Lucian Ciuchiță – Mari scriitori de care nu ați auzit: Florin Bănescu, o figură de referință în literatura română contemporană

Florin Bănescu (28 martie 1939, Armeniș, județul Caraș-Severin – 11 iulie 2003, Arad) a fost un medic, prozator, traducător și coordonator de cenaclu, o figură de referință în literatura română contemporană. Prin scrierile sale, Bănescu a reușit să capteze o forță literară deosebită, rămânând în amintirea cititorilor ca un romancier desăvârșit. Debutul său literar s-a produs în paginile revistei Orizont din Timișoara, în anul 1968, marcând un început promițător. Cinci ani mai târziu, publică volumul Să arunci cu pietre în soare, o colecție de povestiri care i-a adus primul premiu la concursul de debut în volum organizat de editură.

De-a lungul vieții, Bănescu a colaborat cu cele mai prestigioase publicații literare din România: Orizont, România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Viața Românească, Steaua, Tribuna, Cronica, Ateneu, Convorbiri literare, Variațiuni, Vatra, Apostrof, Arca, Oglinzi paralele și Familia. În plus, a activat ca redactor asociat la revista Arca și ca redactor extern pentru Oglinzi paralele, o publicație bilingvă româno-slovacă, întărind astfel punțile culturale dintre cele două popoare. Munca sa a fost apreciată și onorată de Uniunea Scriitorilor din România, fiind distins de mai multe ori cu premii ale filialelor Timișoara și Arad.

Opera sa cuprinde o varietate de volume remarcabile, între care se numără:
• Să arunci cu pietre în soare (1973), volum de debut în proză;
• Anotimp al ninsorilor albastre (1975), un roman de o sensibilitate aparte;
• Semințele dimineții (1976) și Ierni peste tei (1978), romane ce captează complexitatea trăirilor umane;
• Tangaj (1980), roman premiat de Asociația Scriitorilor din Timișoara;
• Calendar pe o sută de ani (1982), colecție de povestiri;
• Portocale pentru vinovați (1982), un roman introspectiv și plin de substanță;
• Moara de apă (1984) și Strada (1987), proze inspirate din viața cotidiană;
• La Trei Ape (1988), un volum de povestiri remarcabil prin forța evocării;
• Oameni și lupi, biserici și tei (1995), o lucrare tradusă în limba slovacă, reflectând ecoul universal al creației sale;
• Despre arta burlanieră (1997), o ultimă colecție de povestiri care încununează cariera sa literară.

Cu o profunzime unică și o sensibilitate rar întâlnită, Florin Bănescu a lăsat moștenire o operă ce continuă să impresioneze și să inspire, făcându-l unul dintre cei mai valoroși povestitori și romancieri din literatura română postbelică.

This slideshow requires JavaScript.

Semințele dimineții de Florin Bănescu este una dintre acele opere rare, ce pătrunde adânc în suflet și își lasă amprenta asupra celor care îi descoperă paginile. Romanul creează un univers fascinant, în care candidatul Olaf și imaginea sa oglindită în cursul apelor nordice prind viață ca simboluri ale virtuților fundamentale. Olaf nu este doar un personaj; el este întruparea loialității, a dreptății de neclintit, a dragostei necondiționate pentru pământul natal și a cinstei pure, toate valori ce se dezvăluie ca „semințe ale dimineții”. Aceste „semințe” par să izvorască din negura veacurilor, ca o chemare profundă către spiritul uman, reînnoind sufletele cu puritatea albului de zăpadă, al acelei liniști rare pe care doar orizonturile albastre o pot oferi.

Bănescu, un scriitor de neegalat, plecat prea devreme, și-a dovedit valoarea prin fiecare cuvânt pe care l-a așternut, fiind un romancier ce ar putea oricând să împartă aceeași masă cu marii creatori ai lumii. Din păcate, criticii literari de astăzi, mai degrabă preocupați de promovarea superficialității epigonilor, ignoră harul și inspirația adevărată. Este o palmă dată acestui establishment literar, cu obrazul gros de nepăsare, care evită să scoată la lumină acei scriitori ce ar merita să fie apreciați.

Critica literară, în loc să-și piardă scopul în trivial, ar trebui să fie o reîntoarcere la valorile autentice, la acei creatori capabili să construiască lumi de o putere viscerală, inegalabilă. Și, în timp ce un romancier adevărat poate să pătrundă în analize literare, un critic rar poate crea o operă de ficțiune cu aceeași forță și imaginație, nelegate de biografia sa. În istoria noastră literară, un singur critic a reușit acest lucru, marele George Călinescu, dar și peste el se așterne acum praful indiferenței. În lumina prezentului, se ridică, în locul acestor titani, umbrele efemere ale epigonilor…

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!