„Popoarele care nu sunt bine conduse pier incet” – Ioan-Aurel Pop

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”http://www.familiaortodoxa.ro/wp-content/uploads//2018/05/dea2.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://www.familiaortodoxa.ro/wp-content/uploads//2018/05/dea2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”„Popoarele care nu sunt bine conduse pier incet” – Ioan Aurel Pop” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”slideInDown”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1540038086866{margin-bottom: 0px !important;}”]Cuvantul Profesorului Ioan-Aurel Pop este incurajator, pentru ca in el vedem chipul lucid al carturarului roman care-si iubeste tara, constient de tarele acesteia, dar mai ales de valorile ei. Este romanul care vorbeste cu durere despre tradarile si vanzarile la care am fost si suntem supusi, care intelege perfect profunzimile si potentialul extraordinar al neamului romanesc. Avem aici o radiografie extrem de precisa a situatiei natiunii romane, la o suta de ani de la Marea Unire. Nu mai suntem uniti intre noi pentru ca nu ne mai iubim si nu mai avem incredere in neamul nostru, si asta nu numai din pricina globalizarii induse de noile tehnologii mediatice, ci mai ales din pricina ca, atat din afara, cat si din interior, s-a luptat ca noi sa devenim „un aluat moale”, usor de modelat de cei ce ar vrea ca romanii sa piara de pe acest pamant.

Dar mesajul este, totusi, optimist – daca vom avea conducatori buni, spune noul Presedinte al Academiei Romane, si nu vanzatori de tara, adaugam noi. (G.F.)

– Domnule Ioan-Aurel Pop, praznuim Centenarul Unirii. Cum ne gaseste acest Centenar ca neam? Suntem mai uniti decat inaintasii?

– Noi nu prea stim sa praznuim asa cum s-ar cuveni intotdeauna. Simtul de ceremonie este un atribut al popoarelor civilizate, asezate, prospere. Noi nu am avut vreme de ceremonii, pentru ca ne-am straduit mereu mai mult sa supravietuim decat sa vietuim, aici, „in calea rautatilor”.

Aparent, Centenarul ne gaseste bine, pentru ca existam intr-o tara aproape la fel de intinsa ca Marea Britanie; pentru ca suntem membri ai UE si NATO, adica facem parte din clubul selectilor si nu din „blocul comunist”, cum se intampla acum trei decenii; pentru ca traim, respiram, calatorim (cel putin o parte dintre noi), in vreme ce alte neamuri au disparut din lume, s-au topit in alte popoare etc. Inaintasii de acum 100 de ani si de mai inainte au trait o apoteoza a unirii, au avut o obsesie a unirii si au avut constiinta ca fauresc o Romanie noua pentru eternitate. Noi ne-am cam blazat si credem ca toate ni se cuvin fara eforturi mari. Romanii, din care ne tragem, cel putin in parte, aveau o vorba: Nihil homini natura sine magno labore dat, adica „Natura nu da nimic omului fara mare staruinta”. O tara si o natiune nu se fac o data pentru totdeauna, ci se construiesc si se primenesc mereu.

Poate ca suntem mai uniti decat acum un secol, dar adesea doar prin declaratii bombastice, uitand de unirea cotidiana, de binele zilnic pe care se cuvine sa-l facem in numele unirii, de credinta, de adevar si de dreptate. Multi dintre noi, in loc sa facem binele aici, la noi, prin profesionalism, prin zbateri continue, prin lupta, ne ducem pe alte meridiane si ne punem experienta in slujba altor „uniri” si a altor „patrii”.

In concluzie, Centenarul nu ne gaseste asezati si multumiti, si nici tara nu o gaseste intreaga, asa cum au facut-o liderii luminati in 1918…

„Identitatea popoarelor – o realitate foarte puternica astazi”

– Ce este identitatea nationala si de ce avem nevoie de identitate nationala?

– De mii de ani traiesc oameni la Dunare si la Carpati, pe Olt si pe Mures, pe Siret si pe Nistru, si asemenea oameni, chiar daca s-au perindat mereu, nu au lasat vreodata acest pamant nelocuit si nechivernisit. De peste o mie de ani, romanii s-au aflat, alaturi de altii, intre truditorii gliei de pe aceste locuri. Nu este de prisos sa le cunoastem originile, taina limbii vorbite, credintele, dorurile si jalea, nuntirile si prohodurile, trecerile si petrecerile. Asa, vom intelege mai bine, poate, de ce „lacul codrilor albastru” este incarcat de „nuferi galbeni”, sau cum au reusit arhitectii de la 1500 sa faca minunea de Manastire a Argesului, invesnicita, in credinta populara, prin sacrificiul Anei si al Mesterului Manole, sau cum ajunge un om matur ca Ion al Glanetasului sa se inchine si sa sarute pamantul reavan, descoperindu-se ca la rugaciunea de dinaintea icoanei. Gesturi similare fac toti oamenii, de oriunde si de oricand, dar aura care le insoteste pe cele mai sus evocate se-arata numai la acest popor si numai pe acest pamant, semn ca romanii si Romania au un fel al lor de a fi. Secolul trecut de la Marea Unire este un bun prilej de a-i face si pe altii – prieteni, neprieteni sau indiferenti – sa ne vada, sa ne cunoasca si sa ne inteleaga, cu identitatea noastra de romani.

Simplu spus, identitatea romaneasca este felul de a te simti roman, iar aceasta simtire vine prin limba, credinta, origine, nume, traditie, obicei, strai, pamant si cer etc. Avem nevoie de identitate nationala ca sa nu fim ai nimanui. La unele popoare, nationalitatea se confunda cu cetatenia si nu te poti bucura de nimic pe lumea asta daca nu ai identitate nationala.

– Cum se raporteaza alte popoare la identitatea lor?

– Toate popoarele se raporteaza la identitatea lor, iar unele o fac chiar in mod ostentativ, atragandu-ti atentia ca ele exista, ca au un mesaj de dat lumii, ca nu se lasa in voia sortii. Americanii se lauda de multe ori ca ei sunt universalisti si nu nationalisti. Este insa de ajuns sa vezi anumite manifestari ale vietii cotidiene si sa te convingi de contrariu. Astfel, circula lozinci de genul Buy only American! („Cumpara numai ceea ce este american”), la scoala se vorbeste zilnic despre „parintii patriei”, toate sarbatorile sunt americane, de la Columbus Day pana la Thanksgiving etc. Polonezii se caracterizeaza prin Biserica si prin Chopin, sarbii prin sacrificiul de la Kossovopolje (1389), italienii prin Risorgimento etc.

Am intalnit mereu intelectuali straini care sa vorbeasca despre identitatea proprie, care sa critice „nationalismul” altora, dar nu am intalnit niciodata polonezi, unguri, americani, francezi ori germani care sa se critice pe sine in felul in care o fac romanii. In rest, identitatea popoarelor este o realitate foarte puternica astazi, chiar si atunci cand acest lucru este negat sau nu este recunoscut pe fata.

„A respinge tara inseamna a te respinge pe tine”

– Noile mass-media – ma refer la Internet, mai ales – ne-au introdus in ceea ce McLuhan numea „sat global”. Care credeti ca sunt efectele acestui fenomen asupra modului de a fiinta al romanilor, a asezarii, a statusului mental al noilor generatii?

–„Satul global”, despre care scria McLuhan, ne-a apropiat, dar ne-a si indepartat unii de altii in acelasi timp. Suntem mai vecini si mai straini concomitent, mai aproape si mai departe… Ne ducem sa ne vedem rudele si prietenii in Australia sau in America, dar nu ne vedem cu vecinii de scara si nu vorbim cu colegii de grupa. Sau vorbim – dar pe net, prin Facebook!

Romanii sunt si ei prinsi in acest vartej. Generatia mea, care a prins si alte vremuri, incearca sa redestepte anumite cutume, anumite valori ale traditiei, dar se loveste uneori de un zid dur. Daca, de exemplu, incerc sa le explic adolescentilor, tinerilor, taina muncii tacute la camp, la secera si la coasa, a taranilor de odinioara, horele din sat, doina si jalea, nuntitul si prohoditul etc., imi dau seama ca ei nu au cum sa inteleaga toate astea. Motivele sunt legate, fireste, de globalizare, de accelerarea ritmului Planetei, de modernizare. Sunt insa si motive mai profunde. Generatia mea, chiar daca nu a fost toata rurala, a avut sansa sa mai miroasa pamantul reavan, sa simta fanul proaspat cosit, sa vada curgand sudoarea muncii fizice, sub soare dogoritor ori sub vant si viscol.

In plus, a mai avut o sansa, anume aceea de a se impartasi din toata experienta universala prin lecturi solide si prin dascali de exceptie, daruiti scolii si natiunii. Azi toate acestea s-au pierdut. Zestrea omenirii zace in carti, pe care nu le mai citeste nimeni. Necazul este ca nu se citesc integral nici e-book-urile sau cartile electronice. Prin urmare, daca nu luam masuri, riscam sa devenim toti otova, cu mintile odihnite si goale, instrumente bune de manipulat de catre forte malefice, care stapanesc comunicarea si care au puterea sa ne indrepte pe calea dorita de ele.

Din pacate, intalnim foarte des un sentiment de respingere fata de tara, mai ales atunci cand vorbim de civilizatie. Este justificat acest sentiment?

Sentimentul despre care vorbiti este rezultatul acelorasi manipulari. Legarea solida de tara, sentimentul apartenentei la familie, la comunitate, la natiune si la credinta oamenilor tarii este primejdios pentru globalisti, pentru ca ii face pe oameni profunzi, critici, circumspecti, fideli. Romanii sunt un popor deschis si primitor si s-au lasat usor antrenati in acest proces dirijat, de „deschidere” fara limite.

Pe de alta parte, noi am trecut prin mai bine de patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe buna dreptate si care ne-a facut sa ne simtim vinovati, injositi, victime etc. Nu-i vorba, nici in trecut nu am dus-o foarte bine, aici, ca „enclava latina la portile Orientului”, bantuita de inamici, jefuita de regate si imperii orgolioase, ciuntita mereu de oameni si teritorii. Tara nu a prea fost a noastra, pentru ca ne-o luasera altii demult si ne-am refacut-o cu greu. Pentru ca nu am fost in rand cu marile puteri si nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lasat usor amagiti si ne-am dezgustat de noi insine. A respinge tara inseamna a te respinge pe tine, pentru ca ce este tara fara oameni, fara romani? Or, noi nu gasim nimic mai bun sa facem decat sa hulim Romania asa de mult cum nici un inamic strain nu reuseste! Fireste, ne apuca uneori remuscarile si dorul, ne cearta parca parintii si bunicii deveniti tarana, ne mustra icoanele din „casa dinainte” sau de pe tampla bisericii, dar ne „revenim” repede si nu facem nimic ca sa indreptam situatia.

Dimpotriva, in loc sa ne purtam crucea si sa spunem strainilor cine suntem si de ce vorbim romaneste, de ce credem in Dumnezeu colindand si de ce mai strangem fanul doinind, ne declaram altceva decat romani si trecem mai departe. Sunt neamuri mult mai oropsite si mai umilite de soarta decat al nostru, dar nu-si declina identitatea, originea, traditia.

Material realizat de

Mihaela Raluca Tanaseanu via familiaortodoxa.ro.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!