionare proprie energiile care sustin si misca lumea cu ierarhiile ei, cu guvernarile ei etc. In golul acesta teribil trebuie sa cautam explicatiile de ultima instanta ale unor miscari ca cele din 10 august (fara a ignora desigur interactiunea cauzei cu toate conditionalitatile discernabile, precum s-a precizat, in frunte, evident, cu golul moral din medalionul celor ce se perinda, orbiti de lacomie, la carma tarii, semanand tot mai mult cu pilotii orbi din eseul parabola al lui Mircea Eliade).

Stihia revoltei oarbe

Victor Roncea: Ati vrea sa detali­ati? In alta parte ati vorbit despre paradigma stiintei marturisitoare. Ce-ar aduce aceasta in plus la lamurirea ches­tiunii discutate aici?

Ilie Badescu: Stiinta marturisitoare atesta razboiul nevazut, dar vadit al omului tocmai cu cele doua puteri obscure stihiale: stihia banilor (masa datoriei) si masa turbulenta. Acest razboi s-a aratat in toata grozavia lui universala chiar in vremurile de inceput ale Noului Legamant. Atunci, Iisus Domnul deconspira sensul abisal al puterii banilor (care sunt purtatorii fortei intunecate ce nazuieste sa aduca la inchinaciune idolatra omenirea, incat Dumnezeu Fiul avertizeaza in chip ras­picat asupra primejdiei noului tip de robie fata de puterea abisala a banului spunand: „Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona. Nimeni nu poate sluji la doi stapani. Caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tine la unul si va nesocoti pe celalalt” (Matei, 6, 24). Tot atunci, in vremea vietii pe pamant a lui Iisus, ni se descopera, in chipul unei profetii sociale, primejdia maselor subjugate de cealalta putere abisala, care aduce orbirea mintii, adica stihia revoltei oarbe, a maselor orbite. Masa devenita roaba puterilor obscure, din adancurile intunericului, cere, in orbirea ei, rastignirea lui Dumnezeu. Intr-un fel, atunci si in toate paginile Vechiului si Noului Testament se da startul stiintei marturisitoare res­tauratoare. Sfanta Scriptura este opera omnia, sublimata, a lungii serii a stiintei marturisitoare, avand o caracteristica unica – cuprinde in ea toate celelalte expresii ale stiintei marturisitoare din lunga serie istorica a exprimarilor sale, ceea ce ne ingaduie sa punem o prima concluzie: stiinta marturisitoare este una singura in toata seria variatiunilor sale istorice, iar exponentii ei sunt parte dintr-una si aceeasi comunitate sfintitoare de luptatori ai adevarului intreg. Atunci, la momentul judecarii lui Iisus, masa revoltei abisale se arata in formula ei prototipica de izvor malefic al revolutiilor abisale, care vor traversa istoria universala sub tendinta planetarizarii, adica a ridicarii sale la scara revolutiei mondiale asa cum o voise Trotki (cei ce, astazi, din mediul unor miscari saturniene, striga sloganuri impotriva catedralei devastati de sugestia obscura ca tocmai cheltuielile construirii acesteia ar ameninta bunastarea poporului se fac martorii acestei tentatii lemuriene, a unui atract obs­cur, patimas, descendent). Dar sa rememoram momentul acelei revolte abisale prototipice fulgerate de impulsul mortii si al marelui intuneric: atunci a fost induplecat norodul sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L omoare. Dregatorul a luat cuvantul si le-a zis: „Pe care din amandoi voiti sa vi-l slobozesc?” „Pe Baraba”, au raspuns ei. Pilat le-a zis: „Dar ce sa fac cu Iisus, care se numeste Hristos?” „Sa fie rastignit”, i-au raspuns cu totii. Dregatorul a zis: „Dar ce rau a facut?” Ei au inceput sa strige si mai tare: „Sa fie rastignit!” (Matei, 27, 20-23). Trasaturile dominatoare ale acestor mase ale revoltei obscure sunt acestea: a) ele sunt mase pulsionare, b) sunt lovite de orbire sufleteas­ca (sunt brusc lipsite de privirea cu sufletul) si, deci, c) intra sub puterea unei incrancenari oarbe, a unei pulsiuni care poate atinge praguri incontrolabile (o forma de posesiune), d) se misca prin autoaprindere (self-reinforcement) pana la momentul epuizarii impulsului pasionar care le mentine in agitatie oarba. Istoriceste, mai toate revolutiile au avut de rezolvat aceasta chestiune a punctului de inflexiune, de la care multimile pana ieri cucerite de energii luminoase, intra brusc intr-o alta constelatie cand devin oarbe, ba chiar inclinate spre violenta si distrugere. Este momentul care desparte multimea floriilor (din dimineata intrarii lui Iisus in Ierusalim) de multimea oarba, care-i va cere rastignirea (in una si aceeasi masa agitata). Felul acesta are veracitatea unei legitati in sensul ca fenomenul s-a petrecut mereu si se va repeta mereu, indiferent de profilul etnic al multimilor. Nu trebuie confundate niciodata starile de multime cu popoarele si ca atare trebuie parasit referentialul etnic in asemenea analize. Macar atata lucru sa invatam din stiinta sociologiei noologice a miscarilor sociale daca altceva nu suntem abili sa deprindem. Si tot astfel, trebuie sa intelegem ca nu putem inlocui la temelia schimbarilor de orice fel (de la ciclurile electorale la marile reforme) „poporul” cu „multimile agitate”. Nici nu le putem delegitima pe una prin cealalta, dar nu trebuie sa le confundam, adica sa ne inchipuim ca putem schimba o entitate cu alta. Prin urmare, trebuie sa cautam mult mai adanc decat adancul etnic atunci cand voim sa patrundem intelesuri altfel impenetrabile ale unor situatii si/sau miscari etc. Exista altfel spus, puteri obscure, de adancime mai mare decat adancimea la care ne-ar cobori o perspectiva etnopolitica asupra trecutului ori a prezentului.

Optiunea saturniana

Victor Roncea: Cum devin aceste fenomene metode de guvernare si inca la scara sistemelor mondiale?

Ilie Badescu: Puterile care vin asupra lumii, cu incidenta planetara, sus­tin cele doua manifestari stihiale ca pe cele mai eficiente metode de „supraguvernare” planetara, adica de control asupra perceptiei globale sau planetare si deci asupra energiilor intelectului (de scara universala). Aceste energii au imbracat, in faza mediana a erei nocturne, forma ideologiilor si astfel s-a derulat razboiul sau ciocnirea aces­tora (Huntington l-a denumit „razboi al ideologiilor”) cunoscut sub denumirea de „razboi rece”. Ne dam seama usor (si repetam ideea aceasta) ca fortele care sustin cele doua stihii apartin puterilor din adancuri, adica unor puteri care tind spre autonomie abisala (si care se folosesc de cele doua vehicule ale lor: banii datoriilor planetare si marile miscari de mase din categoria revoltei maselor proorocite de Ortega). Tinta acestor puteri este schimbarea identitatilor abisale la scara colectiva si cel mai teribil experiment in aceasta directie a fost derulat in Rusia asupra identitatii abisale a poporului rus. Chestiunea fusese proorocita din interiorul cercului cel mai launtric al imperiului tarist, lucru dovedit de publicarea celebrului Testament al lui Rasputin, de care avea stiinta Tarina Alexandra, fiindca pentru tar si pentru ea il redactase Rasputin cu putin timp inainte de uciderea lui (testamentul a fost descoperit la Odessa in 1927, ne spune Jean Parvulesco, 2017, p. 79) si publicat in Occident abia in 1973. Intr-un fel, lucrarea abisala a puterilor nocturne a inceput cu marea deflagratie de anarhie, memorata o vreme sub sintagma de „mare revolutie socialista din octombrie”, si a fost acompaniata la polul atlantist de „revolutia sexuala” (experimentata ca metoda de metaguvernare in Ungaria prin initiativa lui G. Lukacs si in Rusia sovietizata, valorificand initiativele comisarului cultural Lunacearski), dusa la adeverire tragica in Occidentul atlantist actual, prin revolutia sexuala, statul magic si corectitudinea politica. Merita sa reproducem aici Testamentul lui Rasputin (prin mijlocirea datorata unui exceptional portret al acestui personaj saturnian): „Scriu si las in urma mea aceasta scrisoare la Sankt Petersburg. Simt ca voi parasi aceasta viata inainte de 1 ianuarie. Vreau sa fac cunoscut poporului rus, Papei, Rusiei, mamei si copiilor mei, pamantului rusesc ce trebuie sa inteleaga. Daca voi fi ucis de asasini de rand, si in mod special de fratii mei, taranii rusi, tu, tarul Rusiei, nu trebuie sa te temi de nimic pentru copiii tai, ei vor domni sute de ani in Rusia. Dar daca voi fi omorat de boieri, nobili si daca ei imi vor varsa sangele, mainile lor vor ramane manjite cu sangele meu, pentru 25 de ani si ei nu-si vor spala mainile de sangele meu. Ei vor parasi Rusia. Fratii isi vor ucide fratii, se vor ucide si se vor uri si pentru 25 de ani nu vor fi nobili in tara. Tar al pamantului Rusiei, daca vei auzi sunetul clopotului care iti va spune ca Grigori a fost ucis, trebuie sa stii asta: daca rudele tale mi-au provocat moartea, atunci nimeni din familia ta, adica niciunul dintre copiii tai sau dintre rudele tale nu vor mai ramane in viata pentru mai mult de doi ani. Vor fi ucisi de poporul rus. Eu ma duc si simt nevoia sa spun tarului Rusiei cum trebuie sa traiasca daca eu am disparut. Trebuie sa gandesti si sa actionezi cu prudenta. Gandeste-te la siguranta ta si spune rudelor tale ca am platit pentru ele cu sangele meu. Voi fi ucis. Nu mai sunt printre cei vii. Roaga-te, roaga-te, fii puternic, gandeste-te la familia ta binecuvantata. Grigori”. (Apud Schiopu Ana Maria: cf.: https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/rasputin-misterul-despre-care-rusii-prefera-sa-vorbeasca-n-soapta). Vom pune o prima concluzie la cele de pana aici: stiinta marturisitoare de ieri si de azi a fost si este chemata sa cerceteze si sa marturiseasca ordinea divina, asa cum ne este ea descoperita de Dumnezeu prin legile firii, ale zidirii, ale curatiei si ale harului (confirmand ca toata faptura este sustinuta nu doar de energiile lucrurilor care compun materia pieritoare a existentei, ci si de energiile necreate care compun substratul nepieritor din tot ceea ce este vremelnic si care la om imbraca forma latentelor sufletesti).

Forte mai puternice decat fortele istoricitatii

Victor Roncea: Sa intelegem ca lucrarea anarhizanta este mai adanca si mai ampla decat ceea ce ne arata strada in si prin violentele ei?

Ilie Badescu: Cu siguranta da, si sis­temul de noologie, la care am trudit un numar de ani (hulit, nu intamplator, dar si din vina mea), se refera tocmai la asemenea deformari. In zilele noastre, stricaciunea si lucrarea deformatoare aplicata ordinii divine a toata existenta si zidirea se propaga, o repet, sub forma unor stihii precum: a) stihia banului care a facut din societatile omenesti libere societati indatorate si deci inrobite bancilor; b) stihia multimii orbite, zguduita de o rebeliune incontinenta, care o face inabila sa mai distinga binele de rau, pe Iisus de Baraba; c) „dementa digitala”, dezvaluita prin grozaviile ei planetare de Spitzer; d) revolutia sexuala cu toate deviatiile care pot ingropa sufletul iubitor in impulsul idolatriei sexuale, a unui hedonism devastator care o readuce pe soclul idolilor postmoderni pe binecunoscuta Venus vulgivoga; d) corectitudinea politica prin care se deruleaza cea mai crancena batalie impotriva logosului si deci a ratiunilor divine din cele firesti (create) si din cele zidite de Dumnezeu; e) antigenia, care atinge proportii inspaimantatoare ale unuia dintre cele mai monstruoase razboaie contra pruncilor nenascuti (intre 1958 şi 2015, deci in 57 de ani, in România, au fost ucisi in pantece peste 20 de milioane de prunci, aratand indirect ce declin a inregistrat in Romania sentimentul dainuirii neamului. Cand ai o asemenea deflagratie de pruncucideri ai dovada prabusirii spre stingere a sentimentului dainuirii. Acele mame nu mai vor dainuirea familiilor lor de vreme ce consimt asa de grabnic si cu totul patologic sa-si omoare pruncul nevinovat si neajutorat in pantece, transformandu-si pantecele din loc al zamislirii in loc al inmormantarii). Toate acestea si alte stricaciuni fac din stiinta marturisitoare un imperativ divin si deci o chemare la mucenicie si martiriu pentru adevarul creatiei.

