Mircea Eliade – „Teroarea istoriei” si destinul Romaniei

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/eliade-850×468.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/eliade-850×468.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Mircea Eliade – „Teroarea istoriei” si destinul Romaniei” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1562257170444{margin-bottom: 0px !important;}”]„Printre neamurile fara noroc, ne numaram in frunte noi, Romanii. Ca sa supravietuim in Istorie, ne-am istovit mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamantul. Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: in loc sa-si ridice privirile spre Miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile thracice intr-un mare imperiu, Alexandru s-a lasat atras in orbita civilizatiei mediteraneene si, ajuns in culmea puterii, s-a indreptat spre Asia. Thracii care, dupa spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor dupa Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor sansa de a intra in istoria universala ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar in numele altora: in numele Imperiului Roman sau al Bizantului, prin imparatii pe care i-au dat cu prisosinta atat Rasaritului cat si Apusului. Dar Nicolae Iorga a inteles admirabil consecintele indepartate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriasul rezervor de oameni, energii si mituri pe care il constituia spatiul balcano-carpatic, nu si-a mai putut gasi de atunci prilej de a intra masiv si de-sine-statator in Istorie. Politiceste Thracii au pierit fara urmasi…

O mie de ani in urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de incalculabile consecinte pentru istoria Romanilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanica si s-au intins pana la Adriatica. Marea unitate etnica, lingvistica si culturala pe care, in pofida tuturor navalirilor barbare, o alcatuia romanitatea orientala (care se numea, chiar din secolul IV dupa Christos, Romania), a fost definitiv sfaramata. Neamul Romanesc se va forma pe o intindere imensa – din Balcani si pana in muntii Tatrei – dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceste, romanitatea sud-dunareana va fi condamnata; ca si Thracia, dupa Alexandru Machedon, Romania orientala va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zamislindu-se in spatiul intregii Romania, au fost definitiv anulate prin asezarea masiva a slavilor in Peninsula Balcanica.

De ce am idolatriza, noi, Romanii, Istoria? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» si praful s-a ales de el, nici macar limba nu i se mai cunoaste. Am facut parte dintr-o Romanie de trei ori mai mare decat Dacia, si «vicisitudinile istoriei» au sfaramat-o definitiv; o mana de Macedoneni trebuie sa plateasca si astazi, cu lacrimi si sange, nenorocul de a se fi nascut Romani. Toata lumea e de acord ca Dacii se aflau asezati pe pamantul nostru cu cel putin o mie de ani inainte de Christos, si cu toate acestea am fost singurul popor european caruia i s-a contestat dreptul de a stapani tara pe care au locuit-o mosii si stramosii lui.
Istoria Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenita, halucinanta hemoragie. Ne-am alcatuit intr-un uragan si am crescut in vifor. Popor de frontiera, luptam si muream pentru toti. Muream, mai ales, platind miopia si neghiobia altora.”

(Mircea Eliade – „Teroarea istoriei” si destinul Romaniei)

„Timpul n-a avut puterea sa stirbeasca forta, nici sa slabeasca speranta daco-romanilor. Ramasese aceeasi rasa, rezistenta, rabdatoare, intrucat se considera nemuritoare: Romanul nu piere, suna un dicton popular in toate regiunile Romaniei. Mai e si-un altul, aproape la fel de raspandit: Apa trece, pietrele raman. Apa era navalirea barbara, romanii erau pietrele.”[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!