In Articole

Mihai Rapcea - Vedenie (poem)

Mare chin și suferință e pe-al României plai,
Se ridică jale multă din al Maicii colț de Rai,
Pălămida și ciulinul falnice-au crescut în țară
Năbușind cu-a lor odrasle florile de-odinioară.

Hoții și tâlharii lacomi, la Putere au ajuns
Iară țara geme toată, sub al mafiei cuprins.
Împilați ca niciodată, gem românii sub nevoi
În bejanie plecat-au, ca să scape de ciocoi.

Toată lacrima și chinul, Sus la Maica au ajuns,
Iară Ea, la rugăciune, cu spor grabnic a răspuns
Alergând degrab la Fiul ce pe tronul Lui domnește
Și cerandu-I să nu-l uite pe cel ce se chinuiește.

Zis-a Domnul cu-ndurare: „Maica Mea, nu te-ntrista,
Șterge-ți lacrima căci mâine, pe români voi cerceta.”
Și-a trimis atuncea Domnul, la români, un sol de-al său
Ca să-i cerceteze-n cuget, care-i bun și care-i rău.

Îngerul s-a pogorât dar, pe al României plai,
Ce fusese odinioară, pe pământ, un colț de Rai
Și s-a întristat sărmanul, găsind codrii secerați
Satele pustii și câmpii cu gunoaie-mprăștiați.

Traversând în grabă țara, ca o stea strălucitoare,
A văzut doar sărăcie, de la munte pân’ la mare
Și-ascunzându-și trăsătura, sub un chip de om sărman,
El a poposit agale, la o casă de țăran.
„Ziua bună!” – ii dete, solul Domnului, binețe
„Bun-o fi la alții dară, că la noi e doar tristețe”,
Îi răspunse-atunci țăranul, cu o mină încruntată,
„Vezi de drumu-ți, că la mine, găsești poarta încuiată.”

„Om bun, lasă supărarea, zi-mi necazul ce te-apasă,
Și-om găsi noi alinarea chinului ce nu te lasă.”
„Păi ne fură bunăstarea cei ce țara o conduc,
Iar copii noștri cată prin străini, a lor colțuc.”

„Tu te plângi c-ai voștri lideri fură țara-n lung și-n lat,
Dacă tu de mâine însă, ai avea putere-n Stat,
Ce ai face cu averea ce pe mână ți-a fost dată?
Ai fi gospodar cu țara sau ai prădui-o toată?”

Îi zâmbi viclean țăranul și răspunse cu năduf,
„Ce sunt prost să nu-mi fac parte, să trăiesc și eu în puf?
Lumea s-a-nvățat cu greul, fiecare se descurcă
Si-atunci fură cine poate, cine nu, o dă pe muncă.

S-a-ntristat atunci preasfântul înger coborât din Cer
Și degrab’ s-a-ntors la Domnul, ca un vrednic mesager
Și plângând cu-amar, vestita Domnului cele ce-aflase
Cum ajunse, ce văzuse și ce gânduri cercetase.

Domnul ascultă-n tăcere vestea care I se-aduse,
Apoi zise către Maica, care în genunchi căzuse
„Înțelegi acuma, scumpă Mamă care-i treaba,
Cu românii cei sărmani, care-ți plâng că ei degeaba
Suferă cu nedreptate a stăpânilor hoție,
Când în ei, in fiecare, zace-un hoț ce nu se știe?!”

„Tatăl nu le-a dat să ducă crucea grea a sărăciei,
Dacă nu aveau în dânșii, greaua patimă-a hoției
Până nu vor înțelege că furând, pe ei se fură
Bogăția nu va crește în a țării bătătură.

De aceea, să se teamă omul hoț de-a Mea mânie,
Căci atuncea când se roagă milostenie să-i vie,
Va primi spre îndreptare din nemărginitul Cer,
Doar mustrarea și năpasta pentru faptele de ieri.

Teme-te deci tu, creștine, care Mie mi te-nchini
Când pleci la furat cu sacul, la avutul din vecini
Roagă-te ca bunătatea și dreptatea să n-ajungă,
Pân’ la capătul răbdării Tatălui, și cu osândă
Să plătești nelegiuirea ce-ai făcut din neam în neam
Și la dreapta judecată, de Apoi să n-ai reazăm.
Căci e mare bunătatea Domnului ce se arată
Dar e numai pentru-aceia ce se vor opri odată!”

Sursă: rapcea.ro.

Recent Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
lucian blaga, 1 decembrie 1918mihail kogălniceanu, mihail kogalniceanu
%d bloggers like this: