Nae Ionescu – Nu exista gandire originala, exista gandire vie si gandire moarta

Daca e adevarat ca existenta individului e conditionata in primul rand de existenta unitatii colective din care el face parte, atunci trebuie sa spunem ca activitatea metafizica, solutiile pe care eu le dau, solutii care trebuie sa se verifice, sa explice, sa lamureasca experienta mea, nu sunt propriu-zis solutii ale mele, ci solutii ale noastre. Nu pentru ca nu as fi gandit eu, ci pentru ca ele se raporteaza la o experienta care nu este a mea, ci a colectivului din care eu fac parte.

Si atunci eu, care formulez, intr-un anumit moment, o solutie metafizica, tocmai prin faptul ca eu insumi nu exist, prin faptul ca eu nu ma definesc decat in functie de colectivul acesta si nu lucrez decat pe baza experientei colectivului, eu nu fac decat sa formulez ceva care nu este numai al meu, care nu-mi apartine numai mie. Orice solutie metafizica data de un om normal, de un individ care traieste adica in mod complet solidaritatea cu colectivul din care face parte, orice asemenea solutie metafizica nu este o solutie individuala. Evident, colectivul acesta este el insusi un fapt istoric, isi are timpul lui si locul lui, asa incat solutia aceasta va pastra si ea marca timpului si a locului; dar ea nu va mai fi o solutie de o relativitate, principial vorbind, infinita. Aceasta colectivitate care este izvorul, as zice, al experientei mele personale, este inca o incercuire la infinitatea posibilitatii solutiilor metafizice.

Domnilor, evident, ca sa adunam acum tot ceea ce am spus: de indata ce activitatea metafizica este istorica, ea este pasibila in chip necesar de o transformare neincetata, ea intra intr-o succesiune neincetata, nu exista in sine o posibilitate pentru mine ca individ. Relative sub speciae eternitatis, solutiile metafizice sunt, totusi, pentru individ, absolute, deoarece un individ care isi duce viata lui normala este, in chip absolut, legat de anumite conditii, el nu poate sa gandeasca metafizic in afara colectivului din care face parte, individul nu poate sa gandeasca in afara de experienta pe care o are. Si experienta aceasta pe care o are el este o experienta, as zice, aproape absoluta; ea poate fi modificata intr-o oarecare masura, dar NUMAI intr-o oarecare masura. Si ceea ce modifica aceasta experienta nu sunt asa-zisele „forte individuale”, ci numai, intr-un chip, as zice, misterios, ceea ce numesc eu istorie.

Ceea ce se intampla in afara de noi si cu noi, se intampla in istorie. Istoria se intampla; nu cineva face istoria, ci istoria se face. Se intampla, asadar, un eveniment in istorie exact in acelasi fel in care se face ziua sau se innopteaza. Istoria este o realitate care ma depaseste pe mine, o realitate pe care eu nu o pot croi, nu pot vedea dincolo de ea. Intru cat am o activitate metafizica, nu pot sa depasesc istoria. Istoria reprezinta, pentru orice metafizician, un absolut. De aceea, solutia metafizica este relativa considerata in istorie, dar ea nu poate fi relativa – sau relativitatea ei este foarte aproximativa in ceea ce-l priveste pe individ. Cand eu incerc deci sa dezbat cu d-voastra probleme de metafizica, evident, fac o marturisire de credinta, evident, fac o spovedanie. Dar nu este spovedania mea, ci este spovedanie intrucat in adevar ceea ce spun eu prinde. Pentru ca, vedeti d-voastra, o solutie poate sa prinda, sau o solutie poate sa nu prinda.

Nu stiu cine vorbea mai zilele trecute de gandirea „originala”. Noi stim ca exista gandirea vie si gandirea moarta. Pe ce le deosebesti? Pai, gandirea vie face pui, gandirea moarta nu face pui. Poate sa-mi faca cineva foarte frumos un sistem de metafizica, dar nu face pui. Daca nimeni nu si-l insuseste, nu fecundeaza pe nimeni, nu exista. Vine unul si, din balbaiala, poate sa adune cateva afirmatii elementare, care sa fecundeze o intreaga epoca istorica, o intreaga generatie de oameni – aia este gandire vie.

Daca, prin urmare, zic, sistemul de metafizica, solutiile pe care eu vi le voi infatisa vor gasi rasunet in d-voastra, daca d-voastra, veti fi candva cutia de rezonanta pentru ceea ce va spun, atunci solutia mea nu va putea sa ramana un exercitiu personal, ea va fi marturisirea metafizica de credinta a unei generatii, a unei epoci istorice.

Din „Metafizica suferintei” de Nae Ionescu – carte „recuperata” de studentii sai, dupa notitele de curs din perioada 1936-1937. Cartea a fost publicata postum, la Editura Buna Vestire, 1940.

Nota redactiei: In acest extras, Nae Ionescu vrea sa ne spuna ca gandirea vie, cea care „face pui”, care are discipoli, care are continuitate, este rodul numai al trairii metafizice a omului care o emite, care o lanseaza in lume. Este vorba de a practica ceea ce se predica, iar gandirea ca rezultat al trairii este gandirea fecunda, care da nastere mai departe la aluatul care dospeste, care este format din aceia care isi traiesc propria metafizica.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!