Ion Coja – Pledoarie pentru Istoria Omeniei Romanesti

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/134064.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/134064.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Ion Coja – Pledoarie pentru Istoria Omeniei Romanesti” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1544277624793{margin-bottom: 0px !important;}”]Domnule profesor, as vrea sa va pun o intrebare: de ce sunteti mandru ca roman? Zilele acestea la toate televiziunile s-a auzit aceasta declaratie: sunt mandru ca sunt roman! Unii au si explicat de ce! Fiecare cum s-a priceput! As vrea sa aud si rapunsul dumneavoastra! De ce sunteti mandru ca sunteti roman, dumneavoastra care va recunoasteti public ca nationalist? Un nationalist practicant, daca ma pot exprima asa!

M-am gandit de mai multe ori la resorturile nationalismului meu, la imprejurarile care m-au format ca nationalist. Sunt mai multe! Dar cred ca pot identifica o cauza, cea mai adanca. Care nu tine de nicio conditionare externa fiintei mele: familie, educatie, experiente, pilde, modele umane… Au avut rolul lor fiecare, dar nu rolul cel mai profund, decisiv. La varsta mea cred ca am ajuns sa ma cunosc destul de bine si sa vorbesc in cunostinta de cauza. Iar aceasta …cauza cred ca este inascuta! Ca sa ma intelegi, ma voi referi la liturghie, la „fericirile” evocate de textul sacru: „fericiti cei insetati dupa dreptate”! De fiecare data ma simt vizat de aceasta incantatie minunata, Da, am aceasta inclinare, sa fac dreptate, sa sufar cand nu se face dreptate si sa nu accept nedreptatea, sa iau atitudine si chiar sa actionez, sa faptuiesc impotriva nedreptatii, a injustitiei. Asta mi-s!… Cand n-am tacut, de nenumarate ori, inainte de 1990, si am protestat, prin texte scrise sau rostite in public sau prin memorii adresate guvernantilor comunisti, la un moment dat m-am explicat: „eu nu i-am tacut lu’ tata, doar n-o sa tac in fata astora!” Astia fiind politrucii bolsevici, impostorii de dinainte de 1990! Dupa 1990, incompetenta si impostura s-au generalizat, au devenit regula de functionare a societatii romanesti. Eu sunt mandru ca in primele zile de televiziune libera, cand veneau oameni de pe strada sa-si spuna oful si doleantele, romanii nu au cerut nici libertate, nici democratie: cuvintul cel mai des folosit a fost COMPETENTA! Dorinta cea mai puternica in decembrie 1989 a fost intronarea competentei, inlaturarea incompetentei impostorilor!… Era cea mai legitima si mai desteapta revendicare: impotriva prostiei! Evident,  romanii de rang mediu, obisnuiti, se aratau a fi oameni destepti! Reprosau comunismului promovarea incompetentilor!… A fost parca o ironie a soartei, a istoriei, ca dupa 1990 sa avem parte de o clasa politica intemeiata pe mediocritate si incompetenta ca principii de selectie a elitelor politice. De aici si marea frustare pe care o traiesc majoritatea romanilor! Se vad dati la o parte de indivizi inferiori, inculti, nescoliti, lipsiti de simtul onoarei, al masurii. Dupa ce am avut presedintii de tara pe care i-am avut, nu mai zic de parlamentari, orice terchea-berchea se simte incurajat sa aspire la orice functie, cu conditia sa intre in tagma hotilor, sa se preteze la hotii si la alte faradelegi!… Isi dovedesc astfel stofa de politician!… Devin initiati in mafia infractorilor cu rang politic inalt!

V-ati abatut de la subiect, mi se pare!

Da! Simtul dreptatii se pare ca este nascut la unii oameni! Oameni care sufera cand asista la o nedreptate. Cred ca de aici porneste nationalismul meu, atasamentul meu la „saracia si nevoile neamului nostru”! In sensul ca istoria noastra este un lung sirag de nedreptati, de lovituri ale soartei, ale istoriei, se zice. Cand spun istorie spun de fapt persoane si entitati care ne-au vrut raul noua romanilor!… Au stat la panda, sa loveasca, sa ne fure cand se ivea prilejul!

De unde aceasta pornire la unii straini impotriva romanilor?

Acesta este alt subiect, dar putem pasi mai departe stabilind ca, in genere, antiromanismul nu se explica prin faptele noastre, care ar fi atras reactia in legitima aparare a celorlalti. Noi, romanii, nu am facut victime printre cei cu care am venit in contact. Nu ne-am dus peste altii sa le luam casa, pamantul sau tara. N-am agresat, ci am fost agresati! Cel mult am pedepsit, reactionand la vexatiile impuse noua de altii! Dar de cele mai multe ori nu am pedepsit, i-am lasat pe agresori „in plata Domnului”! Unii romani zic ca nu am procedat bine, ca ingaduinta noastra i-a incurajat pe straini sa continue, sa nu se lase cu una, cu doua de comportamentul lor dusmanos. Romanul a rabdat ce a rabdat, dar cand cutitul a ajuns la os a reactionat si violent, napraznic, pedepsitor!…  Sa ne intoarcem la…mine! Am ajuns sa tin partea romanilor si sa ma simt solidar cu ai mei cand s-au adunat in mintea mea dovezile tot mai numeroase privind nedreptatile de care au avut parte in istorie, dar si in evenimentele la care eram eu insumi martor!…

Puteti da un exemplu?

Am simtit asta inainte de 1989, cand Ceausescu a decis plata datoriilor externe… Tari ca Ungaria si Polonia erau mult mai indatorate decat Romania, dar nimeni nu le-a bagat sula in coasta sa-si plateasca datoriile, asa cum au facut cu noi, amenintandu-l pe Ceausescu ca tara va fi declarata falita si organismele internationale vor scoate la mezat bogatiile tarii si le vor acapara la preturi subevaluate!… Perspectiva era sumbra rau! Putini romani si-au dat seama. Ceausescu a priceput cel mai bine cat de cinica era finanta mondiala! Era pe fata anti-romaneasca! Si asa a ramas si dupa 1990! Am ajuns acum la mana lor mai rau ca in anii ’80!… La nedreptatile altora, mai adauga si ghinionul, lipsa de noroc, ne-norocul nostru, care a facut sa ratam cateva ocazii de afirmare, de implinire!… Se poate scrie o istorie a ne-norocului romanesc! Cand te gandesti, de pilda, la Dimitrie Cantemir, cel mai erudit domnitor roman, care si-a facut cel mai gresit calcul politic, nu poti sa nu deplangi increderea pe care a avut-o in Petru, in rusi!… Daca nu se aventura in tratatul cu rusii, era foarte posibil ca sa avem o domnie linistita si rodnica, pe plan cultural si spiritual mai ales, a doi printi luminati cum nu mai erau altii in Europa!… Si cu ce ne-am ales? Cu martiriul Brancovenilor si exilul lui Cantemir, „incununat” cu inaugurarea domniilor fanariote!… In loc sa beneficiem noi de o domnie lunga a lui Cantemir, au beneficiat rusii de Cantemir! Si cati nu sunt romanii care au „prestat” in folosul altor tari, altor popoare! In cea mai buna traditie daco-traca, a tracilor care „au facut istorie pentru altii”, dupa inspirata vorba a lui Mircea Eliade!

Acesta ar fi un alt capitol pe care nu avem voie sa-l ignoram: contributia unor romani la istoria altor popoare!

Sunt multi straini care au adus servicii culturii si civilizatiei romanesti! O recunoastem cu inima deschisa si se fac mereu demonstratii in acest sens! Dar mult mai substantiala este contributia romanilor la istoria altor popoare. Romanii care au facut istorie pentru rusi!, iata un subiect inca necercetat propriu zis. Sau romanii din sudul Dunarii, care au facut istorie pentru toate popoarele din Balcani. Scoate-i pe aromani din istoria Greciei si vezi ce mai ramane!… Dar ce este mai trist este ca aceste popoare, liderii lor, ascund aceasta contributie, nu gasesc niciun prilej pentru a-si arata recunostinta fata de romani!… Dimpotriva! Exemplul cel mai socant fiind evreii, care ne acuza de holocaust in loc sa-si arate recunostinta fata de guvernantii din acea vreme, fata de Ion Antonescu, fata de poporul roman. Desigur, gestul lui Filderman, „cel mai important evreu din Europa”, materializat prin asa-zisul sau testament, mai contrabalanseaza abjectia acelor evrei care ne acuza de genocid! Tocmai pe noi, romanii! Care am fost asa de ingaduitori si de generosi cu ei si cu toata lumea! Ce nedreptate poate fi mai mare?! O sa-i bata Dumnezeu pe evrei pentru aceasta infamie! Si nu ma bucura deloc acest gand! Aceasta convingere! O sa-i bata Dumnezeu!

Vorbeati de ne-norocul nostru. Puteti da un exemplu?

Pai ce s-a intamplat dupa 1990 poate fi interpretat si in acest fel!… Dar exemplul cel mai concludent este, dupa mine, regele poltron Carol al II-lea, figura cea mai sinistra din istoria noastra. Nu trebuia sa ajunga rege! Nu merita nici sa se nasca!… A fost asasinul celei mai frumoase generatii de patrioti!… A lipsit atat de putin ca sa nu ajunga in postura de suveran!… Culmea este ca un patriot ca Iuliu Maniu i-a netezit calea… Tandemul Carol – Mihai este un capitol din Istoria ne-norocului romanesc. Capitolul cel mai dureros!… Nu m-am putut impiedica sa ma gandesc ce ar fi ajuns Romania fara domnia lui Carol al II-lea! A avut un frate, printul Nicolae, care ar fi ajuns rege daca aveam noi putin noroc si ar fi fost un rege atasat de neam si responsabil pentru faptele sale. Nu ca Carol sau Mihai! Dar „n-a fost sa fie”! Cunosti vorba aceasta: n-a fost sa fie?!

Da, a circulat in cercurile nationaliste, ca expresie a constiintei ne-norocului nostru. Am intalnit-o la Mircea Vulcanescu, printre altii.

E o nedreptate tragica de fiecare data cand n-a fost sa fie! Cand am ratat ceva care ni se cuvenea pe drept cuvint! Iar asta s-a intamplat de atatea ori!… Eu am vazut aceasta nedreptate si in situatii mai marunte! Cazul lui Nicolae Dobrin, cel mai mare fotbalist din lume la vremea sa, care n-a avut parte de o recunoastere meritata printre altele si din cauza invidiei care l-a inconjurat. Am suferit caineste cand la Mexic Dobrin n-a prins echipa nationala din pricina unui antrenor mediocru… Ne-norocul nostru a fost nimicnicia unui romanas de-al nostru!… Ca veni vorba de fotbal, de sport, ati remarcat de cate ori arbitrii internationali au fost incorecti cu noi?…

Si mandria ca sunteti roman de unde o aveti? Ce indreptatire ii gasiti?

In primul rand sunt mandru de mine!… Pana la aceasta varsta nu am tradat si nu am vandut pe nimeni! Nu am mintit pe nimeni! Sunt mandru de parintii mei, de fratii mei, de copiii mei!… De neamul meu! De prietenii si colegii mei. Multi dintre ei oameni de caracter, de cuvant, niciun infractor printre ei! Ma revad cu mare drag cu fiecare dintre ei!… Iar daca ma gandesc la neamul meu cel romanesc, am in vedere cateva situatii cand viata, istoria, i-a pus pe romani la linia de start cu alte neamuri si a instituit un concurs nestiut, de care s-a aflat mai tarziu! Asa a fost la sfarsitul celor doua razboaie mondiale, mai ales al doilea, cand s-a aflat cum s-a purtat fiecare armata cu prizonierii sai!… Nicio armata nu s-a ridicat la nivelul omeniei romanesti aratata fata de adversarul ajuns la mila ta! Traditia este veche, de pe vremea lui Dromihete! Nu intamplator cuvintul OMENIE nu are echivalent in alte limbi!… In acelasi sens pledeaza si felul cum a fost guvernata Transnistria, unde am fost armata de ocupatie!… Stalin insusi a fost capabil sa recunoasca meritele romanilor in comportamentul fata de populatia civila!

Sau Ungaria, Budapesta ocupata de romani!… Ce capitol glorios!

Un capitol din inca nescrisa Istorie a Omeniei Romanesti… In aceasta ordine de idei e bine sa cunoasca tot romanul cateva povesti frumoase si adevarate despre caracterul romanilor, comparat cu al altora!… Am pomenit de Transnistria! Aceasta a fost incredintata de nemti sa fie administrata de romani! Pe teritoriul sovietic ocupat de germani si coalitia Axei au mai fost cateva asemenea guvernaminte, conduse de un guvernator. Au fost cu totul 11 guvernatori care au administrat teritoriul ocupat al Uniunii Sovietice. La sfarsitul razboiului, din ordinul expres al lui Stalin, toti acesti guvernatori au fost arestati si adusi in fata poporului, sa fie judecati de cei pe care i-au guvernat, cu consemnul ca daca se va gasi o singura persoana care sa reclame un abuz, o faradelege savarsita de acel guvenator, sa fie spanzurat in fata poporului. Procesele acestea s-au tinut in piata publica, cu spanzuratoarea montata deja, iar la sfarsitul dezbaterilor 10 dintre guvernatori au fost ridicati in streang, gasiti vinovati de abuzuri fata de populatia civila!… Unul singur a fost scutit de aceasta cinste si declarat nevinovat. Nimeni nu-i reprosase nimic! Iar acela a fost guvernatorul roman al Transnistriei, profesorul George Alexianu!… Iti place povestea asta?

O cunosteam! Cunosc si cum s-a terminat pentru Alexianu! Sovieticii l-au trimis la Bucuresti, declarandu-l nevinovat! La Bucuresti a fost implicat in procesul lui Antonescu si declarat criminal de razboi pentru participare la sedinta de guvern la care s-a hotarit atacarea Uniunii Sovietice! Ceea ce era complet fals, la data aceea, cand s-a tinut sedinta respectiva de guvern, George Alexianu nici macar nu se cunostea in persoana cu generalul Ion Antonescu. Era insa bine cunoscut pentru competenta sa juridica in drept administrativ si ca om corect, de onoare. Acesta a fost motivul pentru care Antonescu a apelat la Alexianu pentru dificila functie de guvernator al Transnistriei.

O frumoasa poveste si putin cunoscuta ii priveste pe romanii basarabeni! Tarul Rusiei avea un regiment de garda personala, alcatuit de tineri militari selectati din toate popoarele marii Rusii. Printre ei si un grup destul de numeros de romani basarabeni. Dupa ce a izbucnit mascarada numita revolutia din Octombrie Rosu, tarul a primit un soi de arest la domiciliu, intr-un palat din Petersburg. Lipsit de orice putere politica, cu un viitor nesigur, tarul a inceput sa fie parasit de militarii din regimentul de garda. Singurii care i-au ramas credinciosi pana la capat au fost romanii din Basarabia si un grup de militari ceceni!… Au fost aceste doua povesti ca un fel de concurs, la al carui start s-au prezentat mai multe natiuni, printre care si romanii nostri! Si au excelat prin profesionalism, loialitate si omenie!… Ia aminte si la toamna lui 1989, cu caderea comunismului (n.r. – de fapt a socialismului de tip stalinist, nu a comunismului, ce urma sa vina)! Peste tot lucrurile s-au petrecut dupa modelul ceh, al revolutiei de catifea, numai la noi a curs sange! Atata sange! De ce? E greu de spus in cateva cuvinte. Dar e limpede ca se intampla ceva deosebit cu noi, romanii, facem mereu exceptie!

Istoria Omeniei Romanesti? Frumos titlu! Exista material pentru a scrie o asemenea istorie? Mai povestiti un capitol din aceasta istorie!

O poveste din evul mediu, care le placuse mult liderilor pasoptisti, o povesteau cu placerea de a descoperi la inaintasii lor merite care ii singularizau fata de alte popoare!… Cazul executiilor publice, cand o persoana era condamnata la moarte si trebuia sa se gaseasca un calau care sa duca la indeplinire sentinta! Ei bine, nu se gasea romanul care sa fie calau, care sa-i puna bietului condamnat streangul de gat sau sa-i reteze capul!… In alte tari era disputa mare pentru aceasta functie, era oferta publica generoasa, iar spectacolul executiei era gustat mult de public!… Erau frecvente cazurile in tarile romanesti cand bietul condamnat la moarte murea de batranete caci nu se gasea cine sa-i ia viata! Intr-un tarziu autoritatile au apelat la alogeni, tigani sau albanezi, care sa fie calai, dar nu a fost nici asta o solutie caci lumea, concetatenii, il marginalizau si-i faceau viata imposibila nenorocitului care accepta sa ia viata altcuiva fara niciun motiv personal…

Da, constat ca aveti argumente de tot felul privind… cum s-o numesc?

Excelenta romanilor!… Am mai scris cateva pagini pe acest subiect, au mai scris si alti autori, exista ceva bibliografie, suficienta pentru a ne gandi serios la Istoria Omeniei Romanesti!… In aceasta ordine de idei semnalez celor ce ne citesc un text magnific despre sufletul romanesc. Este vorba despre Secretul scrisorii pierdute, eseu semnat de Nicolae Steinhardt. Nicolae Steinhardt face demonstratia faptului ca exista un stil de comportament tipic romanesc, de mare valoare morala si spirituala! Un stil romanesc de a-ti asuma conditia de om! Instinctiv, cei care ne iubesc, ca si cei ce ne urasc, simt ca exista acest stil romanesc de a percepe lumea, de a reactiona la provocarile vietii, ale istoriei. Secretul scrisorii pierdute este un text prin care evreii se spala de multe pacate! Din pacate, cei mai multi evrei i-au intors spatele lui Steinhardt, nu-l recunosc ca ar fi de-al lor. Si au dreptate! Nicolae Steinhardt si-a depasit conditia de evreu. Judecat in absolut, Steinhardt a fost un roman lucid, constient de valoarea acestui titlu de noblete sufleteasca pe care il merita cu prisosinta…

A consemnat Victor Dogaru

Bucuresti, 04.12.2018[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!