In Articole

Ingineria genetică și ingineria socială, arme de distru(a)gere în masă

Acum câțiva ani le-am spus prietenilor mei că arhitecții noii ordini mondiale se grăbesc să instaureze noua ordine mondială, și nu m-am inșelat.

Îmi aduc aminte de ieșirea publică a lui George Bush sr., în anii ’90, la televiziuni, în care spunea că este necesară o nouă ordine mondială, pe care o vor instaura cu succes garantat. Dacă atunci a fost aceasta și o altă ieșire publică a lui David Rockefeller vorbind despre acest subiect, astăzi, nu se mai ascunde nimeni, nici un actor oficial dintre cei mari, care sunt dincolo de președinții de stat.

Ingineria genetică și socială sunt astăzi arme de distrugere și distragere în masă, folosite pentru a ține mulțimile populare adormite, ignorante, pentru a dezbina și pentru a distruge natura umană chiar și biologică, prin care noi toți să nu mai avem posibilitatea de a ne regenera, chiar și spiritual. Asistăm la o distrugere extrem de vicleană și bine ticluită, extrem de perversă a umanității, și mă tem că războiul omului împotriva omului a început să intre în punctul culminant. Această luptă se dă acum pe față și este cea mai mare criză a omenirii din toată istoria ei pe suprafața acestei planete. Criza (de la crisis, din greacă) înseamnă creștere. Din această criză (apocaliptică) trebuie să iasă recolta de oameni conștienți. Trierea a început.

Ingineria genetică se definește ca un ansamblu de metode de lucru prin care se manipulează materialul genetic la nivel molecular și celular. Astfel se obțin microorganisme, plante și animale reprogramate genetic, în al căror genom sunt incluse gene străine, utile, exprimabile și transmisibile stabil la descendenți. Pare a fi utilă această inginerie genetică, numai că manipularea materialului genetic înseamnă să-ți bagi nasul în creația unor forțe superioare pe care noi, românii le numim Dumnezeu. Aceste forțe sunt perfecte, ne-au creat pentru un anumit scop, iar noi vrem să modificăm creația. Oare suntem perfecți? Dacă am fi perfecți, de ce am vrea să modificăm natura? Ia gândiți-vă!

Ingineria socială are următoarea definiție: „orice acțiune care influențează o persoană să facă ceva care ar putea sau nu să fie în interesul lor.” Cu alte cuvinte, este, în contextul securității informațiilor, manipularea psihologică a oamenilor pentru a efectua unele acțiuni sau a divulga informații confidențiale. Aceasta diferă de ingineria socială din cadrul științelor sociale, care nu cuprinde divulgarea de informații confidențiale. O formă de escrocherie cu scopul de a colecta informații, a frauda sau a accesa unele sisteme, ea diferă de escrocherie tradițională prin faptul că acesta este adesea unul din mulții pași dintr-o schemă de fraudă mai complexă.

Există genom uman și genom informatic. ADN-ul uman este un cod sursă, un limbaj de programare. Cu alte cuvinte în plus, se face programare genetică și programare socială. Programe precum MK Ultra și altele, institute de spălare pe creier, cum s-ar spune, au făcut și fac inginerie socială. Mai mult, prin intermediul a ceea ce se numește mass-media, inclusiv cea online-digitală, sunt arme de a modifica mentalitatea oamenilor, și nu înspre bine.

Se face inginerie socială acasă, în familie, prin mass-media, cu știri construite la cheie sau la ordin, date deja făcute sau făcute pe loc, se face inginerie socială afară, în anturaje, la locul de muncă, la cumpărături, în instituții, în școală, peste tot. Fiecare dintre noi facem inginerie socială prin ceea ce spunem, datorită faptului a ceea ce gândim.

Așa cum există viruși biologici, există și viruși mentali. Știința care le manevrează pe acestea din urmă se numește memetică. Ea se definește astfel: studiul memelor, a reproducerii și interacțiunilor acestora și a evoluției lor. Mema este un replicator modern ce a aparut odată cu evoluția limbajului la oameni. Este de fapt un replicator pentru informație. Putem considera mema ca fiind unitatea fundamentală a unei culturi sau mai bine zis a transmisiei culturale. Totodată putem privi mema și ca pe o reprezentare internă a cunoașterii. Totalitatea memelor (artificiale sau naturale) din această lume, alcătuiesc cultura noastră.

Există virușii non-patogeni, dar și viruși patogeni. Același lucru este valabil și pentru bacterii și alți microbi. Patogenia este o altă realitate decât cea naturală cu care s-a născut omul. Și patogenia mentală este o altă realitate mentală, din care trauma (de la traumen, din germană, care înseamnă vis, fantezie) este un factor deciziv, care pornește realitatea mentală paralelă, care nu este deloc reală, ci ireală, fantazmagorică, nenaturală și anti-naturală. Este un atac la natura umană. Adoarme conștiința umană.

Există meme culturale pozitive și negative. Cele negative induc o astfel de irealitate ca realitate mentală, „noul normal”, cum se mai spunea recent, multe lucruri ireale repetate într-una ca să fie luate drept reale și după care să se ghideze omenirea ca și când ar fi realitatea. Cu alte cuvinte, iar, trăim în minciună. Întreg sistemul cu toate structurile sale, inclusiv cea de-a patra forță în stat, promovează și alimentează prin aceste două inginerii (trucuri, escrocherii) starea de fapt a somnului conștiinței umane. Prin acestea nu știm cine suntem și ce avem nevoie să facem.

Dar unealta principală prin care se realizează modificarea mentalității omenirii, la care reacționează cel mai repede, este frica. Prin aceasta inclusiv se ține sub control acea irealitate despre care vorbeam, în rândul omenirii.

Frica este susținută pe ignoranță și pe somnul conștiinței. Prin acest tip de somn, care este un fel de letargie psihică, se uită (de) identitatea reală a fiecăruia dintre noi. Uităm inclusiv că suntem ființe umane. Desigur, sunt mulți români care sar în ajutorul aproapelui cu o înțelegere și o omenie autentică, naturală, însă lasă sistemul dominator să continue să aplice escrocherii asupra noastră, a tuturora. Nu se înțelege ansamblul vieții în general și se ia în considerare doar viața în proximitate, doar ceea ce avem și trăim în apropierea noastră.

Răspândirea rapidă a fricii a salvat multe vieți în trecut prin faptul că i-a avertizat de pericole. Cei care erau receptivi la astfel de meme supraviețuiau și își refăceau viața, iar cei care nu erau receptivi mureau. În general acest lucru era valabil pentru multe din memele din trecut, când șansele de a fi ucis erau mult mai mari ca în prezent, iar abilitatea de a răspunde repede la ele era crucială. Șansele pierderii vieții erau vizibile și la nivel fizic. Astăzi, moartea adevărată este subtilă, aproape invizibilă, este psihică prin adormirea conștiinței. Pericolul aproape că nu-l vezi și trebuie să cauți ca să-l descoperi, ceea ce înseamnă un efort de conștiință.

Secolul XX a fost secolul a trei mari schimbări negative a lumii și a omenirii în general, culminate de cele două războaie mondiale și de revoluțiile subculturale care le-au urmat. Însă, în paralel cu acestea au fost și schimbări pozitive, schimbări prin care s-a trasat un viitor strălucitor și prosper pentru noi toți, cu contribuția noastră a tuturor. Primele schimbări, cele negative, s-au văzut și se văd în continuare, iar celelalte mai puțin, pentru că lumina nu se fălește și nu face apologie de sine însăși.

Mass-media a fost proiectată pentru a ieși din sfera jurnalismului propagator de adevăr și de soluții pentru o viață prosperă pentru toți, transformată într-un instrument propagator al minciunii și al manipulării psihologice. Frica este prima dintre slăbiciunile umane pe care mass-media le manevrează. Cu acestea suntem învățați să cumpărăm ceea ce ni se dă să cumpărăm.

Dacă astăzi nu am mai cumpăra din mall-uri, hyper- sau supermarketuri străine, nu am mai alimenta de la pompe străine, nu ne-am mai uita la TV, la acele posturi străine de la noi, sau finanțate de către străini, ar fi un semn de trezire, de auto-guvernare. În schimb, am cumpăra numai de la producători locali, autohtoni. Am face un efort să mergem în țară să ne facem cumpărăturile de la țăranii noștri producători autentici și am ieși din sfera de influență a marilor concerne producătoare străine care ne asasinează economic.

Dacă astăzi am fi uniți, nu am permite autorităților să ia decizii neconstituționale asupra comportamentului nostru social și a vieților noastre, și i-am sancționa cu milioanele imediat. Tribunalele și CCR-ul ar fi asaltate de cereri, de depuneri de plângeri penale și de milioane de români care protestează. Numai dacă ne-am opri cu milioanele din plata taxelor și impozitelor pe câteva luni, aceasta ar fi blocarea „economiei naționale” adevărată, nu înghețarea ei din timpul așa-spusei pandemii de coronavirus. Din pacăte, prin această înghețare, prin acceptarea noastră a ei dăm dovadă de ascultare și supușenie.

Dacă am fi treji și uniți, am ieși la proteste cu milioanele în capitală pentru a stabili ordinea, deoarece noi avem puterea. Însă, dacă o mică parte din cetățenii acestei țări prin funcțiile lor de conducere fac legea în această țară, se vede clar ca țara este slabă, iar viața ei atârnă de un fir de ață. Întrebați-vă: de ce mai existăm, dacă suntem așa de slabi? E un paradox!

Am să vă dau o cheie practică pentru trezire, pe care am primit-o și eu de la mentorii mei și pe care o pun in practică. Totul începe cu tine însuți/însăți, prin observarea de sine. Începe prin a te observa pe tine în tot ceea ce gândești, simți, spui și faci. Apoi, reflectează la ceea ce vezi la tine, la gândurile tale, la emoțiile și sentimentele tale, la vorbele și faptele tale, și înțelegele. Întreabă-te de ce gândești sau simți aceste lucruri și ascultă-ți răspunsul. Apoi, trage concluziile. Vezi ce anume te impresionează din exterior, deoarece trăim mult timp exteriorizați și atenția noastră e acolo, la știrile din media, din online, din lume, la ceea ce se spune, sau se spune că se spune, la vorbele altora, la reclame, la tentații de orice fel. Ceea ce urmează este să te trezești și vei înceta să fii manipulat sau manipulată. Vei înceta să mai alimentezi forțele sistemului străin care a ocupat de treizeci de ani încoace România și te vei alimenta singur. Vei înceta să mai ceri politicienilor actuali, sau „clasei politice” actuale orice să facă pentru tine pentru că vei știi că nu o vor face, și vei face tu pentru tine. Cu banii pe care-i irosești vei putea să te reclădești și să devii autonom. Autonom cu autonom, cu mic, cu mare putem face țara dinnou.

Nu vom mai trâmbița aceeași memă că suntem vânduți și nu se mai poate face nimic, că toți politicienii sunt hoți, corupți, mincinoși etc., și am veni cu soluții. Rostirea neîncetată a acestei meme înseamnă pierdere valoroasă de timp. În schimb, am căuta, așa cum am facut-o și eu, și ceilalți care vorbim despre aceste lucruri, adevăratele valori românești dacă mai există (și ele sunt din plin, nu au dispărut) și ce fac, dacă mai fac ceva pentru țară. Am descoperi că există proiecte de țară care se realizează în paralel cu jaful pe care alogenii îl fac zi de zi în această țară, și am vedea că avem cu ce și avem cu cine să ne salvăm individual, ca neam și ca țară. Ne-am concentra pe lucrurile care chiar contează pentru noi, nu pe „spectacolul știrilor”. Ne-am uni în asociații familiale, sau alte tipuri de organizații locale, naționale, prin care să construim dimpreună întâi la nivel local și apoi național. Nu am mai sta degeaba!

Actuala stare de fapt a pandemiei este efectul venit în sfârșit pentru lenea noastră, pentru pierderea noastră de timp, pentru permisivitatea și supușenia noastră față de forțele negative care nu sunt de la noi și nu sunt pentru noi. Este sancțiunea pe care o primim, ni se aplică pentru ca noi să ne învățăm minte că viața noastră este a noastră nu a altora.

Am scris despre faptul că există sclavagism modern prin care realizăm muncă pentru profitul altora și nu pentru al nostru. Practic, ne vindem forța de muncă și timpul pentru puțini bani primiți cu țârâita, cum s-ar zice, pentru că viața nu este bună ca angajat pe plantațiile altora, în România. Nu se poate pune de-o parte nimic și totul se consumă fără să rămână un sfanț la sfârșitul lunii. Banii îi primim, banii îi dăm. Viitor nu există în România, astfel!

Și astfel că există un soi de lene activă la români. Ne este lene să muncim pentru noi și pentru viitorul nostru, dar suntem foarte harnici pentru viitorul profitorilor străini. De noi nu avem grijă, ci de alții. Este un paradox cumplit pentru că ne pierdem potențialele!

Aceasta este ingineria socială care se face în România! Pâine și circ, este ceea ce primim, și primim.

Frica, de asemenea, elimină libertatea prin care întreținem sistemul matricial (tras după un anumit calapod, un model parazitar), prin care distrugem omul și natura.

Cum obținem libertatea? Trezindu-ne! Deja am spus-o mai sus, reflectând la ceea ce ni se dă. Acestea sunt metoda socratică prin care ne întrebăm pe noi înșine: este adevărat? Este benefic, pentru mine și ceilalți? Este util, sau la ce-mi folosește? Știți, Socrate avea o vorbă: „piața aceasta este plină de lucruri de care n-am nevoie”. Prin trezire, prin libertatea de gândire, prin gândire proprie ne aflăm cumpătarea, care vine de la cumpăt, de la cuget, care este altfel decât gândul mecanic, produs al inconștienței. Ne găsim smerenia, modestia, simplitatea. Ne regăsim forțele și aflăm că suntem puternici dacă știm cine suntem, și repunem ordinea românească adevărată în această țară.

Dacă toate experimentele de inginerie socială masivă care se fac asupra noastră ar avea succes, de acum încolo, întrebați-vă pe voi înșivă/însevă: ce le voi spune copiilor și nepoților mei când or vedea în ce lume i-am lăsat?! Ce le voi spune când m-or întreba, ce-am făcut cu viitorul lor, pe care trebuia să l-il las?! Cum mă voi justifica?! Știi, copile, am fost slab/slabă și am dat țara pe mâna lor. Am crezut că ei știu mai bine și îți vor da un viitor mai bun, și nu mi-am dat seama că ți l-au furat și ți l-au distrus. Iartă-mă, puteam eu să ți-l dau și ți-l dădeam bine pentru că eu știu ce tu ai nevoie, fiind mama și/sau tatăl tău.

Astfel, ne reluăm responsabilitatea în propriile mâini.

Știți, democrația înseamnă responsabilitate, și aceasta este adevărata putere întru Adevăr! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Recent Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
emil cioran, constantin noica, scrisoare emil cioran, scrisoare cioran, emil cioran scrisoare catre noica, muncamihai viteazu, 27 mai 1600, unirea tarilor romane, unirea
%d bloggers like this: