In Articole

Peter Hitchens - Represiunea globalista - astazi avem somaj in loc de Gulag

Scriitorul britanic Peter Hitchens denunta marginalizarea conservatorismului in societate, de catre mass media mainstream si mediul academic, ca forma subtila de cenzura.

RL: Ati fost in Romania in zilele schimbarii de regim din anul 1989, unde ati trait mai multe momente dificile. Spuneti undeva ca ati invatat atunci ca „in momente de haos adevarul complet este greu de obtinut”. Ce alte amintiri mai aveti din acea perioada destul de tulbure?

Peter Hitchens: Am trecut granita la Arad, unde toata lumea parea a fi intr-o mare panica. Circulau zvonuri despre oameni impuscati din elicopter de catre Securitate si se auzea sunetul automatelor de undeva din Arad. Cu toate acestea, hotelul in care am stat, chiar langa punctul de frontiera era destul de calm, iar cafeneaua de la granita era la fel, mai degraba placuta – in noaptea in care am sosit am mancat o omleta cu sunca excelenta si am baut o sticla de vin foarte bun acolo.

M-am hotarat sa incerc sa ajung la Bucuresti cu trenul si am fost incantat sa descopar ca la casa de bilete din Arad au acceptat leii pe care am fost fortat sa-i schimb la granita, iar trenul care venea din Ungaria a sosit la timp. Am avut o calatorie fara peripetii pana la Bucuresti si s-ar putea sa-mi fi imaginat in intuneric sunetul de gloante pe masura ce ma apropiam de Brasov. Am fost uimit sa descoper cand am ajuns la Bucuresti ca metroul functioneaza, dar mi s-a spus ca lunetistii trageau in oamenii care se deplasau de la statia de metrou la hotel, asa ca am alergat prin zapada in zig-zag. Nu cred ca a tras cineva in mine.

Cu siguranta s-a tras puternic mai tarziu spre noapte in piata din fata hotelului, dar nu parea sa fie un foc indreptat spre ceva. A doua zi, si aceasta este cea mai urata amintire, am vizitat un spital din Bucuresti unde se afla o multime de oameni raniti, in aparenta de gloante, iar spitalul parea prost echipat, murdar si deprimant. Nu le-am dat multe sanse celor pe care i-am vazut acolo grav raniti si am avut si mai multa grija pentru mine apoi, nedorind sa ajung acolo.

Era aproape imposibil sa afli ce se intampla, in special pentru mine. Nu stiam romana, nu studiasem niciodata ceva despre tara si am ajuns acolo doar pentru ca, fiind in Dresda cand regimul s-a prabusit, eram mai aproape geografic de Bucuresti decat oricine din redactia ziarului.

Statul lui Ceausescu era in mod evident jalnic, dur si represiv, dar aceasta nu insemna ca oricine ar fi venit dupa avea sa fie perfect. Nu faceam decat sa descriu ce vedeam. Odata ce televiziunea a prezentat moartea sotilor Ceausescu, nivelul de interes la Londra s-a diminuat si eu am cautat modalitati de a pleca. Aeroportul era inchis, asa ca la o zi dupa ce ziarul a trimis un alt reporter sa continue dupa mine, m-am dus la gara si am sarit in primul tren care parea cel mai probabil sa plece. In fapt, m-am suit in timp ce se misca. De data aceasta nu mi-am mai luat bilet. Trenul mergea la Sofia si era plin de muzicieni rusi, care si-au impartit mancarea cu mine.

M-am intors (in Romania – n. trad.) o singura data de atunci si – dupa cum s-a intamplat cu multe tari care s-au aflat in trecut sub tutela Moscovei – am fost trist sa vad ca nu au reusit intru totul sa creeze societati libere, guvernate de lege. Nu m-a surprins cand am aflat ca Ceausescu a fost inlocuit de comunisti rebranduiti. Dar de ce sa nu o fi facut? Acesta este un lucru foarte dificil, chiar daca nu ai fost condus de comunisti timp de decenii. Nici noi in Marea Britania nu ne conservam mostenirea noastra foarte bine.

Vorbind despre revolutii, ati avut o pozitie foarte critica fata de Revolutia de la Kiev. Care este opinia dumneavoastra legata de revolutiile ultimilor 15-20 ani? Am in vedere schimbarile politice din tari ca Georgia, Serbia, Ucraina etc. dar si recentele manifestatii tot mai agresive din SUA, ale unor grupuri ca ANTIFA. Exista vreo trasatura comuna in toate aceste miscari?

Daca exista, nu stiu care sa fie aceea, cu exceptia faptului ca masele sunt usor de manipulat, iar mass media sunt foarte obisnuite sa creeze intr-o tara o atmosfera de instabilitate si criza. Cred, totusi, ca rasturnarea guvernului Marcos din Filipine – care i-a convenit foarte mult guvernului american de la acea data – a reprezentat o schimbare majora in lumea moderna. Razboiul agresiv de moda veche a devenit ilegal dupa 1945, iar puciuri rudimentare precum cel impotriva lui Mossadegh din Iran nu mai sunt posibile. Dar niciodata nu mi-a fost usor sa accept ideea ca „puterea poporului” este in mod natural spontana. Ca un fost marxist, sunt foarte constient cat de greu este sa organizezi o „demonstratie spontana”. Chiar sa stii cum sa ridici niste corturi intr-o piata de beton presupune un anumit antrenament si experienta.

Apoi, daca multimile din Maidan erau atat de preocupate de coruptie mai presus de toate, pare ciudat ca nu s-au mai adunat de atunci in acelasi loc, in acelasi numar. Este posibil ca obiectivul lor real sa fi fost semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeana, chiar daca multi dintre cei care au luat parte la manifestatii nu stiau acest lucru? Am fost prezent in timpul „Revolutiei de Catifea” de la Praga din 1989, iar mai tarziu am descoperit ca presupusa moarte a unui student, scanteia care a declansat demonstratiile de masa care au condus la caderea comunistilor, nu a avut loc. Existau zvonuri la acel moment ca sovieticii au incurajat demonstratiile, deoarece nu aveau niciun interes in mentinerea rigidului regim Jakes. S-au intamplat lucruri ciudate. Dar pana cand participantii la aceste evenimente nu-si vor publica memoriile, cum am putea afla vreodata?

Ce rol l-au jucat schimbarile din educatie – programe, curriculumuri – in agitatia politica tot mai radicala a ultimilor ani? Numiti scolile si universitatile „incubatoare ale ignorantei”.

Si chiar sunt, dar nu pot sa fac o legatura directa intre cele doua si nici macar una indirecta. Pot exista gloate chiar si in tarile cu oameni bine educati.

Vorbiti intr-o scrisoare deschisa despre generatia si ideile anilor ‘60 si despre faptul ca „anii ‘60 continua”. Mi se pare interesant ca puneti degradarea limbajului nu doar politic pe seama acestei decade. Pe de alta parte, multi ganditori, Orwell printre altii, au vazut o legatura stransa intre problema limbajului si problema politica. Cum vedeti aceasta legatura? Este o degradare naturala sau deliberata?

Ambele. Mincinosii profesionisti – iar bolsevicii sunt mincinosi profesionisti – sunt obligati sa manipuleze limbajul, fie ca isi doresc asta sau nu, pentru ca nu pot spune deschis ceea ce intentioneaza cu adevarat. Daca ar face-o, nimeni nu i-ar mai sprijini. Cand astfel de oameni castiga puterea, trebuie sa minta ca sa supravietuiasca. La fel si oamenii pe care ii conduc. Totul trebuie sa fie indirect si prudent. Exprimarea directa, cu exceptia probabil a muzicii, devine aproape imposibila. Si chiar si in muzica sau in stiintele experimentale este periculoasa, dupa cum a aratat Stalin. Limbajul, ca si arta, este distorsionat si degradat cand se indeparteaza de adevar.

Ati facut parte din acea generatie de radicali-nihilisti a anilor ‘60. Care a fost factorul decisiv in lepadarea de radicalismul revolutionar?

Experienta.

Cum ati caracteriza noul ateism, o miscare in care fratele dumneavoastra Christopher Hitchens a jucat un rol semnificativ? Vedeti vreo legatura intre ateism si revolutie?

Exista o legatura foarte stransa. Utopistii si reformatorii lumii cred ca omenirea poate fi transformata in ceva foarte diferit de ceea ce este, iar ei cred ca pot schimba natura umana. Aici apare o ciocnire frontala cu viziunea crestina asupra naturii umane si cum omul este facut dupa chipul lui Dumnezeu. Aceasta este sursa conflictului. Sunt acuzat ca sustin ca toti ateistii sunt revolutionari politici, ceea ce este in mod evident fals. Oamenii au motive non-politice pentru a fi ateisti. Dar cred ca va trebui sa cauti mult si bine pentru a gasi un bolsevic crestin.

De ce apar atat de frecvent temele sexuale in dezbaterile politice? De ce a devenit acest subiect atat de important pentru modernitate?

Pentru ca parintii puternici si o familie independenta – si viata privata pe care o sustin – reprezinta obstacole serioase atat pentru puterea statului, cat si pentru comercialismul global si rapace care cauta la randul sau sa ne domine vietile. De asemenea si pentru ca autonomia personala, credinta inradacinata pe care eu o numesc „selfism”, credinta ca „nimeni nu poate sa-mi spuna ce sa fac cu propriul corp” – clamata de aceiasi oameni care bucuros ii lasa pe altii sa le spuna cum sa gandeasca – reprezinta mai mult sau mai putin exact opusul moralitatii sexuale crestine, in special in privinta avortului, acolo unde crestinismul insista ca trupurile altor oameni sunt la fel de importante ca al tau, daca nu mai importante.

In Romania milioane de oameni au semnat pentru un referendum in privinta casatoriei, prin care sa fie precizata in Constitutie, uniunea dintre un barbat si femeie. Care este opinia dumneavoastra in privinta casatoriei homosexuale?

E o problema colaterala. Cateva mii de persoane care doresc casatorii intre persoane de acelasi sex reprezinta o problema minora pe langa milioanele de heterosexuali care au incetat sa creada sau sa pastreze o casatorie de-o viata. As fi vrut sa nu fiu vreodata implicat in aceasta controversa, si nu am nicio intentie sa ma mai implic.

Conservatorii acuza de multe ori cenzura tot mai apasata a stangii. In Anglia, de la distanta, s-ar parea ca nu o duc foarte rau conservatorii. Dumneavoastra, Sir Roger Scruton si inca alti cativa ganditori au o voce puternica, chiar in canale media mainstream. Este aceasta prezenta pe cale de disparitie?

Posturile mainstream, cum ar fi BBC, ca si marile universitati, tind sa impinga conservatorismul la periferia dezbaterilor si a gandirii, sau chiar sa presupuna ca a fost infrant si nici macar nu mai exista. Aceasta este o strategie mult mai subtila decat cenzura, iar pentru ca este mai putin scandaloasa este mult mai eficienta. Dar indivizii fara putere, nu jurnalistii si profesorii universitari, ci invatatorii si asistentele care lucreaza in sectorul de stat trebuie sa fie foarte atenti la ceea ce spun sau isi vor pierde locurile de munca, ceea ce inseamna represiune. In zilele noastre avem somaj in loc de Gulag. Fara indoiala ca este intr-un fel o imbunatatire, deoarece lipsa unui loc de munca este mai putin dura decat o inchisoare fara doar si poate, dar tot reuseste sa le tina gurile oamenilor inchise. Iar oamenii nu protesteaza fata de acest fapt.

A pierdut dreapta razboiul cultural? Si daca da, cum credeti ca s-a intamplat acest lucru?

Cu mult timp inainte. Pentru ca nu a luptat.

De ce v-ati pierdut interesul pentru activismul politic?

Ma facea nefericit sa-mi imaginez ca as putea schimba lucrurile. In mod clar nu exista un sprijin important in Marea Britanie pentru un conservatorism moral si social profund. Desi s-ar putea sa existe pentru Nigel Farage. S-a spus ca nu disperarea este insuportabila, ci speranta. Fara speranta, nu ne ramane decat rasul.

Cum a ajuns Anglia de la idealul gentlemanului la Sir John Elton?

Nu am nici o idee. Dar idealul gentlemanului a disparut cu mult timp in urma.

In opinia dumneavoastra cum explicati trecerea foarte rapida, de la generatia victoriana la generatia Bloomsbury, o generatie de elite homosexuale si lesbiene?

Nu as incerca o explicatie. Sexualitatea grupului Bloomsbury nu era cea mai importanta caracteristica a lor, cred. Unele lucruri supravietuiesc din obisnuinta si inertie, dar au putina forta in spate si se prabusesc imediat ce sunt impinse. Primul Razboi Mondial, in care crestinismul a sustinut entuziast si public un conflict inutil, stupid si groaznic, a clatinat serios autoritatea crestinismului in Martea Britanie.

Ati fost un sustinator al Brexitului?

Nu, nu l-am sustinut. Nu am luat parte la referendum, nu am votat si am refuzat sa folosesc cuvantul. Mi-am dorit de mult ca Marea Britanie sa paraseasca UE, dar doar prin intermediul unui guvern ales cu o majortate parlamentara care sa aiba acest obiectiv. Iar principalele mele ingrijorari nu aveau nimic de-a face cu politicile comerciale.

Exista o opinie foarte larg raspandita, cel putin in Romania, dar nu numai, conform careia oricine se opune UE este mai mult sau mai putin un om al Kremlinului. Cum se vede din Anglia acest lucru? Poate fi cineva critic fata de proiectul european fara sa scape de aceste acuze?

Probabil ca nu. Daca adopti pozitii neconventionale, oamenii vor spune minciuni despre tine, iar in partea dumneavoastra de Europa este cel putin posibil ca principalul oponent al expansiunii UE sa fie intr-adevar Rusia. Dar asta pentru ca UE este o continuare prin alte mijloace a expansionismului Germaniei, iar un astfel de conflict este inevitabil, odata ce te indepartezi cat de cat la est de Viena.

Care credeti ca ar fi avantajele unei tari ca Romania in Uniunea Europeana? Exista vreo tara care are ceva de castigat sau este un proiect cu pierzatori nationali certi?

Nu am nici macar cea mai mica idee. Germania castiga enorm de pe urma UE si intr-o oarecare masura la fel si Franta. Toate celelalte tari au relatii echivoce, dar nu au multe optiuni. Cum s-ar putea ca Europa continentala si de vest sa nu fie dominate de o Germanie unita?

Domnule Hitchens, a fost o placere sa discut cu dumneavoastra si va multumesc pentru timpul acordat, cu speranta ca vom avea posibilitatea sa vorbim din nou, in curand.

Placerea a fost de partea mea.

Articol realizat de Ninel Ganea via romanialibera.ro.

Biografie:

Peter Hitchens este un scriitor si jurnalist britanic care se revendica de la traditia conservatoare a lui Edmund Burke. O voce constanta in peisajul public britanic, in special prin comentariile aparute in ziare ca „The Spectator” si „The Mail on Sunday”, dar si prin aparitiile la BBC, Peter Hitchens s-a facut remarcat in ultimii ani cu predilectie prin critica inteligenta, curajoasa si neobosita a corectitudinii politice agresive.

Crestin practicant, spre deosebire de fratele sau, celebrul ateu Christopher Hitchens, Peter Hitchens avertizeaza in eseurile sale cu privire la pericolul pe care il reprezinta multiculturalismul, marxismul cultural si liberalismul social la adresa crestinismului.

Fiind un izolationist prudent in politica externa, Peter Hitchens si-a atras invariabil asupra sa etichete dintre cele mai pestrite, menite sa-l defaimeze prin asocieri imorale. Cu toate acestea, vederile sale politice au ramas la fel de verticale si incomode pentru mainstream-ul indragostit de lozinci si clisee comode. Printre cartile sale cele mai de succes se numara: „Abolirea Marii Britanii”, „Furia impotriva lui Dumnezeu” sau „Razboiul pe care nu l-am purtat niciodata”.

 

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
liga distributista, claudiu tarziumihai eminescu, ziua lui eminescu
%d bloggers like this: