In Articole

Mihai Eminescu - Teoria Statului Organic XVI

Despre cauzele nestabilitatii

In genere toata societatea secolului al XVI-lea si al XVII-lea se poate caracteriza scurt: Datoria se preface in drept. Noi la inceputul veacului acestuia am fost inca in veacul al XVII-lea. Datoria de a fi slujbas al tarei, o datorie foarte grea si periculoasa sub domniile vechi, devine un drept de a sluji tara, de-ar vrea ea sau n-ar vrea.

Si acesti indreptatiti de a o sluji se’nmultesc din zi in zi, caci izvoarele de puteri ale societatii curg spre un singur punct, spre acest privilegiu, parasind vechea si neatarnata lor albie. Negustorul vrea sa fie boier, taranul – fecior boieresc, boierul mic – boier mare, boierul mare – domn. Si boierii mici cum se formeaza? Prin meritele personale ce le au pentru stapanii lor, nu prin slujbe facute tarei. Camardinerii, comisii de la grajdiuri, vechilii de mosii, vatajii, se boieresc toti si au o progenitura foarte bogata. Aceasta progenitura imple cancelariile si alearga la fiecare suplicant, ca sa-i toarne cenusa sau nasip pe hartie. Multi din acei cari au inceput astfel cariera incarca astazi casa pensiunilor, care’ntr-un rand isi suspendase platile. Dar prin aceasta gramadire la portile privilegiilor si ale slujbelor raman goluri economice pe cari le imple un element strain – evreii. Unde bacalul boierit s-au inchis dugheana si-au deschis-o evreul, unde fiul blanarului s-au facut cinovnic, blanarul evreu s-au deschis dugheana, unde ciubotarul roman s-au facut custode al urbei – adica paznic de noapte – acolo evreul si-au deschis ciubotarie.

Pe cand in statele vecine domnea un binefacator absolutism, care deprindea popoarele la o munca regulata, la noi voda era cu manele legate, temandu-se vecinic de plangeri la Poarta si de rasturnare. Sa vorbim drept – se poate pretinde de la un om sa fie mai mult decat om? Cand domnul nu e pus afara de orice controversa, ce devine el decat o simpla persoana care-si cauta de interesele sale. Intr-o tara unde fiecine zice: chacun pour soi si apres moi le deluge – ce sa zica domnul decat tot atata… Si, pe cand puterea statului roman scadea, se urca ce? – puterea consulatelor. Casa unui consul devenise o adevarata cetate.

De aci inainte, intr-o sotietate a nestabilitatii se va vedea cum orice lege organica a tarei introduce elemente de nestabilitate. Regulamentul organic – mult laudat, si cu drept cuvant, pentru unele parti ale sale – cuprinde o mica dispozitie, nebagata in sama si totusi destructiva: boierul are voia de-a alunga oricand de pe mosiile sale si din vatra stramosasca pe taranul iobag. Invaziile rusesti aduc jocul de carti.

Dupa ocupatia rusasca vine un Domn foarte inteligent, cu un rar simt istoric, dar care, pus in aceasta sotietate nestabila ca nasipul pustiilor, cauta sa-si asigure pozitia personala. In locul boierilor mari cari cereau a-i ocupa scaunul, el deschide o poarta mare boierilor mici, fostilor comisi, fostilor vataji de mosie sau fiilor lor. Gramadirea la portile privilegiului devine din ce in ce mai mare, aspirantii la posturi se inmultesc intr-una, oamenii cari nu stiu decat arta scrierei s-a citirei – pe cari in tarile civilizate le stie fiecine – acesti oameni se inmultesc pe zi ce merge, cancelariile gem de practicanti fara plata – si in schimbul vechei clase boieresti avem o noua clasa, care n-o compensaza de fel pe cea veche – clasa scribilor.

Aceasta clasa se imfla randuri, randuri, recrutandu-si membrii din fiii clerului laic, din slugile fostilor boieri si fiii acestor slugi, din negustorii retrasi si din fiii acestor negustori, miscarea merge crescand, clasa de mijloc a pierit, ea s-a schimbat intr-o clasa de proletari ai condeiului, fara nici o insamnatate pozitiva in stat, fara nici o insamnatate pentru natie, o clasa de turburatori de meserie.

Tot in aceasta vreme se extermineaza prin procese nedrepte clasa razesasca, tot in aceasta vreme razesiile vechi devin mosii de privilegiati mici si, pe cand un boier care avea 10.000 de falci apasa foarte usor asupra supusilor sai, unul care are 300 apasa foarte greu asupra satului. Desfacerea partiala a latifundiilor inmulteste numarul clasei feodale, apasarea devine atomistica, taranul incepe a saraci si a da inapoi. Si asta merge crescand . Si aceasta disolutiune a claselor pozitive creste, creste – creste si azi.

E greu de a espune o idee fundamentala cu ramificatiunile ei, asa incat sa deie un tablou unitar. Ideea esista toata implicite in cap, dar spre a o espune ne servim de cuvinte, de siruri ce au un inceput, au un sfarsit. De aceea voi ilustra prin fapte aceste teorii.

Un boier poseda – e indiferent unde, destul ca era boier romanesc – 250.000 de falci intr-un hotar. Era un om de un caracter rau – avar, rapitor, ambitios fara margini. Dar era un om. Ce simteau taranii cum este boieriul [!] Taranii sai erau bogati, caci apasarea unuia numai, impartita asupra unei mase atat de mari de pamant si de oameni, e aproape nesimtita. El a murit, pamanturile s-au dus in bucati prin procese si mosteniri. Nici unul din aceia n-a fi avut caracterul aprig al boierului nostru si cu toate astea supusii lui au dus-o mai rau sub mostenitori decat sub el. In locul unui subiect erau acum mai multe subiecte, cu aceleasi trebuinte, cu aceleasi cheltuieli si cu mai mica avere.

Un mic bulgar de omat cazand din varful unui munte se face din ce in ce mai mare, rupe cu el copacii codrilor, strica ogoarele, astupa un sat. Un mic sambure gresit in organizatia sotietatii, in viata economica creste si ingroapa o natiune. Ne miram cu totii de multimea crasmelor in tara noastra, de multimea jidanilor – cauza e multimea rachiului, multimea velnitelor (n.r. instalatie rudimentara pentru fabricarea rachiului), dar oare aceasta multime de unde vine?

Sub domnia turceasca au existat micul sambure, o dispozitie de export. Exportul granelor era oprit. Prin urmare, granele neconsumate trebuiau prefacute in obiect exportabil, in vite. S-au combinat lucrurile. Velnita consuma prisosul si da hrana vitelor. Velnita producea rachiu, rachiul trebuie consumat – si era mult. S-au facut multe crasme. Pentru acestea trebuiau crasmari. S-au adus multi evrei si proprietarul impunea fiecaruia din supusii sai de a lua atata rachiu pe an. Unele plati pentru munca se faceau in rachiu. S-au introdus exportul, intr-adevar, insa velnitele au ramas; in locul granelor s-au luat cartofii, caci rachiul devenise o trebuinta si aceasta trebuinta cerea implinire. Care a fost rezultatele ei? O populatie nesanatoasa, fara energie de caracter, fara energie economica, care-si vinde munca pe bautura, o populatie in care mortalitatea creste in mod inspaimantator, iar sudoarea manelor ei se capitalizeaza in manile unui element fara patrie, fara limba, fara nationalitate…

Din MANUSCRISE (Manuscrisul 2258, 1877)

Recommended Posts

Leave a Comment

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
castelul lui mihai viteazu, mihai viteazumunti, munte, muntii bucegi, deseuri, deseuri in natura, natura, turism
%d bloggers like this: