Lucian Ciuchiță – Mari scriitori români: Radu Aldulescu – Un Mare Scriitor Marginalizat

Radu Aldulescu, un nume emblematic al literaturii române contemporane, s-a născut în București, pe 29 iunie 1954. Călătoria sa literară este marcată de un traseu aparte, unul de o vastă experiență și de o profundă reflecție asupra realității sociale și culturale a României. În perioada 1973-1990, în vremea regimului socialist, Aldulescu a lucrat pe șantiere și în fabrici, fiind martor al contrastelor între munca fizică și tăcerea profundă a unei societăți în plin regim totalitar. Aceste experiențe, aparent îndepărtate de arta scrisului, au constituit totodată un fundal inedit pentru dezvoltarea viziunii sale literare, iar îmbinarea acestora cu înclinațiile sale scriitoricești avea să nască lucrări remarcabile.

A debutat literar în 1993 cu romanul Sonata pentru acordeon, o lucrare ce nu doar că l-a impus pe Aldulescu pe harta literaturii române, dar i-a adus și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A fost, fără îndoială, un început promițător pentru un autor care avea să exploreze, cu o tenacitate rar întâlnită, complexitatea psihologică a personajelor sale și atmosfera tensionată a epocii în care trăia.

Doi ani mai târziu, în 1995, Aldulescu aduce pe scenă un nou roman, Amantul Colivăresei, o lucrare care a fost apreciată nu doar în România, ci și în străinătate, fiind tradusă în limba franceză la prestigioasa Éditions des Syrtes și răsplătită cu Premiul Editorilor Particulari din România. Această lucrare captează esența unor relații complicate, pline de conflicte interioare și de contrast între lumea personală și cea colectivă.

În 1996, Aldulescu își lărgește paleta de abordări literare cu Îngerul încălecat, iar în 1997 publică Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare, un roman care adâncește și mai mult perspectiva sa asupra unui univers aflat între mit și realitate. În 2004, apare Proorocii Ierusalimului, lucrare care va cunoaște succes atât în rândul cititorilor români, cât și în sfera internațională, fiind tradusă în limba maghiară și răsplătită cu Premiul Radio România Cultural. Aldulescu continuă să surprindă cu fiecare roman, iar în 2006, cu Mirii nemuririi, va obține Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, un alt semn al recunoașterii sale în peisajul literar românesc.

Ana Maria și îngerii (2010) și Cronicile genocidului (2012) sunt două dintre lucrările care îl propulsează pe Aldulescu în rândul celor mai importanți autori ai vremii sale, cu o abordare directă, uneori dură, asupra istoriei și destinului uman. Cronicile genocidului a fost recompensat cu Premiul Augustin Frățilă și Premiul pentru Cel Mai Bun Roman al Anului 2012 la Colocviul Romanului de la Alba Iulia, iar traducerea sa în limba maghiară demonstrează amploarea interesului față de opera sa. În 2015, Aldulescu publică Istoria Regelui Gogoșar, un roman ce a primit Premiul revistei Familia și continuă să capteze atenția cititorilor prin profunzimea și complexitatea sa.

În 2018, Aldulescu aduce în fața publicului Rezidenți în Casa Visurilor, iar în 2021, Drumu-i lung, căldura mare, o lucrare nominalizată la Premiile Leibniz, continuând să creeze un univers literar viu și tulburător. Majoritatea operelor sale au fost reeditate, iar Aldulescu se dovedește a fi un scriitor al profunzimilor, capabil să pătrundă în cele mai intime colțuri ale psihicului uman.

Pe lângă cariera literară, Aldulescu și-a lărgit orizontul artistic și cinematografic, fiind coscenarist al filmului Terminus Paradis, bazat pe romanul Amantul Colivăresei, regizat de Lucian Pintilie. Acesta a obținut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția, în 1998, și premiul UCIN. De asemenea, Aldulescu a fost implicat și în realizarea filmului Heidi (2019), regizat de Cătălin Mitulescu, un film care a primit zece nominalizări la Premiile Gopo din 2020.

În paralel cu romanele și filmele sale, Aldulescu a adus pe scenă și piese de teatru, precum Fericirea în 5 pași, Argentina în Casa Visurilor și Inima Reginei Maria, lucrări care adaugă o altă dimensiune operei sale, una mai aproape de emoția directă a publicului.

Opera lui Radu Aldulescu este o mărturie a unui talent profund, care știe să împletească trecutul cu prezentul, realitatea cu fantezia, și să rămână fidel unui ideal artistic intransigent, care nu se supune convențiilor sau tendințelor vremii.

În noiembrie 2015, un moment de brutală nedreptate a zguduit lumea literară românească. Radu Aldulescu locuia într-o modestă cameră dintr-o clădire veche, situată în centrul Bucureștiului, o locuință care, deși aparținea Primăriei Capitalei, fusese închiriată de USR. A fost un loc de refugiu pentru un om care, după o viață întreagă de luptă pentru cuvinte și idei, își găsise acolo un mic colț al său. Dar în urma unor tensiuni interne, în care câțiva dintre cei mai importanți scriitori ai țării au fost excluși din Uniune, doar pentru că nu au fost „aplaudacii” lui Nicolae Manolescu, USR a reziliat contractul cu primăria. Iar Aldulescu, victimă colaterală a acestei răfuieli, a fost aruncat din acest refugiu care îi fusese casă și sanctuar.

Căci Radu Aldulescu este genul de artist care a ales să se dedice în totalitate scrisului, renunțând la iluzia unei vieți normale pentru a trăi în dedicare totală față de cuvinte. După 1990, când regimul cenzurii căzuse, și-a schimbat visul de a publica în speranța că va putea să trăiască din scris, într-o lume în care totul părea posibil, dar în care mulți se confruntau cu o realitate cruntă. În acea cameră de pe Nicolae Golescu, Aldulescu își trăia viața de artist: un pat pliant, un birou vechi, câteva scaune uzate, un mic corp de bibliotecă plin cu cărți, icoane pe pereți și, nelipsită, mașina de scris. Acesta era „luxul” pe care și-l permitea un om care a ales să fie fidel artelor, chiar și atunci când succesul și recunoașterea nu erau garantate.

Și totuși, acest „lux” era mai mult decât suficient pentru Aldulescu, care, prin muncă și dăruire, a reușit să publice zece romane, să fie apreciat la nivel național și internațional, și să obțină premii ce l-au consacrat drept unul dintre cei mai buni scriitori contemporani. Dar, în fața unei instituții care, în loc să apere munca sa și a altora asemenea lui, l-a condamnat la exil, romancierul a fost lăsat să se confrunte cu realitatea rece și nemiloasă a unui sistem care, în loc să sprijine, a trădat.

Literatura lui Radu Aldulescu este o istorie a marginalității, o pânză ce prinde viață prin umbrele celor excluși, condamnați, a celor care trăiesc pe marginea unei lumi care le întoarce spatele. Aldulescu se afundă în abisurile celor care sunt anatemizați, neiubiți, disprețuiți — devianți ai unei societăți ce preferă să îi ignore. Aș zice că își caută personajele la capătul lumii, însă, de fapt, nu face decât să își îndrepte privirea acolo unde noi, cu furie și teamă, refuzăm să privim: în adâncurile lumii pe care o negăm.

Aldulescu este capabil să le dea voce acelor ființe care trăiesc în umbra uitării. În literatura lui, acești „outsideri” nu sunt doar subiecte, ci sunt vocea unei realități dureroase și respinse. Fiecare pagină scrisă este un act de vădire, o expunere a lumii așa cum este ea pentru cei care nu au altă alegere decât să o trăiască.

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!