Ion Coja – De unde atata curaj la romani?

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/05/barbariile-revolutiei-1848.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/05/barbariile-revolutiei-1848.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Ion Coja – De unde atata curaj la romani?” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][mk_blockquote font_family=”none”]Ungurii sunt rebeli, sasii inseala pe Dumnezeu si pe Rege, numai romanii sunt loiali, dar se afla pe ultima treapta a culturii.

Guvernatorul Transilvaniei Wohlgemuth, intr-o scrisoare catre Maiestatea Sa Franz Josef, pe cand se afla in doaga mortii.[/mk_blockquote][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1557642946023{margin-bottom: 0px !important;}”]Maiorescu a vegheat ca Rapoartele sa cuprinda numai fapte adevarate, fiindca stia ca vor fi puricate silaba cu silaba de austrieci. Totusi, ele contin unele cifre care par indoielnice. Asa cum mi-au sarit mie in ochi, tot asa trebuie sa le fi remarcat si Maiorescu. Si daca le-a trecut totusi in rapoarte, inseamna ca pana la urma s-a convins de veridicitatea lor. Asta inseamna ca unul dintre cei trei prefecti a reusit sa-l convinga. Eu am considerat ca acela a fost Simion Balint, cel mai intelept si mai scolit dintre cei trei. In plus, Balint avea notite din timpul luptelor pe care le-a dus legiunea condusa de el in anii degheneratiunii 1848-49, ceea ce trebuie sa fi cantarit greu in ochii Maiorescului. (Avram Iancu nu avea deloc iar notizele lui Axente Sever incepeau doar de la lupta de la Manarade, unde carul lui cu efecte personale a cazut in mana insurgentilor.) Iata o convorbire posibila intre Maiorescu si Balint pe baza informatiilor luate din cele trei Rapoarte:

— Parinte Simione, n-am nici cea mai mica dubie ca ceea ce am scris in Raportul dumitale n-ar fi adevarat. Totusi, un lucru imi da multa bataie de cap, fiindca aduce ceva obscuritate in curgerea faptelor. A fi adevarat, nu e tot una cu a fi crezut. Cand gubernatorele va citi Raportul nostru, se va intreba cu indreptatire cum se face ca in toate luptele ce le-a dus Legiunea Vechilor Saline, la care ai fost dumneata ductore patitu, numarul mortilor cazuti in lupte o fost todeauna mai mare la unguri ca la romani. La lupta din 13 aprilie 1849 de la Buru, au cazut sapte unguri si doi romani, la Cacova-Ierii, 25 unguri si noua romani, pe sesul Teiusului au fost 80 ori 90 de unguri morti, contra la 17 romani. Aceste cifre par necredibile, pentru ca se stie ca ungurii erau cu mult mai bine armati ca romanii. Apoi, am scris in Raport ca la 13 iuniu 1849, in luptele de la Rosia, ati atacat 240 de chientesi numai cu 80 de vanatori, reusind sa-i alungati din localitate. Eu nu vreau de feliu ca ceea ce scriem noi, sa fie privit ca fantasmagorie de cei care vor citi Rapoartele. Aici ar trebui mai multe esplicatii.

— Si eu mi-am pus aceasta intrebare si, din cate stiu, si in luptele celorlalti corifei se intalneste aceeasi situatie. Eu pui pe sama felului de a fi al romanilor, ca le-o succes in aproape toate bataliile si luptele sa se tie in viata mai bine ca ungurii, ori de s-or aparat, ori de-or atacat, de-or fostu in numar inmaritu fata de insurgenti, ori togma dimpotriva. Asta este, in mod curiosu, legat de nefrica de morte, care-i mostenire de la daci si de corajie, care vine din credinta crestina ca lupta nostra-i cu dreptate si ca Dumnedieu e cu noi. Cand striga Acesentie Severu, cu gals de tunet: „Pentru imparatul, cu Dumnedieu, dupa mine!”, porneau ficiorii nostri chiuind, ca la nunta! Doamne, cum mai navaleau peste dusmanul impetrit de groza! Si pentru cati dintre ei, Doamne, fu mortea mireasa loru! N-o sa-l potu uita pe studintele de la Blasiu din Legiunea nostra, vulneratu de morte la Cacova-Ierii si pe care l-am grijitu ca preot inainte de a-si da sufletul. Inainte sa mora mi-o spusu ca, desi n-are inca 20 de ani, more impacatu, fiindca prin mortea lui si a altora ca elu, invie si se sustiene in sampiternu neamul romanescu! (Si popa Balint isi sterse pe furis o lacrima.) Asta-i sorta romaniloru, sa mora cei mai buni dintre ei, ca neamul sa dainuie! Iar chientesii si honvezii pradatori si ucigasi, taciunari si spurcatori de besearici, aveau cugetul lor apasatu de simtamantul vinovatiei, din care nu potea izvodi nici corajie si nici determinare. De asta, in toate luptele, afara de cele dintai, am fostu mai potenciosi ca ei.

