In Articole

Mihai Eminescu - Teoria Statului Organic (17) - Opinia publica poate fi produsa in mod artificial

Pana la epoca fanariotilor ideea de stat a fost democratica si ne este destul sa citam ca tronul nu era de drept divin, adica nu era expresiunea unei idei absolute, ci se alegea de boieri si fruntasii tarii. Cu alte cuvinte, vointa nationala ca factor principal in alcatuirea si conducerea statului.

Sistemul electiv, care este o manifestare a ideei democratice, esista la noi chiar in timpul pe cind aiurea domina ideea absoluta si pe cind Ludovic al XIV[-lea] zicea: „L’etat c’est moi!”. Simburele ideilor democratice ce a esistat la noi istoriceste se poate proba […]. Dezvoltarea acestui sambure insa s-a facut cu succes intr-o epoca prielnica, ca cea de astazi, universal liberala […].

Si noi sintem liberali in marginile pe cari ni le permite armonia intereselor nationale si existenta statului roman ca individualitate deosebita; si noi sintem democrati intru cit ajung a se esprima si a stapini interesele demosului roman. Ceea ce nu admitem e ca, in socoteala fiintei noastre nationale si a intereselor deosebitelor clase, libertatea sa fie o libertate de esploatare si democratia sa fie domnia unei populatii flotante si improductive, prin sufragiul stors de la aceste clase in contra a chiar intereselor lor bine intelese. De-ie-ni-se voie a ilustra cu exemple teoria aceasta.

Facultatea de-a imprumuta si de-a fi imprumutat cu procente uzurare, facultatea de a-si bea mintele si munca in circiuma, facultatea de a-si vinde si parcela pamintul, aceea de a-si vinde munca pe ani inainte, toate acestea sint desigur atribute ale deplinei libertati individuale, atribute cari in unele tari sint fara scadere a oricarui cetatean, in altele nu. Rezulta de-aci ca, daca statul ar sta sa piara prin uzul acestor libertati, el sa nu mai aiba dreptul de-a le pune vro ingradire?

Alaturi deci cu libertatea individuala, alaturi si deasupra instinctelor unei generatii intregi chiar, trebuie sa existe, pentru ideea statului, pentru mintuirea individualitatii sale nationale, putinta de-a se lupta in contra chiar a curenturilor nesocotite ale opiniei publice. Caci opinia publica nu se formeaza pe alte cai decit cea individuala. Precum individul poate fi amagit prin rationamente cu premise false si necontrolate, astfel si opinia publica poate fi produsa in mod artificial si viciata prin fraze a caror cuprins nu s-au supus unei amanuntite critice. De nu prin fraze si sofisme, cel putin prin erori de buna-credinta […].

Roma si Grecia a fost, in timpul infloririi lor celei mai mari, state oligarhice, in acelasi chip in care erau Venetia, Olanda, orasele republice din Italia. Din momentul in care sistemul opus al domniei maselor amagite au invins sistemul oligarhic, acele state au sovait, pierind intre tirania sabiei si dezordinea completa. In vremea lui Pompei cel Mare vechile si infloritoarele state grecesti devenisera cuiburi de banditi in prada unei destrabalate demagogii […].

In timpii nostri de glorie, coroana se mostenea inlauntrul unei singure familii, a celei domnesti. Basarabii au stapinit in Muntenia in mod esclusiv, in cele doua ramuri ale lor (Danulesti si Draculesti) pina la inceputul secolului trecut, in Moldova neamul Musatin se stinge cu sotia lui Alexandru Lapusneanu.Va sa zica iarasi oligarhie.

Sigur este ca romanii n-au cunoscut in tarile noastre absolutismul, dar tot astfel n-au cunoscut pina in zilele noastre nici demagogia. Caci deosebirea intre democratie si demagogie e tot atit de mare pe cit e intre monarhia absoluta si despotism, intre beiul de Tunis sau sahul Persiei si Frederic II din Prusia sau Iosif II din Austria. Puterea o aveau si unii si altii, dar cei dentii o priveau ca un atribut al individului lor, cei din urma ca un atribut al functiunii lor organice din viata statului. Unii zic: „Car tel est notre bon plaisir”, ceilalti: „Car telle est la raison d’etat” […].

Psicologia unei natiuni este ca si a individului. Atit mersul psicologic cit si istoria dovedesc ca o natiune, cu cit este mai libera, cu atit si constiinta individualitatei sale devine mai puternica […]. Poate-se cita vremea fanariotilor ca o epoca a dezvoltarii statului roman? A fost o epoca de suferinta a poporului nostru, nu insa o faza de dezvoltare a statelor lui, cari, guvernate de bei numiti de Poarta si mai rau decit pasalicurile, nu mai pastrasera decit unele urme formale ale vechei lor neatirnari si erau tratate ca provincii cucerite. Cind tara nu era libera nu putea fi vorba de dezvoltarea libertatilor cetatenesti. Am putea cita oare ca dezvoltare a statului polon suma de libertati publice ce le-ar primi locuitorii sub rusi?

Va sa zica nu poate fi vorba de fanarioti precum, pe de alta parte, nu trebuie a se confunda libertatea tarei, oricari ar fi organele cari-i formuleaza vointa, cu libertatile cetatenesti, adica cu masura in care fiece cetatean contribuie la formularea vointei tarii. Un stat absolutist poate fi liber, un stat democratic poate fi dependent, caci n-are a face una cu alta.

[…] Statul nostru nu are alta ratiune de a fi decit aceea ca e stat romanesc, deci dezvoltarea elementului romanesc este si cata sa fie tinta noastra de capetenie. Oricari ar fi masurile – fie cit de frumoase si mari – cari ar impiedica dezvoltarea acestui element, fie din consideratia pentru idei importate, fie sub pretextul acestor idei, ele sint a se privi ca stricacioase si contrarii ideii statului nostru. Nu ne indoim ca, cu lista de fraze a programelor liberale cosmopolite, s-ar putea asemenea dezvolta citeva milioane de oameni pe suprafata acestui teritoriu, dar acesta n-ar mai fi Romania, ci America sau Belgia Orientului […].

Ratiunea de stat ne pare superioara tuturor ambitiilor nejustificate si intregului bagaj de fraze cosmopolite cu cari publicul nostru este ametit de douazeci si mai bine de ani incoace. Ceea ce voim, deci, e ca natia sa fie redata ei insasi, ca clasele ei productive, grupurile ei de interese adevarate si generale sa contribuie la formarea vointei tarii, adeca a legilor ei, nu insa populatia flotanta de postulanti si advocati de-a doua si a treia mina, cu retetele lor, pretinse infalibile, de fericiri fagaduite si ne-mplinite. Vointa legala si sincera a tarii, o vointa nestoarsa si neindusa in eroare, iar nu instinctele vinatorilor de functii sa determine mersul statului. Singura discutie intre noi si adversari sinceri este, asadar, numai asupra marginii pina la care ideea statului, ideea armoniei intereselor, are sa faca concesii aspiratiunilor si ambitiei individuale. Si aceasta margine nu este trasa in mod absolut; caci, cu cit organizarea unei tari e mai veche, [mai] imbinata cu traditiile, mai puternica, cu atita arena ambitiilor poate fi mai larga, fara pericol pentru interesele generale.

Ne abtinem de-a cita nume intr-o discutie atit [de] teoretica, desi am putea ilustra maniera noastra de-a privi cu numele a sute de nulitati cari ajung in statul nostru a fi insarcinate cu gerarea afacerilor celor mai mari si mai delicate ale tarii, privind slujba ca pe o sinecura sau ca chestie de diurna, iar esenta ei ca pe o jucarie. Intrebam numai daca statul poate fi pus, fara pericol, la discretia unor asemenea elemente, cari nu traiesc decit din falsificarea spiritului institutiilor noastre si din amagirea opiniunei publice.

[TIMPUL, 2 martie 1885]

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
adevar, iisus, mamona, bani, consumism, confort, tehnologie, comunism, comunist, idolatrie, ovidiu hurduzeuarmata nazista, romania, 1940, raportul general al germaniei, germania, nazism, raportul general al armatei naziste
%d bloggers like this: