Mihai Eminescu – Bătrânii noștri erau practici

Bătrânii noştri erau practici şi pricepeau administraţie, finanţe şi economie politică, aşa precum un gospodari bun pricepe administrarea moşiei sale. Iar franţujii noştri, cari de la 1848 încoace au luat avânt, sunt preste tot târzii la minte, cu toată învăţătura teoretică şi fineţa advocăţească pe cari şi-a câştigat-o frizându-se doi trei ani prin Paris. Ca dovadă despre modul cum trebuie să fi administrat bătrânii, publicăm mai la vale o dare de samă statistică asupra mişcărei populaţiei şi a stării producerei agricole în anii 1837, 38 şi 39 în Ţara Românească. Înmulţirea regulată a claselor muncitoare, bunăstare[a] casei statului şi a celor comunale, statul culturei vitelor şi pământului sunt atâtea dovezi că pentru a conduce economia generală a unui popor mai trebuieşte încă ceva, deosebit de cărţi franţuzeşti şi dicţionare enciclopedice, adică judecată sănătoasă, cunoaşterea dreptei proporţii între mijloacele întrebuinţate şi scopul urmărit. Oricari ar fi scopurile urmărite de clasa cultă a unui popor, ele sunt rele şi de nimic dacă nu ecuivalează sacrificiile aduse pentru realizarea lor, şi constatăm că mulţimea semidocţilor şi cârciocarilor pe cari i-a produs sacrificiile stoarse populaţiilor rurale, nenumărata plebe a scribilor netrebnici, nu compensază defel sărăcirea şi mortalitatea poporului nostru. Dar la ce să mai vorbim noi, când cifrele vorbesc clar, când ele ni arată deosebirea între noi, cum suntem (mai fără deosebire), şi cum erau ei.

MIHAI EMINESCU, 4 iulie 1876.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!