Mihai Eminescu – Societatea e miscarea, statul e stabilitatea

Istoria dinlauntru a popoarelor este o lupta intre ideea statului si individualism. Ce este individualismul? Fiecare fiinta organica e pentru sine lucrul principal, semenul sau lucru secundar[…]. Acest element e si periculos, si folositor. Periculos, daca o putere mai mare nu-i pune margini; folositor, daca in margini legiuite el cauta a-si realiza prin munca aspiratiile sale; individualismul este tatal inflorirei si al decaderei, justitiei si injustitiei, binelui si raului.

Fata cu aceasta iluzie a inteligentiei si a inimei individuale, care e cauza ca om pe om se exploateaza, om pe om se nimiceste, fata cu acest bellum omnium contra omnes, un ochiu mai limpede zice: Stai! Nimicind pe vecinul tau, tu lovesti in tine, caci puterile care exploateaza natura bruta s’au imputinat, TU esti mai sarac cu o suma oarecare de puteri.

Deci, vecinul sa traiasca. El produce grau, el are trebuinta de mine, eu de el, nimicirea sa ar fi o pierdere vadita pentru mine, care nu ma pot ocupa cu toate celea. Va sa zica interesele individuale sunt armonizabile. Iata dar ideea statului: ideea armoniei intereselor[…].

Statul insa, ca o forma si mai inalta a aceluias princip, nu vede in clase indivizi deosebiti, ci un complex de organe sociale: natiunea. Toate clasele sunt inaintea sa egal de importante, menirea sa este de a stabili armonia intre ele, de a opri ca una sa fie exploatata prea mult prin alta, caci toate traesc si infloresc una de la alta si peirea uneia conditioneaza peirea mai curanda sau mai tarzie a celeilalte.

Statul mai are si un scop moral. Drept va ramane, totdeauna, ca societatea exista prin exploatare a unei clase prin alta – afara de clasa, dupa parerea noastra cea mai importanta, care exploateaza de-a dreptul natura, care produce materiile brute[…]. Deci pe langa aceea ca statul va ingriji ca aceasta clasa, acesti hamali ai omenirei sa stea cat se poate de bine, el va cauta a deprinde si clasele superioare la o munca folositoare, care sa compenseze pe deplin sacrificiile celor inferioare. Deci societatea e campul schimbarilor vecinice, a luptelor pentru existenta si suprematie, un bellum omnium contra omnes, statul este regulatorul acestei lupte, el opreste ca aceste puteri egal de folositoare sa se nimiceasca una pe alta. Societatea e miscarea, statul stabilitatea.

„Convorbiri literare”, 1 august 1876.