In Articole

Nicolae Steinhardt, despre fratiorul de cruce Valeriu Gafencu

„Mult, mult, mult mai buni au fost tinerii prin inchisori decat batranii. Pentru ca mai usor renunti la viata cand ai timp indelungat de trait! Pentru ca la tinerete patimile sunt mai aprinse, dar si vigoarea spirituala mai neintinata! Pentru ca n-au cunoscut ranchiunele, prejudecatile si dusmaniile generatiei mai vechi! Pentru ca erau mai putin obsedati cu acreli si rabufniri, mai putin incarcati de anexele trecerii timpului: slutenii, esecuri, dezamagiri, confirmand astfel teoria lui Robert Brasilach dupa care e bine sa mori inainte de a te fi pangarit mersul innoroiat al anilor! Nu stiu. Au fost mai buni.

N-a fost camera in care tinerii –si mai ales legionarii– sa nu-mi vie in ajutor si sa nu-mi dea ‘cafeaua’ de dimineata si feliuta bisaptamanala de paine –odoare fara pret pentru un bolnav de intestine in schimbul ciorbei de muraturi putrede, al fasolei negatite, al cartofilor fierti cu coaja si pamant cu tot, ori al verzei crude, la care si lighioanele s-ar uita cu sila– singurele alimente ce le puteam oferi.

Pana ce –si au trecut mai bine de trei ani– m-am invatat sa mananc arpacas, ei m-au tinut in viata. Si fara a face caz.

Cu totul din intamplare, Dinu Pillat, de la parintele Todea, stie cum a murit socrul lui, social-democratul Gh. Ene Filipescu. La Targu-Ocna, spital t.b.c. al detinutilor politici pana in 1956 (caci dupa acea data n-au mai existat spitale pentru detinutii politici), Filipescu isi proclamase convingerile socialiste si atee intr-o camera de tineret legionar. E drept ca-i apostrofa si pe gardieni: ‘copiii care-si batjocoresc parintii’. I-a fost din ce in ce mai rau –boala evolua repede– si a patimit (rasuflarea devenise chinuitoare) pana la moarte.

Intr-atata s-au purtat tinerii legionari de frumos, de atent, de plin de abnegatie si drag cu el si atat adanc respect i-au vadit celui mai varstnic dintre ei, incat pana la urma i-au inmuiat inima.

Inainte de a-si da sufletul, cu greu, fiindca orice respiratie ajunsese un spasm, Filipescu l-a imbratisat pe cel care indeosebi i se devotase, apoi pe toti ceilalti, s-a putut spovedi parintelui Todea si s-a stins impartasit. Dupa cateva saptamani a incetat din viata si baiatul care-l ingrijise filial.1 De la Ioan Ianolide aflu ca a fost insusi Valeriu Gafencu, unul din ‘sfintii inchisorilor’.”

Nicolae Steinhardt – Jurnalul Fericirii.

  1. Despre intoarcerea la credinta a lui Ene Filipescu, cu ajutorul lui lui Valeriu Gafencu in deosebi, marturiseste si Aristide Lefa: „In aceasta camera si-au sfarsit zilele zeci si zeci de bolnavi, in majoritate tineri. Am stat in mijlocul lor si i-am vazut murind. Nici unul, dar absolut nici unul nu s-a revoltat contra destinului si cu atat mai putin contra lui Dumnezeu. Au murit impacati marturisind pe Hristos, chiar si Ion Filipescu, vechi socialist, care se pretindea ateu, singurul de altfel. Si toate acestea datorita atmosferei spirituale la care, in cea mai mare masura, a contribuit Valeriu Gafencu.” (Studentul Valeriu Gafencu – Sfantul inchisorilor din Romania, de Nicolae Trifoiu, pag. 107.)
Recommended Posts

Leave a Comment

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
dinu pillat, ioan ianolidemircea dogaru
%d bloggers like this: