In Articole

Mihai Eminescu - Teoria Statului Organic (8) - Scoala generala de coruptiune si iluzia regimului constitutional

„Precum am declarat-o in mai multe rinduri, situatia tarii o consideram de prea grava ca sa ne preocupam numai de interesele de partid. Ne grabim deci a recunoaste ca, din toate alegerile efectuate in aceasta perioada de 14 ani, cea dentii alegere, din 1866, urmata indata dupa votarea Constitutiunii, a fost aceea a carei sinceritate e mai putin banuita. Si cu cita recunostinta. Tara nu-si aduce aminte de binefacatoarea intervenire a sefului statului, prin o scrisoare deschisa catre primul sau ministru, prin care arata Inalta Sa Domneasca vointa ca tara sa se manifeste in libertate la alegeri. Presedintele Constituantei a stabilit cu drept cuvint ca principiu.

Si astazi, dupa o trista esperienta, o putem afirma cu mai multa tarie, ca daca regimul constitutional e menit de-a intari tronul si de-a garanta prosperitatea tarii, orice violenta ce se comite in contra acelui regim se comite in paguba prestigiului tronului si totodata in paguba prosperitatii tarii. Putem deci afirma ca, daca alegerile ce s-au urmat dupa cele de la 1866 ar fi fost puse si ele, toate, sub patronagiul si controlul sefului statului, situatiunea noastra ar fi cu totul alta decit cea de astazi.

Din nenorocire, nu mai departe decit alegerile de la 1867, au fost cea dentii desfidere data regimului constitutional, iar consecuenta imediata si vadita a epocei reteveiului si a influentei morale a fost ca, in proportia in care s-au violat garantiile constitutionale si s-au pus la discretia nesatiului ambitiilor, in acelasi raport s-a compromis si starea economica prin concesia Strusberg si prin cheltuiele[le] nesocotite ale anilor 1867 si 1868. Precum o zidire la care se simte vreo deteriorare, daca nu vine arhitectul sa opreasca ruina prin masuri luate din capul locului, se deterioreaza in proportii din zi in zi mai mari, astfel si regimul parlamentar s-a viciat la noi din zi in zi mai mult, incit ministrii au ajuns astazi in pozitia de-a putea guverna dupa placul lor, fara control de jos, fara control de sus.

In adevar, din capul locului, o mare parte din alegatorii nostri, unii lipsiti de indispensabila educatie politica, altii zdruncinati in interesele lor prin marimea impozitelor, altii, in fine, cu interesele agronomice la discretia guvernului si adeseori la discretia adversarilor lor, lipsiti apoi de o justitie care, amovibila fiind, e departe de-a prezenta garantiile unei puteri judecatoresti de sine statatoare (corolar indispensabil al regimului constitutional), alegatorii, corpuri-corpuri, sint supusi arbitrariului de partid.

Daca vom adaogi, pe linga aceste inconveniente, manipularea fara control, augmentabilitatea discretionara si neconstiincioasa a unui buget a carui cheltuieli sporesc in realitate, a carui venituri se imfla fara realitate, atunci nu mai ramine nici umbra de indoiala ca un regim constitutional, aplicat in asemenea conditii, e o iluzie si nimic decit o iluzie, o inselaciune, o pazire a formelor curat esterioare, o fictiune facuta dupa regula iudaica de-a pastra aparentele si a compromite cuprinsul, de-a pazi litera, de-a nimici spiritul Constitutiei.

E drept ca inselatorii se inseala si ei la rindul lor; se insala ministrii lipsiti de orice forta morala, in zadar se falesc cu acele majoritati din Camera, cari in realitate nu sint decit propriile lor creatiuni, caci simtul public indignat se desteapta, constiinta cetateanului subjugat la alegeri se revolta, nemultumirile si agitatiunile cresc din zi in zi. Si astfel guvernele, imbatate de un triumf mincinos, se izoleaza de natiune; un larg desert se formeaza intre puterile pozitive si nelinistite din stat si acea reprezentatiune de teatru care se petrece in guvern. De vreme ce acele corpuri, cari sint la mijloc intre mase si Coroana, au devenit o fictiune, e ca si cind ele n-ar exista…

Tronul insusi e din ce in ce mai izolat. Intre Coroana si popor nu mai e raportul dintre vointa legitima si aspiratiuni legitime, caci toate organele mediatoare sint false. Parlamentul – o creatie a ministrului; vointa alegatorului, scoasa prin presiuni morale si promisii, nu mai e decit o vointa stoarsa in momente de nevoie si formulata dupa vointa ministrului, deci asemenea o creatie a lui; in fine, scoala generala de coruptiune preface armata de functionari, in loc de servitori ai legii, in armata de complici iresponsabili ai unor sefi necontrolabili, se-ntelege de catra propriile lor creaturi.

E evident, dar, ca tot ce e intre tara si tron devine o fictiune, o iluzie ministeriala. Acea parte de vointa din fiece individ, destinata pentru controlul afacerilor statului si a interesului general, e apucata de mina functionarului administrativ, de decretele de numire, de fagaduinti amagitoare, de distinctii nemeritate, de tot ce dispune puterea statului, si e stoarsa si restoarsa pina primeste forma ce-o voieste ministrul. Un sistem intreg de viciare a espresiei acestei vointe s-au inventat si se aplica cu o rara virtuozitate in Romania, incit, atit pe cit sentimentul de stat se mai poate manifesta, el apuca adeseori drumuri neprescrise de legi.”

Fragment din articolul «Studii asupra situatiei», aparut in TIMPUL, in februarie 1880.

Recent Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
mihai eminescu, statul organic, teoria statului organic, eminescumihai eminescu, statul organic, teoria statului organic, eminescu
%d bloggers like this: