Ioan Ianolide – Calea fericirii (partea I)

Slab în credinţă şi secătuit de un trai plin de comodităţi, greu şi numai în parte înţelege omul zilelor noastre suferinţa celor ce au trecut prin închisori. Multe mărturii par de necrezut pentru noi care, vorba poetului, n-am fost cu ei în celule şi nu ştim ce-i viaţa de bezne [Voi n-aţi fost cu noi în celule / să ştiţi ce e viaţa de bezne, / sub gheare de fiare, cu guri nesătule, / voi nu ştiţi ce-i omul când prinde să urle, / strivit de cătuşe la glezne. Radu Gyr, Voi n-aţi fost cu noi în celule, din volumul As’noapte Iisus mi-a intrat în celulă – Poeţi după gratii, Ed. Elisavaros, Bucureşti, 2005, pag 65]. Nu putem pricepe cum au îndurat atâta suferinţă. Dar dincolo de asta, şi mai greu, dacă nu de-a dreptul de neînţeles, ne apare nostalgia unora din cei trecuţi prin temniţă atunci când privesc în urmă, la acea vreme a încercărilor.

„Este imposibil pentru cineva din afara închisorii să înţeleagă – ne avertizează părintele Gheorghe Calciu. Suntem liberi şi suntem foarte fericiţi că suntem liberi, dar avem un fel de nostalgie pentru închisoare. Şi nu o putem explica altora. Ei spun că suntem nebuni. Cum îţi poate lipsi închisoarea?

Deoarece în închisoare am avut cea mai spirituală viaţă. Am atins niveluri pe care nu suntem în stare să le atingem în libertate. Izolaţi, ancoraţi în Iisus Hristos, am avut bucuria şi iluminarea pe care lumea nu le poate oferi. Nu există cuvinte care să exprime exact sentimentul pe care l-am avut acolo. Aceia care nu au avut experienţa noastră nu pot înţelege cum am putut fi fericiţi în închisoare.” [Monahii John Marler şi Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urmă – ultima şi adevărata răzvrătire, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006, pag. 184-185].

O astfel de fericire, dincolo de înţelegerea noastră, în ciuda suferinţelor, trăia Valeriu Gafencu. Virgil Ioanid îşi aminteşte cum, pe drumul între două închisori, în dubă, doborât de tuberculoză, cu obrajii stacojii de febră, Valeriu vorbea „de fericirea de a suferi pentru Hristos şi de a rezista ca primii martiri prigoanei dezlănţuite de duşmanii credinţei” [Nicolae Trifoiu, Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor din România, p. 123, Ed. Napoca Star, Cluj Napoca, 2003]. De asemenea, într-o scrisoare trimisă familiei, mărturisea: „Azi sunt fericit. Prin Hristos, iubesc pe toţi.” [Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, pagina 235, Editura Christiana, București, 2006].

Starea aceasta de fericire nu a fost însă uşor de atins. Despre calea plină de zbucium, căutări şi suferinţe prin care Valeriu a dobândit-o, vom vorbi în cele ce urmează.

Extras din Sfântul Închisorilor – Valeriu Gafencu
Partea a II-a – Aiud