In Articole

Phillip Blond - Societatea destramata

Liberalismul de dreapta si liberalismul de stanga ne-au transformat in sclavi, in indivizi izolati unii de ceilalti.

In februarie 2009, eseul Rise of the Red Tories (Ascensiunea conservatorilor rosii) scris de filozoful britanic Phillip Blond, publicat in revista „Prospect Magazine” din Londra, a declansat o dezbatere la nivel transatlantic referitoare la incapacitatea manifestata in plan politic, atat la nivelul stangii, cat si al dreptei, de a aborda cele mai presante probleme sociale cu care ne confruntam. „Suntem o natiune bipolara —scria Blond— un stat birocratic si centralizat care conduce in mod deficient niste cetateni din ce in ce mai fragmentati, mai lipsiti de putere si izolati”. Fiecare dintre cele doua sfere ale spectrului politic a cunoscut propria revolutie. Revolutia culturala initiata de liberali a rasturnat valorile traditionale si a instituit guvernul drept sursa a tuturor beneficiilor. Conservatorii au jurat credinta pietei, venerand capitalismul ca arbitru al valorilor fundamentale. In acest mod, ambele directii au condus la inrobirea individului fata de forte inaccesibile lui si la desfiintarea institutiilor intermediare care ii asigurau odata stabilitatea si beneficiile.

Apelul lui Blond in sensul promovarii unei miscari civice dinamice bazate pe asociere a condus la scrierea unei carti, Red Tory, aparuta de curand in Anglia. „Termenul «rosu» semnifica preocuparea pentru nevoile celor dezavantajati si sustinerea justitiei economice; «Tory»  desemneaza ideea de  virtute, de traditie si prioritatea binelui”.

In timpul unui turneu de conferinte sustinut recent de Blond in America, columnistul David Brooks de la New York Times a constatat ca, in America, dispretul tot mai accentuat manifestat fata de clasa politica a capatat o expresie mai mult libertariana prin miscarea recenta „Tea Party”, dar a recunoscut si faptul ca asociatia civica ar putea fi mai eficienta in restabilirea increderii publice.

Oferim aici o mostra de conservatorism rosu, insotita de o analiza a posibilitatii ca aceste idei sa capete adeziune in S.U.A. — sau daca ar trebui chiar sa fie adoptate. (Introducere preluata de pe www.amconmag.com).

Traim intr-o societate care se afla pe o panta a decaderii. Cunoastem tot mai putine unii despre ceilalti. Traim singuri si mancam singuri, deseori in compania unui televizor sau a unui computer, nu a unui om. Daca ne casatorim, durata unei relatii obisnuite scade cu fiecare an.

In lumea anglo-saxona, am abandonat vechea si sustinuta preocupare fata de soarta tinerilor. Bunicii nostri isi pot aminti vremurile fericite cand matusile si unchii, nepotii si nepoatele alcatuiau impreuna tesatura unei societati stabile, mutualiste. Aproape jumatate dintre copii se nasc in afara casatoriei. Multi copii cresc fara tata, altii sunt total privati de iubirea unui parinte. Tinerii care provin dintr-un astfel de mediu, lipsiti de o educatie reala in privinta virtutilor publice si private, sunt sedusi cu usurinta de iluzia ademenitoare a consumului pe care nu si-l pot permite. Straini de idealurile de iubire si fidelitate, ei actioneaza fara sa stie ce inseamna angajamentul, disciplina si responsabilitatea. Aceste deficiente necorijate, specifice adolescentilor de acum, devin mai tarziu deprinderile unui adult si sunt menite sa ruineze vieti, formand niste oameni incapabili de a stabili legaturi unii cu ceilalti.

Pe barbati, mai ales pe cei care se afla pe treapta de jos a scarii sociale si care rateaza in mod constant posibilitatea de a avansa in educatie si cariera, ii asteapta o viata esuata la marginile societatii. Pentru tinerele femei de succes, studiile si realizarea in cariera devin semnele care anunta un viitor fara copii. Nimeni nu ar alege si nu i-ar dori cuiva un astfel de mod de viata, mai cu seama intrucat conduce la epuizarea vietii domestice si la terifianta situatie de a imbatrani singur. Pretutindeni, legaturile care ar trebui sa uneasca oamenii se destrama, iar fundamentul unei existente linistite si fericite este subminat.

Ce anume sta la originea acestei degenerari? Privind inapoi spre ultimii 30 de ani, am putea considera ca de vina sunt numarul mai mare al orelor pe care familiile trebuie sa-l aloce muncii —data fiind necesitatea ca, in cele mai multe familii, ambii adulti sa munceasca pentru a-si asigura traiul—, nivelul ridicat al datoriilor private, lipsa sigurantei unui loc de munca, neincrederea in institutii si suspiciunea pe care o purtam unii fata de ceilalti. Societatea noastra a devenit precum o scara ale carei trepte se ridica tot mai mult astfel incat devine tot mai dificil sa o urci. Cei aflati in varful scarii s-au delimitat rapid de restul oamenilor prin practicarea unui capitalism de stat care le serveste interesele egoiste, care nu are la baza nici un fel de valori etice si care exista doar pentru a-si finanta propriile excese. Oamenii din clasa de mijloc sunt striviti de birocratie si de efortul de a-si ajusta salariile stagnante la necesitatile ridicate. Cei din straturile de jos sunt mai izolati si mai dispretuiti decat oricand.

Dar oricat de decisivi sunt acesti factori, nu ei stau la baza dezastrului social pe care il traim si pe care, in mod ciudat, oamenii il vad tot mai mult ca pe o situatie normala. O societate mai sanatoasa ar fi rezistat acestor tendinte. O societate care s-ar fi intemeiat inca pe familii puternice ar fi putut dezvolta un stil de viata care sa asigure baza economica a familiei, nu sa o submineze. Daca am fi trait inca intr-o societate in care vecinii se cunosc unii pe ceilalti, am fi avut si acum comunitati pe care oamenii sa se poata bizui si institutii care sa raspunda nevoilor noastre, si nu cerintelor birocratice ale unui stat ostil si indepartat.

Comunitatilor mutualiste le-au luat locul indivizii pasivi

Insa prin privilegierea unor stiluri de viata alternative, prin prioritatea acordata politicilor minoritare si prin acapararea pietelor de catre monopoluri, am distrus societatea care ne-ar fi oferit stabilitate. Nu ne mai mira ca, intr-o lume in care respectul fata de norme, conduita civica si notiunea de bine comun au incetat sa existe, oamenii framantati de griji si izolati apeleaza la statul din ce in ce mai mai autoritar pentru a le impune ordinea pe care nu si-o mai pot asigura ei insisi.

Decaderea culturii noastre este inteleasa cel mai clar ca rezultat al disparitiei societatii civile. Raman doar doua puteri: statul si piata. Nu mai exista, in mod eficient si independent, guvern local, biserici, sindicate, societati cooperatiste sau organizatii civice care sa opereze la nivel de comunitate. In trecut, aceste institutii functionau ca mijloace prin care oamenii obisnuiti isi exercitau puterea. Acum comunitatilor mutualiste le-au luat locul indivizii pasivi si izolati unii fata de ceilalti. Sferele civile fie au disparut, fie au devenit aservite statului dictatorial sau pietei monopolizate.

Nici stanga, nici dreapta nu pot oferi o solutie, intrucat ambele ideologii s-au prabusit pe masura ce s-au evaporat distinctiile dintre ele. Cei care vad in individualismul libertarian esenta gandiri de dreapta se apropie, in fond, de o conceptie extrem stangista ce isi are originea in gandirea lui Rousseau, care sustinea ideea ca societatea a fost initial o inchisoare. Teoria sociala a lui Rousseau a fost cea care a impus unei lumi diverse constrangerea de a se conforma vointei generale —care nu reprezinta decat acelasi individualism exagerat de acum—, contribuind astfel la declansarea terorii rosii rationaliste si seculare a Revolutiei Franceze. In definitiv, orice interpretare in sens anarhist a individualitatii presupune, in scopul realizarii ei sociale, existenta unui stat autoritar care sa controleze fortele ce sunt dezlantuite. Colectivismul si individualismul nu sunt decat doua fete ale aceleiasi monede devalorizate. Istoria modernitatii recente s-a constituit din oscilatia dintre stat si individ, fapt care a condus treptat la erodarea asociatiei civile —aceasta reprezentand, in fond, singura piedica impotriva alunecarii spre una dintre cele doua extreme.

Individualismul libertarian contemporan si colectivismul de stat sunt doua realitati care s-au zamislit una din cealalta

In 1960, Noua Stanga, pentru a se opune statului autoritar instaurat tot de stanga, a pledat pentru crearea unei zone personale ce nu poate fi controlata, care sa permita repudierea tuturor normelor si a contribuit la propagarea ideii nocive a eliberarii prin utilizarea drogurilor si prin experimentarea sexuala. Insa atunci cand acesti exponenti ai Noii Stangi militau pentru experimentarea placerii ca mijloc de eliberare pentru toata lumea, ei nu opuneau rezistenta controlului din partea statului. Prin promovarea unei libertati fara limite si a unei vieti lipsite de responsabilitati, ei au subminat toate structurile autonome prin care ar mai fi fost posibila autoconducerea, lasand in urma mostenirea ingrozitoare a unui individualism anarhic care reclama existenta autoritarismului etatist ca unica modalitate de restabilire a ordinii si de mentinere a societatii. Individualismul libertarian contemporan si colectivismul de stat sunt doua realitati care s-au zamislit una din cealalta, fiind in mod fatal legate intre ele, legatura menita sa conduca la ruinarea clasei de mijloc, precum si la distrugerea vietii si a economiei cetatenilor uniti asociativ.

Mi-a devenit clar acest scenariu cand mi-am dat seama ca prietenii mei afiliati stangii nu cred in mod real in comunitate. Ei cred doar in libertatea optiunii. Ei sustin avortul pentru ca il considera un drept legitim, reflectand adevarata autonomie personala. Dar, in acelasi timp, considera vanatoarea de vulpi un lucru monstruos, care trebuie in mod ferm contestat. Fara indoiala ca aceeasi relaxare a legii este promovata in Statele Unite.

Stanga nutreste un dispret profund si staruitor fata de valorile permanente, traditionale, o desconsiderare fata de orice este consacrat. In cartea sa, A treia cale —carte aparuta in perioada posterioara revolutiei initiate de Blair in Anglia—, Anthony Giddens vorbeste despre modul cum un nou cosmopolitism va elibera omul de constrangerile naturale, incercand sa arate ca minunata noastra Anglie vazuta in acest mod incarneaza ideea emanciparii permanente fata de tabuuri si constrangeri. Potrivit sustinatorilor radicali ai politicii lui Blair, trebuie sa ne reinventam permanent, printr-o afirmare rebela care sa stearga trecutul cu buretele, sa avem posibilitatea unui nou inceput printr-un act neincetat al liberei alegeri —atat timp cat o astfel de actiune nu este indreptata intr-o anumita directie sau spre un anumit scop. Nimanui nu trebuie sa i se spuna ce sa aleaga intrucat actul moral in cadrul paradigmei contemporane nu este reflectat prin ceea ce alegi, ci prin actul in sine al alegerii. In definitiv, a alege inseamna a reactualiza si a repeta ideea de individualitate izolata, atomizata.

Foarte frecvent, dreapta contemporana vede lucrurile exact in acelasi mod, dar isi exprima viziunea in termeni economici. Din perspectiva lor, factorul dominant in sfera economica il reprezinta individul condus de propriile interese. „Mana invizibila” are rolul de a mijloci distribuirea bunurilor si de a aloca resursele in functie de sistemul pretului si de ciclul de piata eficient. Dar aceasta piata „libera” a condus la o centralizare masiva de capital si la alimentarea unui balon (inflatia care conduce catre „crack-ul” financiar — n. red.) a carui dilatare si contractie dezastruoasa s-au produs cu sustinerea statului.

A fost denuntata agenda lor comuna cuprinzand libertarianismul cultural de la care se revendica stanga si libertarianismul economic sustinut de dreapta. Nu exista, in realitate, nicio diferenta intre ele, intrucat ambele sustin aceeasi ideologie liberala denaturata.

Renasterea unui Conservatorism reprezentand interesele intregii natiuni

Prabusirea acestei ideologii s-a produs in Anglia cand David Cameron a fost ales lider al conservatorilor si a inceput sa utilizeze expresia „Anglia destramata” pentru a se referi la dezintegrarea pe care o cunoastea societatea noastra. Conservatorii au abordat, dintr-odata, tema justitiei sociale, iar conservatorismul sustinut de acestia nu avea nimic in comun cu forma falimentara a „conservatorismului compatimitor”. Era vorba despre renasterea unui Conservatorism reprezentand interesele intregii natiuni (One Nation Toryism), ce isi propunea in mod serios sa raspunda necesitatilor jumatatii de jos a populatiei.

Acest conservatorism a fost atacat virulent de catre stanga. Jurnalistii liberali s-au gasit pusi in dificultate: „E o absurditate. Vietile oamenilor saraci merg bine. Vai! Nu putem spune asta; reprezentam aripa stanga. Nu este vorba de o scindare, ci de o diferenta. Daca exista oameni care vor sa aiba sapte parteneri intr-o saptamana si sa ia droguri in fata copiilor lor, aceasta este alegerea lor. Dar stati putin, acest lucru nu poate fi ceva bun. Atunci vom evita sa vorbim despre asta”. Stangistii au fost prinsi pe picior gresit, iar conservatorii, care nu avusesera sansa sa ajunga la putere in cursul ultimelor trei scrutine si puteau foarte usor sa piarda din nou, s-au ridicat in fruntea listelor prin adoptarea politicii justitiei sociale.

Ceea ce s-a intamplat nu este un fapt total nou. In timpul secolului al XIX-lea, conservatorii erau cu mult mai combativi si mai interesati de cauza oamenilor saraci decat erau liberalii. Conservatorii au fost cei care au condus, in mare parte, campania impotriva saraciei; ei protestau fata de conditiile pe care clasa muncitoare formata din oamenii albi le suportau in fabricile unde munceau, conditii asemanatoare cu cele ale sclavilor negri si tot ei au fost cei care au pledat pentru reducerea orelor de munca. De asemenea, prin legislatia industriala implementata, ei s-au opus liberalilor care obligau femeile si pe copiii sa munceasca 16 ore pe zi.

Conservatorii trebuie sa revina la ideile sustinute de William Cobbett, Thomas Carlyle si John Ruskin, care criticau autoritarismul etatist si denuntau efectele nocive ale capitalismului axat pe interesele egoiste. Ei atrageau atentia asupra consecintelor culturale ale industrializarii: crearea unei mase de oameni deposedati, obligati sa munceasca la limita subzistentei, privati de orice posibilitate de propasire culturala. Apoi a urmat, in 1912, cartea lui Hilaire Belloc, Statul servil, un adevarat tur de forta, in care autorul denunta modul cum atat capitalismul, cat si socialismul au instituit relatia sclav-stapan. Capitalistul monopolizeaza pamantul, proprietatea si capitalul, constrangandu-i pe oamenii care se bucurau inainte de independenta sa munceasca pentru salarii de subzistenta. Socialistul ii deposedeaza pe oameni in numele unei forme de proprietate detinute in comun si al unui monopol colectiv. Pentru muncitor, ambele sisteme conduc la acelasi rezultat.

Acest nou conservatorism are o mare rezonanta, intrucat reaminteste despre un trecut nobil si radical. Dar se raliaza inca vechiului model neoliberal al pietelor. Conservatorii pot fi preocupati de justitia sociala, dar inca mai sustin economia politica neoliberala care a avut efecte dezastruoase asupra jumatatii de jos a societatii. In 1976, 50% din populatia Angliei reprezentand clasele inferioare detinea 12% din bogatie (excluzand proprietatea). Din 2003, procentul a scazut la 1%. Acestea sunt consecintele ideii ca bunurile si capitalul propriu se vor distribui in mod corect prin mecanismele pietei.

Ma consider un ganditor pro-piata care sustine un capitalism popular si crede in ceea ce gandirea utopica a dreptei si-a propus sa obtina: o economie de piata bazata pe distribuirea pe scara larga a proprietatii, pe existenta unor multiple centre de inovatie, pe descentralizarea capitalului, a bogatiei si a puterii.

Dar neoliberalismul nu a realizat niciunul din aceste obiective. A condus, dimpotriva, la centralizare, la reducerea pluralitatii, la concentrarea catre cei din varf a oportunitatilor, a beneficiilor si a inovatiilor. Neoliberalismul a reinstaurat tocmai starea de lucruri impotriva careia pretindea ca lupta.

O parte insemnata dintre cetateni a fost impiedicata de catre stanga sa-si cunoasca propria cultura si sa beneficieze de propriul ei capital de catre dreapta. Deposedati in acest mod, ei urca pe „ringul de tranzactii” al vietii pentru a-si vinde doar munca. Acesti indivizi, a caror conditie este consecinta complicitatii dintre piata si stat, nu pot alcatui o societate in adevaratul sens, intrucat le lipseste capitalul social, precum si baza economica pentru a forma o astfel de asociatie.

Tot ceea ce a facut neoliberalismul a fost sa inlocuiasca sistemul bazat pe clase cu cel compus din caste si sa ii priveze pe oameni de mijloacele care i-ar fi ajutat sa-si imbunatateasca in mod real viata.

Dar cei mai multi oameni nu inteleg ce anume le-a dat peste cap viata, ce anume a condus la alienarea noastra unii fata de ceilalti. Nu stim de ce ideologia pe care o predicam si limba care pretindem ca ne apartine ne-au creat o situatie radical diferita fata de cea pe care acestea vor sa o reprezinte. Liberalismul a facut ca stanga si dreapta sa se uneasca pentru a da nastere celei mai neliberale formatiuni politice de pana acum. In cartea mea contest, chiar dintr-o perspectiva liberala, aceasta formatiune:

Sunt in parte ingrozit de mostenirea liberalismului modern tocmai fiindca ma consider un liberal veritabil. Cred intr-o societate libera, in care oamenii, sub protectia legii si calauziti de virtute, traiesc potrivit felului lor de a intelege binele, opunandu-se celor care vad diferit lucrurile si solidari cu cei care le impartasesc viziunile. Cata vreme in aceasta viata nu putem sti tot ceea ce se poate sti si intrucat cunoasterea noastra este conditionata de propria noastra viata si de cultura in care ne-am nascut, nu putem transcende aceasta conditie astfel incat sa cunoastem in mod direct si complet principiul ultim care sta la baza a tot ceea ce exista…

Nu inseamna, insa, ca nimic nu poate fi cunoscut. Din nefericire, extrem de multi studenti englezi, care au avut nenorocul sa urmeze un curs de zece saptamani de filozofie franceza nociva sau de filozofie analitica empirista ies de pe bancile universitatii condusi de convingerea ca nu exista adevar obiectiv si ca tot ceea ce tine de cultura este arbitrar. Ei raman cu mentalitatea ca orice afirmatie despre adevar implica ideea ierarhiei si, in consecinta, e sinonima cu fascismul si cu alte aspecte nefaste considerate ca rezultate ale conservatorismului. Captivati de acest mesaj radical, prea multi dintre tinerii nostri talentati renunta la posibilitatea de a initia o politica transformatoare si isi croiesc asiduu drum spre sectoarele care se ocupa cu administrarea si guvernarea tarii noastre. Ajunsi aici, reusind sa-si satisfaca deplin propriul interes, ei reiau si aplica aceeasi reteta liberala, constand, in mod ironic, in proceduri din ce in ce mai centralizate si birocratice menite sa-i inlature pe oamenii nevoiasi si pe cei care nu sunt atat de bine pozitionati sau avantajati incat sa detina o functie in acest sistem. Daca ideea unui relativism universal nu sta in picioare supusa unei reflectii rationale serioase, astfel de conceptii copilaresti au fost adoptate de catre elita noastra guvernamentala si au subminat bazele tuturor marilor noastre institutii…

Individualismul extrem conduce la collectivism extrem și viceversa

Daca suntem doar niste indivizi atomizati si goliti de substanta, pentru care unica modalitate de progres se constituie din ceea ce ne dicteaza capriciile si inclinatiile personale, atunci intre noi nu poate exista o legatura care sa ne uneasca, de vreme ce aceasta legatura limiteaza vointa egoista si ne cere sa ne raportam la ceva dincolo de noi insine. Pentru un liberal, nu exista o incalcare mai grava a libertatii individuale. Mai mult, individul condus de interesele egoiste are nevoie de stat ca instanta menita sa controleze legaturile cu ceilalti indivizi. In consecinta, individualismul extrem conduce la colectivism extrem si viceversa.

Aceasta stare de lucruri defineste viata noastra politica. Stanga este atrasa de ideea colectivizarii: statul reprezinta singura autoritate morala; statul imi protejeaza drepturile, iar micile mele libertati individuale si liberalismul cultural pot fi aparate de catre Curtea Suprema. In acelasi timp, dreapta impune un sistem economic care promoveaza exact aceeasi viziune.

Aceste oscilatii care predomina in lumea occidentala —intre liberalismul extrem al dreptei si colectivismul extrem al stangii— reflecta aceeasi realitate si au o origine comuna: ambele provin dintr-un liberalism violent, secular, care s-a desprins de modelul antic al libertatii si a condus la anularea a ceea ce dreapta si stanga reprezentau in esenta.

Utopia competition fara competitori

Vreau sa sugerez trei modalitati de iesire din impas, referitoare la sferele economic, politic si social.

In primul rand, trebuie sa acceptam faptul ca intreaga noastra economie de piata a fost adaptata la modelul neoliberal al Scolii de la Chicago. Ne-am concentrat doar asupra unui singur aspect al legii competitiei, si anume asupra rolului pe care il are pretul in obtinerea avantajelor, astfel, cu cat este o companie mai mare, cu atat mai ieftine sunt bunurile pe care le furnizeaza. Prin urmare, ne propunem monopolizarea in numele libertatii si acapararea capitalului sub pretextul extinderii bunastarii. Acest sistem economic implementat de dreapta a rezultat intr-o adevarata utopie a competitiei fara competitori. Am creat conditiile favorabile dominatiei marilor companii prin intermediul unei piete false, dirijata de interesele vanatorilor de renta (obtinerea de catre capitalisti de avantaje necinstite in detrimentul omului de rand, prin manipularea pietei – n. trad.), intr-o economie care bareaza drumul spre dezvoltare si prosperitate al majoritatii oamenilor.

Ce facem pentru oamenii care nu sunt atat de dibaci, nici atat de bine pozitionati, nici atat de instariti, dar care, in schimb, muncesc din greu? Ei bine, atat ei, cat si copiii lor, si copiii copiilor lor vor avea mereu salarii mici. Spui ca vrei sa iti deschizi un magazin sau sa incepi o afacere pentru a capata o autonomie financiara? Ei bine, acest lucru nu se poate. Adevarul este ca nu putem crea conditiile ca tu sa prosperi intrucat nu poti fi competitiv —nu poti trata furnizorii de pe o pozitie dominanta, nu poti practica subventiile incrucisate, nu poti avea acces la lanturile de aprovizionare care sunt deja controlate de noii monopolisti, astfel ca este imposibil sa practici preturile pe care le practica marile companii. (Nu are importanta ca modelul corporatist este subventionat prin acordarea de diverse scutiri fiscale). Asadar, pentru cei care fac parte din clasa mai putin privilegiata a populatiei, nu exista nicio posibilitate de a-si imbunatati situatia.

Pana cand nu vom schimba structura economica, nu vom putea incalca legea. Astfel ca, ramanand in sectorul privat, trebuie sa adoptam un model liberal mai vechi, pe care sa-l imbunatatim cu o versiune crestina, distributista a principiului pluralitatii, model care sa le confere oamenilor sansa de a detine un rol important in companiile unde lucreaza. O economie care sa nu depinda de un model unic de piata vulnerabil la turbulentele care au loc in sistemul financiar global ar putea sa raspandeasca bunastarea in toate sectoarele, creand o economie flexibila si pluralista, capabila sa se autosustina in cazul in care ar esua un segment.

Cred in piata libera, dar nu avem o piata libera. Intr-un stralucitor document, directorul Directiei de Stabilitate Financiara din cadrul Bancii Angliei se intreba recent de ce economia speculativa o duce atat de bine. Fiindca statul si-a asumat toate riscurile. Capitalul va avea mereu ca scop obtinerea celui mai mare castig si daca luam in considerare sporirea puterii statului si modul cum acesta a elaborat legile pentru sectorul bancar, vedem ca statul a luat practic asupra sa (prin asigurarea depozitelor, a capitalului si a lichiditatii) riscul pe care il presupune activitatea de investitii bancare. Bancherii de investitii pot risca orice, fara sa plateasca vreun pret. Din aceasta cauza, intregul capital este centralizat.

Firmele prestatoare de servicii publice ar trebui sa fie transformate in cooperative detinute de angajati

De ce s-ar duce cineva in Wisconsin pentru a deschide o uzina metalurgica daca poate obtine un profit mai sigur si mai substantial lucrand pe Wall Street si City of London, intrucat este angajat in cea mai profitabila activitate, cu o prima de risc suportata de catre platitorii de impozite? Ceea ce poti sa pierzi in afacerile mari este miza initiala, insa uneori nici aceasta nu se pierde, intrucat statul pare sa nu cunoasca nicio limita in actiunea de captare a capitalului financiar. Daca adunam toate datoriile nationale —cuprinzandu-le pe cele private, de stat si ale corporatiilor— acestea se ridica la 468% din PIB. Aceasta ar putea insemna ca un proces de „deleveraging” (reducerea gradului de indatorire — n. trad.) sa se intinda pe o perioada de 10-20 de ani —cauzand o contractie economica. Nimic din toate acestea nu este compatibil cu ideea de libertate.

Daca marele capital a acaparat sectorul privat, statul ale carui puteri s-au extins a acaparat sectorul public. Firmele prestatoare de servicii publice ar trebui sa fie transformate in cooperative detinute de angajati si nu privatizate —prin privatizare, cei care au interese financiare mari ar castiga sumele rezultate din diferenta dintre salariile celor din sectorul public si salariile pe care ar fi dispusi sa le plateasca. Este necesar sa avem companii detinute de lucratori (actionari-lucratori) in locul companiilor achizitionate cu fonduri imprumutate care pagubesc atat actionarii cat si lucratorii. Sa cream conditiile ca acesti lucratori care sunt si proprietarii companiilor prestatoare de servicii sa reuseasca debirocratizarea muncii si scoaterea ei de sub controlul managerial excesiv, sa detina un interes in aceste companii si sa furnizeze serviciile de care au avut mereu nevoie.

In ceea ce priveste asistenta sociala, pledez pentru redirectionarea bugetului catre comunitatile civice

In ceea ce priveste asistenta sociala, pledez pentru redirectionarea bugetului catre comunitatile civice. Sunt alocati milioane de dolari serviciului de asistenta sociala, insa acest lucru nu face decat sa alimenteze pasivitatea beneficiarilor. Oamenii de rand, destinatarii ajutoarelor publice, nu pot in nici un chip sa intemeieze asociatiile si cultura care pot contribui la propria lor renastere. De ce sa nu le permitem comunitatilor civice sa preia bugetele guvernamentale si sa le gestioneze in propriul folos? Sa ne imaginam, de exemplu, o solidarizare intre femeile care nu vor sa-si vada copiii decazand pe panta delincventei si degradarii. Oferindu-le acestor oameni posibilitatea de a-si conduce propriile comunitati cu ajutorul banilor publici —care i-au subventionat, dar nu le-au imbunatatit viata—, vom reusi sa recapitalizam saracii. Si daca vor putea castiga acces pe piata, vor face cu adevarat posibila existenta unei economii libere, despre care toti au vorbit cu ardoare, dar careia nimeni nu i-a creat conditiile sa existe. Vom cunoaste astfel o situatie in care statul nu va mai interveni pentru a impune intreprinderilor mici si mijlocii reglementarile care sa le impiedice sa mai existe, o situatie in care oamenii vor putea fi in mod real competitivi.

Avem nevoie de o doctrina democratica radicala a subsidiaritatii

Referitor la sfera politica, trebuie sa admintem ca democratia, in fond, nu functioneaza, este extrem de centralizata si confiscata in mare masura de interese private. Trebuie sa inversam aceasta situatie: avem nevoie de o doctrina democratica radicala a subsidiaritatii care ar permite asociatiilor locale sa-si selecteze si sa-si voteze proprii candidati. Nu putem aplica aceasta doctrina in conditiile actualului sistem politic. Este un sistem blocat; sunt prea multe interese private. Daca am recupera democratia in sensul ei real, am face ca ea sa functioneze in folosul omului de rand. Daca am putea uni economia politica si democratia reala, am putea avea efectiv asociatii constituite de jos in sus, iar existenta statului centralizat ar deveni tot mai inutila.

Acest model de subsidiaritate nu vizeaza exclusiv asocierile la scara redusa. Este cea mai adecvata metoda, care poate functiona chiar si in cazul corporatiilor transnationale. In plus, statul va avea mereu rolul de reprezentant al ordinii si echitatii, avand puterea de a interveni cand lucrurile nu merg bine. Prin urmare, nu mai este vorba de statul minimal [night-watchman state] teoretizat de Robert Nozick, nici de statul centralizat promovat de socialistii fabieni. Statul va avea rolul de a facilita producerea rezultatelor pe care le urmareste, dar trebuie sa ii fie indiferent modul cum ajung oamenii la aceste rezultate. Si ar trebui sa intervina doar atunci cand scopurile propuse nu sunt realizate –de exemplu, daca oamenii saraci nu primesc educatie.

Restaurarea unui conservatorism social care recunoaste primatul binelui comun asupra interesului individual

In concluzie, adevaratul reviriment trebuie sa se produca la nivelul societatii civile. Societatea este cea care trebuie sa conduca, sa reglementeze, sa detina suveranitatea. Este necesar ca atat statul, cat si piata sa fie subordonate asociatiilor civice care vor fi din nou infiintate. Aceasta presupune restaurarea unui conservatorism social care recunoaste primatul binelui comun asupra interesului individual. Decat sa se constituie ca o forta reactionara care lupta impotriva minoritatilor si condamna familiile compuse dintr-un singur parinte, ar trebui, de pilda, sa promoveze familia ca pe o institutie care, intemeindu-se pe valorile reciprocitatii si mutualitatii, le inlesneste atat femeilor cat si barbatilor posibilitatea de a-si indeplini rostul pe care il urmaresc, constand in bunastarea si inflorirea vietii lor, rost care ii implica, desigur, si pe copiii lor. Acest conservatorism ar trebui, de asemenea, sa nu se limiteze la familie, ci sa vizeze si sfera sociala. Restabilirea coeziunii dintre oameni le va oferi celor care nu au o familie sansa de a face parte dintr-o comunitate civica, dintr-o familie extinsa.

In Anglia, exista o regiune in Birmingham numita Castle Vale, care nu beneficiaza de bani de la stat. Dar locuitorii au reusit sa alunge de pe strazile lor comerciantii de droguri, prostituatele, infractorii. Au preluat controlul complet asupra localitatii numai prin recurgerea la capitalul social si prin autoadministrare, iar numarul de infractiuni si acte de violenta a scazut substantial; nici o actiune intreprinsa de stat nu a avut un astfel de rezultat. Intrebuintand capitalul social, au putut dobandi putere politica si economica.

Traditia liberala occidentala consta, in esenta, in extinderea asociatiilor, ceea ce presupune existenta unui stat care sa nu fie condus de oligopolurile pietei si de un guvern centralizat. Scopul unei politici conservatoare radicale este revigorarea societatii civile. Satele si orasele trebuie sa se autogestioneze, iar cartierele sa-si administreze propriile strazi si parcuri. In plus si acesta este aspectul cel mai important–, un conservatorism transformator trebuie sa se opuna individualismului vehement promovat de catre libertarienii condusi de propriul interes, indeosebi fiindca un astfel de individualism care submineaza toate valorile sociale prin respingerea principiilor etice nu reflecta o viziune conservatoare. Dimpotriva, individualismul extrem este produsul unei viziuni stangiste, prin urmare, trebuie recunoscut ca atare si respins.

Viitorul apartine unei politici care sustine clasa de mijloc, viata societatii civice si care confera putere omului de rand. Este de asteptat ca un conservatorism radical sa imbratiseze aceasta oportunitate, facand posibila pentru noi toti existenta in viitor a unei lumi alcatuite din asociatii libere, din cetateni capabili sa se autoguverneze, punand bazele unui stat civic, ale unei societati plurale si ale unei economii participative.

Traducere de Irina Bazon via distributistreview.com.

Recent Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
popor, populatiesecui, unguri
%d bloggers like this: