Mihai Eminescu – Inchinare lui Stefan Voda

Si strunile plesnite si harpa desfacuta
In salcia pletoasa, de care atarna
L’a Isterului rape, acuma este muta,
Si cantul ei de aur nu pot a-l destepta.

Ce vant tragand s’aude sub crengile plecate
Spre unda cristalina ce fuge sopotind,
Si umbrele din apa tot randuri inecate
Se par ca lasa ‘n urma o voce suspinand?

Durere!… si-i profunda cand Romania plange
Cu fruntea ‘nfasurata de doliu la mormant;
Durere-i pretutindeni, durerea se rasfrange
In valea si Carpatul ce-i-romanesc pamant.

Ca valurile marei ce’n sanu-i se framanta
Si spre un tarm sau stanca se ‘mping a se opri:
Asa durerea sparge o tara si s’avanta
Colo spre manastire la Putna a lovi.

De printre munti, campie, din unghiuri departate,
Din targuri, municipii, cotune, un popor
De-acelasi curat sange, se scoala sa ia parte
La zi de sarbatoare, la rugaciune ‘n cor.

Cu-a natiunii cruce, de secoli ferecata,
Ca pelerin soseste la noua Golgota
Unde eroul zace si tarna-i fu uitata.
Tacere!…Este ora acum a ne ruga.

Marire tie Doamne! O Iehova marire !
Ce versi in noi durerea ca balsamul ceresc,
Sa curati moliciunea, nedemna mostenire,
La pragul casei tale, palat dumnezeesc».

Virtutea romaneasca, virtutea stralucita
De patrie si lege, aici in sanctuar
Se stie ‘nmormantata. O dalba zi-i sosita,
Poporul sta’n genunche s’o ‘nvete la altar.

Si imn de rugaciune sub boltile batrane
Vibreaza cu putere, si fumul majestuos
De smirna, de tamaie, din vasele divine
Se urca catre tampla in nour luminos.

Sta sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinte,
Iar jos l’a lui picioare mormantul umilit
Al omului, in care un snop de oseminte
E-o mana de cenusa, odor nepretuit.

Din asta catacomba si muceda si rece,
Din ist sicriu de ghiata in noapte ‘nfasurat
Cu giulgiul nepasarii, un fulger iaca trece
Si de-a virtutii raze tot templu-i decorat.

In nimbul ce ‘ncununa mormantul se zareste:
Lipnitul, Grumazestii si Balta si Ciceu,
Dumbrava rosa, Baia si cum ingalbineste
Faloasa semiluna la Racova de greu.

Dar printre fum si lupte in cercul de lumina
Se vad ceresti casteluri de-a lui Hristos tarii,
Si intre ele-i Putna in care-adanc se ‘nchina
Lui Stefan Voda astazi ai Romaniei fii.

Aice e fantana cea plina de marire,
De santa pietate, de-al patriei amor;
Aice-i eroismul ce traznet de ‘ngrozire
Fu dusmanilor tarii sfarmand trufia lor.
O mamelor romane! aduceti-v’ aminte
Ca dintre voi fu una: Elena, ce ne-a dat
A patriei marire! Si cand lipiti fierbinte
La sanul vostru pruncul, ii dati un sarutat,

Un sarutat de mama, extas de bucurie,
Ce numai sus in ceruri se poate repeta,
In numele lui Stefan il dati sa reinvie,
Si duceti pruncul vostru la Putna-a ‘l inchina.

Iar tu junime verde, la ist isvor de viata
Cu unde de virtute ce-i a marirei loc:
Invata-a iubi tara, a o iubi invata
Si ‘n el inima, suflet caleste-ti ca ‘ntr’un foc.

Asa junime scumpa, frumoasa aurora
A patriei romane! Al vostru viitor,
Si-al natiunii soare, din a virtutii hora
Se naste, va surade, va cata cu amor.

In leaganul de moarte vederea nu patrunde
Ca-i noapte fara ziua, ca-i soarele apus:
Dar spiritul sondeaza si’n muschiul lui, fecunde
Seminti de lauri zice: ca Stefan v’au depus.

Din turnul manastirei cu fruntea ‘ncaruntita
De patru secoli canta un glas armonios
Si-a lui vibrare dulce de-arama curatita
Prin flacari intreite, e imn religios.

E-a clopotului Buga, suspin si lamentare
Ce-a muntilor ecouri de freamat le-au implut.
Ah ! canta la mormantul ce astazi e ‘n serbare
Ca glasu-ti pentru lume si cer este facut.

Te leagana pe vanturi, si-a ta melancolie
Misterioasa limba in inima lovind,
Fa lacrime sa curga, colo fa’n vesnicie
Eroul sa tresalte, al tau glas auzind.
Si strunile plesnite, si harpa desfacuta
In salcia pletoasa, de care atarna
L’a Isterului rape, acuma este muta
Si cantul ei de aur nu pot a-l destepta.

O munti si vai profunde, oh! dati-mi pentru-un nume
Sublima voastra voce, ca-i trist sufletul meu.
Dar bardul nu, nu canta… el plange si-apoi spune:
O Stefan! tu esti mare si la mormantul tau!

Mihai Eminescu, Opere vol. IV, Editura Academiei Romane, Bucuresti, pag. 54.