Ioan Ianolide – Despre Richard Wurmbrandt, cu amărăciune

wurmbrandt, gafencu, valeriu gafencu, richard wurmbrandt

După ce Valeriu a plecat dintre noi, Richard Wurmbrandt mi-a cerut să-l botez ortodox cu numele de Valeriu. L-am amânat până în vară ca să-i dau prijej să cugete bine. I-am explicat că nu trebuie să se grăbească, întrucât consecințele spirituale și bisericești sunt mari. El însă dorea cu ardoare viața în Hristos cel Adevărat. Dorea să se mântuiască, fiindcă văzuse aevea cum poate intra un om în Împărăția veșnică. În urma stăruințelor lui i-am împlinit dorința. Datorită prigoanei în care trăiam acolo, nu am făcut public acest act. O anume îngrijorare stăruia în sufletul meu și căutam să-l ocrotesc pe W. Atâta vreme cât am fost împreună el creștea în adevăr, iubire și smerenie. Dar în toamna lui 1952 eu am fost expediat din Târgu-Ocna la Caransebeș, apoi la Galați și Aiud, și de atunci nu l-am mai văzut. Din puținele cercetări ce le-am făcut am aflat cu durere că nu s-a comportat ca un creștin ortodox. A fost eliberat în 1955 și până la rearestare a activat tot la luterani și neoprotestanți.

În 1958, mie și multor deținuți din Târgu-Ocna ce fuseseră eliberați ni s-a intentat un monstruos proces, fiind acuzați de organizare legionară contrarevoluționară cu scopul de a răsturna Republica. Eu nici măcar nu fusesem liber. Nimeni nu se organizase. Nimic nu era adevărat di nacest proces, decât dragostea și trăirea creștină din Târgu-Ocna, care avusese ca centru de polarizare pe Valeriu. A fost arestat și R.W. dar, fiind evreu, Securitatea nu l-a introdus în lotul nostru, ci în altul, al sectanților și tuturor ne-a dat pedepse maxime. Deci, până în 1964, R.W. a fost iarăși întemnițat, de această dată la Gherla. A lăsat impresii contradictorii pe unde a trecut, iscând admirație dar și multă repulsie. Nu se declara ortodox.

După ce ne-am eliberat, eram urmăriți și terorizați și nu ne-am întâlnit, deși aș fi vrut mult să-l văd. Nu știu dacă el și-a dorit să mă vadă. La scurt timp americanii l-au cerut guvernului român și a plecat în S.U.A. S-a stabilit undeva în California. Am auzit că a făcut declarații anticomuniste în fața Senatului american și a creat o organizație creștină cu care colindă toate țările, fiind ascultat cu viu interes. Am auzit de asemenea că ar fi scris mai multe cărți. Nu le-am citit, dar interesându-mă de ele am înțeles că a ascuns tot ce văzuse, trăise și simțise în Târgu-Ocna. A uitat adevărul ortodox. A uitat că a fost botezat. L-a uitat pe Valeriu. În tot acest timp creștinii minunați pe care el i-a descoperit în Târgu-Ocna se sting în temnița cea mare a comunismului.

Când am înțeles că în țară nu puteam face absolut nimic, că duhul adevăratului creștinism, pe care Valeriu ne rugase să-l ducem mai departe, nu putea fi nici măcar mărturisit, am decis să apelez la R.W. ca să mă ajute, cu relațiile pe care le avea, să ajung în America. În acest scop am trimis pe cineva la el. Prima reacție a fost pozitivă. R.W. mi-a scris chiar două ilustrate dar apoi, brusc, a refuzat orice ajutor și orice contact cu mine. Mi-a comunicat doar scurt că americanii nu mă vor acolo, deoarece sunt fascist. Profund îndurerat de evoluția conștiinței lui R.W., relatez toate acestea sincer și obiectiv, ca un document de memorat. […]

Ioan Ianolide, „Întoarcerea la Hristos – Document pentru o lume nouă”, Editura Christiana, București 2006.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu