In Articole

Mircea Dogaru - Valeriu Carp, un ordin de erou

„Din ordinul meu si pe a mea raspundere, deschideti focul!”

Valeriu Carp.

La 23 august 1939, imparatii Rasaritului si Apusului si-au dat mana incheind, prin intermediul ministrilor lor de externe, Molotov si Ribbentrop, un „pact de neagresiune” care prevedea, in secret, impartirea Europei. Unul (Adolf Hitler) isi adjudeca, in numele „uniunii europene” national-socialiste, partea occidentala si centrala a continentului, celalalt (I.V. Stalin), in numele „uniunii europene” comuniste, Rasaritul si partea central-rasariteana.

O frontiera a rusinii brazda harta Lumii Vechii, de la Nord spre Sud, smulgand Finlandei regiunile estice, desfiintand Tarile Baltice, impartind Polonia in doua si pulverizand Romania Mare. Rusii pretindeau nordul si estul Moldovei, arbitrar denumite de „hotii de pamanturi” ai veacurilor precedente „Bucovina” (in 1786) si „Basarabia” (in 1807), urmand sa dispuna, in favoarea satelitului lor, Bulgaria, si de Dobrogea, iar germanii, interesati de petrolul romanesc, dar si de mentinerea in Axa a celui ce se declarase primul „fascist” al lumii postbelice, batranul amiral de Balaton, Miklos Horthy aveau libertatea de a decide in privinta restului.

Urmare a trocului de popoare din august 1939, in prima jumatate a lunii septembrie 1940, Polonia a fost invadata de armatele nazisto-sovietice, Finlanda si Tarile Baltice cotropite de rusi. Marea Britanie si Franta au declarat razboi celor doi agresori pe care Societatea Natiunilor i-a condamnat. In aceste conditii, Romania a primit notele ultimative din 26 si 27-28 iunie 1940 si sub presiunea Germaniei, regele Carol al II-lea (1930-1940) si ministrii sai au cedat. Pentru armata romana a inceput umilinta retragerii fara un foc de arma de la hotarele intemeiate de Musatini si, in acelasi timp, calvarul.

Pentru ca bandele de cazaci si trupele regulate ale „Armatei Rosii” nu au respectat nici macar termenul de 4 zile, impus de Moscova, hartuind trenurile regimentare, batjocorind, in scopul provocarii, ofiterii si trupa. Si nu au respectat nici macar noua linie de frontiera impusa tot de Moscova, depasind-o si inaintand pas cu pas in adancimea teritoriului. Asa a cazut, in Nord, Herta si invadatorul si-a inceput inaintarea spre Putna si Suceava, localitatile-simbol ale mandriei si vitejiei de odinioara ale romanilor, in epoca marelui Stefan. De nestavilit, pentru ca la Bucuresti isi facuse loc deruta, frica si tradarea! Regele nu a indraznit sa reactioneze, guvernul nici atat, astfel ca, de la ministrul de razboi nevenind nici un ordin, Divizia 7 a generalului Stavrat si-a continuat retragerea spre nicaieri. Unde s-ar fi oprit invadatorii, stimulati de obedienta generalilor, de tradarea ostirii romane de catre elita politica, numai Dumnezeu stie! Din fericire pentru un popor in al carui cod genetic este inscrisa supravietuirea, in astfel de momente apar Eroii! Adevaratii eroi, cei carora le datoram parte din insasi fiinta noastra, cei care-si fac mai mult decat datoria, dovedind ca si romanii pot supune vointei lor vremurile, dar care nu patrund in cartea de aur a istoriei neamului pentru ca impostura si ticalosia, neputand suferii comparatia, fac tot ce pot spre a le arunca numele in uitare! Curajul lor fara egal ramane sa fie povestit urmasilor de catre martori, daca acestia au sansa sa supravietuiasca.

Un astfel de erou a fost atunci maiorul Valeriu Carp, comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care si-a asumat o raspundere pe care nici comandantii regimentului si diviziei, ministrul de razboi, guvernul si regele nu au indraznit sa si-o asume.

Aflat in ariergarda, a lasat regimentul sa-si continue rusinoasa retragere si, cu de la sine putere, a ordonat ofiterilor batalionului sau: „De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeti la unitati, organizati-va pozitii de aparare si, daca rusii mai inainteaza un pas, DIN ORDINUL MEU SI PE A MEA RASPUNDERE, deschideti focul!” Astfel, „mareea rosie” a fost oprita cu foc pe aliniamentul care a devenit, in Nord, granita Romaniei, aliniamentul Valeriu Carp. Incidentul odata produs, amenintand sa se transforme in scandal international, rusii au trebuit sa cedeze. Un ofiter oarecare, un comandant de batalion, a decis astfel, in locul politicienilor si capilor armatei, oferindu-ne o frontiera si scapandu-ne de rusinea de a vizita astazi, cu pasaport, mormantul lui Stefan cel Mare!

Pentru curajul sau maiorul Valeriu Carp a fost declarat de sovietici si a ramas pana astazi… criminal de razboi!

I s-a atribuit vina de a fi judecat ulterior, condamnat si executat, in conformitate cu legea martiala, doua duzini de cetateni romani tradatori, care i-au intampinat cu paine si sare pe invadatori, au atacat trupele romane, actionand ca o coloana a V-a sovietica. Din nenorocire faceau parte din categoria „supraoamenilor”, a adeptilor unei anumite religii care le permite sa se considere mai oameni decat oamenii. Nimic nou sub soare! Vlad Tepes a executat 341 de catolici si a ramas pana astazi simbolul Satanei. Gabriel Bethlen si Stefan cel Mare au tras in teapa mii de romani ortodocsi, in Transilvania si Muntenia si, ultimul, zeci de mii de tatari si nimeni nu s-a sesizat, dovada ca, in ochii unora, nu suntem toti egali in fata lui Dumnezeu! Cei care l-au acuzat pe maiorul Carp de moartea agentilor lor sunt aceiasi cu cei care, chiar in acele zile, au atras, sub pretextul acordarii dreptului de stramutare in Romania, populatia stravechilor sate romanesti de pe Siret si Sivetel (Taraseni, Suceveni, Banila, Poiana Mare, Boian, Igesti, Cires, Adancata, Hliboca, Volcinet, Crasna, Ciudei, Sinautii Vechi, Bahrinesti etc.) la Fantana Alba (Belaia Krinita) si i-au masacrat fara mila. Dar ce conteaza, in cumpana justitiei lumii „civilizate”, 15.000 de romani, populatie civila, barbati tineri si batrani, femei, copii, ucisi pentru singura vina de a se fi nascut romani, pe pamantul stramosilor lor, in comparatie cu 20-25 de teroristi “alesi”, reprezentanti ai Dumnezeului-BAN?

Exonerat de raspundere de Conducatorul Romaniei si el recomandat inca memoriei colective drept „fascist” si „criminal de razboi”, pentru vina de a fi incercat sa ne apere „saracia si nevoile si neamul”, maiorul Valeriu Carp a avut sansa pe care o au numai eroii autentici – aceea de a cadea in lupta pentru patria sa, in iulie 1944, la Pascani. Neputandu-se razbuna pe trupul sau, neputandu-l executa sau tari prin gulag-uri pe cel ce le interzisese, prin gestul eroic de a nu se conforma ordinelor primite, inaintarea in adancimea teritoriului romanesc, bolsevicii s-au razbunat pe amintirea sa. Pentru 55 de ani, Valeriu Carp a fost aruncat in uitare! Si ar fi fost
poate, asemeni multor eroi autentici, definitiv sters din memoria colectiva a neamului sau, intoxicat cu „eroi” de teapa unui Filimou Sarbu, I.M. Pacepa sau Mircea Raceanu, daca un batran si suferind veteran de razboi, astazi in varsta de 86 de ani, pe vremea aceea tanar locotenent, in subordinea maiorului Valeriu Carp, nu si-ar fi adunat ultimele puteri, pentru a-si asterne pe hartie, amintirile, in folosul generatiilor tinere, nascute spre nesansa lor in minciuna, hranite cu iluzii si promisiuni desarte de adeptii lui Iuda.

In ianuarie 1999, colonelul(r) Ioan Ambrosa isi publica partial memoriile la Editura „Fiat Lux”, unul dintre punctele forte ale lucrarii sale – „Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul” – fiind relatarea odiseei maiorului Valeriu Carp. Ca „Motto”, batranul cavaler ne transmite in cuvinte simple o constatare tulburatoare, care se constituie intr-un adevar de un cumplit tragism pentru militarii romani ai tuturor timpurilor: „Celor ce si-au servit cu credinta patria, dar au fost lipsiti de recunostinta ei”. Iata de ce, tocmai pentru a repara aceasta nedreptate intr-un caz concret, cu valoare de simbol pentru toti aceia care mai simt romaneste, am scris aceste randuri, in atentia
colegilor de generatie si a camarazilor de front ai maiorului Valeriu Carp. „Asociatia Nationala Cultul Eroilor” are datoria de onoare de a face postum dreptate, in pofida a ceea ce ar putea spune diversi senatori din SUA, CSI, Insulele Capului Verde sau Bangladesh, in cazul Valeriu Carp!

Armata romana isi va recapata demnitatea pe care i-au terfelit-o elita politica in vara anului 1940 si nu numai, abia atunci cand singurul militar si roman care a avut curajul sa-si asume in acele clipe de cumpana, raspunderea unei decizii romanesti isi va primi locul pe care-l merita, in galeria eroilor autentici ai neamului! Abia atunci cand bustul maiorului Valeriu Carp va strajui hotarul pe care el l-a fixat si aparat, pentru NOI, cei de astazi, impotrivindu-se, ca David lui Goliat, celui mai cumplit flagel al secolului XX!

A consemnat colonel dr. MIRCEA DOGARU

Recommended Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
constantin levaditi, bolile moralemircea eliade, jertfa romanilor, pilotii orbi
%d bloggers like this: