În 1914 a început Primul Război Mondial, mai exact pe 1 iunie (14 iunie, pe stil vechi), iar portul Constanța a fost cel mai fierbinte loc din Europa. Doi mari suverani ai bătrânului continent se întâlniră aici, pentru prima dată pe pământ românesc. Țări din Balcani și din Occident se temeau de alianța celor doi monarhi, și ne referim la Regele Carol I al României și Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Din păcate, avea să fie ultima vizită în străinătate a familiei țariste.

Asasinatul de la Sarajevo avea loc cu trei săptămâni înainte și avea să ducă la pornirea Primului Război Mondial. Însă la Constanța avea loc un eveniment istoric major: vizita ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II-lea. S-a desfășurat într-un context politic extern foarte aprins în Europa. România, ca țară tampon între cele două blocuri militare – Antanta și Puterile Centrale –, fu obligată să aleagă una dintre cele două.

Cu toate că, regele României, Carol I, german de obârșie, înclina către Puterile Centrale, a pregătit primirea Țarului din Est cu toate onorurile care i se cuveneau.

Petru Vulcan

Constanța a fost reședința de vară a României mult timp. Astfel că orașul-port, perlă a Pontului Euxin, a fost ales drept gazdă pentru această primire. În nici o lună urbea maritimă se transformă în așa fel încât să se ridice la înâlțimea primirii înalților oaspeți.

Dar haideți să vedem o reconstituire a acelor momente istorice:

Marea Zi

Doina Păuleanu

Dimineața venii pe 1 iunie 1914. Aproximativ 100.000 de oameni, localnici și români veniți din toată țara, de-o potrivă, dar și străini, veneau rânduri-rânduri spre faleza din Constanța. Acolo urma să ajungă, pentru prima oară în România, familia Țarului rus Nicolae al II-lea. Publicistul Petru Vulcan se afla printre ei, cel care a dat mărturie în cartea „Constanța 1878-1928. Spectacolul Modernității târzii”, cu semnătura criticului de artă Doina Păuleanu, directoarea Muzeului de Artă Constanța.

„E o zi strălucită. Soarele pe cer străluceşte în lumina-i majestuoasă. Plantaţia Parcului Carol I surîde binecuvântând Cerul. Marea calmă îşi întinde braţele moi şi străvezii legănând la sânul ei atâta frumuseţe, atâta putere şi atâta bogăţie! E o sărbătoare cum nu s-a mai văzut la Constanţa”, consemna jurnalistul Petru Vulcan, în bilunarul „România Mare”.

„Bun-venit, Majestate!”

Generali și ambasadori în uniforme de gală în coloane de automobile rulau pe esplanadă către debarcader. Tunurile începură a bubui pe coastă spre Școala de Marină, iar clopotele Catedralei și ale tuturor bisericilor sunară de „Bun-venit, Majestate!”. Familia regală apăru și își atrase uralele mulțimilor. Regele Carol I purta uniforma de mareșal rus și ținea în mână bastonul de feldmareșal primit cu doi ani înainte din partea Țarului Nicolae al II-lea. Principele moștenitor Ferdinand, nepotul regelui, împreună cu fiul său Carol, viitorul rege Carol al II-lea, se aflau și dânșii în uniforme militare rusești conform gradului pe care îl dețineau, și anume Ferdinand – de comandant de regiment, iar Prințul Carol – de locotenent.

Țarul Nicolae al II-lea și Regele Carol I

Iahtul imperial Standard, escortat de crucișătorul cuirasat Kagul, iahtul Almaz și patru contratorpiloare, intră în apele Constanței la ora 9:45. La 10:15, Țarul Rusiei coboară de pe vas și pune pentru prima oară piciorul pe pământ românesc. Consemnează ziaristul Petru Vulcan din tribuna unde se afla: „Noi de aici nu putem vedea scena îmbrățișărilor, ni le închipuim doar că trebuie să fie duioase”. Țarul era întâmpinat de regele Carol I.

A urmat jumătate de oră de prezentări

Regele, țarul și Prințul Carol au trecut prin prezentările companiei de onoare. Au intrat apoi în pavilionul de primire special construit, unde era poftită familia imperială, în care regele Carol I i-a prezentat Țarului Nicolae pe membrii Casei Regale a României și pe demnitarii țării. Principele Ferdinand i-a prezentat aceleaşi persoane Ţarinei Alexandra, care era înveştmântată în roz, cu pălărie neagră de pai şi cu voal alb.

Prezentările au durat 30 minute. La ora 10.45, familia regală şi cea imperială au plecat spre catedrală. Ţignalele vardiştilor au anunţat mulţimea că alaiul s-a pus în mişcare. „Marea de capete e întoarsă către Ţar care se află la dreapta Regelui, în urma cărora vine Ţarina la dreapta Reginei, Ţareviciul şi una dintre Marile Ducese. Apoi în automobilul Principeselor României urmează Marile Ducese Tatiana şi Olga”, a mai scris Petru Vulcan. Și acum urmează:

Oare urma iar un atentat?

Ţarul Nicolae al II-lea a salutat poporul care îl aclama. Ţinea mâna în dreptul cozorocului. „Tăietura ascuţită a barbişonului îi prezintă faţa cam ascuţită. Are ochi mari, albaştri, părul şi barba blonde ca spicul de grîu, un adevărat rus. E cam emoţionat ţarul şi cam galben la faţă, se vede că e neobişnuit cu atâta lume atât de aproape de cortegiul imperial, aclamându-l”, a mai observat Vulcan.

Ceva avea să dea emoții foarte mari familiei imperiale rusești. Caii s-au oprit brusc în loc în toiul incidentului și mulțimea entuziasmată a produs o mică busculadă. Țarina s-a albit la față și s-a ridicat în picioare șoptind vădit panicată: „L’empereur, l’empereur!”. Regina Elisabeta a strâns-o uşor de mână şi i-a zâmbit, ca s-o liniştească. Nu avea să fie un atentat în armonioasa şi pestriţa Dobroge. Era regele Carol I care oprise alaiul pentru a anunţa că bravul Regiment 5 de Roşiori, distins în război şi care dădea onorul în faţa arcului de triumf, va purta numele Ţarului Nicolae al II-lea. Ce onoruri!

Episcopul Nifon

Dar iată că vine un alt moment cu tensiune ce avea să se risipească după ceremonia oficiată la catedrală de Episcopul Nifon. După ce s-au făcut fotografiile după, la pavilion, regele Carol I a fost foarte senin în fața armatei de fotografi și de reporteri. Locul de cinste fu rezervat fotografului constănțean N. Ioanid. Totuși, țarul a trădat o nervozitate vizibilă. Să fi fost oare datorită planurilor pe care le-au realizat antecesorii săi asupra poporului român în marea Țară a Moldovei prin planul Prozorovski? S-o fi simțit „cu musca pe căciulă” cu privire la trecutul lor expansionist asupra popoarelor din împrejurimile lor, cu care au avut o istorie extrem de dramatică? Încă nu putem știi, dar ce aflarăm este că înăuntrul aparatelor cu burduf, în care fotografii îşi vârau capul, se putea ascunde un pistol, iar ţarul era conştient de pericol.

„Prânzul de gală”

Suita monarhică s-a întors înapoi în port, apoi regele a urcat pe iahtul Standard ca să treacă în revistă, împreună cu țarul, echipajul vasului. Toți subiecții roiali și imperiali ai întâlnirii au mers după aceea, cu barca regală Carmen Sylva (ce poartă pseudonimul Reginei Elisabeta) pentru a vizita silozurile și lucrările din Portul Constanța. La o oră după prânz a avut loc dejunul discret al celor două familii la Cuibul Reginei, apoi la Cazino s-a ținut dejunul de onoare unde s-a servit: „zakuski, oeufs broilles, walewska, escalope de ris, jamboneau galce, faisans a la broche”, și s-a băut „xeres, champagne Mumm, muscatel, Cordon Rouge, cointreau”.

Prințul Carol și Ella Filliti

Un anume prinț părea că era plictisit teribil de această petrecere, pentru care se făceau planuri de căsătorie. Este vorba de prințul Carol, a cărui iubită, Ella Filliti, îl aştepta să se distreze cu grupul vesel de prieteni la Eforie Sud. Cu jumătate de oră înainte de „ora cinci” s-a servit ceaiul pe iahtul imperial, după care s-a asistat în oraş la defilarea soldaţilor din Corpul 5 Armată Română. Înainte de asfințit, conform datelor consemnate în Monitorul Oficial, a început „prânzul de gală” la Palatul Regal din Constanța.

Înainte de miezul nopții, pe la 23:00, înalții oaspeți se pregăteau de plecare. Primiseră cadouri speciale, printre care obiecte populare cusute cu măiestrie şi oferite de Principesa Maria. Ţarul Rusiei a dăruit 10.000 de lei săracilor din Constanţa şi 5.000 de lei personalului Palatului Regal. Retragerea s-a făcut cu torţe, artificii şi fanfară. Familia imperială a Rusiei a salutat surâzând România.

Puterile față în față

La șase ani după Războiul de Independență de la 1877, România căpătase statutul discret de membru asociat al Triplei Alianțe. Familia regală de Hohenzollern a ținut țara într-un oarecare echilibru politic cu toate Marile Puteri ale lumii, din năzuința de a nu pierde teritorii precum Transilvania, Basarabia, Dobrogea (Cadrilaterul). Însă stabilitatea era zdruncinată și avea să fie distrusă sub presiunile blocurilor militare, care doreau ca România să intre într-o alianță sau alta.

Regele de obârșie nemțească dorea să se alieze cu țara sa natală în cadrul Puterilor Centrale pentru că România era strâns legată economic de Germania. De cealaltă parte, Guvernul condus de prim-ministrul liberal Ion I.C. Brătianu înclina balanţa de partea Antantei.

Ceea ce este foarte interesant este că neutralitatea nu era dorită de suveran ca și soluție, în prima fază beligerantă. „Se dă marea luptă în care pentru o întreagă perioadă istorică se va stabili harta şi soarta popoarelor. Desigur că în acest război vor fi învingători şi învinşi. Dar e neîndoelnic că cei dinainte şi irevocabil meniţi să fie învinşi vor fi neutri”, avea să declare regele Carol I la Consiliul de Coroană al României care stabilea implicarea ţării în Primul Război Mondial.

În primăvara lui 1914, întreaga Europă era cu ochii pe Balcani, când vestea că Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei va efectua o vizită în România a străbătut ca un frison cancelariile occidentale. Era prima vizită oficială a unui suveran rus în România, iar semnalul dat de înţelegerea dintre cele două state era decisiv pentru raportul de forţe dintre Marile Puteri.

Carol I și diplomația sa

Carol I de Sigmaringen-Hohenzollern, care a domnit cu un an mai mult decât Măria sa, Ștefan cel Mare Voievod, își trăia ultimele luni de viață în 1914. Ajuns la venerabila vârstă de 75 ani, Carol I petrecuse 48 ani pe tronul ţării sale de adopţie. Se pregătea să se retragă în posteritate, lăsând poporului căruia i se dedicase, o ţară unificată, dezvoltată, în plină modernizare.

În suflet, însă, i se instalase amărăciunea de a nu fi putut impune, ca monarh, linia de politică externă a României. La uşa Europei bătea Primul Război Mondial, iar bătrânul continent era deja divizat de tensiunile dintre Antantă şi Tripla Alianţă a Puterilor Centrale, adică dintre Franţa-Imperiul Britanic-Rusia şi Germania-Austro-Ungaria-Italia.

Iar legătura dintre Rusia și România urma să fie pecetluită printr-o alianță matrimonială care să asigure continuitatea monarhiei în cele două țări, sau cel puțin așa se vehicula. În consecință, mâna celei mai mari fiice ale Țarului Nicolae al II-lea, Marea Ducesă Olga, i-ar fi fost făgăduită prințului Carol, viitorul rege Carol al II-lea al României. Planul de înrudire făcea parte, desigur, din strategia de politică externă. Aceasta era atmosfera încărcată a acelei primăveri din anul de graţie 1914.

Regele Carol I nu avea să abdice de la rolul sau de diplomat, asumându-și misiunea de a îndeplini voința care lua contur. Era convins că România trebuia să facă opoziție Rusiei. A pregătit cu toată importanţa cuvenită primirea înaltului oaspete de la Răsărit, iar în ziua de 1 iunie 1914 a demonstrat că pune raţiunea de stat mai presus de credinţa proprie.

Prințul Carol și isprăvile sale

George Varsami

Istoricul George Varsami, directorul Muzeului Portului Constanţa ridicat pe locul Cuibului Reginei Elisabeta, este de părere că alianţa matrimonială dintre Carol şi Olga nu era posibilă. „Niciodată o ţară atât de mare nu s-ar fi unit la cel mai înalt nivel cu o ţară mică, cu toate că familia regală a României era puternică. Existau deja relaţii de rudenie între curţi, principesa Maria fiind verişoara primară a Ţarului Nicolae”, explică Varsami.

O ispravă a lui Carol, făcută într-o vizită în Rusia, părea să contribuie la contraargumentele căsătoriei princiare: urmaşul la tronul României şi posibilul pretendent la mâna Marii Ducese Olga se rostogolise într-un teatru, provocând scandalizarea înaltei societăţi. Aşa că Marea Ducesă Olga rămânea îngrijorată de perspectiva unui mariaj în România.

Pierre Gilliard

Pierre Gilliard, profesorul de limbi străine al celor cinci copii ai ţarului, nota în cartea „13 ani la curtea Rusiei” confesiunea făcută de Olga înainte de plecarea la Constanţa: „Spuneţi-mi adevărul, domnule, de ce mergem în România? Nu mă refer la motivul oficial. Ştiu că toată lumea vorbeşte. Dar dacă eu nu vreau, nu se va întâmpla. Tata mi-a promis că nu mă va forţa, iar eu nu vreau să părăsesc Rusia. Aş fi o străină în ţara mea. Sunt rusoaică şi aşa vreau să rămân!”.

O oarecare apropiere de familia imperială a Rusiei o sugerează şi încredinţarea Tezaurului României. Când România a decis intrarea în Primul Război Mondial, la propunerea prim-ministrului de atunci, Ion I.C. Brătianu, în perioada 1916-1917, Tezaurul României a luat drumul Rusiei şi nu a fost niciodată returnat integral. Printre alte documente şi obiecte de preţ, Tezaurul conţinea aproape 94 tone de aur.

Cum a fost primită vestea vizitei Țarului?

Virgil Andronescu

În data de 16 mai 1914, la șaișpice și jumătate trecute fix, edilii Constanţei se întruneau într-o şedinţă extraordinară de Consiliu Local. Primarul Virgil Andronescu convocă printr-un anunț extrem de important pentru cei opt consilieri. Riguros așa cum era cunoscut spuse: „După cum cunoaşteţi, miercuri am primit o telegramă din partea domnului prim-ministru prin care am fost chemat la Bucureşti. Aici ni s-a comunicat că, faţă de hotărârea ce s-a luat, ca Majestatea sa Ţarul Rusiei să facă o vizită Majestăţii Sale Regelui, s-a fixat ca loc de întâlnire oraşul Constanţa”. Un freamăt a cuprins sala de consiliu.

Constanţa era reşedinţa de vară a familiei regale, iar regina Elisabeta era îndrăgostită iremediabil de mare, ca și regina Maria de altfel, a cărei inimă fizică după deces fu transportată și stabilită la Balcic, mult mai târziu. Pe digul portului, regele ridicase un pavilion în care regina îşi petrecea clipele cele mai frumoase. De aici, din Cuibul Reginei, Elisabeta privea ore în şir nemărginirea mării şi respira liniştea întreruptă de strigătul pescăruşilor. Aici găsea regina inspiraţie pentru poemele semnate Carmen Sylva şi de aici făcea cu mâna în zori vapoarelor care o salutau cu sunet de sirenă.

Însă de la Constanţa cea romantică – refugiu pentru turiştii cu sânge albastru – la Constanţa gazdă a unei întâlniri istorice era o distanţă uluitoare. Pe care administraţia locală a dorit să o parcurgă rapid: „Faţă cu distinsa onoare ce se face oraşului nostru cu această ocaziune, urmează ca şi oraşul să caute a face una dintre cele mai frumoase primiri distinşilor oaspeţi, pentru ca această primire să fie la înălţimea solemnităţii ce comportă, necesitează şi cheltuieli însemnate, pe lângă cheltuielile destul de însemnate ce se vor face din partea Statului”, socotea primarul Andronescu.

Se sfătuiră, consilierii. Bugetul orașului nu avea nici o sumă alocată pentru asemenea cheltuială de înalt rang, care a fost prevăzută. După ce au deliberat puțin, edilii Constanței au votat până la unul: ați ghicit, primarul era autorizat să facă tot ce era necesar pentru marele eveniment, în limitele sumei de 40.000 lei, o sumă considerabilă pentru bugetul oraşului. Consilierii au lăsat o portiţă cheltuielilor pentru primirea Majestăţilor lor: „Rămâne ca, ulterior, Consiliul să avizeze la fondurile din care urmează a se acoperi aceste cheltuieli şi eventual şi altele de va fi nevoie”, s-a consemnat în procesul-verbal al şedinţei.

În febra pregătirilor

Și primarul Andronescu trecu la treabă. Febra pregătirilor cuprinse tot orașul. Începură lucrările de pavoazare, de ridicare a arcurilor de triumf şi a tribunelor destinate publicului. Aduseră în mod special decoraţiuni florale tocmai de la Azuga şi de la Bucureşti. Grădina Palatului Regal fu împodobită cu plante, iar instalaţiile de iluminare pe tot traseul oficial fură suplimentate cu ghirlande şi lampioane. Cele mai importante repere din oraş fură renovate: Liceul „Mircea cel Bătrân”, Serviciul Sanitar, gardul Gării, Bulevardul Cazinoului, străzile pe unde urma să defileze trupele din garnizoană.

Cazinoul din Constanța și bulevardul Regina Elisabeta (ilustrație)

La 28 mai au fost gata reparaţiile la bulevardul din faţa Cazinoului, cunoscut atunci sub numele „Principele Nicolae”. Lucrările fuseseră făcute de Serviciul Construcţiei şi Exploatării Porturilor Maritime, ca ajutor pentru organizare. Imediat, au început repetiţiile pentru defilarea militară. Pregătiri se făceau şi la Catedrală, unde urma să aibă loc o slujbă religioasă pentru înalţii oaspeţi.

„Tot oraşul intrase în efervescenţă. Primarul Virgil Andronescu a emis o ordonanţă prin care locuitorii erau rugaţi să se ridice la înălţimea ocaziei şi să demonstreze simţ civic având grijă de casele lor, pe care trebuia să le pavoazeze în semn de preţuire pentru înalţii oaspeţi. Toţi erau chemaţi să contribuie la buna organizare a evenimentului istoric, care urma să le consacre urbea drept capitală a regiunii Dobrogea”, relatează istoricul Constantin Cheramidoglu, de la Arhivele Judeţului Constanţa.

Protipendada era şi ea în febră. Fiecare voia să obţină un loc în tribunele oficiale pentru a asista la vizita Ţarului. Trei tribune au fost amenajate pentru a încăpea 9.000 de persoane. Scaunele pentru tribune au fost împrumutate de la Teatrul Elpis al comunităţii elene. S-au făcut liste de invitaţi cu notabilităţi ale oraşului, iar Primăria era asaltată de solicitări prin care se cereau locuri în tribune. Foarte insistenţi erau cei care se considerau „oameni de vază” ai oraşului şi care doreau să ia parte la ceremonie ei şi familiile lor.

Cum a văzut presa această vizită și cum a descris-o în ziarele locale?

Cu mare poftă a savurat presa locală această măreață sărbătoare care a transformat orașul pentru o zi în cel mai fierbinte loc din Europa, la acea vreme. Cu o zi înainte de sosirea delegației imperiale, un editorial publicat de ziarul constănțean „Expres Comercial” menționează că „Orice s’ar ascunde sub cutele acestei vizite, orice s’ar zice, trebuie să recunoaştem că e o mare cinste, e mândrie pentru noi când Ţarul tuturor Ruşilor cu toată Familia păşeşte pragul căsuţei noastre”.

Un alt articol din „Expres Comercial” conţine o însufleţită descriere a oraşului care se pregătea de întâlnirea cu Ţarul Nicolae al II-lea: „Din port şi până la cel’alt capăt al oraşului s’a construit arcuri de triumf măreţe, Pavilioane de recepţie şi întreg oraşul e pavoazat cu steaguri ruseşti şi româneşti, cari arată înfrăţirea a două popoare a căror interese sunt de natură a păstra în tot d’una o strânsă şi sinceră amiciţie”.

Localnicii au sperat să-i vadă pe monarhii din Răsărit din entuziasmul și râvna cu care fusese pregătit evenimentul. „Liberalul Constanţei” scria: „O splendidă alee leagă pavilionul Reginei de pavilionul special construit pentru primirea Suveranilor Rusiei. Aleea continuă spre oraş, ca un drum al florilor, presărat cu crisanteme şi mărgărite”.

Ionel Alexe

Arhiva presei constănțene a fost cercetată de bibliograful Ionel Alexe, de la Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman” Constanţa, notează despre aşteptările legate de vizita Împăratului de la Răsărit. „Acestea vizează, pe de o parte, calmarea nemulţumirilor bulgarilor faţă de pierderea pământurilor dintre Dunăre şi mare în urma războiului din 1877-1878, iar pe de alta, chiar idealul unirii tuturor românilor. Avocatul Cişmigiu scrie în «Dobrogea jună» din 15 mai: «Pentru noi, vizita reprezintă spulberarea unei credinţe înrădăcinate în mod nesăbuit în spiritul populaţiei de origine bulgară relativ la ocuparea atât a vechii Dobroge, cât şi la noile teritorii alipite, considerată de ei ca ocupare pasageră. Vizita poate să ne dea posibilitatea unei consolidări naţionale puternice». În ceea ce priveşte Marea Unire, editorialul din «Expres Comercial», ziar patronat de Nicolae G. Cantacuzino, proiectează inspirat: «Vizita dela Constanţa poate aduce aceia ce secole nu a adus, ceia ce de secole ne dorim»”, consemnează bibliograful Ionel Alexe.

În 1914, Constanța avea doar 28.000 de locuitori, era un orășel mic, și „nesemnificativ” ar spune unii. Hotarele sale depășeau cu puțin limitele geografice ale peninsulei constănțene. „Oraşul Constanţa evoluase enorm faţă de situaţia de «sărman sat turcesc de pescari» din 1878. Lucrările edilitare îi schimbaseră în bine fizionomia. Calea ferată şi podurile lui Saligny îl legau de ţară, modernizarea portului fusese încheiată cu cinci ani înainte şi cele trei linii maritime duceau grânele româneşti în Levant şi Occident. Negustorii prindeau cheag, băile de mare atrăgeau vilegiaturiştii, iar instituţiile statului se dezvoltau”, mai arată bibliograful Ionel Alexe.

La masă cu Regele

Petre Grigorescu

Frunți luminate, să spunem așa, au fost invitate la dejunul oferit la Constanța pe 1 iunie 1914, în cinstea familiei imperiale ruse. Așadar, din crema societății notată ca să dejuneze cu familia Țarului Nicolae al II-lea a făcut parte și Petre Georgescu, unul dintre primii coloniști ai Dobrogei căsătorit cu mezina şefului comunităţii străine din provincie pe vremea stăpânirii otomane, Panu Contogeorges.

La momentul vizitei Ţarului Rusiei, Petre Grigorescu ocupa o poziţie de frunte în administraţia locală, ca ajutor de primar. De altfel, fiul lui Petre Grigorescu, Horia Grigorescu, avea să conducă vizionar urbea de la malul mării, iar realizările sale au devenit repere ale oraşului.

„În familia noastră au rămas moştenire obiecte de veselă din serviciul de porţelan din care a mâncat regele, la noi acasă. E un sentiment aparte să priveşti o mostră a rafinamentului din acele timpuri apuse”, mărturiseşte istoricul Vlad Nistor, strănepotul lui Petre Grigorescu.

Sigiliul războiului

Pe 1 iunie 1914, vizita familiei imperiale ruse la Constanța avea să fie ultima în străinătate. Trei săptămâni după aceea, arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo. Aceasta a fost scânteia care a detonat butoiul cu pulbere din Balcani, declanşând Primul Război Mondial. După patru ani, la 16 iulie 1918, familia imperială a Romanovilor a fost asasinată.

Când războiul a luat sfârșit, la 11 noiembrie 1918, Europa şi-a numărat trofeele şi pagubele. Pentru învinşii din Tripla Alianţă începea epoca roşie a socialismului şi a nazismului (ambele având aceeași rădăcină). Pentru elita învingătorilor din Antantă, în care intrase în 1916 şi România, ar fi trebuit să fie o victorie absolută. Pentru România, marele câştig a fost realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Dar istoricii sunt de părere că dacă România şi-ar fi asumat alt rol de la început, cu aşezarea sa strategică dintre Austro-Ungaria şi Rusia, soarta ţării şi a lumii ar fi putut fi diferită.

Destinul tragic al ultimului țar al Rusiei

Ţarul Nicolae al II-lea, Nikolai Alexandrovici Romanov, a fost ultimul împărat al Rusiei, fiind înlăturat de pe tron de bolşevici în 1917. A fost silit să abdice în martie 1917, după 23 ani de domnie, fiind ţinut captiv şi apoi asasinat, la ordinul lui Lenin, împreună cu toată familia, la Ekaterinburg, la 16 iulie 1918. O dată cu ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei s-a stins dinastia Romanovilor. În 2000, martiriul lor a fost recunoscut oficial de Biserica Ortodoxă Rusă, care a canonizat familia imperială ucisă.

Ducesa Anastasia (stânga), poloneza Anna Anderson (dreapta)

Legenda Ducesei Anastasia

Mezina Țarului Nicolae al II-lea, Anastasia, a avut parte de controverse și după moarte. Ea era cea mai mică dintre cele patru fiice ale sale. Mai multe femei au pretins că sunt, de fapt, Marea Ducesă care ar fi supravieţuit ca prin miracol asasinatului întregii familii imperiale ruse. Cea mai cunoscută dintre ele a fost poloneza Anna Anderson, dar analizele ADN făcute după exhumarea cadavrelor Romanovilor, aruncate într-o groapă din pădurea de lângă Ekaterinburg, au revelat că nu avea nimic în comun cu familia Romanovilor. Istoricii şi notele informative ale bolşevicilor confirmă că Anastasia a fost ucisă alături de ceilalţi Romanovi. Anastasia s-a născut la 18 iunie 1901, iar Anna Anderson la 16 decembrie 1896, fiind personajul pe seama căruia s-au ţesut legende şi poveşti care au ajuns pe marele ecran.

Cuibul Reginei, Constanța

„Cuibul Reginei”, astăzi muzeu

Regina Elisabeta își avea locul preferat în Constanța. Cuibul Reginei nu mai există astăzi decât în fotografii. Pavilionul construit de inginerul Anghel Saligny a ars într-un incendiu în 1927, la 11 ani după moartea reginei. A fost refăcut un an mai târziu de regina Maria, dar socialiştii i-au dat altă întrebuinţare: de magazie. Obiectele preţioase au fost distruse sau furate, iar din Cuib n-a mai rămas nimic. La mijlocul anilor ’90, administraţia portuară a construit în loc Muzeul Portului Constanţa, ai cărui pereţi sunt tapetaţi, printre altele, cu portrete şi imagini ale familiei regale a României.

Expoziția centenară româno-rusă

Fotografii-document ale vizitei istorice, aduse din arhivele ruseşti de stat, au putut fi admirate în luna iunie lui 2014 la Muzeul de Artă Constanţa şi la Muzeul de Istorie Naţională din Bucureşti, dar și în Brașov până în august 2019. Expoziţia „Consonanţe istorice ruso-române: Centenarul vizitei împăratului Nicolae al II-lea la Constanţa (1/14 iunie 1914)” a fost realizată de Muzeul de Istorie Naţională a României, în parteneriat cu Rosotrudnicestvo – Agenţia Federală pentru Afaceri cu Comunitatea Statelor Independente.

Ernest Oberlander-Târnoveanu

„Printr-un efort minim de imaginaţie istorică putem să ne închipuim, fie şi pentru o clipă, ce ar fi însemnat pentru istoria ulterioară a Rusiei şi României, ca şi pentru cea a dinastiilor Romanov şi Hohenzollern-Siegmaringen, realizarea căsătoriei lui Carol cu Olga. Vizita de o zi, la Constanţa, a familiei imperiale ruse nu ar fi fost doar ultima călătorie în străinătate a acesteia, în pragul primei mari catastrofe mondiale a secolului al XX-lea, ci şi un eveniment politic major, care ar fi putut schimba soarta lumii”, este de părere dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României.

Ordinului Sfântului Andrei cel Întâi Chemat

Natalia Muzhennikova

Ca premieră absolută, expoziţia oferea prezentarea Ordinului Sfântului Andrei cel Întâi Chemat, aflat în depozitele Muzeului Naţional de Istorie a României, ce a fost conferit Ţarului Nicolae al II-lea de către regele Carol I, precum şi medalii emise în anul 1914 cu ocazia vizitei împăratului Rusiei la Constanţa. Ilustraţia a fost pusă la dispoziţia ziarului „Adevărul”, pentru realizarea acestui amplu documentar, de Natalia Muzhennikova – secretar I al Ambasadei Federale a Rusiei şi coordonatorul din partea rusă al proiectului.

Proclamația către cetățenii Constanței

Consiliul local de la Constanța se reunea în ședință pe 4 iunie 1914 ca să concluzioneze asupra înaltei vizite, primarul Virgil Andronescu declarând astfel: „Oraşul Constanţa de acum încolo reintră ca şi în timpurile îndepărtate în făgaşul istoric rămânând pentru viitorime ca un punct de istorie strategic, pentru care nu putem să fim decât mândri. Prin actul petrecut la 1 iunie se consfinţeşte că oraşul nostru Constanţa este şi trebuie să rămână capitala nediscutată a întregii provincii”.

Dintre cronicarii de la malul mării plini de patriotism local s-a remarcat și publicistul Petru Vulcan, care a lăsat posterității o „Cronică pentru mai târziu”, în revista „România Mare”. „Noi băştinaşii am simţit întreaga gamă a tuturor fiorurilor vizitei Ţarului la Constanţa, noi am văzut întreaga transformare a liniştitului nostru oraş, din Constanţa obişnuită, unde poţi respira un aer împrospătat de mare, într’o capitală cochetă, înveşmântată conform celui din urmă jurnal al modei, împestriţată de lume care, în mare parte, nu mai văzuse marea şi într’un moment dat Constanţa s’a văzut silită să hrănească peste o sută de mii de oameni“.

Ion I.C. Brătianu

În semn de mulțumire, premierul de atunci, Ion I.C. Brătianu a trimis o telegramă care devenise proclamație către cetățenii orașului: „Vă rog să transmiteţi locuitorilor Constănţeni, şi în special tuturor reprezentanţilor administraţiei, mulţumirile M.C. Regelui, pentru primirea ce au făcut auguştilor săi oaspeţi M.M.L.L. Imperiale, Împăratul şi Împărăteasa tuturor Ruşilor”.

Astfel, Dobrogea, copil pierdut şi regăsit al patriei-mumă, fusese aşezată pe harta diplomaţiei europene şi mondiale.