Victor Roncea: Sugerati ca dincolo de istorie exista ceva care poate influenta fluxul istoriei la un moment dat. Ce vreti sa spuneti?

Ilie Badescu: In pragul primului razboi mondial, un savant britanic, H. Mackinder, publica un studiu care a influentat decisiv si miscarea stiintei societatii si conceptia organizatorilor pacii europene dupa razboi. Acel studiu are titlul: „The Geographical Pivot of History” (1904). In viziunea geopoliticianului britanic, exista in dinamis­mul istoriei ceva mai puternic decat istoricitatea insasi, acel „pivot geografic”, care este heartland-ul geografiei politice planetare si care induce influente modelatoare asupra comportamentului politic al tuturor statelor. In raport cu acest heartland se constituie si prima linie de ciocniri intre puterile uscatului (continentaliste, cu termenul consacrat) si puterile maritime (cu termenul lui Mahan), dar se afirma si o „constiinta geopolitica”, cum ar zice Parvulesco, mai puternica si ea decat istoria. Lucrul inca mai curios este ca exista epoci in care se precipita un fel de constiinta malefica la nivelul unor segmente semnificative ale elitelor de care depind deciziile majore in istorie, asa cum s-a intamplat, de pilda, cu intrarea bolsevicilor antiteisti, anarho-nihilisti, pe scena unei Rusii crestine. Parvulesco face demonstratia ca acestia vin de dincolo de lume si de realitate, dintr-un rau abisal, care chiar daca n-are echivalenta ontologica cu binele, are totusi eficacitate istorica relativa. Daca admitem ca dincolo de istorie este un fel de structura si constiinta geopolitica si dincolo de lume, dincolo de realitate (au dehors du monde et de realite), cum se exprima J. Parvulescu, exista forte obscure, care razbat in istorie si in dinamica realitatii sub forma unor episoade funciar inutile si perverse, absurde, aberante, precum a fost episodul de 70 de ani al comunismului in lunga si marea istorie a Rusiei, atunci trebuie sa ne intrebam daca nu sunt canale tot irational prezente, mijlocite de localnici, pentru ca acele stranii energii sa razbata in viata unui popor. Care a fost rolul localnicilor in asemenea deviatii datorate unor asemenea energii de dincolo de realitate si deci de lume? Nu cumva, la nivelul istoriilor locale se structureaza asemenea canalizari ale raului pe care cultura vietii si a invierii nu inceteaza niciodata sa le prooroceasca!? In veacul al XIX-lea, Amos Cassioli (1832-1891) picta celebrul Carroccio di Legnano, in care zarim acel „altar de razboi pe patru roti, tras de boi, un fel de platforma rectangulara pe care era asezat un fel de altar si preoti oficiind in batalii, cu trambitasi meniti a incuraja luptatorii, iar in planul de jos al tabloului este pictat masacrul bataliei”. Acel Carroccio fusese inventat de republicile italiene, simbolizand o bizara binecuvantare acordata razboiului de catre si prin mijlocirea altarului crestin, sugerand astfel legitimitatea acelui razboi. Pictorul Cassioli intuia adevarul acesta simplu: fortele din afara de lume si de realitate ale razboiului primisera canalizare la cel mai inalt nivel de exprimare simbolica a localnicilor – platforma altarului. Este drept ca acest Carroccio poate fi folosit si pentru a mijloci intrarea in fluxul istoricitatii a fortelor benefice, de dincolo de realitatea imanenta, dar poate fi intors si pentru a legitima canalizarea unor energii malefice. Cum se intampla lucrul acesta si de ce, este o chestiune care tine mai degraba de teologie, iconomie si noopolitica (sau geopolitica, in sensul dat acestui termen de catre J. Parvulesco). In studiul meu dedicat explicarii acelui masacru impotriva familiei ultimilor Romanovi am incercat sa arat canalizarea localnica a acelei „irationalitati dogmatice”, canalizare pe care exponentii profetici ai culturii vietii si invierii din Rusia au preanuntat-o in felul lor (beletristic, precum literatura lui Dostoievski, neptunic, precum aflam din acel document numit Testamentul lui Rasputin adresat tarului de care a aflat apoi si imparateasa Alexandra etc., pe care l-am reprodus mai inainte, prin mijlocire).

„Constiinta geopolitica” si dinamica istoricitatii. Fiinta, nefiinta, infiintare si desfiintare

Victor Roncea: Jean Parvulescu ma suna adeseori din Franta dupa cate un articol de opinie din Ziua, pentru a-l comenta. A fost un personaj foarte res­pectat in mediile inalte franceze, plurivalent, din pacate complet necunoscut publicului larg din Romania. Ce credeti ca intelege Parvulesco prin „constiinta geopolitica” si in ce sens putem admite cu el ca aceasta este mai puternica decat jocul istoricitatii?

Ilie Badescu: Pentru Jean Parvulesco, geopolitica este „o proiectie vitala a fiintei”, incat fiintial orice popor are propria sa geopolitica, adica desi este scufundat in istorie, acel popor strabate, prin constiinta sa geopolitica, in ceasul sau astral, deasupra oceanului istoric si astfel se impotriveste alienarilor pe care nefiinta si puterile ei de interventie si de subversiune activa si secreta incearca pana la urma sa le impuna istoriei acelui popor si deopotriva marii istorii. „Istoria se lasa uneori alienata, geopolitica niciodata” (J. Parvulesco, „Semnificatia supraistorica a ultimului masacru asupra ultimilor Romanovi”, conferinta tinuta de Jean Parvulesco in fata „cercului intern” al Societatii filosofice, la Neuilly, pe 20 decembrie, 1994). In fine, Parvulescu ignora, se pare, faptul elementar ca liniile retelelor care compun un tot, precum este si ceea ce el denumeste Imperiul european al sfarsitului edificabil pe axa Paris-Berlin-Moscova, sunt un fel de legaturi circulatorii ale unui organism, adica sunt menite sa slujeasca unor circuite energetice si informationale. Asemenea canale sunt viguroase in organismele tinere, dar incep a se obtura si chiar osifica in organismele imbatranite, adica deformate de apucaturi precum tentatia bogatiei si orgoliul puterii. Un J. Cl. Junker, de exemplu, intervine in afacerile juridice ale Romaniei, atestand, altfel spus, o deviatie a organismului european. In felul acesta, se dezvolta in interiorul organismului fortele mortii in lupta cu cele ale vietii si invierii, ceea ce poate aduce decesul organismului insusi, adica declinul final al unei civilizatii monumentale. In aceste conditii, noninterventia culturii invierii face inevitabila apocalipsa istorica a proiectului unui imperiu al sfarsitului, acel „Imperiu Eurasiatic al Sfarsitului”, al carui nucleu pulsator ar fi, in viziunea teoreticianului acestui imperiu soteriologic, polul franco-german. Politicile hiperfiscaliste ale Berlinului, suprafinanciarizarea subalternista a Europei, metoda stratificarii Europei „unite” prin politica preturilor, ceea ce aduce dupa sine o a doua osificare a canalelor interne dintre entitatile launtrice ale „poporului european”, numite natiuni, toate acestea, ca si refuzul de a consemna crestinatatea europenilor in tratatul constitutional de la Lisabona, arata semnele unor osificari grave, rau prevestitoare ale Europei unite. De ce-ar sustine natiunile un asemenea edificiu, si foarte apasator, si foarte cos­tisitor? Necesitatea lui metaistorica este indubitabila, dar realitatea lui istorica este inamicul sau interior cel mai puternic, redutabil.

Victor Roncea: Va multumesc!

A consemnat VICTOR RONCEA pentru bursa.ro

Recommended Posts
Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabiailie badescu, centenar, elite false