Lucian Ciuchiță – Pamflet printre plopi și tei

Să ne închipuim, așa, printre suspinele frunzelor de tei și oftaturile plopilor fără soț, că Mihai Eminescu – da, acel Mihai, nu altul – s-ar întoarce într-o zi oarecare, fără trâmbițe, fără breaking news, fără un pixel de breaking pe ecranele neamului. Ar apărea așa, cu pălăria lui visătoare, cu manuscrisele îngălbenite, cu toată suferința lui de Român absolut, și-ar zice: „Hai să mai scriu ceva…”

Dar vai! Nu apucă bietul poet să deschidă călimara, că, de după gardurile culturii oficiale, răsar mii de troglodite făpturi, cu ochii injectați de TikTok și sufletul lipit de cartonul cărților premiate cu decorații sponsorizate. Se uită la el, îl pipăie ideologic și strigă în cor:

„Du-te, băi, desuetule! Învechitule! Ce vii tu cu ‘Scrisoarea III’-a ta, când noi avem eseuri despre nimic și ode onirice închinate viermilor intestinali? Tu vii cu Dacia ideală, iar noi avem globalizarea viscerală. Noi avem pe Cărtărescu – da, Cărtărescu! – profetul dermatologic al burții literare, al mirosului de metaforă refulată și al cuvântului care nu spune nimic, dar sună ca un ecou în budoarul granturilor europene.”

Și nu e singur. Din spatele fotoliilor brâncovenești, filozofii reinterpretatori ai lui Noica, Liiceanu și Pleșu, stau cu condeiul scăldat în vin rose și comentează:

„Ah, Eminescule, dar n-ai citit ultimul nostru tratat despre cum să dai cu mătura prin eternitate cu aer de intelectual rafinat? Noi nu gândim ca tine, ci despre tine, dar pe bani grei!”

Și-atunci, poetul tace. Privește. Aude cum în loc de „Doina” se recită texte în care patria e un concept învechit, iar neamul e un accident lingvistic. Vede cum Luceafărul a fost scos din manuale, dar cartea cu viermi câștigă premii la Frankfurt, cu girul ambasadelor și al gazetarilor fericiți să fie invitați la cocktailuri literare.

Și nu, nu mai e loc pentru „genii pustii” în republica epigonilor voioși. Căci astăzi nu se mai cer Luceferi, ci licurici sponsorizabili.

Nu se mai citește „Memento mori”, ci se batjocorește moartea cu efecte speciale.

Așa că, într-un ultim oftat printre tei, poetul își ia mantaua de gânduri și dispare înapoi, spre stele. Iar de acolo, rece și nemuritor, ne trimite doar atât:

„Nu v-am lăsat o țară, ci un vis. Dar voi ați făcut din el o glumă.”

Acesta a fost un pamflet pentru cei care mai au, încă, nervul de-a gândi.

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!