Aici se cuvine sa deduc si operatiunile belice ce le-am dat intre comunele Bedeleu si Valea-Poenei, unde o ramasu de pomeneala primul-decurion Grigore Muncaciu. In cea lupta o conculcat la pamant, el singur, trei chientesi, fiind vanator tare bine ochitoriu. Dupa fapta asta, de mirare ea insasi, s-o aruncatu unde era lupta mai indarjita. Prins cu pusca goala, s-o oprit sa si-o incarce, cand un palc de vreo diece chientesi au inieptat armele spre el si l-au luatu la ochi. Botogasul insa n-o asceptatu detunatura pusciloru, ci s-o aruncatu cu o clipa mai devreme la pementu, prefacandu-se ca ar fi mortu. Atunci s-or repezit spre el cativa chientesi, ca sa-i ia toalele si caciula, fiindca rumanul nostru purta o mandrete de caciula gavanoasa, facuta din pielicica de miel neagra, cu varful indoit spre-o ureche, ce-i sedea tare bine. El s-o datu a fi mort, ca si eu am crediutu asemenea. Dar cand chientesii, cu puscile la spinare, au ajuns la cativa pasi de elu, rumanul mieu sari in pitiore si slobozi doua focuri din pusca lui cu doua tevi in cei mai de aproape insurgenti. Ceilalti au luat-o la sanatoasa, iar Muncaciu mieu fugea inferbantat dupa ei, uitand ca pusca lui era iarasi goala! Dar i-au sarit in ajutoriu cativa lancieri, care au macelat pe inca cativa pe care i-or putut ajunge, ca fugeau ca iepurii! Muncaciu, numai in acea incontrare, o puscat singur cinci chientesi. Si ca el au fost destui, precum tribunul Matei Nicola, vice-tribunul Gratian Cartianu ori Ioan Munteanu, parohul din Bedeleu. Romani, unul si unul! Si asemenea intamplari s-or mai auzi si din gura lui Iancu si Acsentie. Aceste maiestrii belice insa nu le-or succes romaniloru cazute din ceriu. La inceputul vrajbiloru, au fost cateva catastrofe in care si-au pierdut viata degeaba multi romani. Glotasii lui Acsentie or fost batuti mar la Sancrai, atunci cand el manca pateu de gasca fara grija, purtat de alte ganduri la contesa Pogany acasa… Atunci or pierit 36 de glotasi si s-or pierdut tribunii cei far’ de noroc, Barna si cu Todoran. In Zarand, tanarul locotenent austrian Clima, cu cea mai insemnacioasa parte a oastei sale tierane de opt sute de glotasi, fura macelate fara pardon, cu Clima cu tot. Si Florian Micas fu batut de secuii porniti de la Lutita ca adevarati fii ai fara-de-legii, ca sa stinga tot gintul romanesc de pe valea Murasului si a Tarnavelor, iar apotecarul Nicolae Solomon, ductorele garzii romanesti din Deva, lua bataie cand o atacat, cam rau preparat dupa cum spun unii, trupele maghiare ale lui Kemeny, ce ocupasera urbiul. Cetele lui Probu Prodan nu se putura tane indelungat si fura si ele decimate, la castrele Maginei de garda din Aiud, cu care prilej fura depradate si dearse satele Magina si Cacova. Iar ceata lui Iosif Moga fu luata printr-o surprindere pe drumul de la Tureni, intre Clusiu si Turda, inaintea Craciunului anului 1848, unde cazura 100 de glotasi, iar 200 fura luati ca prinsi.

Vrajbile au inceput tare rau pentru romani. Dar aceste infrangeri le-au fostu de invataminte ca sa deprinza maiestriile belice. In anul urmatoriu, 1849, s-au dedat atat de apriatu cu luptele, incat ungurilor nu le-o mai succes nicio invingere mai momentosa contra romanilor ce aparau muntii. De aici inainte, incontrarile cu romanii luara alta inturnatura. Iar tribuni precum Axentie, Ioan Buteanu, preotul Vladutiu, popa Groza, Ciurileanu, Nicolae Corches, Aiudeanu, Andreica, Iambor, Rusu, Faur, Vasile Moldovan au ajuns ductori patiti, ce sciau sa randuiasca la superlativ economia luptei. De Avram Iancu nici nu mai pomenescu. Lui i-o succes de la inceput tot ce-o cercat a face! De aia ii apuca pe fanaticii unguri zgarciul cand aud de numele lui.

La 6 decembrie 1848, o cetisoara a Iancului, condusa de Matei Filip, care la vremea aia avea 70 de ani si slujise ca soldat al maiestatii sale imparatul Ferdinandu, castiga o lupta in satul Rogosel, unde la locul incontrarii ramasera 35 de insurgenti deculati. Romanii avura doi raniti usor. Matei Filip ii provocase pe insurgenti sa depuie armele, dar ofitirul ungur care-i comanda ordona deschiderea focului. Atunci albaceanul Ispas lua la ochi pe acel ofitir nejudecat si, cu o puscatura bine nemerita, il rasturna la pamant. Ramasi fara ductore, insurgentii, veniti in dezordine, fura luati la gona de romani, care castigara o invingere ilustra. In 26 Februarie, pornira asupra satului Marisel 600 de honvezi. Lupta s-o dat la muntele Varful-Batranei, unde honvezii au fost respinsi, lasand la locul incontrarii 13 morti. Mariselenii avura 6 morti, 4 case si 3 gosodarii dearse, iar o cireada de 30 de vite fu anecsata de catre unguri. La 12 Martie, alti 1600 de honvezi rebelira din nou asupra Mariselului. Adusi la stramtoare, intre dealuri, unde o contributiune mare avura mariselencele Pelaghiei Rosu, ungurii fura luati printr-o surprindere, lasand pe campul de lupta 30 de morti, printre care se gasea si sergentul Vitez Lajos. Mariselenii au avut doar cativa raniti. In 10 aprilie 1849, tribunul Fodor avu o lovire cu cele trei companii de honvezi ale lui Francisc Banffy, acesta lasand in urma lui 15 morti. Romanii avura un mort si trei raniti. La 8 mai 1849, Hatvany trimise doua companii la Rosia Montana care, intarite cu alti 650 de gardisti unguri rosieni, l-au atacat pe tribunul Andreica. Lupta ce s-a dat o dus la imprejmuirea uneia din companii de catre lancieri si macelarea mai intreaga a aceleia. Cealalta, batuta si ea la superlativ, se retirase spre Abrud. In acea batalie, ungurii pierdura ca la 300 de oameni. Romanii avura numai un mort si mai multi raniti. In 11 iunie 1849, doua companii de secui aduceau de la Brad victualii catre Abrud. Parohul Groza, care tinea stramtoarea de la Buces, ataca acea companie si o puse pe fuga, luandu-le 38 de care de pita si doua de slanina. Ungurii avura 15 morti, printre care se afla si un sergent, iar romanii avura un mort si cativa raniti. Iar lupta glotasilor cu Carol Velics, din 3 iulie, s-o finit cu 10 insurgenti morti. De partea nostra o fostu cadiutu un singur glotas mort. In 22 iulie, tribunul Fodor trebui sa tina lupta cu o trupa ungureasca de 250 de oameni, ce veni asupra lor dinspre Trascau. Acestia erau condusi de maiorul Gyarmati si capitanul Dorgai. Fodor, cu 70 vanatori si 80 lancieri, dadu lupta decisiva la multele Bedeleu, unde, dupa o inclestare de mai multe ore, reusi sa-i puna pe unguri pe fuga. Vrajmasul avu 15 morti si lasa in mainile lui Fodor 3 prinsi si toate carutele cu munition si victualii. Romanii avura un mort. Ce dovedescu toate aceste incontrari cu neprietenii? Ca romanii au stiut mai bine ca ungurii a se folosi de relief, de vreme si de armele lor cele slabe, ca sa invinga pe dusman si sa escape totodata cu viata, ceea ce ne-ar potea dumiri de ce numarul mortilor nostri din lupte o fost aproape de fiecare data mai cumpatat decat al neprieteniloru cu care s-or incontrat.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!