In Articole, Stiri

La multi ani, Mihai Eminescu

Vom incepe prin a-ti ura, domnule Mihai Eminescu, la multi ani vesnici din partea Revistei România Culturală cat si din partea tuturor românilor!

Datorita tie, poporul român are astazi un fruntas de geniu in intreaga lume. Inainte-vreme, chiar inainte de dvs., România purta stindardul pavazei Europei impotriva unor cotropitori care doreau o alta ordine a lumii, cei veniti din rasarit, in frunte cu Imperiul Otoman, caruia am platit tribut multe sute de ani. Cat timp ai fost in viata, tara noastra avea sa castige independenta fata de Poarta si sa primeasca recunoasterea si recunostinta majoritatii marilor puteri de la acea vreme.

Ai venit cu idei revolutionare, fiind primul din lume care ai deschis poarta cu inteligenta si intelepciunea ta, si ai pus bazele unor noi discipline de studiu antropologice atat la noi, cat si in intreaga lume. Datorita tie, a aparut sociologia in lume, pornind de la traditia de studiu declansata de Immanuel Kant care a spus pe buna dreptate, in a sa „Critica a Ratiunii Pure”, ca societatea este individul si individul este societatea. Intr-adevar, exteriorul este reflexia interiorului, aceasta fiind sociologia psihologica ce o astepta o omenire intreaga, prin care am putut sa intram cu mare dragoste de intelepciune si sete de cunoastere in Noua Era a Varsatorului inceputa pe 4 februarie 1962, conform declaratiilor astronomilor.

Ai fost publicist, poet, maturisitor al adevarului, unul dintre acei exegeti care, desi in plina a doua jumatate a secolului XIX, ai transmis adevaruri cosmice, cuantice prin intermediul poemelor tale, dar si adevaruri cristice in acelasi timp, precum Luceafarul, Rugaciune Fecioarei Maria etc. Inspirat de Sus, ne-ai lasat o plethora de poezii si lucrari poetice care aveau sa transceanda multele scrise pana atunci, de dupa plecarea Mantuitorului din Galileea, si care te-au ridicat la rang de bard al românilor pretutindeni pe suprafata planetei noastre.

Din pacate, astazi, tinerimea sau junimea româneasca, in mare parte, te considera un defunct ce nu mai esti actual prin faptul ca ai murit, ca ai plecat de printre noi, nestiind ca verba volant, scripta manent, adica vorbele zboara, iar scrisul ramane ca un testament al fiintarii tale in lumea noastra. Prin ceea ce ne-ai lasat scris, beletristica (lirica si proza, mai ales basmele culese) dar si publicistica, prin teoria statului organic ce pune bazele unei politici si economii reale, prin marturisirea adevarului, dupa cum spuneam, chiar daca unii te-au etichetat „filosemit”, altii „antisemit”, tu ramai vesnic viu pentru noi.

In continuare, vom lasa condeiul maestrului Dan Puric sa ne spuna care este relatia noastra exacta cu domnia ta, valabila inca, dupa aparitia acestei declaratii scrise de catre cel numit mai sus. Sa vedem:

Fibra adanca a acestui neam romanesc, asa cum a fost in mod natural impotriva bolsevismului, asa este astazi plasat organic impotriva acestui sinis­tru experiment, care iata isi intinde tentaculele si la noi facand nu­meroase victime. Oamenii naufra­giaza in aceeasi apa si implacabil vor avea cu totii acelasi destin. Cat de departe este Europa de astazi de sine?

Ce ar fi spus Herder in fata acestei Hiroshime su­fletesti, el care credea profund ca sufletul colec­tiv al unui popor care pleaca de la acele energii inte­rioa­re (krafte) ale lui, intelesuri si sensuri im­par­tasite si nicidecum ca astazi de la niste vestigii si lucruri impuse de sus. Ce ar fi spus Herder, aceasta autentica gandire euro­peana, astazi de aceasta noua paradigma terorizanta a identitatii, cand el gandea si simtea cu atata finete sufleteasca atunci cand scria ca: „Din moment ce fiecare grup are dreptul de a fi fericit in felul sau, e o aroganta teribila sa afirmi ca pentru a fi fericiti toti trebuie sa devenim europeni… Pe cei separati de na­tura prin limba, obice­iuri, caracter, sa nu-i uneasca niciun om in mod artificial prin chimie.”

Asa spunea Herder, iar liantul de a fi nor­mal si organic in aceasta Europa este tocmai cre­dinta comuna si exact intru aceas­ta, glasuia de pe latura ortodoxiei romanesti acea culme a gandirii teologice rasaritene a secolului XX, parintele Stani­loaie, care spunea ca „pamantul acesta pe care noi cei de astazi traim nu este un pamant neutru, ci este pamantul in care s-au stins parintii nostri si de aceea el se numeste patres, adica patrie, iar patria nu este singura, deasupra ei stau de veghe sufletele stramo­silor nostri ca un nor de martiri. O Europa care n-a vrut sa moara in abstractiuni, o Europa occidentala care la randul ei, la vremea respectiva, prin oamenii ei profetici dadea replici zgu­duitoare acestui proces de aplatizare a fiintei. Am vazut de-a lungul timpu­lui, francezi, italieni si rusi. Stiu, chiar multumita lui Montesquieu, cum poate cineva sa fie persan; dar in ceea ce priveste omul, declar ca nu l-am intalnit niciodata in viata mea si daca exista eu nu am stire de asa ceva”. (Joseph de Maistre) Poate ca aceasta cara­mida a constructului european contemporan sa fie plecata din mainile lui Voltaire, pentru care patria nu era decat o comunitate de interese, dar nici­decum din mainile marelui ganditor roman Vasile Bancila care spunea ca „pamantul tarii nu este un spatiu fizic, ci timp framantat de istorie.”

S-a lucrat si se lucreaza la desensibilizarea poporului roman fata de propriile lui valori. Astazi nimeni nu mai preda pe Eminescu in calitate de constiinta nationala. Constantin Noica spunea ca suntem de doua ori vinovati fata de poetul nostru national: o data ca nu-l cunoastem bine in totalitatea lui, si a doua oara ca nu facem efortul necesar si moral de a-l face cunoscut asa cum trebuie lumii intregi. As indrazni sa adaug ca mai avem o vina, apa­ruta astazi cu mult mai tragica decat primele doua: suntem rezistenti la fibra lui Eminescu, nu ne lasam contaminati de ea. Romanul de azi nu mai tinde sa fie ca el, aluneca lejer pe panta degenerarii nationale, se mitocanizeaza si, mai grav, tinde sa se nean­tizeze, nemaiavand capacitatea de a fi roman si, mai ales, aceea de a se desavarsi ca roman. Exista in sufletul acestui neam si astazi adevarate nuclee de romani care-l iubesc pe Eminescu si isi iubesc tara, dar ele sunt profund minoritare. Pesemne ca am ajuns la vorba cutremuratoare a profetului Isaia care vazand degenerarea propriului sau popor, se apleca cu inima catre cei putini ramasi, spunand cu cople­sitoare tristete, acest „rest de popor”.

(Din cartea „Sa fii roman” / Dan Puric, Bucuresti, Compania Dan Puric, 2016)

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
george bacovia, hora umbrelorsmart city, smart city in romania