Radu Tudorancea – Sălbăticia cotropitorilor imperialiști

salbatici imperialisti, nicolae ceausescu, kim ir sen

Radu Tudorancea - Sălbăticia cotropitorilor imperialiști

O atenție deosebită a fost acordată de către oficialii de la București chestiunii ajutorării, în diferite moduri, a părții nord-coreene. Dincolo de sprijinul în produse oferit de către statul român – numai în anul 1953 Romania a dispus trimiterea în Coreea de Nord de mărfuri și produse totalizând peste 15 milioane de ruble, precum benzină auto 3500 de tone, 1500 de tone petrol și motorină, 200 de tone de conserve de carne, 500 de tone țigări, cereale, medicamente – diriguitorii de la București au impulsionat și susținut o campanie de colecție publice pentru ajutorarea frontului coreean.

 Primele acțiuni concentrate ale autorităților de la București în vederea ajutorării „victimelor agresiunii americane în Coreea” au debutat în ianuarie 1951, fiind precedate de popularizarea „Apel” care, după ce descria „sălbăticia cotropitorilor imperialiști, care în furia lor bezmetică se dedau la acte de cruzime fără seamăn împotriva femeilor, bătrânilor și a copiilor lipsiți de apărare”, canaliza mânia „cetățenilor cinstiți” ai Republici Populare Române, îndemnîndu-i să-și manifeste solidaritatea cu cauza poporului coreean prin donarea de bunuri sau bani. […] Urmare a acțiunilor de mobilizare, numai în capitală fuseseră alcătuite și pregătite pentru „munca de agitație pe teren” 2301 echipe, cu peste 4500 de agitatori.

 O altă modalitate de strângere de fonduri a fost aceea de organizare a unor „manifestări artistice”, ale căror beneficii erau direcționate pentru ajutorarea poporului coreean. […] Un prim bilanț al „campaniei din ianuarie” arăta că se ținuseră 7998 adunări, cu peste 19,403 echipe și aproape 50,000 de agitatori.

 […] O importanță deosebită a fost acordată „muncii de lămurire”, fiind prevăzute, între modalitățile de sensibilizare a populației, publicarea unei „fotogazete despre lupta eroică a poporului coreean” – într-un tiraj de 40,000 de exemplare; producerea și distribuția unui diafilm destinat populației de la sate; răspândirea, pe întreg teritoriul țării, a două afișe îndemnând la ajutorarea poporului coreean – fiecare câte 100,000 de exemplare; tipărirea și răspândirea de „chemări”, „fluturași” și „diapozitive mobilizatoare”.

 […] Succesul acțiunii a fost unul deosebit, așa încât, potrivit unor date centralizate, publicate de „Scânteia” la sfârșitul anului 1951, rezultă că grație sentimentelor „de frățească dragoste, milioane de cetățeni ai patriei noastre” ai predat celor peste 50,000 de echipe darurile lor pentru poporul coreean. În întreaga țară s-au strâns peste 600,000 obiecte de îmbrăcăminte ca paltoane, costume, căciuli, mănuși, bumbac și peste 1600 de cereale și alimente ca grâu, porumb, zahăr, conserve.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu