Romania, o piata de exploatare

romania, piata de exploatare

Romania, piata de exploatare

Intr-o cetate nimeni nu are voie sa intre sau sa iasa fara permisiunea celor din cetate. Acolo exista ochi vigilenti care vegheaza la aceste intrari si/sau iesiri. Nimic nu le scapa si acolo nu exista subminare, coruptie, delapidari, inselatorii, fraude sau extorcari, vanzare de pamant, paduri, imobile sau alte bunuri fara acordul proprietarului, oricare ar fi acela sau aceea. Aceasta este o cetate in adevaratul sens al cuvantului.

Dam timpul pe repede inainte si ajungem in zilele noastre. Nu mai avem cetati si nici iubirea de mosie nu mai este un zid. Nici garduri nu mai avem, chiar daca ne punem, totusi, garduri la blocuri, insa le facem din deseuri, din fiare care au ramas nefolosite sau care au fost folosite candva dar date la o parte, si le reutilizam pentru acest scop. Nimic nou. Dam, oare, dovada astazi ca suntem sustenabili si reciclam, daca folosim astfel de resturi metalice pentru a ne face garduri? Si bordurile trotuarelor? Si gropile de pe strazi cu ce le acoperim? Dar renovarea unora dintre arterele capitalei, odata pe la vreo cinci sau zece ani, din ce le facem? Daca renovam asa de tarziu, inseamna ca materialele pe care le folosim rezista in timp? Nici pe departe! Gaurile si gropile raman ani de zile si se vad…

Cetate nu mai exista insa suntem bine protejati de norul de praf existent in marele oras. Acesta nu iese, nu pleaca, orasul nu se aeriseste, chiar daca ziduri nu mai exista. La nivel interior, ne-am construit ziduri de rezistenta fata de noi insine si intre noi. Cu greu ne relationam unul cu celalalt, chiar daca suntem foarte primitori. Dar am devenit foarte primitori si ingaduitori cu gunoaiele altora. Le atragem? De ce le permite sa prospere in cetatea noastra? A, am uitat: nu mai avem cetate!

„Vrem o tara ca in afara.” Ca ne-am saturat de Romania. Ce mai cautam aici? Hai sa plecam!

Ce este acest „in afara”. In afara casei, in afara contextului, in afara de-… cum e? Ce inseamna „in afara”? Ce e in afara? E curat, frumos, sunt bani, e lux, sunt conditii, asigurari, beneficii, servicii? Ce sunt?! Ne convine sa mergem sa-i spalam la fund pe neputinciosii altora?!

Ce sa mai facem aici, in tara asta (nu a mea, nu a noastra.. asta!)? Pai, avem multe de facut!

Statistica ne spune ca majoritatea banilor din tara nu ne apartin. Iar daca nu ne apartin banii, inseamna ca nici capacitatea de a-i produce nu ne mai apartine. Iar apoi nici locurile unde ii producem, nu. Romania este o piata de exploatare, a romanilor de catre altii…

„Vrem o tara ca in afara.” Inseamna ca vrem sa primim, nu sa dam. Nu spunem niciodata „vrem sa dam o tara ca in afara!” De dat, dam mult si bine altora, atat aici cat si afara, iar cel mai de pret capital este capitalul uman. Majoritatea traim cu salariul minim pe economie si foarte putini cu cel mediu. Iar cand il avem pe cel mediu, ne place sa cumparam, sa facem shopping, nu sa vindem, nu sa cream/producem, comercializam, negociem, legam relatii inauntru si in afara, nu sa fim proprietari, nu sa ne facem bunastare. Sa ne-o faca altii! Noi suntem satui de munca!…

A propos de proprietate.. ne-am dat-o! De aceea nu mai avem cetate. Daca am fi proprietari pe propriul teren, pe propria casa, pe propriul oras/sat, pe propriul judet, pe propria tara, am face ceva cu ea. Am fi liberi si impliniti. Nu am mai avea ochi de peste mort, ci ochii vii, ca ai Cristosului Viu, ochi plini de poveste si vitalitate.

Paradoxul este ca nu mai suntem proprietari pe noi insine, de aceea ne complacem in situatia oglinda in care ne vedem: fara proprietate. La inceputul anilor ’90, romanilor li s-a furat pamantul de sub picioare. Astazi, aproape ca tara nu ne mai apartine. Se cumpara terenuri intr-o veselie cu acordul si complicitatea noastra, chiar daca neconstitutional. Privind fetele, ochii romanilor vedem o ignoranta, o prostie crasa, o imbecilitate iesita din comun.

Intr-o cetate nu intra si nu iese nimeni fara acordul celor din cetate. Celula impenetrabila numita cetate, cu ale sale ziduri groase, a fost sparta de catre elementele alogene care au venit sa ne satisfaca dorinta de a ne da progenitura pe treizeci de arginti. Au venit sa ne prostitueze! Iar noi, cu ochii tampi, cu privirea beata si lipsita de poveste creatoare, plini de tristeti ne lasam pagubasi in fata valului de virusi informationali si de indivizi hrapareti, lacomi si rapaci care au venit, vin si vor veni sa ne pape, pentru ca-si vad interesul lor efemer, de satisfacere a placerilor (pofta de bani, de pamant, de proprietati, de bunuri, de resurse). Ne vor cu totul, inclusiv ca si carne de tun. Se numeste exploatare de cea mai complexa speta. Exploatarea omului de catre om!

Astazi, majoritatea romanilor salariati din tara lucreaza pentru corporatiile multinationale, si vor mai munci mult si bine de acum incolo. Nu-mi doresc asa ceva, ci fac doar o modesta predictie avand in vedere lipsa de nevoie a schimbarii de care dam dovada, lipsa de vointa, iar vointa inseamna sa vrem.

Totusi, sa dea Dumnezeu sa ne trezim pana nu va fi prea tarziu! Caci, pamantul ne fuge de sub picioare. Sa nu dea Domnul sa ne pierdem total si sufletele! Pentru ca, astfel, Romania ar fi rasa de pe suprafata acestei planete. Si stiti vorba aceea: dupa mine, potopul! Cine stie ce se poate intampla dupa ce noi disparem, noi, cea mai buna resursa umana din lume. Si nu ne laudam degeaba…

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu