Ovidiu Hurduzeu – Distributism, ortodoxie si „modelul bizantin”

Prima intalnire organizata de Liga distributista romana are loc in contextul celei mai grave crize economice si sociale pe care a cunoscut-o omenirea in ultima suta de ani. O criza de sistem, cu implicatii mult mai profunde decat cea din anii treizeci. Intalnirea noastra nu si-ar avea rostul daca nu si-ar propune sa dea raspunsuri, chiar si modeste, gravelor intrebari pe care ni le punem cu totii in fata tragediilor de tot felul ale lumii contemporane.

Oamenilor de astazi le este foarte greu sa ofere raspunsuri clare intrucat nu mai stapanesc limbajul care ar permite analiza problemelor societatii in alti termeni decat cei ai „eficientei” industriale si ai „austeritatii” financiare. Iata de ce, in cadrul acestei intalniri, vom incerca sa regandim situatia noastra actuala dintr-un unghi de vedere diferit: ne vom raporta la realitati ultime, marturisind in Duhul Adevarului cealalta dimensiune a omului.

Numai in felul acesta vom putea sa depasim cadrul stramt al economismului, vom reusi sa privim dincolo de masti. Nu este un secret pentru nimeni ca in Romania, mass media, institutiile statului, majoritatea expertilor si „figurilor publice” ascund situatia reala prezentand-o in mod dezlanat, trunchiat, ambivalent sau de-a dreptul mincinos, asa incat oamenii sa nu priceapa decat ceea ce convine sistemului la putere.

Ca peste tot in lume, si in Romania concentrarii puterii si a bogatiilor in mainile unei plutocratii ii corespunde monopolizarea criteriilor adevarate, a tuturor semnificatiilor umane. Asa cum Monsanto urmareste sa detina monopolul asupra semintelor din intreaga lume, sa exercite controlul asupra hranei noastre, tot asa ideologiile globalismului incearca sa exercite monopol asupra valorilor, moravurilor si comportamentului nostru. Pentru a fi usor dominati, romanilor li s-a inoculat ideea ca banii si cresterea economica reprezinta singurele valori autentice. Consumatori de iluzii, inrobiti unei viziuni comerciale asupra vietii, romanii au devenit participanti entuziasti la uriasa mistificare planetara a „veacului acestuia”. In cadrul intalnirii noastre, ne propunem sa spargem zidul neintelegerilor si mistificarilor care ne impiedica sa gasim raspunsuri adecvate la provocarile lumii de astazi. O vom face apeland in primul rand la ortodoxie si la distributism.

Ortodoxia ne ofera vederea si cunoasterea adevarului, intelegerea situatiei noastre intr-o lume a carei menire autentica este sa fie scara spre Dumnezeu in Treime si sprijin in urcusul spre El. Ortodoxia nu ne indeamna sa ne separam de lume pentru a-l cauta pe Dumnezeu, ci sa cautam acea lume transfigurata prin lucrarea Duhului Sfant in si prin Iisus Hristos.

Ce s-a intamplat cu lumea contemporana? Din punct de vedere ortodox, lumea a devenit opaca, s-a invartosat, refuza bucuria harului dumnezeiesc si, drept urmare, si-a slabanogit putinta de a primi energiile divine. In loc ca omul sa creasca si sa se sporeasca la infinit, sa-si realizeze pe deplin natura omeneasca, desavarsind-o prin har, a sporit tot ceea ce este material consumabil. Enorma aglomerare de mijloace redundante, proliferarea superfluului si a insignifiantei, epuizarea realului prin secatuirea resurselor naturale si desertificarea ordinii simbolice, prin virtualizare, viteza paroxistica imprimata fiecarei activitati umane, insotita de imposibilitatea unei gandiri clare – intr-un cuvant hipercomplexitatea lumii moderne actioneaza asupra noastra prin mii si mii de cauze tangentiale si interpuse.

Cu fiecare ultim model de automobil, cu fiecare „gigabyte” adaugat, cu fiecare noua functie a telefonului celular si „facilitate” oferita de banci si companiile de asigurari, existenta noastra se complica in mod inutil. Aceasta „complexificare” este o crestere demonica, inversul cresterii noastre in Hristos; ea ne separa de Dumnezeu, de lume si de noi insine (in greaca, Diabolos inseamna „cel ce separa, dezbina”).

Cresterea in Hristos, prin lucrarea Duhului Sfant, este o „simplificare” ascetica, o adancire in dragoste si smerenie – ne transfigureaza, ne incarca de energie duhovniceasca binefacatoare. Treziti la viata cea adevarata, redescoperim „simplitatea” si frumusetea lumii in adevarata ei dimensiune personala. Adeseori insa, in loc sa ne simplificam viata, sa ne-o despatimim pentru a spori capacitatea de a primi lucrarea Duhului Sfant, noi ne „complicam existenta”, ratacind bezmetic prin acest univers hipercomplex care absoarbe nu numai energiile noastre spirituale, dar si pe cele trupesti.

In ortodoxie, transfigurarea omului nu poate fi conceputa in mod gnostic, in afara relatiei noastre personale – relatiei de iubire – cu Dumnezeu, in Hristos prin mijlocirea Duhului Sfant. „Toate s-au facut prin El si pentru El” spune Apostolul Pavel in epistola catre Coloseni. Iisus Hristos este temeiul ontologic al unitatii lumii, nu numai al persoanei induhovnicite, iar prin lucrarea harului toata faptura cauta sa se desavarseasca, un proiect care nu va fi implinit decat in viata veacului ce va sa vina.

Deseori, in mod neortodox – si aici as vedea un clar derapaj gnostic – viata economica este exclusa din cadrul iconomiei dumnezeiesti, nu este supusa procesului transfigurativ, ca si cand trupul omenesc si universul natural, care ne asigura existenta fizica, nu ar avea si ele un destin eshatologic. Uitam ca pentru noi ortodocsii totul este menit unei impliniri liturgice. In ortodoxie, nu exista o separare reala intre sacru si profan. Nimic nu este sacru in sine, totul poate fi insa sanctificat prin participarea la viata hristica. Biserica este sobor al intregii fapturi – pamantesti si ceresti.

Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca lumea este un templu cosmic in care omul iti exercita sacerdotiul. Prin urmare, liturghia euharistica nu poate exclude viata economica. Homo oeconomicus este chemat sa participe, si el, la viata vesnica si la regasirea logos-ului, a adevaratei ratiuni de a fi a lucrurilor materiale. Cand prefacem produsele culturii materiale sau natura in simple bunuri de consum, reducandu-le la simpla lor valoare utilitara sau valoare de schimb, logos-ul lor personal nu se mai manifesta. Altfel spus, ele isi pierd adevarata ratiune de a fi. Daca „satisfacerea nevoilor” nu este intru Sfanta Treime, ea este lipsita de semnificatie. Nu exista o sfera economica neutra. Economia este orientata fie spre Sfanta Treime – si atunci participa la marea iconomie cereasca, fie catre demonism – si atunci devine activitatea „maimutelor lui Dumnezeu”.

Distributistii sunt chemati sa acorde economiei si vietii sociale o valoare sanctificatoare. O adevarata schimbare economica nu este posibila fara o transfigurare, fara o sublimare a existentei materiale. Intr-un sens larg, distributistii sunt niste preoti ai vietii economice. Ei nu schimba legile interne ale economiei, ci le canalizeaza in alta directie, raportandu-le la lucrarea treimica prin care omul redescopera logos-ul personal (adevarata ratiune de a fi) al vietii materiale.

In Romania, distributismul va contura in sfera economica un spatiu iconic. Afacerea de familie, economia domestica, cooperativele, agricultura ecologica si alte componente distributiste nu se vor concentra doar asupra propriei lor utilitati. Ele vor deveni deschideri spre „altceva”, marturii vii ale chemarii „omului economic” spre comuniune cu Dumnezeu. Economia distributista va functiona in cadrul coeziunii sobornicesti a societatii romanesti si se va intari sub „acoperamantul” icoanelor.

In Romania, omul este inconjurat de icoanele profetilor, ale apostolilor, mucenicilor si sfintilor. Mai exista si icoanele vii ale duhovnicilor care stabilesc cu fiii lor duhovnicesti o relatie personala transfiguratoare. Aceasta lume liturgica, inca vie, il va inzdraveni pe homo oeconomicus; eliberat din robia egoismului si a stricaciunii morale, se va fi lepadat si el de ramasitele omului vechi.

Am fost intrebati daca astazi mai este posibila restaurarea unui astfel de spatiu economic. Cred ca intrebarea ar trebui reformulata: mai este posibila oare o restaurare in parametrii functionali ai modelului economic actual? Cat timp ne mai ramane pana la prabusirea finala? Societatea comunista, una dintre ramurile societatii hipercomplexe globale, s-a prabusit deja. Nu va dura mult pana cand intregul trunchi al esafodajului globalist va cadea la pamant. Colapsarea societatii globale este o probabilitate matematica, incertitudinile privesc doar perioada in care ea va avea loc.

Reputatul istoric si antropolog american Joseph Tainter sustine ca colapsul societatilor complexe este inevitabil intrucat aceste societati raspund provocarilor la care sunt supuse prin „complexificari” din ce in ce mai costisitoare. In istoria omenirii, afirma Tainter, o singura societate complexa, Imperiul bizantin, a evitat prabusirea prin adoptarea unui model distributist de „simplificare sistematica”. In prima parte a secolului al saptelea, Imperiul bizantin era in pragul prabusirii, parea ca va impartasi soarta Imperiului roman (de Vest). Strategiile de „complexificare” – cresterea birocratiei imperiale si a armatei, cresterea impozitelor – nu puteau fi aplicate in conditiile unei populatii secatuite si a unui imperiu mult restrans geografic (arabii cucerisera jumatate din teritoriile Imperiului).

Bizantinii au gasit insa o solutie distributista salvatoare. In jurul anului 659, au luat masuri radicale care au micsorat costurile de intretinere ale imperiului si au reenergizat populatia. Printre altele, au simplificat in mod sistematic guvernul si armata, le-au dat pamant soldatilor, transformandu-i din consumatori in producatori; orasele, de dimensiuni mult mai reduse, s-au restrans pe varful dealurilor; „simplificata”, educatia a fost redusa la notiuni elementare de aritmetica si povestiri hagiografice.

Economia s-a dezvoltat in maniera feudala prin raspandirea latifundiilor auto-suficiente. Soldatul-taran lupta acum pentru credinta, familia si pamantul sau, nu numai pentru gloria imperiului. Aceasta „simplificare sistematica”, desi este cunoscuta sub numele de Evul intunecat bizantin, a deschis o epoca luminosa. In cateva secole, Bizantul renascut a devenit prima putere din Europa si Orientul Apropiat. „Modelul bizantin – scrie Tainter – este o solutie de restaurare prin simplificare deseori recomandata pentru o societate moderna, o cale de urmat mai putin vatamatoare pentru mediul inconjurator si clima, un mod de a trai in limitele unui buget energetic mai redus… Bizantul poate fi un model sau prototip al propriului nostru viitor, in linii mari dar nu in detalii specifice.”

La intalnirea noastra, as propune distributismul drept „modelul bizantin” de urmat, nu numai de catre Romania, dar si de catre „Europa unita” aflata in pragul colapsului economic si civilizational. Miscarile de decomplexificare contemporana – slow food, slow money, slow travel, slow media, cittaslow (anti-omogenizarea localitatilor) – ne atrag atentia asupra pretului enorm pe care il avem de platit pentru faptul ca viata noastra economica a pierdut buna masura.

Ele nu ofera insa decat remedii temporare si de mica anvergura. O reforma distributista ampla, care sa duca la schimbarea la fata a universului nostru material si spiritual, ar fi salvarea noastra. Este insa un medicament greu de inghitit de lumea seculara iar in afara vietii crestine, sansele ei de reusita sunt minime.

A reveni la intelesul „simplu” al lucrurilor implica o asceza, o lupta impotriva „prea multului” care urateste omul si-l separa de Dumnezeu. Fara o despatimire a vietii noastre materiale, fara sa revenim la armonia si firescul unei existente traite in dragoste si smerenie, nu va mai exista un „model bizantin” distributist care sa ne salveze. Probabil nu va exista nici civilizatie. Avem de ales!

A consemnat pentru dumneavoastra, pr. Ovidiu Hurduzeu, 3 martie 2017.