In Stiri

Miron Manega - Atenție, AUR! Ca să fii român, trebuie să poți!

Fraza din titlu îi aparține marelui poet patriot Grigore Vieru și constituie sloganul sau deviza defunctei mele emisiuni „Trezește-te, Gheorghe, trezește-te, Ioane!” de la 6 TV. „Defuncte” e un fel de a spune, căci ea a încetat odată cu retragerea licenței de emisie a postului amintit, dar poate fi reluată oricând, în altă parte. Ceea ce chiar se va întâmpla, anul acesta…

aur, partidul aur, george simion, claudiu tarziu

Sfârșitul anului trecut a… început cu intrarea în Parlamentul României a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). S-au emis tot felul de teorii conspiraționiste care încearcă să explice „inexplicabilul” acestei apariții neașteptate, deși ea este perfect explicabilă din punct de vedere sociologic.

Electoratul, în ansamblul lui, păstrând proporțiile participării la vot, s-a săturat, pur și simplu, de corupția, miciuna, nesimțirea, trădarea de neam și țară, jaful generalizat și toate corelativele lor, instrumentate de la nivelul structurilor de putere, începând chiar din 1990.

În toată această perioadă, a existat un singur moment de redeșteptare națională, care s-a dovedit ulterior o ambuscadă politică în care au eșuat, aproape iremediabil, toate speranțele unui popor umilit și obidit: în 2012, partidul lui Dan Diaconescu (PP-DD), a intrat în parlament cu 14,65% voturi în Senat (21 de senatori) și 13,99% la Camera Deputaților (47 de deputați). A fost cea mai mare manipulare politică din ultimii 30 de ani, magistral regizată și genial valorificată de cei care au gândit-o, Legea Cojocaru fiind variantă socială a drepturilor naționale.

Dându-și seama de potențialul electoral al acestei legi, Dan Diaconescu l-a invitat pe Constantin Cojocaru la OTV, s-o prezinte. A urmat un întreg serial despre Legea (varianta) Cojocaru, la emisiunea „Se întâmplă acum” a lui Tudor Barbu, în care marele economist a prezentat pe îndelete, punct cu punct, oportunitatea, necesitatea dar, mai ales, fezabilitatea acestei legi, adaptată la condițiile economice ale României anului 2010.

Efectul de audiență a fost fulminant. Publicul a constatat brusc că există o soluție concretă de ieșire a României din prăpastie și de asigurare a bazelor unei bunăstări generale pentru toți cetățenii țării. Creșterea neașteptată de audiență l-a determinat, în februarie 2010, pe Tudor Barbu să declanșeze o campanile de strângere de semnături pentru susținerea „Legii Cojocaru”. O idée aparent lăudabilă dar care, în realitate, avea în spate un plan diabolic.

La începutul lunii martie numărul semnăturilor era atât de mare (se adunau zilnic adeziuni de ordinal zecilor de mii) încât asta l-a determinat pe Tudor Barbu să treacă la Planul B. La acel moment, pe site-ul lui Constantin Cojocaru era publicată doctrina proiectului de partid conceput de acesta, care se numea PARTIDUL POPORULUI (denumire împrumutată de la partidul mareșalului Alexandru Averescu, înființat în 1920).

Pe 25 martie 2010 (dată la care se adunaseră 600.000 de semnături), Tudor Barbu a anunțat pe post că susținătorii Legii Cojocaru s-au hotărât să-și facă un partid. Numai că, pe burtiera emisiunii nu a mai apărut „Legea Cojocaru”, ci „Legea Cojocaru – OTV”. Ceea ce l-a deranjat pe autorul legii, care i-a reproșat lui Tudor Barbu maniera incorectă în care a procedat.

capitalismul national-democratic, constantin cojocaru, reintregirea patriei, restructurarea economiei romanesti, modificarea constitutiei, fondul national de capital distributiv

Din acel moment, Constantin Cojocaru nu a mai fost invitat la OTV, deși emisiunile pe aceeași temă au continuat. În câteva luni, „Legea Cojocaru – OTV” s-a „transformat” în „Legea OTV-Cojocaru”, apoi, în final, în „Legea OTV”. A urmat, în luna iulie a aceluiași an, circul cu arestarea lui Dan Diaconescu care, în drum spre închisoare, a declarat presei că e arestat pentru că a susținut „Legea Cojocaru”.

„Spectacolul” a continuat după ieșirea acestuia din arest, când el a anunțat că, împreună cu colegii de celulă, a luat decizia istorică de a înființa PARTIDUL POPORULUI ROMÂN (cu Tudor Barbu viitor premier și Dan Diaconescu președinte al țării). Erau strânse, la acel moment (23 iulie 2010), peste un milion de semnături pentru Legea Cojocaru.

Intenția declarată de Dan Diaconescu de a-și face partid fusese devansată însă de Constantin Cojocaru, care înființase déjà (încă din 3 iulie), partidul cu denumirea PARTIDUL POPORULUI. A urmat un război surd între Constantin Cojocaru și Dan Diaconescu, pe care l-a câștigat acesta din urmă, având atuul unui post de televiziune și complicitatea întregii mass-media, care l-a supus pe Cojocaru unui embargo total: niciun post de televiziune nu i-a acordat șansa de a denunța public uriașa escrocherie, prin care electoratul a votat pentru Dan Diaconescu, crezând că votează pentru Constantin Cojocaru.

Această șansă, mai exact acest drept elementar la replică, i-a fost acordat abia în februarie 2014, în cadrul emisiunii „Trezește-te, Gheorghe, trezește-te, Ioane!” de la NAȘUL TV. A fost însă o reabilitare tardivă și cu o audiență extrem de limitată în raport cu impresia generală indusă de OTV: aceea de mega-escrocherie, prin care poporul român a fost furat grosolan, Constantin Cojocaru fiind „îngropat” în dejecțiile acestei manipulări sordide. Prin ceața toxică emanată de OTV, marele economist a fost perceput de opinia publică nu ca victimă, ci ca părtaș la această mega-escrocherie. Percepție greu de contracarat, chiar și astăzi.

Am făcut această digresiune din mai multe motive. Unul ar fi acela de a sugera partidului AUR reluarea și promovarea, la nivel parlamentar, a Legii Cojocaru, care este nu numai o șansă reală de prosperitate pentru cetățenii României, ci și un prilej de a onora memoria unuia dintre cei mai mari economiști pe care i-a dat acest pământ. Precizez că atunci, în 1990, când a fost lansată „Varianta Cojocaru”, cei care conduceau România au preferat să adopte „Legea Brucan” (Legea 15), care continuă să-și producă efectele și care a adus țara în prăpastia economică în care se află.

Un al doilea motiv este acela de a atrage atenția asupra pericolelor la care este supusă orice inițiativă sănătoasă, oricât de generoasă ar fi ea, atunci când se pune de-a curmezișul unui program de distrugere, hotărât la nivel supranațional sau suprastatal. Hai să-i zicem, generic, globalist… Or, AUR-ul este, în acest moment, „nebunul de pe tabla de șah”. E chiar mai mult decât atât, e nebunul antisistem care a răsturnat piesele de pe tablă, încurcând toate strategiile de joc.

Și, cum acest lucru nu se poate ierta, s-au mobilizat, împotriva lui, toate resursele de manipulare, denigrare, caricaturizare, dezbinare sau distrugere la propriu a partidului, pentru a repune jocul politic în albia „corectitudinii”. Toate vulnerabilitățile (care nu sunt puține) au fost și vor fi exploatate la maximum, pentru ca acest partid să-și dea duhul, fie sfâșiat de haitele de lătrători din mass-media, fie subminat de cei care ar fi trebuit să-i fie aliați, fie tras la fund de numărul de incompetenți care au ajuns în parlament prin conjunctura alegerilor. Pentru că ăsta-i adevărul: AUR este o armată de strânsură! Nu este ceva neapărat negativ în asta, doar că e nevoie de multă știință și abilitate ca să faci funcțională și să ții unită o oaste neinstruită în care fiecare caporal se crede general și orice mârțoagă, cal de curse.

Există, din fericire, în partid și câțiva intelectuali de rasă, a căror meserie este gândirea și care au și un profund sentiment al apartenenței la propria națiune. Dar nici ei nu au experiența politică a conviețuirii cu șacalii din parlament, care îi vor sfâșia la prima mișcare greșită. Le vor fura membrii importanți, le vor sparge unitatea (și așa fragilă), îi vor ridica pe unii împotriva altora, îi vor ademeni pe cei mai slabi cu promisiuni deșarte, îi vor denigra pe cei valoroși prin campanii mediatice, le vor scormoni sau le vor inventa trecutul, vor murdări tot ce se poate murdări. Lista „tehnologiilor” de manipulare este uriașă iar cei care le folosesc sunt experți. Cazul-școală Constantin Cojocaru este o ilustrare emblematică a arsenalului de resurse și mijloace care se pot mobiliza pentru exterminarea unei simple idei luminoase, dar incorectă politic.

Or, AUR, în integralitatea sa, este incorect politic. Este un partid antisistem. Nu știu dacă George Simion și Claudiu Târziu sunt conștienți de disproporția raportului de forțe dintre AUR și Sistem, dar mai ales de răspunderea uriașă care apasă pe umerii lor, respectiv întreg patrimoniul de valori identitare românești, pe care vor trebui să le protejeze și să le redea demnitatea pierdută.

N-o vor putea face singuri, asta e sigur. Dar o pot face cu ajutorul celor pentru care se luptă. Nu e imposibil să identifice specialiști voluntari în oricare domeniu al vieții social-economice. Există déjà un nucleu de oameni care au soluții pentru aproape orice problemă care a pus România pe butuci. Trebuie să știe doar să-i mobilizeze.

Există ipoteza (conspiraționistă) că partidul AUR, al cărui stindard sau crez e românismul, ar fi intrat în Parlament tocmai pentru a compromite românismul. Nu cred. Dar, ca ziarist pățit, nici nu exclud această neagră perspectivă. Prea au compromis mulți ideea națională, folosind-o ca steag fals, ca să nu-mi rezerv această minimă prudență metodică.

Dacă nu vor reuși sau dacă, mai rău, vor compromite ideea pentru care luptă (salvarea valorilor identitare românești), ei vor fi singurii vinovați. Pentru că au intrat în luptă nepregătiți. Vor fi judecați după „scorul” obținut, nu după șansele ratate, nici după scuzele invocate. E o luptă din care nu te porți întoarce decât „sub scut sau pe scut”. Căci, așa cum spunea Grigore Vieru, „ca să fii român, trebuie să poți”. Iar pentru asta îți trebuie trei lucruri esențiale: voință, știință și conștiință.

P.S.: Emisiunea „Trezește-te, Gheorghe, trezește-te, Ioane!” în care Constantin Cojocaru a denunțat mega-escrocheria OTV prin care PP-DD a intrat în Parlament, poate fi vizionată AICI.

Articol apărut în CERTITUDINEA nr. 79, 2021.

Recent Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
stefan stanus, cioban, fermele traditionaleforin citu, cec, transgaz, romgaz, hidroelectrica, tarom, portul constanta, aeroportul henri coanda
%d bloggers like this: