In Articole

Nicolae Steinhardt - Il iubesc pe Eminescu

Nicolae Steinhardt: Am invatat si predat euforic multe poezii eminesciene la Jilava, Gherla și Dej

Redam in exclusivitate „Marturisirea” de mai jos, poate una din cele mai frumoase scrieri semnate de Nicolae Steinhardt despre Eminescu si fenomenul romanesc.

Mi-am pus demult intrebarea: daca mi se va cere sa scriu despre Eminescu, ce voi face? Sa cutez a scrie? Nu va fi impertinenta si abatere de la modestia cea mai elementara?

Iata insa ca, pina la rezolvarea teoretica a problemei, am scris si publicat citeva texte despre Eminescu in „Viata Romaneasca”, in „Caiete critice”, in volumul „Escale in timp si spatiu” si „Prin altii spre sine”, in cuvintul inainte la „Eminescu si abisul ontologic” de Svetlana Paleologu-Matta.

Am invatat si predat euforic multe poezii eminesciene la Jilava, Gherla si Dej.

Stiu bine ca am scris copilarii si banalitati dar cu teama, dragoste, credinta si adinc respect. Asa incit s-ar putea ca pacatul de temeritate si pofta de fala sa-mi fie iertat.

Il iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfinta. Nu uit, cind sunt in Bucuresti, sa depun si eu o floare la statuia din fata Ateneului, opera a sculptorului D. Anghel.

Cu ce drept il iubesc pe Eminescu? Fara niciun drept. Prin declaratie unilaterala de vointa, pentru ca oricine are dreptul sa iubeasca, oricit de nevolnic si neindreptatit este. Pentru ca, dupa cum spun englezii, o pisica poate privi un rege. Tot astfel, fara nicio justificare, iubesc in mod orbitor si total poporul romanesc si „fenomenul romanesc”.

Si apoi Eminescu, prin fermitate si curatia caracterului, imi e sprijin de nadejde in credinta ca poporului roman ii e menit a se impartasi in cultura si in viata spirituala de o soarta cu mult deasupra mediocritatii, acea binecuvintata soarta in care au crezut Hasdeu, Parvan, Blaga, Mircea Eliade si Constantin Noica.

Cit de fericit sunt ca mi-ati dat prilejul sa-mi marturisesc dragostea despre Eminescu si fenomenul romanesc.

Nicolae Steinhardt

Manastirea Rohia

24 martie 1989 (Confesiune facuta cu sase zile inainte de a trece la Domnul – 30 martie 1989)

Sursa: mihai-eminescu.ro.

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
omul nouciprian porumbescu, balada
%d bloggers like this: