In Articole

Miron Manega - „Doina” si afacerea Strousberg. Titu Maiorescu, tradator de tara

In prima editie a volumului „POESII” de Mihai Eminescu (editata de Titu Maiorescu, in 1883), din poezia DOINA lipseste un vers: „Si cum vin cu drum de fier” („Si cum vin cu drum de fier / Toate cantecele pier”).

Absenta acestui vers nu este nici intamplatoare, nici nevinovata. Titu Maiorescu era un tip extrem de scrupulous si de pedant cand era vorba de textul tiparit, mai ales in cazul unei personalitati uriase ca Eminescu. Absenta versului este o omisiune intentionata, iar explicatia, oricat ar parea de fortata, se afla in celebra afacere Strousberg. Prin aceasta neinspirata tranzactie, statul roman concesionase constructia cailor ferate unuia dintre cei mai mari escroci internationali de la vremea aceea, Bethel Heinrich Strousberg, mai exact concernului german condus de acesta.

Afacerea, initiata cu acordul si sprijinul regelui, a fost o hotie fara precedent in istoria Romaniei, iar scandalul a fost atat de mare, incat l-a adus pe Carol in pragul abdicarii. El picase, de fapt, intr-o capcana intinsa de conationalii sai germani si de rau-sfatuitori corupti din guvern, in special liberalii. Scandalul a durat 12 ani: de la 10 septembrie 1868, cand a fost ratificat de Parlament contractul cu concernul Strousberg (cu sprijinul guvernului liberal condus de Stefan Golescu), pana in la 11 aprilie 1880, cand s-a format „Directiunea princiara a Cailor Ferate Romane”, iar sistemul feroviar a inceput sa fie rascumparat si sa intre in administrarea statului.

Pozitia lui Eminescu, ziarist extrem de bine informat, in legatura cu jaful colosal asupra Romaniei, pe care l-a constituit afacerea Strousberg, a fost ferma si clara, si o exprimase inca din 1876, in „Curierul de Iasi”: „Drumurile noastre de fier, in fine, au fost construite cu totul in interesul strainilor. Ele nu raporteaza decat 2.000.000 pe an si se cheltuieste cu ele peste 40.000.000; diferenta toata iesa din tara din punga a 700.000 contribuabili pentru preumblarea mai comoda a 30.000. Daca s-ar fi facut un drum de fier de la Galati la Marea Neagra si acolo un port pentru 

esportul granelor noastre, s-ar fi servit intr-un alt mod interesele tarei”. (observam aici si nuantarile economice facute de Eminescu intre „CFR Calatori” si „CFR Marfa”).

Si totusi, ce legatura este intre Titu Maiorescu si cenzurarea versului „Si cum vin cu drum de fier”? – ar putea intreba cineva. Exista o asemenea legatura? Exista! Maiorescu, care era lider al Partidului Conservator (dusmanul liberalilor) si care, formal, pleda impotriva afacerii Strousberg, in particular era avocat al firmei Strousberg IMPOTRIVA STATULUI ROMAN. Oricat ne-ar retine anvergura culturala a „protectorului” lui Eminescu, nu putem evita concluzia care se impune de la sine: Titu Maiorescu a fost nu doar primul cenzor al „DOINEI” ci si un tradator de tara. Ceea ce Eminescu nu putea fi, mai ales ca stia in detaliu toate dedesubturile afacerii Strousberg. Iar Titu Maiorescu stia ca Eminescu stie… Asa ca, la scurta vreme dupa ce marele poet national era bagat in camasa de forta si inchis la spitalul Sutu, Maiorescu ii tiparea, la Editura Socec, primul volum de „Poesii”. In care, dintr-o excesiva prudenta ardeleneasca, a eliminat acel vers „periculos”, ce putea fi interpretat ca o aluzie la afacerea Strousberg. Caci, in 1883, ecourile scandalului inca nu se stinsesera.

Experienta dramatica a afacerii Strousberg a facut ca, incepand cu 11 aprilie 1880, statul roman sa renunte definitiv la concesionarile care generasera dezastrul economic al Romaniei si nenumaratele scandaluri politice. De fapt nu chiar definitiv, ci doar pana in zilele noastre cand, incepand din 1990, se fac eforturi uriase pentru readucerea Caile Ferate Romane la momentul afacerii Strousberg…

Dar sa vedem cine era marele escroc. Bethel Henry Strousberg (20 noiembrie 1823 – 31 mai 1884) a fost un industrias evreu din Germania.

Dintre antecedentele sale infractionale, cea mai rasunatoare s-a petrecut in 1847 in Anglia. Fiind angajat ca agent al mai multor companii de constructii, a sustras o parte din banii destinati platilor si a fost arestat de politie in momentul in care voia sa fuga cu vaporul in America. A fost judecat si condamnat la sase luni de munca silnica (cu executare!).

A urmat marea lovitura din Romania, dar nici aceasta nu s-a terminat prea bine pentru ca, in 1875, a intrat in faliment, in plina derulare a contractului. A mai incercat o escrocherie financiara cu o banca din Rusia, dar a fost din nou prins, judecat si „retrocedat” Germaniei. Ultimii ani si i-a petrecut scriindu-si memoriile si incercand sa-si reabiliteze imaginea prin diverse proiecte. N-a mai apucat. A murit pe 31 mai 1884, la Berlin.

(Text preluat din cartea „Eminescu agent secret, traficant de carti interzise si alte necunoscute din viata marelui poet”, de Miron Manega, Editura Geto Dacii, 2017)

 

Recent Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
curaj, romaniamiscarea legionara, legiunea arhanghelului mihail, garda de fier, corneliu codreanu
%d bloggers like this: