Ioan Ianolide – Calea fericirii (partea a II-a)

Fire generoasă şi entuziastă, încă de tânăr Valeriu era purtat de idealuri înalte.

„Esenţialul gândurilor mele din acea vreme – e vorba de vârsta liceului – era ca eu să devin un om de mare valoare. Înţelegeam prin aceasta un om care să joace un rol covârşitor în istorie, un om care să dea ceva neamului. Voiam să fac mult bine în lume”… [Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, pagina 233, Editura Christiana, București, 2006]

„Trăiam o viaţă normală în studenţie, eram unul din cei mai apreciaţi studenţi, iubit de toată lumea şi cu o sete neobişnuită pentru Ideal: o lume nouă, în care să domnească iubirea şi dreptatea, armonia desăvârşită.” [Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, pagina 233-234, Editura Christiana, București, 2006].

Cu astfel de gânduri, în mod firesc va fi atras de Frăţiile de Cruce, în rândurile cărora se va regăsi pe deplin. Foarte iubit de tinerii al căror îndrumător ajunge, va lega cu ei o adevărată comuniune. Peste toate acestea vin arestarea şi condamnarea la 25 de ani închisoare. Singura vină: implicarea din tot sufletul în educaţia – e drept sub nume interzis – din Frăţiile de Cruce.

Ajuns la Aiud, are parte de un regim dur. Vreme îndelungată, după cum va mărturisi el mai târziu, petrece mai mult izolat, fiind scos la plimbare doar o oră şi jumătate pe zi. Începutul acesta nu a fost deloc uşor. Spune într-o scrisoare: „Şi, dragă mamă aş vrea să ştii că am suferit mult. În prima iarnă mă trezeam noaptea din somn şi, în singurătatea celulei, în frig şi în foame, priveam întunericul şi şopteam încet, ca să aud numai eu, dar aşa de tare ca să audă Dumnezeu: «mamă, mi-e frig şi mi-e foame!». La început a fost greu de tot” [Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, pagina 234, Editura Christiana, București, 2006].

Suferinţa e şi mai apăsătoare pentru că, știindu-se nevinovat, nu-i înţelege rostul. „Cu primul pas pe care l-am făcut în închisoare, m-am întrebat pentru ce am fost închis. Pe planul vieţii sociale, privind relaţiile mele cu lumea în care am trăit, am fost privit ca fiind foarte bun, un exemplu de conduită morală. Dacă intram în conflict cu cineva, era numai pentru Adevăr.” [Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, pagina 231, Editura Christiana, București, 2006].

Extras din Sfântul Închisorilor – Valeriu Gafencu
Partea a II-a – Aiud