Ioan Rosca – Si totusi, Romania e o tara, nu un loc de parcare!

– Scrisoare deschisa catre „diaspora” –

„Legea 217/2015 (Wiesel, Antonescu, Florian etc.) nu este constitutionala” este titlul petitiei pe care am publicat-o in august 2015 pe site-ul www.petitieonline.com. Am constatat, inca de la inceput, putinatatea reactiilor din locurile in care s-au asezat masiv „capsunarii” si alte categorii de „diasporeni”, plecati pentru mai mult sau mai putin timp spre o viata mai buna (Italia, Spania etc.) – in comparatie cu atitudinea romanilor ramasi acasa si vocile itite din zonele unde am avut o vreme „exil anticomunist” (SUA, Canada, Anglia etc.). Aceasta intimplare e o particica dintr-un fenomen care poate avea diverse continuari si explicatii. Dar cred ca putem agrega numeroase observatii de acest gen, prin rationamente rezonabile, tragind concluzii ingrijoratoare privind raportul „diasporei” romanesti cu destinul tarii la care se raporteaza, relatie care penduleaza tragic intre impletire si conflict de interese. Am trait suficient conditia de roman emigrat si am dialogat suficient cu altii aflati in aceeasi situatie ca sa pot spune unor lucruri pe nume, in cunostinta de cauza.

Cu radacinile taiate, umblind pe coclauri straine dupa integrari (si de suflet) iluzorii, emigrantul (roman) e victima continua a dezradacinarii sale. Mai ales prima generatie, nu are cum sa-si incropeasca din mers o noua temelie existentiala, caci procesele fiintarii isi au calendarul lor, asa ca lupta pragmatica pentru adaptare la context e insotita de frustrari, alienare, nostalgii. De-abia urmasii celor aruncati pe sol strain (daca parintii lor nu-i expun prea mult la fostul „acasa”) pot cultiva alt etos, dezvoltind un modus vivendi adecvat – local sau delocalizat. Se plamadesc astfel, tragic, constiinte duale/dedublate/chinuite/schizoide, care incearca sa ramina romanesti la distanta (practicind un sentimentalism individualist neputincios si tinjind fara succes la modelul de portabilitate solidara a evreilor) sau sa scape de aceasta conditionare (asimilindu-se resemnat sau definindu-se itinerant – dupa modelul nerecunoscut explicit al tiganilor).

Acest zbucium al neo-bajenarilor intru regasirea unui echilibru semnificant este firesc si poate sa stirneasca empatie/mila celor care stiu ce patologie socio-politica nemiloasa a obligat atitia romani sa-si paraseasca tara/casa/spatiul vital.

Este crucial ca nici cei ramasi acasa nu se pot implini sanatos, ceea ce taie pofta/calea de intoarcere, atunci cind pribeagul/evadatul vede ca nu e bine nici afara, departe. Dar despre asta am vorbit si voi mai vorbi alta data. Ceea ce vreau sa relev aici este ca a aparut o categorie numeroasa de romani mutanti, cu interese specifice posturii lor nomade, care nu se mai suprapun cu cele ale romanilor ramasi infipti/prinsi in glie.

Siliti sa suporte vicisitudinile vietuirii pe teren strain (instabilitate, izolare, discriminare, xenofobie etc.) acestia au motive sa sustina agenda estomparii specificitatilor locale, nationalismelor, identitatilor comunitare puternice – sperind ca mondializarea si cosmopolitismul, impuse de corectitudinea politica la putere, le va usura integrarea in societatile in care nu se simt inca admisi pe deplin.

Nu stiu daca adeziunea lor interesata la combaterea „xenofobiei” ar merge pina la a sustine implantarea a cit mai multi si mai exotici straini in Romania (evrei, arabi, asiatici, negri etc.). Poate ca, intorsi acasa, ar practica un dublu standard. Dar, de acolo de unde sint, pot fi atrasi de propaganda pentru deschiderea Romaniei catre exterioritate, caci ei se lovesc acolo de unii care ar vrea sa nu le soseasca prea multi musafiri, care sa le distruga continuitatea culturala. Spus pe scurt, romanii in deplasare au interese opuse celor ramasi acasa, in problema identitatii/coerentei/omogenitatii nationale.

Domnul Cristian Diaconescu a punctat pregnant acest aspect in interventia sa din emisiunea „Jocuri de putere” de pe 5 august 2015, dupa ce a relatat modul in care citiva evrei au impus intregii Europe o agenda din care face parte legea 217/2015 – in numele combaterii xenofobiei. La observatia mea privind modul nedemocratic in care politicienii romani ne-au potcovit cu aceasta lege nociva, trimisa lor in plic, el a replicat ca, daca ar fi fost consultati romanii, ar fi votat-o majoritar, pentru ca sint interesati de combaterea obstacolelor care le deranjeaza descurcarea prin lume. Sa trecem peste faptul ca re-legitimarea sentintelor justitiei criminale comuniste contra „fascistilor si legionarilor” si paralizarea denuntarii genocidului antiromanesc nu foloseste de fapt celor care vor sa munceasca, intreprinda, cerseasca, fure sau studieze oriunde – fara impedimente etnice/nationale. Si apoi, peste postura contradictorie a romanilor locali, care – pe de o parte – viseaza sa se aseze nestingheriti peste altii, dar – pe de alta – nu ar vrea probabil sa se aseze nestingheriti altii peste ei (de exemplu, luindu-le paminturile, dupa ce le-au luat fabricile, bancile, resursele etc). Teza domnului Diaconescu este remarcabila in esenta: diaspora are nevoie de combaterea nationalismelor!

Daca e asa, fenomenul diasporei (care deja goleste tara de inteligenta si energie si a contribuit la cresterea preturilor si stingerea specificitatii) poate deveni un factor de disolutie nationala, lucrind pentru o agenda interesat cosmopolita, tocmai in momentul in care Romania are nevoie de spirit national ca sa se pazeasca de paraziti si satelizare. Ca sa poata cei plecati (sau care viseaza sa plece) opera nestingherit in alte parti (cumpara pamint, ocupa posturi etc.) ei sint chemati sa sustina penetrarea inechitabila a strainilor, intr-o Romanie parasita de fostii ei fii. Pe care cei ce i-au alungat vor sa-i foloseasca internationalist.

Relatia adinca dintre identitate si autonomie nationala face ca pierderea coerentei comunitare sa deschida poarta aservirii economice, usurind sarcina parazitilor exteriori ai cetatii ramase fara ziduri, fara protectie, fara anticorpi. Cetatenii statului deznationalizat sint o prada usoara pentru neocolonialism, care si-a perfectat istoric mijloacele de a exploata o populatie locala dezorientata domesticitor, colaborind cu oligarhia interna. Supunerea umila fata de centrele de comanda imperiala face imposibila apararea intereselor populatiei prinse in capcana pseudo-democratiei, practic ne-reprezentate, din moment ce „alesii” fac ce le cer stapinii nealesi. Romanii din diaspora, daca se doresc patrioti, trebuie sa-si domine interesele specifice si sa nu sustina doctrine toxice pentru romanii ramasi in tara, chiar daca promotorii mondializarii si integrarii arunca slujitorilor cite un oscior european.

Problema legitimitatii influentarii regulilor din cetate, de catre cei care nu traiesc in ea este ocultata metodic. Am stirnit animozitate in rindul confratilor mei emigranti, cind m-am pronuntat impotriva dreptului celor plecati de a vota, determinind viata celor prinsi in plasa, fara a suporta si ei consecintele deciziilor (de exemplu – a contribui fiscal asa cum vor „alesii”). E vorba aici de esenta democratiei: normele trebuie stabilite de cei ce le vor suporta. O vreme, se putea crede ca aceia care „nu au mincat salam cu soia” pot influenta pozitiv decizia colectiva. Dar s-a putut observa (vezi alegerea presedintilor) ca interventiile lor uneori patetice, dar de regula in necunostinta de cauza, nu fac decit sa amplifice absurditatea farsei electorale. Vizita de concediu pe acasa, pentru a etala o masina scumpa si a vedea cum mai inainteaza viloiul din pirloaga nu e suficienta pentru a intelege sau trata patologia prabusirii sub tavalugul Tranzitiei Criminale.

Cine chiar simte responsabilitate politica fata de soarta Romaniei ar trebui sa se implice intr-un efort solidar de eliberare a ei. Incercind sa instig la actiune reala exilul si diaspora, incepind cu 2004 (www.piatauniversitatii.com) am constatat disponibilitatea cvasi-nula a „diasporei” (in afara de agitatii sterile pe facebook, refulari incoerente producatoare de lehamite) pentru salvarea Romaniei din ghearele clicii postcomuniste care a pradat-o, distrus-o si aservit-o la straini. De aceea nu m-am lasat antrenat in iluzii atunci cind romanii au asaltat ambasadele ca sa-si dovedeasca patriotismul… alegind intre pionii propusi de sistem ca alternative. Un foc de paie ce nu avea cum sustine un incendiu, pentru ca nemultumirile celor plecati (ca si ale celor dinauntru) nu urca dinspre efecte spre cauze, dinspre vorbarie spre implicare, dinspre revolta spre solidaritate. Cei plecati cer sa se creeze conditii ca sa se poata eventual intoarce. Cine sa le creeze, mafia care a uzurpat statul? Populatia care s-a degradat prin descurcare? Vulturii externi care profita de vinzarea noastra pe nimic de catre oligarhia securicomunista? Partidele care si-au ras-demonstrat mafiotismul si fruntasii civici care si-au ras-demonstrat impotenta/impostura?

Exilul macar stia. Dar diaspora este neinformata si „apolitica” – in sens las, asa ca poate fi determinata sa judece istoria superficial si nedrept, prin echivalari fortate ale unor situatii ne-similare. Framintarile care au dus la tensiunile din interbelicul romanesc nu sint echivalente cu dorinta de integrare civilizata a emigrantului roman de azi. Una e sa fii acceptat fara discriminare, ca nou venit ce vrea sa participe la viata unei comunitatii primitoare, si alta e ca grupul tau etnic, prin solidaritate tribala, sa acapareze in mare parte puterea economica, politica, mediatica – transformind gazdele in slugi ale noilor veniti. Una e ca sa ceri ca sa nu fii aruncat in mare, reclamindu-ti dreptul de a parasi locurile in care nu mai suporti sa traiesti, si alta e sa preiei controlul societatii de adoptie, cumparind „reprezentantii” (o forma de ocupatie – prin mijloace oculte si financiare). Iar daca noi sositi participa la un genocid impotriva bastinasilor rezistenti, pretentiile lor de a fi tratati prieteneste si pomeniti evlavios nu mai au nici o legitimitate.

Dincolo de diferentele de viziune legitime privind scaparea spre viitor, ar trebui sa fie evident celor lucizi si de buna credinta ca Romania nu se poate ridica daca nu isi intareste suveranitatea si democratia. Cit timp indicatiile de la noul Fanar sint implementate de criminalii ramasi la putere, interesele reale ale populatiei prinse in ghearele statului-lagar nu au cum fi promovate. Aceasta e miza profunda a impotrivirii fata de legea 217 – un act de intimidare/domesticire care adinceste distrugerea autonomiei si libertatii, strainii ocupind teritoriul pe care dispora l-au parasit.

Cei ce vor sa conserve un „acasa” de ultima referinta, ar trebui sa nu se lase atrasi de cintecul de sirena al propagandistilor care-i folosesc ca agenti ai deznationalizarii. Romania nu trebuie redefinita ca o gara in care vin si pleaca continuu calatori spre toate colturile pamintului. Caci un astfel de spatiu plin de agitatie, dar vidat de sensuri, nu va mai oferi nimanui decit un loc anost de parcare.

17 august 2015

Sursa: piatauniversitatii.com.