Istoria Bucureștiului: Dan Grigore – Gânduri despre București (orașul este „al nostru”, nu „al poporului”, fără identitate)

Mentalitatea aceasta că spațiul public este al nimănui, vine din doctrina că „totul aparține poporului” adică nimănui și nu s-a făcut destul ca oamenii să recapete sentimentul proprietății și al proprietății colective. Orașul e al nostru, „al nostru” înseamnă niște oameni cu identitate, nu înseamnă „al poporului”, care n-are identitate, deocamdată, poporul român nu are identitate, nu și-a recăpătat-o. Noi suntem o populație, deocamdată și când vorbim de „popor” e demagogie.

Ce m-a ținut legat de România, în primul rând, pe lângă sentimentele mele, pentru familia și oamenii mei apropiați, prietenii, a fost legătura mea afectivă cu Bucureștiul!

Sunt lucruri care pot să fie explicate și lucruri pe care nu le pot explica. Sunt lucruri mai puțin raționale care mă leagă de București. Când eram în străinătate, în turnee mai lungi, mi se făcea dor de câte un colț de stradă, căruia nu-i dădeam atenție când eram aici. Și așa am descoperit că definiția aceea conform căreia patriotismul se descoperă, mai ales, când ești departe de patrie, are ceva adevăr!

Încercările de a reînvia anumite reflexe culturale ale Bucureștiului sunt foarte lăudabile, dar nu știu dacă pot să recupereze tot, pentru că o mare parte din oamenii care făceau viața asta nu mai este și sunt lucruri care s-au pierdut.

Trebuie să fim conștienți că, lucrurile funcționând în felul acesta, trebuie să valorificăm, să valorizăm, să păstrăm, să tezaurizăm, aceste tipuri de metabolism cultural, prin asta înțelegând chiar stilul de viață și materială, și spirituală a orașului! Altminteri pierdem ceva ireparabil!

Sunt unele ramificații culturale care ar putea face parte din tezaurul memoriei Bucureștiului, pentru că dacă ne gândim la locuri precum „Capșa” sau fostul „Fialkowski”, cafenea mare, de pe lângă Biserica Kretzulescu, era o efervescență culturală extraordinară. Apoi, mai recent, locuri ca Piața Rosetti cu cârciuma „Singapore” unde a fost cercul de poeți, prieteni ai lui Tudor George, marele versificator și autor de sonete, unul dintre cei mai mari tehnicieni ai rimei din limba română! Baladele Singaporene stau mărturie acestei efervescențe care era acolo. […] Era o boemă care nu știu dacă mai există astăzi, mi-e teamă că nu.

Bulevardul Elisabeta Bucuresti 1900

Bucuresti 1900

Bulevardul Elisabeta Bucuresti 1900

Nu mi-ar displace ca Bucureștiul să aibă o mai mare grijă pentru curățenie, să aibă mai puțină promiscuitate socială care nu este o notă exotică a orașului, ci este cartea de vizită a unei forțate co-existențe a unor contrarii care sunt total incongruente, incompatibile! Nu am văzut atâtea mașini de lux în alte orașe importante din Europa, de o asemenea cantitate ca în București – Bucureștiul fiind, de altfel, un oraș foarte strangulat în circulația lui. Mi-ar plăcea ca lucrurile astea să se mai atenueze.

Mi-ar plăcea ca Bucureștiul să devină mai decent, mai „boieresc”, în sensul tolerant al cuvântului. Trăim unii în compania altora, suntem contemporani în aceeași viață, n-are rost să ne facem viața imposibilă unii altora. Mai bine s-o trăim frumos împreună, cu respect, cu politețe, lucruri care, cred, țineau de Bucureștiul de altădată. Eu așa îmi aduc aminte de el.

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Grigore muzician român, pianist și profesor de pian.