In Articole

Irina Bazon - Distributismul si Economia Politica

„Capitalismul –scria G.K. Chesterton– devine contradictoriu de indata ce ajunge la o dezvoltare completa. Aceasta, deoarece se raporteaza la masa de oameni in doua moduri simultan opuse. Cand cei mai multi oameni sunt salariati, este din ce in ce mai dificil pentru ei sa fie si cumparatori. Capitalistul incearca mereu sa limiteze cererile sclavilor lui si, astfel, sa reduca din ceea ce pot cheltui acestia. Isi doreste ca acelasi om sa fie bogat si sarac in acelasi timp.”

Perioada de glorie a capitalismului s-a sfarsit si nu ne surprinde sa vedem ca acest sistem se afla in criza, o criza care poate fi iremediabila. Un semn al falimentului capitalismului este faptul ca inegalitatea veniturilor a atins acelasi nivel ca in 1929. Nu pot sa cred ca aceste date sunt doar o simpla coincidenta. Ele reflecta, in definitiv, adevarul intuit de Chesterton: capitalismul a reusit sa blocheze cresterea salariilor si astfel sa limiteze cererea. Salariul mediu al unui muncitor alb nu a mai crescut din 1973, in timp ce productivitatea, in acelasi interval de timp, a explodat in toate sferele muncii. (Femeile si minoritatile au realizat castiguri reale, dar pornind de la o baza mult mai mica.) Astfel, lucratorul trebuie sa cumpere o cantitate mult mai mare de bunuri cu acelasi salariu pe care il obtinea si acum 40 de ani. Acest lucru este imposibil.

La inceput, solutia a constat in a determina mai multi membri ai familiei sa munceasca, pentru a asigura resursele necesare traiului comun. Apoi, veniturile familiei au stagnat timp de doisprezece ani. Urmatoarea „solutie” a fost acordarea de imprumuturi salariatilor – cu rate care ajungeau in general la 30% sau mai mult din veniturile lor –, pentru a asana pietele. Acest lucru a condus la o a doua „performanta” a capitalismului: utopia camatarilor. Mai exact, o utopie creata de camatari si functionand in folosul lor, intrucat, atunci cand acestia ajung in dificultate, cum, inevitabil, se intampla, apeleaza la banii publici pentru a se salva din situatia critica.

Este, oare, inghetarea salariilor legata de esecurile noastre economice? Economistii acorda prea putina atentie acestui fapt. Recesiunile, atat cele majore, cat si cele mai putin severe, se petrec la intervale de timp relativ regulate si au caracteristici relativ comune. Cu toate acestea, economistii nu reusesc niciodata sa le prevada; „expertii” sunt, precum niste amatori, surprinsi de aceste evenimente. 90% dintre economisti nu au fost capabili sa intrevada declansarea dezastrului de acum si nici a celor dinainte. Daca doctorul dvs. ar fi evaluat in acelasi mod starea dvs. de sanatate, nu ati mai fi in viata. Concluzia care se desprinde inevitabil de aici este aceea ca economia este o stiinta incompleta. Ce anume ii lipseste?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa ne intoarcem la inceputurile „economiei”, in secolul al XIX-lea. Studierea economiei politice incepe inca din vremea lui Aristotel, insa pe atunci filozofii tratau acest subiect integrandu-l in contextul politicii si al eticii. Pana in vremea lui Adam Smith, el insusi profesor de teologie morala, economia politica era o ramura a eticii. Utilitaristii secolului al XIX-lea s-au simtit insa deranjati de aceasta asociere cu moralitatea. In conceptia lor, economia politica, pentru a fi o stiinta „reala”, trebuia separata de etica, asemenea fizicii. Prin urmare, stiinta economiei politice s-a divizat in doua discipline separate, si anume, politica si economia; dreptatea si alte principii cu o incarcatura morala au fost restranse la prima disciplina, in timp ce economia trebuia sa fie „eliberata” de astfel de principii, asemeni tuturor stiintelor „reale”. Adam Smith a folosit termenul de „dreptate” de peste o suta de ori in lucrarea Bogatia natiunilor, in timp ce A. E. Marshall, in lucrarea sa din 1891, Principiile economiei, l-a utilizat doar de patru ori. Stanley Jevons, un alt fondator al noii stiinte, l-a mentionat o singura data – si atunci doar pentru nega necesitatea de a mai fi vreodata folosit.

Ceea ce a fost trecut cu vederea este faptul ca economia nu este o stiinta fizica, ci o stiinta umana. Si, asemeni tuturor stiintelor umane, se refera la o anumita categorie de relatii interumane, respectiv cele necesare pentru asigurarea resurselor materiale ale societatii. Relatiile dintre oameni sunt conduse dupa principiul dreptatii. Dreptatea exista nu doar ca principiu moral, ci si intr-un sens practic, stiintific. Nu putem ignora acest fapt. Orice sistem pe care il va adopta o societate va reflecta o anumita viziune morala. „Supravietuirea celui mai bine adaptat” sau „lacomia e buna” oglindesc o anumita perspectiva morala, ca si ideea de „salariu echitabil”.

Politica si economia s-au disociat complet in 1891, odata cu aparitia lucrarii lui Marshall. Insa, la sase luni dupa aparitia cartii, un episcop al Romei, Leon XIII, a publicat enciclica Rerum Novarum, in care a pledat pentru „salariul echitabil”, imbinand astfel termenul etic cu cel economic. Sa nu separam ceea ce Dumnezeu a lasat de nedespartit in esenta.

Pentru ca o economie sa ajunga la echilibru, acel echilibru relativ intre cerere si oferta, de care depinde existenta unei piete stabile, este evident ca cererea trebuie sa fie distribuita suficient la nivelul masei de oameni, iar acest lucru ar conduce la normalizarea pietelor. Dar, de vreme ce majoritatea oamenilor nu dispun de proprietatea productiva necesara pentru a-si imbunatati situatia, cantitatea de bunuri trebuie sa fie impartita masei de oameni prin salarii. Pentru aceasta, este insa necesar ca salariile sa fie distribuite intr-un mod echitabil. Daca lucratorii obtin o cantitate din ce in ce mai redusa din bunurile care sunt create, pietele se prabusesc. Nu va fi destula putere de cumparare pentru a asana pietele. Prin urmare, veniturile oamenilor vor trebui completate prin ajutoarele acordate de stat sau prin imprumuturi pentru consum. Acestea sunt, insa, solutii temporare, care nu fac decat sa amane colapsul, in loc sa remedieze cu adevarat problema. Ameliorarea problemei consta in a indrepta insusi sistemul salarizarii.

Salariul este o parte a justitiei distributive, care vizeaza modul cum este distribuit produsul unei intreprinderi sociale, fie ca este vorba de stat, de o firma sau de familie. Distributismul este economia politica a carei menire este sa analizeze efectele justitiei distributive asupra ordinii economice. Cand vorbim despre remoralizarea pietelor – un obiectiv propus de Phillip Blond –, nu ne referim la a adauga ceva unei stiinte deja complete a economiei, ci vorbim despre un aspect central al economiei politice, fara de care aceasta stiinta nu poate fi completa.

Daca distributistii au dreptate, atunci am avut de strabatut o cale lunga pentru a ajunge sa intelegem de ce economistii par a nu fi deloc in pas cu evenimentele. In primul rand, fara a avea nici o notiune despre ce inseamna justitia distributiva, acestia nu pot sa ofere decat o analiza incompleta a situatiei economice actuale. Si, de vreme ce sistemele economice se integreaza intr-o retea de legi si institutii, orice economie rationala va trebui sa fie o economie politica. Din pricina divizarii in doua discipline distincte, studiile politice nu au in vedere si baza economica a sistemelor politice, iar studiile economice sunt desprinse de contextul legal si institutional. Drept urmare, in locul unei stiinte integrale, avem doua discipline incomplete, incapabile sa furnizeze o analiza deplina a evenimentelor in cadrul domeniilor la care se limiteaza cercetarea lor, si asta fiindca, de fapt, alcatuiesc impreuna un singur domeniu.

Actuala perspectiva distributista asupra economiei politice si solutiile pe care le propune nu face obiectul acestui scurt eseu. Dar necesitatea unei noi analize ar trebui sa fie evidenta. In definitiv, e imposibil sa gasim solutia la o problema cata vreme pastram acelasi mod de gandire care a generat-o. Trebuie sa intelegem ca echitatea este o parte esentiala a economiei, fara de care nu poate fi mentinut echilibrul. In fond, echitatea si echilibrul nu vor putea fi concepute niciodata una fara cealalta.

Traducere de Irina Bazon.

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
romania, piata de exploatare9 septembrie 1940, treznea
%d bloggers like this: