In Articole

Bolsevicii au fost primul regim care a ingaduit relatiile homosexuale

Freudo-marxismul: noua utopie, sau FREUD + MARX = LOVE

Articol intocmit de Andrei Dirlau, absolvent al Facultatii de Limbi Straine si al Facultatii de Teologie, ambele de la Universitatea din Bucuresti, al celei de Relatii Economice Internationale de la Academia de Studii Economice din Bucuresti si doctorand al Facultatii de Teologie Ortodoxa de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Stiati ca primul regim politic din lume care a dezincriminat homosexualitatea a fost cel bolsevic? Spre deosebire de legile Rusiei tariste, care fusesera abolite, Codul Penal sovietic din anii 1920 nu continea nici o referire la homosexualitate, ceea ce a reprezentat prima dezincriminare din istorie a relatiilor intime consensuale intre doi adulti de acelasi sex. In guvernul lui Lenin erau promovati homosexuali care isi afisau public orientarea sexuala. Si acest lucru demonstreaza inrudirea stransa dintre comunism si revolutia sexuala din zilele noastre.

Prezentam mai jos volumul, in curs de publicare, Freudo-marxismul: noua utopie, subintitulat Ideologia corectitudinii politice – avatar al marxismului cultural. Este o antologie, formata din texte ale unor autori americani si romani, privind fenomenul numit political correctness, abordat ca o forma deghizata sub care comunismul a supravietuit, s-a impregnat si a proliferat, incognito, in lumea neoliberala de azi: o lume pe care a permeat-o, a infuzat-o, cu care s-a contopit organic, in Statele Unite mai ales, pana la punctul in care aproape nu mai poate fi distins de acesta, devenit aproape insesizabil din cauza ca s-a „normalizat”.

(Intertitlurile apartin redactiei Stiripentruviata.ro)

Desi tezele economice ale marxismului clasic au fost invalidate de esecul economiilor rasaritene, precum si, in plan teoretic, de economisti precum Alfred Marshall, de scoala austriaca etc., iar cele politice – de istoria represiunii sangeroase exercitate de sistemele invariabil totalitare care le-au transpus in practica in secolul XX, totusi comunismul nu pare azi compromis, exercitand inca o inexplicabila seductie asupra unor intelectuali ce vorbesc de o inviere a lui „a treia zi” [1].

Dar a murit oare comunismul? Oare a esuat el cu adevarat? Credem ca esecul sau a fost doar partial, caci si-a atins totusi scopuri importante, precum decimarea elitelor si enormele dislocari axiologice si avarii produse traditiei. In realitate, comunismul nu este doar o „modernitate esuata”, cum pe buna dreptate si bine argumentat il numeste Radu Preda, ci si – paradoxal si in aceeasi masura – o modernitate reusita subversiv, impregnata clandestin, deturnata sub camuflaj in postmodernitate. La un anume nivel, comunismul si-a indeplinit rolul distructiv, s-a metamorfozat si, prin componenta lui cea mai virulenta, freudo-marxismul, a devenit metastazat in tesutul neoliberal al societatii, americane in special, cu care a fuzionat pana la a deveni indiscernabil.

„De multe ori cand ne uitam spre Vest”, spune dl. Plesu, „gasim acolo o foarte vie gandire de tip marxist” [2]. Asa este, dar care este explicatia? Cum de am ajuns sa importam de acolo marxismul, fie si sub o forma resapata? Cum de s-a infiltrat el in aspecte ale vietii pe care, mai ales societatea romaneasca, obisnuita cu reflexele a 45 ani de comunism, nu o asociaza sub nici o forma cu marxismul?

Volumul „FATA NEVAZUTA A HOMOSEXUALITATII” recent aparut in Romania, raspunde pe larg la aceste intrebari. Aici schitam doar cateva repere istorice si analitice.

Asa cum arata R. Raehn [3], dupa succesul revolutiei din octombrie 1917 au loc revolta Spartakista din Berlin, infiintarea Sovietului din Bavaria si a Republicii comuniste maghiare a lui Bela Kuhn in 1919, in acelasi timp cu invazia Poloniei de catre Trotki. Dar Armata Rosie e invinsa pe Vistula in 1920, Spartakistii, Sovietul bavarez si guvernul lui Bela Kun sunt inlaturate (ultimul chiar de trupele romane) si nicaieri revolutionarii marxisti nu sunt sustinuti de clasa muncitoare oprimata, sub stindardul marxismului, ceea ce contrazice flagrant teoria economica si politica si profetia lui Marx privind unirea proletarilor. Acest esec trebuia explicat si impasul – depasit. Solutia gasita de cominternistii Antonio Gramsci si Georg Lukacs, apoi Wilhelm Reich si membri ai Scolii de la Frankfurt precum Herbert Marcuse, este marxismul cultural sau freudo-marxismul.

Sa cream omul nou si revolutia e garantata!

Din analiza lor, concentrata mai cu seama pe „suprastructura” culturala a societatii decat pe structura economica, reiese ca revolutia marxista nu va triumfa la nivel global, cum prevazuse Marx, cat timp muncitorii si taranii vor fi „contaminati” de crestinism, de morala si relatiile de familie traditionale, traind intr-o societate structurata organic pe principiile eticii crestine, mai importante decat neajunsurile exploatarii economice. Pentru ca noua lume marxista sa ia fiinta trebuie desfiintata societatea existenta. Gramsci, arestat de Mussolini, scrie in faimoasele „Caiete din inchisoare”: „cat timp muncitorii au suflet crestin, nu vor raspunde apelurilor revolutionare”. Teoria lui despre hegemonia culturala ca mijloc al dominatiei de clasa presupune crearea unui om nou comunist inainte ca revolutia sa fie posibila. Lukács (a carui Istorie si constiinta de clasa i-a adus recunoasterea ca „cel mai inteligent teoretician marxist de dupa Marx”) afirma si el: Distrugerea revolutionara a societatii e unica solutie (s.n.). O asemenea rasturnare de proportii mondiale a valorilor nu poate avea loc fara anihilarea vechilor valori si crearea unora noi de catre revolutionari”. El fixeaza ca scop prioritar distrugerea fundamentului familial si civilizational crestin al Occidentului.

Ungaria, 1919: Crearea omului nou prin „terorism cultural” si educatie sexuala

Devenit vicecomisar pentru cultura sub regimul bolsevic al lui Bela Kun, in Ungaria anilor 1919, Lukács a lansat ceea ce va fi cunoscut sub numele de „terorism cultural”, inclusiv un program radical de educatie sexuala in scolile unguresti. Copiii erau instruiti in teme precum „iubirea libera”, raporturile sexuale, natura „arhaica” a codurilor familiei burgheze, caracterul demodat al monogamiei si irelevanta religiei ce priveaza omul de placeri. Femeile erau instigate la revolta impotriva normelor sexuale traditionale. Campania „Terorismului cultural” initiata de Lukács a fost precursoarea a ceea ce „corectitudinea politica” va genera mai tarziu in scolile americane.

Scoala de la Frankfurt s-a nascut la Moscova

In 1923 Georg Lukács si Wilhelm Münzerberg [4] au o intalnire cu marxistii sovietici la Institutul Marx-Engels din Moscova. La aceasta intalnire, din ordinul lui Lenin, a participat seful CEKA, Felix Dzerjinski. Acolo s-a decis de catre intelectuali marxisti afiliati Partidului Comunist german infiintarea Institutului de Studii Sociale marxiste in cadrul Universitatii din Frankfurt: viitoarea Scoala de la Frankfurt. Primul sau director a fost Carl Grünberg, filosof marxist nascut la Focsani in 1861. Mai târziu, mergand pe linia lui Lukács, Institutul avea sa-l conjuge pe Marx cu Freud, producand Freudo-Marxismul. Determinismul economic a fost inlocuit cu cel cultural.

Aici, termenul „cultura” trebuie inteles in acceptia larga, de civilizatie sau societate, a cuvantului german Kultur, asa cum e folosit de Sigmund Freud in Das Unbehagen in der Kultur [5].

Chiar in aceasta lucrare din 1930 Freud isi dezvolta teoria ce va fi preluata de neomarxisti si grefata pe marxism. Freud pretinde ca civilizatia ar avea o natura represiva in raport cu instinctele primare ale individului – a caror satisfacere, in virtutea principiului placerii, ar constitui sursa fericirii si insusi scopul vietii [6]. Prin legi ce pedepsesc crima, violul, adulterul etc., posibilitatile individului de a-si gasi fericirea ar fi, chipurile, grav restranse, societatea civilizata devenind astfel principala sursa de nefericire a oamenilor. Nefericirea se traduce adesea prin nevroze cauzate de aceste frustrari. Pulsiunea nativa a ego-ului spre agresivitate si moarte e reprimata de societate, generand un super-ego cultural ce ar actiona ca o constiinta sociala sau o instanta represiva colectiva.

Revolutia proletara devine revolutie sexuala

La neomarxisti, eliberarea de acest „supra-eu” social represiv devine eliberarea de puterea represiva a statului democratiei occidentale si a crestinismului institutionalizat.

Ideea ingenioasa a neo-marxistilor a constat pur si simplu in inlocuirea represiunii economice din marxismul clasic, respectiv exploatarea clasei muncitoare de catre capitalisti, cu represiunea sexuala din teoria freudiana, respectiv reprimarea cetatenilor in societatea de inspiratie crestina care le interzice manifestarea libera a erotismului, frustrandu-le satisfacerea sexuala plenara.

Nedreptatea nu mai consta in oprimarea proletariatului de catre burghezie in goana dupa profit, ci in oprimarea tuturor de catre o civilizatie ce le reprima libidoul prin tabu-uri si restrictii. Solutia: distrugerea acestei civilizatii, revolutia totala, liberalizarea radicala si abolirea tuturor normelor, restrictiilor si tabu-urilor ce ingradesc instinctele primare. Iar categoriile cele mai reprimate, pretinde Marcuse, sunt minoritatile sexuale si rasiale, femeile, tinerii.

In acest scop, membrii Scolii de la Frankfurt vor elabora noua teorie critica, de la care se vor revendica apoi toate gruparile radical-minoritare, si care va sta la baza conceptului postmodern de deconstructivism.

Existau si alte tentative de acest gen: in 1928, la Al Doilea Congres International pentru Reforma Sexuala, tinut la Copenhaga, Kurt Hiller, succesor al lui Magnus Hirschfeld (numit si „apostolul indecentei”) ca presedinte al organizatiei homosexualiste Comitetul Stiintific-Umanitar, a incercat si el, sprijinit de marxisti notorii precum Karl Kautsky, o fuziune intre Freud si Marx, lansand ideea ca homosexualii ar fi un „grup oprimat” [7].

In 1933, cand nazistii au venit la putere in Germania, membrii Scolii au plecat in exil, cei mai multi in America. Aici neomarxistul Herbert Marcuse e cel ce va dezvolta aceasta teza, absolutizand criteriul sexual in „emanciparea” Occidentului si concepand o societate a „perversitatii polimorfe”, vazute ca „eliberare sexuala”. El considera, ca si Erich Fromm, ca distinctia dintre sexe nu e un dat natural, ci un construct.

Multiculturalismul, unealta deconstructivismului cultural si social

Paradisul material, insuficient pentru Occident, trebuia dublat de paradisul senzual erotic postulat de neomarxistul Marcuse. Strategia articulata de el era menita:

„Sa demanteleze societatea americana, folosind diversitatea si multiculturalismul ca pe niste «rangi» cu care sa demoleze structura acesteia, bucata cu bucata. El i-a opus pe negri albilor, punand «grupurile victima» in conflict cu societatea in ansamblu. Teoria lui Marcuse despre grupurile-victima ca noul proletariat, combinata cu teoria critica a lui Horkheimer, a patruns in mediul universitar american, unde a devenit baza miscarii post-structuraliste (studii «de gen»/LGBT/queer). Toate isi descriau fatis menirea: de a aboli valorile traditionale crestine, traditiile acceptate ale culturii occidentale, si a le inlocui cu un relativism moral ce pune semnul egal intre toate culturile si filosofiile – cu exceptia civilizatiei apusene «exploatatoare si rele»” [8].

Aceasta e azi ideologia oficiala in toate campusurile universitare americane. Marcuse specula ca progresul tehnologic si „rationalitatea technologica” vor duce la aparitia unei noi ordini sociale si unei noi forme umane. El a postulat o utopie a libertinajului nelimitat (numit „de-sublimare”): omul, emancipat de orice norme morale restrictive, isi va „reintra in drepturi” prin patimile sale. Obiectele dorintelor sale vor fi modelate de vointa sa libera, fara a trebui sa le apere impotriva unei societati ostile, „imature, represive”. Marcuse predica eliminarea oricarei constrangeri morale, descatusarea tuturor apetitelor si patimilor, o societate total liberalizata erotic, populata de o noua forma umana, un „om nou”: un soi de Phoenix ce va invia din cenusa industrialismului modern [9].

Freudo-marxismul ca anti-antropologie

In realitate, freudo-marxismul promoveaza o falsa antropologie, mai corect spus o anti-antropologie. In baza unui relativism aberant, noua ideologie a corectiei politice a ajuns sa pretinda ca genurile au devenit „fluide”: simple conventii pe care postmodernismul le boteaza „roluri”, determinate nu de anatomia si fiziologia cu care omul se naste, ci de propria alegere. „Genul” ar deveni o „sarada” ce poate avea „solutii” diverse si aleatorii, cu sau fara ajutorul unui chirurg. Asistam la un narcisism radical, ce duce la desubstantializarea sinelui si pulverizarea persoanei umane.

Granita dintre natural si sintetic se estompeaza, devenind tot mai arbitrara. Firea umana e redefinita, schimonosita intr-o „natura” artificiala, confectionata tehnologic si „legitimata” mediatic. Chipul omenesc devine o caricatura ce-si sfideaza modelul divin. Singura lege universala devine hedonismul nelimitat, ce transforma omul intr-un agregat fara memorie si fara identitate, altul de la o clipa la alta. Definitia sa e redusa la o continua succesiune de experiente, fara nevoia sau posibilitatea de a mentine un „sine” sau o „personalitate” stabila. Omul devine un flux de trairi si experiente, fara trecut si deschis oricarui viitor. Pana si datele sale biologice devin „optiuni” private, supuse acelorasi alegeri arbitrare dictate de patimi.

Paradisul eliberarii sexuale, utopia noilor marxisti

Asa cum anticipa Marcuse, extazul (erotic), nu persoana, este cel ce devine substratul identitatii, intr-o lume in care evolutia tehnologica induce o permanenta schimbare si ca urmare riscul inevitabil al alienarii. Existenta nu mai e guvernata de nici un principiu, cu exceptia celui al subiectivismului absolut. Anarhia si iresponsabilitatea sunt implicite. Tranzienta radicala, ca unica realitate de necontestat, aboleste normele etice traditionale. Eticul e inlocuit de estetic, la randul lui guvernat de norme cu totul relative, mergand de la sordid pana la grotesc si monstruos. Existenta inceteaza a se mai supune rationalitatii, decentei sau bunului simt, alterarile dramatice ale biologiei si psihologiei avand implicatii socante.

In final, insusi ontologicul este alterat. Caci, oare, va mai putea omul trai astfel? Si cum? Cu o singura conditie: sa inceteze a mai fi om. Dar asta se si doreste: crearea unui „om nou”, dezumanizat, infinit maleabil si obedient. Tocmai in virtutea iluziei sale ca el ar fi cel care alege permanent, el va fi in realitate cel ce nu alege niciodata. Da, isi va putea alege „genul si partenerii” asa cum alege canalele TV cu telecomanda. Dar de fapt patimile sale vor alege pentru el. Prin intermediul lor, el va fi astfel pururea la cheremul alegerilor induse de demon. Acesta este viitorul pregatit omului in societatea post-crestina de corectitudinea politica: un om inconsistent si in ultima instanta inexistent, epitom al unei utopii de cosmar.

Note bibliografice:

[1] Vezi cazul lui Emmanuel Terray, descris cu luciditate de Andrei Plesu in „A treia zi a comunismului?”, in A. Pleșu, G. Liiceanu, H. Patapievici, O idee care ne suceste mintile, Humanitas, 2014, p. 13.

[2] Ibidem.

[3] Raymond Raehn, „Radacinile istorice ale Corectitudinii Politice”, in Political Correctness: A Short History of an Ideology, ed. W. Lind, Free Congress Foundation, 2004, p. 12.

[4] Propagandist al Partidului Comunist German in epoca de la Weimar, colaborator al Internationalei Comuniste (Comintern) si al politiei secrete sovietice (CEKA, OGPU) intre 1917-1934 (http://en.wikipedia.org/wik…ünzenberg). El a definit misiunea Institutului de la Frankfurt astfel: „Vom organiza intelectualii si-i vom folosi pentru a face civilizatia occidentala atat de corupta incat sa puta. Doar atunci, dupa ce-i vom fi alterat toate valorile si facut viata imposibila, vom putea impune dictatura proletariatului.” (cf. www.americanthinker.com/200…).

[5] Vezi Sigmund Freud, Disconfort in cultura, Ed. All, Bucuresti, 2011.

[6] Aceasta plasare a sensului vietii in sfera imanentului, reducerea umanului la satisfacerea preferintelor si instinctelor, e exprimata plastic de Fukuyama: „Fiind de acord privind telurile, oamenii nu vor mai avea motive sa se lupte între ei. … Un caine e multumit sa doarma toata ziua la soare cat timp e hranit, deoarece nu e nemultumit de ceea ce e. Nu-l preocupa ca alti caini o duc mai bine ca el, nici ca-i stagneaza cariera lui de caine, ori ca undeva in alta parte a lumii cainii sunt oprimaţi.” (Francis Fukuyama, The End of History and the Last Man, Free Press, New York, 1992, p. 311.).

[7] http://en.metapedia.org/wik….

[8] Andrew Breitbart, Righteous Indignation. Excuse me while I save the world, Grand Central Publishing, 2011.[9] Herbert Marcuse, „Some Social Implications of Modern Technology”, in Studies in Philosophy and Social Sciences, Vol. IX (1941). Cf. Moya K. Mason, Herbert Marcuse: Evolution and Transformation of Individuality and Reasonwww.moyak.com/papers/herber….

Surse:
https://stiripentruviata.ro…
http://www.culturavietii.ro…

 

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
albert camustraian vuia, aurel vlaicu, hermann oberth, henri coanda, aeronautica, aeronautica romaneasca