In Articole

Romanii, un popor de contrarevolutionari!

„Romanii sunt un popor fara istorie, destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevolutiei si vor ramane astfel pana la extirparea sau pierderea caracterului lor national, la fel cum propria lor existenta, in general, reprezinta prin ea insasi un protest contra unei marete revolutii istorice. Disparitia lor de pe fata pamantului va fi un pas inainte.”

Karl Marx si Friedrich Engels, OPERE COMPLETE, vol. 8, pag. 229.

1. Domnule profesor ION COJA, circula pe Internet acest text, acest citat. Autorul se pare ca este Engels. Probabil ca a ajuns si pe la dumneavoastra.

Folclor pe Internet! Ar trebui studiat acest fenomen de specialistii in folclor… Exista niste structuri mentale profunde, arhaice, care de mii de ani orienteaza gesturile si comportamentul nostru. Succesul Internetului trebuie vazut si din aceasta perspectiva. Cat priveste citatul, ma face sa regret inca o data ca la varsta lecturilor definitive m-am ferit de autorii pe care eram obligati sa-i citim. Marx si altii din gasca sa. Am gresit! Ca si cu limba rusa, pe care am confundat-o cu limba cotropitorului si m-am straduit sa n-o invat!… Mare greseala! Adversarul trebuie cunoscut si studiat! Regret asadar ca nu am cunoscut acest citat inca de prin anii ’60. Mi-ar fi fost de mare folos.

2. Haideti sa dam timpul inapoi si sa va imaginati ca ati dat de acest text in acei ani minunati, minunati datorita varstei…

Datorita varstei si datorita unor oameni minunati care mai traiau pe atunci… Dumnezeule, ce comentarii nazdravane s-ar fi putut face pe acest text, inzestrat cu autoritatea marelui clasic! Ce de „soparle”!… Sa ma gandesc un pic, la persoanele cu care m-as fi grabit sa ma bucur de existenta acestui text!… Imi vine in minte chipul lui Petre Ceausescu. O vreme am fost colegi la invatamintul politic, la adunarile de partid… A murit tinar, in Germania, unde ceruse azil politic. Baiat subtire si plin de umor… Cred ca as fi dus citatul si la studenti, sa-l comentam la curs sau la seminar! As fi facut caz de acest citat si la invatamintul politic, la adunarile de partid… Ce fericit ar fi fost Petre Tutea sa fi stiut de acest text… Teribil ce rau imi pare ca n-am aflat decat acum de acest citat, ca si de telegramele criminale pe care le expedia Lenin catre activistii bolsevici si care sunt toate publicate in volumele de Opere de care erau sufocate toate bibliotecile publice! Radeam ca nu le citeste nimeni! Am fost un fraier… Trebuiau citite cu lupa. Aveam convingerea ca cenzura curatase textele „clasicilor” de tot ce putea sa fie interesant…

3. Si ce este interesant in acest citat de cinci-sase randuri?

Totul! Totul este interesant si pretios, deosebit de pretios pentru noi, romanii! Nu-mi pot imagina un elogiu mai consistent adus neamului romanesc. Nu ma asteptam ca Engels, cu atat de putine tangente la fenomenul romanesc, sa-l fi patruns si sa-l inteleaga totusi atat de profund! Sunt aproape gelos pe Engels ca a putut da romanilor o definitie atat de exacta: Un popor de anti-revolutionari! De reactionari! Expressis verbis, contra-revolutionari! Bravo noua, bravo si lui Frederic Engels asta!

4. Vorbiti serios?

Daca nu ma insel, acest text este datat 1848… Ar trebui mers la text, la volum. Oricum, in anii aceia si cu atat mai mult in 1848, era la mare moda spiritul revolutionar… Unde ne-a adus acest spirit, vedem astazi! Sigur, am avut si noi un 1848 al nostru, cu pasoptistii respectivi, care insa se vede ca l-au dezamagit pe teoreticianul „revolutiei mondiale”! Ar fi interesant pentru istoricii nostri sa caute raspuns la aceasta intrebare: de ce „revolutia” de la Bucuresti si Iasi, ca si „contra-revolutia” romanilor din Transilvania, l-a dezamagit atat de tare pe marele „profet” al revolutiei mondiale!… Pana acum, istoricii nostri s-au intrecut in a gasi dovezi de prezenta si manifestare la romani a spiritului revolutionar care cuprinsese intreaga Europa. Uneori aceste dovezi au fost inventate sau exagerate macar, ca sa putem spune ca am fost si noi in randul lumii de atunci, la pasopt si mai apoi! Cred ca este timpul sa ne dumirim asupra esecului, a impasului in care ne-a adus sistemul asa zis democratic pentru care s-a varsat atata sange in 1789, in 1848, in 1917 si asa mai departe, inclusiv in 1989!… Doua sute de ani de istorie obsedata de drepturile omului, de mirajul mincinos al egalitatii, al democratiei… Paravan in spatele caruia complicii (sau patronii?!) lui Marx si Engels au instituit pe planeta dictatura cea mai perfida si mai totalitara din istorie! Cacealmaua cea mai mare din istorie!

In aceste conditii, cand luam aminte la rezultatul final, devine meritorie, demna de lauda atitudinea celor care, din inteligenta sau/si din instinct, s-au opus acestei directii ori macar au refuzat sa tina pasul cu bezmeticeala, de esenta terorista, anarhista, numita spirit revolutionar. Cum au reactionat romanii la oferta marxista? Cum s-a manifestat rezistenta la revolutia mondiala? Iata o perspectiva ignorata de istorici sau ascunsa cu grija, ca un capitol de istorie rusinos, cu sentimentul ca nu ne onoreaza aceasta retinere, aceasta mentalitate „reactionara”, retrogada ca orice manifestare contra revolutiei! Dimpotriva! S-ar putea ca aceasta rezistenta a romanilor la nebunia si dezbracinarea colectiva numita revolutie sa se constituie in capitolul nostru de istorie cel mai glorios!

Acum, cand este clar esecul mondial al marxism-leninismului, declaratia tovarasului Engels conteaza pentru mine ca un moment de iluminare: Noi, romanii, nu suntem partasi la vinovatia, adeseori criminala, a celor care au dezlantuit ori au populat haitele de caini hamesiti de frustrari si de ura ai „revolutiei mondiale”! Dimpotriva, am fost in chip explicit impotriva acestui asa-zis spirit revolutionar, nu ne-am lasat amagiti de propaganda mincinoasa pana la crima dedicata „noii oranduiri” si, la nevoie, am pus mana si pe par, parul contra-revolutiei! Contra-revolutia la romani, iata perspectiva din care Istoria poporului roman trebuie rescrisa. Declaratia lui Engels subliniaza apasat si raspicat o trasatura de caracter a poporului roman pe care noi, nationalistii(!!!), nu am identificat-o corect si cu suficient curaj: spiritul conservator, „reactionar”, contra-revolutionar, despre care Engels afirma ca ne caracterizeaza genetic!… Ce veste minunata! Sper din toata inima ca Engels stia ce vorbeste si nu s-a inselat nici cu o iota! Oricum, are multa dreptate! Trebuie s-o recunoastem cu fruntea sus si inima usoara!

5. Cum ati caracteriza, in esenta si in putine cuvinte, atitudinea prin care romanii au atras „mania si dispretul” lui Engels?

Nationalism romanesc, echilibrat si bine cumpanit! Simt al masurii, decenta, eleganta chiar. Constiinta clara ca nu tot ce zboara se mananca si ca schimbarea domnilor, bucuria nebunilor! Au pus interesele nationale mai presus de drepturile omului, ale individului pieritor. E drept, mi-ar fi mai usor sa identific acte si manifestari ale romanilor ulterioare declaratiei lui Engels, prin care aceasta declaratie este confirmata cu stralucire, incat ma intreb de unde a avut Engels intuitia faptului ca romanii vor fi principalul (sic!) opozant al revolutiei mondiale marxiste?! Caci, asa cum am mai spus-o, cel putin in Europa, romanii au pus cele mai mari piedici internationalismului proletar. Au fost deseori, inclusiv in interiorul lagarului socialist, nuca tare, buturuga mica din a carei pricina s-a rasturnat carul triumfal al Cominternului la Budapesta, de pilda, in 1919!… Ne-a costat mult aceasta virtute! Dar abia acum aflu ca ni se trage de la Engels. Ce diagnostic precis a stiut sa ne puna! Sper ca a gresit in privinta remediului: disparitia noastra ca natiune! Engels e primul care a definit clar acest obiectiv al anti-romanismului: „pierderea caracterului national. Disparitia!” Engels este un clasic al anti-romanismului! Un vizionar! Un teoretician!… E o mare cinste pentru noi!

6. Ce putea sa-l faca pe Engels sa ne urasca atat de tare?

Repet: trebuie vazut cu exactitate data cand Engels face aceasta declaratie si contextul. Precum si alte referinte engelsiene la romani, daca exista. Apelez la cititorii site-ului sa lamureasca ei aceasta problema: ce stia Engels despre romani atunci cand a dat verdictul aneantizarii noastre?

Asa, la prima vedere, imi vine sa leg declaratia lui Friedrich Engels de prima lovitura, efectiv mortala, data de romani marxism-leninismului in 1864, la Viena, cand boierul moldav Racovita il rapune in lupta dreapta pe cel care a fost cel mai apropiat tovaras de idei cu Marx si Engels, marea speranta a socialismului stiintific, numitul Ferdinand Lassalle. Episod care n-ar trebui sa lipseasca din niciun manual de istorie a romanilor, dar lipseste din toate. Ti l-am povestit de mai multe ori!… E probabil ca Engels sa ne poarte pica de pe atunci!…

7. Nu vad niciun motiv sa nu mai povestiti o data acest episod intr-adevar premonitoriu. E foarte putin cunoscut. L-ati povestit in romanul Vin americanii, cu mult haz, cu multa…

Exultare!… Acesta este cuvantul! Exult de placere cand povestesc isprava boierului Racovita. Traiesc intens o stare de exaltare! Abia astept! Se poate?

8. Poftiti, va rog!

Incep prin a-l pomeni pe Constantin Boceanu, de la el am aflat minunata poveste a boierului Racovita. Boceanu, si el de stirpe veche boiereasca, din Mehedinti, un veritabil aristocrat, avusese la viata sa cateva dueluri, participase chiar si la ultimul duel, inainte ca prin lege duelul sa fie interzis in Romania. Doua vorbe si despre duelul ca institutie. Duelul a apartinut acelei lumi aristocratice retrograde si reactionare careia i-a pus sau a incercat sa-i puna capat revolutiei mondiale profetita de Marx si Engels. O lume care punea onoarea mai presus de orice. In acea lume, orice persoana care jignea pe nedrept alta persoana risca sa fie provocat la duel de acea persoana. Sau, in cazul ca persoana jignita era o femeie sau un batran, se gasea cavalerul care sa-l provoace la duel pe mitocan. In felul acesta, zicea Boceanu, lumea buna era aparata de gesturile mitocanilor, sever cenzurati de perspectiva duelului.

9. Dar ce-l impiedica pe un mitocan sa fie si el priceput in arta scrimei sau a duelului cu revolverul?

Asta l-am intrebat si eu pe raposatul domn Boceanu. Cu ce satisfactie mi-a raspuns cam asa: un mitocan, care se gandeste sa se antreneze pentru a face fata vreodata unei provocari la duel, prin antrenament isi pierde mult din… mitocanie, devine om de onoare! In plus, orice duel presupune un risc mare, chiar daca esti bine antrenat. Asa ca mitocanul se temea pe vremea aceea de duel ca dracul de tamaie…

10. Dar daca era provocat la duel si nu se prezenta?

I se ducea buhul ca este un om lipsit de onoare si nici unul dintre cunoscuti nu mai accepta sa aiba de-a face cu el. Nu mai era primit in nici o casa, era exclus din lumea din care facuse parte!… Devenea un proscris!… Si acum momentul astral, cum l-ar fi numit Stefan Zweig, evreu si el, ca si Lassalle, dar ce evreu?! Asadar suntem in anul de gratie 1864, Ferdinand Lassalle are 44 de ani, holtei, barbat cu succes pe toate planurile in societatea vieneza, ii mai lipsea un blazon de noblete, probabil, sau numai o sotie frumoasa si dragastoasa. O juna contesa parea ca indeplineste amandoua conditiile, basca, probabil, si ceva avere, asa ca Ferdinand al nostru ia un buchet de trandafiri sau crini imperiali, ori cu mana goala s-o fi dus la parintii fetei, sa le anunte marea bucurie: il vor avea de ginere pe faimosul ziarist, teoretician si combatant socialist Ferdinand Lassalle, care se prezenta in persoana sa ceara mana tinerei domnite!… Asadar taica contele, cam in varsta si beteag, a fost pus in situatia de a accepta in familie, ca ginere, un ins cunoscut pentru vederile sale politice socialiste, adica anti-aristocratice si destul de copt pentru juna sa copila… Cam purisan, adica. O fi contat si faptul ca Lassalle era evreu? N-as crede, la Viena evreii erau bine integrati in societatea inalta a imperiului. Bref pe doi, contele il refuza pe marele Lassalle, nici nu mai conteaza cu ce argumente, cu ce cuvinte. Nu-l vrea in familie! Nu vrea nepoti de la tovarasul Lassalle! Nu vrea si gata!

Afront la care Ferdinand Lassalle nu se poate abtine sa nu raspunda cu o pereche de palme aplicate pe obrazul parintelui impertinent, al caror rasunet a cutremurat intreg imperiul chezaro-craiesc!… Un gest de mitocan, esti de acord? Petitorul care isi bate socrul!

11. Obermitocan!

Conform uzantelor, contele face cunoscut afrontul suferit, precum si faptul ca din pricina varstei si a starii sale fizice precare nu-si poate apara onoarea, terfelita de reprezentantul cel mai de seama al socialismului utopic, cum era prezentat acest Lassalle la cursurile de socialism stiintific din facultate. Lassalle era, asadar, un utopic, un visator, un idealist, care ia la palme pe cel pe care si l-a dorit bunic al copiilor sai!… Cazul ajunge in presa si toata lumea incepe sa fie pasionata de intrebarea: care dintre junii baroni sau conti imperiali, ai Ostreich-ului, va ridica de jos manusa aruncata cu atata impertinenta in obrazul aristocratiei vieneze de spada vieneza. Aristocratie care fusese de spada candva, la inceputuri, dar acum se cam lenevise, se dedulcise la viata de cafenea si de salon, astfel ca niciun june nu se itea la orizont sa apere onoarea contelui si sa spele rusinea de pe obrazul aristocratiei austriece… Situatie de care presa, aproape toata cu simpatii socialiste, iudaizata bine, cum o va califica Eminescu cativa ani mai tarziu, nu intarzie sa profite si sa ia peste picior, sa ia la un misto homeric insasi ideea de aristocratie, de cavalerism european, arian etc. Aveau toate motivele!… Fireste, toata aceasta tevatura din perspectiva revolutiei mondiale, care se vadea o data in plus necesara si justificata!

De partea cealalta, in saloanele high life-ului vienez, rusine si deznadejde, umilinta si deruta generala. Insusi imparatul, marele Franz Joseph, convoaca guvernul, in zadar insa, solutia nu putea veni decat de la societatea civila, cum am zice noi azi. Iar societatea civila vieneza, adica lumea buna, aristocratia, tace si inghite in sec… Fine del primo tempo!

12. Secondo tempo…

Undeva, in Moldova. Banuiesc ca la Nicoresti, de unde se trag parintii nevesti-mii, boierul Racovita se urca in radvan si pleaca sa-si faca indatinata calatorie anuala la Paris. Drumul sau trecea prin Beci, prin Viena imperiala, unde avea ceva rude si prieteni. A nimerit chiar in acele zile de pomina si de rusine, cand devenise evident ca imperiul este pe duca, caci nu se gasea nimeni sa apere onoarea aristocratiei care il intemeiase cu sute de ani in urma. Afla de toata aceasta urata poveste soldoveanul nostru si nu-i vine a crede: cum? Nu se gaseste nimeni sa-l puna la punct pe mitocan, pe obraznic?! Si mai ales nu poate sa priceapa ce a fost in capul petitorului!… In cele din urma, ca-n basmele cu Fat Frumos si Zmeul cel rau, boier Racovita isi intreaba gazdele daca nu cumva il poate el provoca la duel pe magarul social-democrat. Avea cativa domnitori printre ascendenti, se simtea solidar cu ideea de aristocratie si onoare. Asa s-a ajuns la duelul dintre boierul Racovita si revolutionarul Lassalle. Un duel despre care s-a vorbit prea putin. Nu e timpul trecut si putem, suntem chiar obligati, ca romani, sa recuperam timpul scurs, pentru a introduce aceasta poveste in circulatia publica a modelelor umane, ca pe un reper sufletesc al satisfactiei de a te sti om, roman! Gestul boierului valah merita sa fie cunoscut in toata lumea. Insasi persoana lui Racovita merita sa fie mai cunoscuta decat persoana mitocanului, al carui nume nu lipseste din nici o enciclopedie… In ordinea morala a lucrurilor, acolo unde consemnam faptele care dau demnitate fiintei umane, Racovita este un nume care merita o mediatizare pe masura excelentei sale! Ma rog, se pot spune o multime de superlative pe seama acestui moment de istorie, de excelenta romaneasca! Da, cred ca acesta este termenul: moment de excelenta romaneasca…

13. Dupa cum vorbiti, as deduce ca nu mai conteaza rezultatul duelului.

Evident: frumusetea consta in pasul in fata pe care il face Racovita, provocandu-l pe impertinent. Ca l-a si impuscat mortal, e deja un detaliu mai putin semnificativ, secundar. E mana Domnului, nu mai are boier Racovita or Nicoresti nici un merit!… De altfel nici nu prea cunosc detaliile „afacerii”. Am povestit-o in Vin americanii, roman de a carui soarta nu am stiut sa ma ocup! Dar mai este timp!… Am povestit-o asa cum am cumparat-o de la raposatul domn Constantin Boceanu.

14. Se pare ca la acest duel boierul Racovita a pus prima oara mana pe un pistol!

Asa se pare. Dar era un bun vanator, ca orice boier moldovean autentic. A tras impecabil! Si a lovit mortal in mascarada criminala numita revolutia mondiala… Eu asa am interpretat mereu aceasta intamplare, ca fiind definitorie pentru disputa in care romanii s-au aflat cu internationalismul de orice fel. Inca de pe vremea romanilor, as putea spune! Dacii fiind probabil la originea acestei „retineri”, a acestei rezistente la ideea de pierdere a identitatii etnice prin acceptarea unei matrice stilistice universale. Caci, in esenta, internationalismul = imperialism. Si vice-versa, orice imperialism tinde, constient sau nu, spre internationalism.

15. Pe scurt, care ar mai fi alte momente de manifestare a acestui spirit romanesc anti-revolutionar?

Suntem singurul popor, vecin cu Rusia, care nu s-a contaminat de morbul revolutiei, in anii Primului Razboi Mondial… Dimpotriva, am stat stavila, oprind extinderea revolutiei spre Apus, efectiv punand parul pe revolutionari, adica pe bandele criminale ale lui Bela Kuhn si alti agenti ai lui Lenin si Trotzky. Nu numai la Budapesta, ci si la Viena, la Praga… Moment astral, atunci cand la Iasi generalul Poetas a dezarmat un regiment de soldati rusi, care trecusera la infaptuirea revolutiei ordonate de Lenin. I-a dezarmat pe rusnaci, le-a dat pantalonii jos si i-a batut la cur cu centironul, sa le vina mintea la cap!… Nu i-a impuscat, cum ar fi facut orice general rus, fie alb, fie bolsevic, ci i-a tratat ca pe niste copii rataciti! Asta si erau, bietii mujici…

Din tot imperiul sovietic, numai romanii, din Basarabia, s-au desprins, refuzand noua oranduire instaurata prin Marea Revolutie din Octombrie… Spre onoarea lor, rusii de azi nu mai celebreaza ziua de 7 noiembrie, zi atat de nefericita din istoria lor. Probabil ziua cea mai nefasta!… Nu cumva aceeasi este si situatia lui 14 iulie la francezi?!…

16. Asupra acestei chestiuni va rog sa insistati. Veti starni multe proteste si critici!

O sa insist cu alta ocazie… Ma intorc la romanii nostri, blamati pentru eternitate de Engels. Este vorba de eternitatea revolutiei mondiale, fireste… N-o sa vezi niciun intelectual roman mai de soi, mai rasarit, care sa fi mers pe mana lui Marx sau Lenin in perioada interbelica… Perioada in care Europa Occidentala isi pune poalele in cap si jura pe tatucu’ Stalin, efectiv divinizandu-l cu nerusinare si grosolanie… Asta in timp ce in Romania se injgheba cea mai coerenta si mai dinamica replica la internationalismul bolsevic: Miscarea Legionara. Cand fenomenul legionar va fi inteles ca lumea, in esenta si autenticitatea sa, ne vom da seama ca prin aceasta miscare politica romanii au scris capitolul cel mai important din rezistenta anti-bolsevica.

Ideea de revolutie mondiala nu a disparut din mintea putina sau diabolica a unor politicieni. S-ar putea spune chiar ca aceasta idee este azi mai aproape de reusita ca oricand! Pentru cei care vor teoretiza si vor organiza in viitor rezistenta la revolutia mondiala, experienta si modelul legionar vor fi decisive in articularea unei politici, a unei replici eficiente de respingere a internationalismului sau mondialismului ca paravan al imperialismului. Un imperialism cinic si perfid, criminal in esenta sa, la a carui expansiune asistam azi. Asistam neputinciosi? Asa s-ar parea, daca te iei dupa mesajele de pe internet, mesaje ale unor sceptici de serviciu, mercenari ai deznadejdii, care cobesc pe toate site-urile, decretand, celebrand de fapt, neputinta noastra de a avea o solutie, un raspuns la aceasta agresiune mondiala, planetara… Raspunsul exista! L-au dat o data legionarii! Il vom mai da o data noi sau cei ce vin dupa noi!

In fine, dupa razboi, rezistenta la revolutia mondiala a capatat la romani felurite forme, de la partizanii din munti, pana la fronda incercata de Nicolae Ceausescu. Sigur, se vor gasi iar imbecilii care vor sari in sus de indignare, cum sa-i pun alaturi pe partizanii din munti si pe Ceausescu?! Le fac acestor nevolnici cunoscut un detaliu: cel care a organizat echipele de legionari parasutate in munti a fost Traian Puiu, fost primar legionar al Constantei. Traian Puiu si-a dat seama ca aceste echipe erau trimise la moarte sigura, deoarece superiorul sau, Kim Philby, era omul rusilor si le transmitea toate informatiile necesare. Din pacate, si-a dat seama si nemernicul de Philby ca romanul l-a ghicit ce-i poate pielea! Urmarea: Traian Puiu a fost rapit din Germania si trimis la Bucuresti legat fedeles. A urmat un simulacru de proces si condamnarea la moarte. Sentinta insa nu a fost niciodata executata, asa ca in 1964 Traian Puiu a iesit din inchisoare, alaturi de ceilalti detinuti politici. A trait pana dupa 1990. A fost ajutat mult de regretatul Cornel Dida, un corect istoriograf al Miscarii Legionare. Acesta l-a convins pe Traian Puiu sa scrie un serial de amintiri si comentarii asupra evenimentelor la care participase. Serialul a inceput sa fie publicat in ziarul constantean Telegraf, daca nu ma insel. Dupa cateva episoade serialul s-a oprit. In drum spre redactie, batranului legionar i s-a inscenat un accident de circulatie si a fost ucis!… Era prin 1991 sau ’92. Asadar securitatea ceausista l-a lasat in pace, in viata! Nu l-a iertat securitatea post-decembrista, care nu mai asculta de PCR, ci de naiba stie cine!…

In orice caz, cartea lui Larry L. Watts, Fereste-ma, Doamne, de prieteni, obliga pe orice roman de buna credinta sa-si revizuiasca perceptia asupra persoanei si epocii Ceausescu… Fireste, te poti apara de dusmani singur, de prieteni te poate apara numai Dumnezeu, dar de omul prost si rau, ticalos, nu te poate nimeni apara. Ma vor injura, desigur. Dar daca traiesti neinjurat de netrebnici, inseamna ca ai trait degeaba.

Adaug la povestea cu Traian Puiu cele aflate de la George Petre, cel mai tinar dintre legionarii refugiati in Germania in 1941. S-a repatriat dupa 1990, venind din Australia. Un om si jumatate! Si totusi un om dintr-o bucata, daca-mi ingadui sa ma joc putin cu cuvintele… A trait pana acum vreo doi-trei ani la Busteni. Am tot amanat sa scriu ceva despre acest om minunat… Mi-a fost greu pentru ca l-am cunoscut prea bine, as zice. M-a onorat cu prietenia si increderea sa. Un subiect pe care l-am discutat mult impreuna a fost aceasta activitate, pe care a coordonat-o tehnic din partea legionarului Traian Puiu. Cand Traian Puiu si-a dat seama ca Philby a priceput ca el, Traian Puiu, „s-a prins” ce joc murdar facea lordul englez, a venit la prietenul sau George Petre sa se sfatuiasca si, in acelasi timp, sa-i transmita informatia despre Philby… Pe scurt, din discutiile avute de mine cu George Petre, acesta mi-a incredintat convingerea sa intima ca actiunea de parasutare in Romania a tinerilor voluntari legionari a urmarit nu sa loveasca in regimul comunist, ci sa decimeze randurile legionarilor aflati in Occident. Aflati sub protectia legilor occidentale si chiar a sentintelor date la Nuremberg, legionarii purtau cu ei, departe de tara, mesajul anti-revolutionar, contra-revolutionar. Mesaj legionar si romanesc deopotriva. Cu asemenea mesaj si crez politic nu puteau starni simpatia cercurilor politice occidentale, obediente, in secret, la ideea revolutiei mondiale. Aceste cercuri nu erau deloc straine de guvernele aflate in functiune in Occident. Asa zisul anti-comunism al Occidentului a fost deseori fals, trucat. Adevaratii anti-comunisti nu au gasit niciodata un sprijin in Occident. La nivelul de decizie politica, in Occident se cunostea ca am fost dati Moscovei pentru urmatorii 50 de ani. La ce bun mascarada potrivit careia Occidentul incurajeaza si sustine rezistenta anticomunista? Tocmai pentru a-i identifica pe adevaratii anti-comunisti. Trebuiau aflati si lichidati… In imperiul mondialist nu este loc pentru oameni cu coloana vertebrala, cu spirit de sacrificiu, cu simtul datoriei mai presus de instinctul de conservare… Cata vreme nu dispare samanta legionara, mondialismul visat de Engels nu se poate simti in largul sau…

O mica paranteza: prin cele afirmate, Engels ne ajuta sa pricepem, sa aflam explicatia aderentei extraordinare a romanilor din toate straturile sociale la miscarea legionara: opozitia legionara la revolutia mondiala era in cea mai curata si definitorie traditie romaneasca!

Intr-o discutie in patru, Petre Tutea, Marcel Petrisor, Aurel Dragos Munteanu si subsemnatul, Dragos a povestit cele aflate de la un personaj din generatia lui Petre Tutea, inca in viata la acea data – era prin 1985-’86. Persoana respectiva fusese translator pentru Averell Harriman, venit in decembrie 1945 la Bucuresti cu insarcinari foarte inalte din partea Aliatilor, a SUA, in primul rand. La intalnirea cu Iuliu Maniu, emisarul Occidentului l-a informat pe liderul rezistentei nationale din Romania ca America se pregateste in secret pentru un razboi cu URSS. Acest razboi nu poate fi deocamdata pornit pentru ca opinia publica din America nu l-ar accepta si nu l-ar intelege, fiind vorba de un razboi intre doua armate prietene… E nevoie ca opinia publica din America sa afle cate ticalosii fac rusii in Europa de Est, este nevoie de acte de rezistenta care sa provoace varsari de sange, numai asa s-ar putea justifica interventia americana…

Mesajul american a fost desigur transmis de Maniu mai departe, cu consecintele cunoscute: incredintati ca „vin americanii!”, mii de romani, tineri mai ales, nu au pregetat sa se manifeste in vreun fel sau altul impotriva regimului comunist, regim care a raspuns cu condamnari la moarte si la zeci de ani de puscarie pentru opozantii regimului… Atunci cand vorbim de victimele comunismului, in mod paradoxal, daca suntem lucizi, vom identifica astfel de victime si printre romanii anti-comunisti traitori in Occident… Detaliu esential: cu aceeasi ocazie, intrebat de Malaxa ce sa faca, Harriman i-a transmis sec: sa-si faca bagajele… Deh, Malaxa nu era roman, nu era contra-revolutionar!…

17. Sa ne intoarcem la Engels si mesajul sau… Ati zis ca ne-a pus un diagnostic extrem de exact, ca ne cunostea surprinzator de bine… Cum interpretati afirmatia lui Engels ca romanii sunt „un popor fara istorie”?

Nu ma surprinde… Este un loc comun pentru detractorii nostri. Probabil ca avea in vedere vestitul „mileniu de tacere”, pentru care lipsesc documentele scrise, rastimp in care romanii nu sunt pomeniti in niciun document. Nici la Nord, nici la Sud de Dunare! Ai zice ca nu au existat si ei pe undeva!… Situatia aceasta se mai intalneste si la alte popoare vechi din Europa, stabile, statornice in spatiul lor de bastina. Cum ar fi albanezii. Cronicarii de odinioara nu consemnau in scrierile lor starile de fapt, ci evenimentele, „miscarea”, dupa logica de azi a ziarelor, care consemneaza in primul rand ceea ce iese din obisnuit, din normalitate, tulburand starea de fapt existenta. Romanii, confruntati cu vitregiile epocii, au inteles sa supravietuiasca prin retragerea din calea rautatilor. Prin refuzul de a participa la miscarea browniana a neamurilor dinlauntrul sau dinafara imperiului. Povestea cu codrii si muntii care au asigurat supravietuirea noastra si mentinerea identitatii etnice, nationale, in ciuda multimii neamurilor care au trecut pe aici, nu este o inventie romantica, ci un adevar confirmat in multiple feluri. Am scris despre asta in Transilvania Invincibile Argumentum, afirmand ca din aceasta asa-zisa retragere din istorie romanii vor iesi „la suprafata” istoriei cu un castig nesperat si deosebit de pretios: cu o cultura orala, cu un folclor de o originalitate si o bogatie fara egal in Europa, o cultura profund spiritualizata si care antrena intreaga suflare romaneasca. O mie de ani romanii nu se vor afirma prin nicio structura administrativa, de tipul statului politic, consemnata in anale. Dar cand documentele incep sa-i consemneze, ii vom afla pe romani ca purtatori ai unor norme de conduita riguros sistematizate si organizate in vestitul „jus valachicum”. Dovada ca nu au trait o mie de ani la intamplare, in dorul lelii, ci ca o comunitate unitara si coerenta, intinsa pe un vast teritoriu: de pe malurile Vistulei pana in muntii Pindului. Care popor european a mai afirmat asemenea virtuti si capacitati de socializare?! Nu prea multe!…

Iar cand, in secolul XIV, romanii isi vor afirma statalitatea, statele romanesti intemeiate atunci nu vor inceta sa existe pana azi, cu o continuitate la fel, fara pereche la majoritatea popoarelor europene si mai ales la popoarele din preajma noastra!… Sunt motive suficiente ca sa avem multi dusmani, multi care sa nu incapa de noi!… Iata, in Europa de azi, majoritatea statelor sunt confruntate cu perspectiva secesiunii, in frunte cu granzii Europei: Anglia, Franta, Spania, Italia… Rusia si ea, Ucraina… Iugoslavia si Cehoslovacia sunt deja o amintire… In acest context, numai noi, romanii suntem in situatia ca, prin exprimarea libera a electoratului, prin aplicarea corecta a normelor de drept international, sa dobandim o tara si mai mare! Ba chiar sa ne extindem si la sud de Dunare! Crezi ca in cancelariile lumii nu suntem invidiati si, cand se poate, taxati, faultati pe blat, busiti ori sabotati pentru norocul nostru de a fi romani? Caci exista acest noroc! Pe care putini dintre noi il constientizeaza! Dusmanii nostri, in schimb, sunt foarte constienti de asta! Repet: norocul de a te naste roman!

18. „Norocul de a te naste roman”?!… Nu v-am mai auzit cu aceasta vorba. Am auzit pe unii plangandu-se de ghinionul ca s-au nascut romani!

Nu, aia nu s-au nascut romani, ei s-au nascut in Romania, la o adresa, nu intr-o comunitate etnica! Norocul de a te naste roman?… Nu vrei sa mai lasam si pentru alta data cateva subiecte?

19. Revin atunci la subiectul nostru: cum credeti ca l-ar fi comentat Petre Tutea? Ma refer la citatul din Engels, fireste.

Cu ce placere ar fi facut-o domn profesor?!… S-ar fi simtit pe deplin confirmat de o autoritate totusi de suprafata planetara. …Mi-aduc aminte de intalnirea lui Petre Tutea cu Marian Popa, in holul de la Athenee Pallace. Memorabila intalnire intre doi mari romani! Le-am facut cunostinta, stiau prea multe unul despre celalalt, asa ca Marian Popa nu si-a mai pierdut vremea cu amabilitati conventionale, ci a vrut sa profite de intamplare, de norocul de a se intalni cu vestitul Socrate al Bucurestilor. Si l-a luat la rost, aproape, zicandu-i: „domnule Tutea, care credeti ca este regimul politic cel mai bun?”

Eu ma stiam de vreo zece ani cu Tutea, dar nu-mi trecuse prin cap sa-i pun o intrebare atat de radicala, de categorica! Raspunsul lui Tutea a fost si mai categoric, ba chiar si mai scurt decat intrebarea: „Regimul care a apucat sa se invecheasca!” …Atat a durat discutia dintre cei doi mari romani si s-au despartit. Nu mai tin minte cu care dintre cei doi aveam de mers mai departe undeva…

20. „Regimul care a apucat sa se invecheasca”?…

Pe loc, atunci, nu am dat nicio importanta raspunsului, mi s-a parut bizar si neadecvat la fapte… Apoi, in timp, i-am dat tot mai multa greutate. Orice regim, prin dainuire, isi corecteaza abaterile, abuzurile, se apropie de normalitate… Se intelepteste! Pentru ca este in firea omului si a lumii ca binele si adevarul sa iasa la suprafata, sa devina tot mai active! Formula lui Tutea este perfect sinonima cu „schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”!… Tot patru cuvinte! In aceste doua formule, a patru cuvinte fiecare, afli esenta comportamentului „contra-revolutionar” al romanilor. Romanului nu-i place „miscarea”, neastamparul nevrotic, ci contemplatia, adastarea, care iti permite sa gusti pe indelete din bucuriile Firii, ale existentei. Iar mai presus de toate romanul resimte bucuria si placerea de a pune Tara la cale, Tara si Lumea, comentandu-le la nesfarsit, cu recunostinta ca are parte de ele…

21. Au mai ramas necomentate cateva sintagme interesante… „Extirparea sau pierderea caracterului national”, „existenta romanilor constituie un protest impotriva maretei revolutii mondiale”…

Le lasam pe altadata sau la dispozitia cititorilor site-ului nostru, ale caror comentarii sunt deseori napraznice… Tin sa incheiem printr-un alt citat, dintr-un autor infinit mai putin cunoscut decat Engels, dar care a cunoscut infinit mai bine decat Engels ce va sa zica mareata revolutie mondiala. E vorba de un detinut politic, de la care am primit cu luni de zile in urma o carte de versuri. N-am avut timp de ele, dar azi dimineata, in asteptarea discutiei de fata, am dat peste carte si am deschis-o la intamplare, fara nici un gand si, in nici un caz, cu gandul de a citi mai mult de cateva randuri. Sub ochi mi-au cazut urmatoarele randuri, din poezia intitulata Acuz:

Acuz in fata lumii intregi,

In fata tribunalului suprem al umanitatii,

Pe acei intelectuali,

Pe acei filosofi si oameni de stiinta,

Care au mistificat adevarul,

Care au deformat realitatea

Si au acoperit-o

Cu faldurile stralucitoare ale minciunii;

Care in numele unor aberatii

Despre progres, libertate, egalitate,

Au aparat, au laudat si au inaltat

Pe monstrii zilelor noastre

Si au justificat

Toate sacrilegiile si hecatombele.

Autor Dumitru Oniga. Retine: „In numele unor aberatii despre progres, libertate, egalitate!”… As zice ca citatului din Engels eu i-as opune citatul din Dumitru Oniga. Mi se pare suficient. In plus are autoritatea suferintei, a jertfei, ceea ce nu este cazul in… cazul lui Engels al dumitale. Un belfer!

22. Cine sunt „monstrii zilelor noastre”?

Marx, Engels, Lenin, Stalin si alti revolutionari, activisti ai revolutiei mondiale… Ai „maretei” revolutii! Mai fac o precizare: duelul a fost intre Lassalle si Racovita, dar contrastul revelator nu este numai intre cei doi, ci si intre boierul moldovean si aristocratia vieneza… Stii ce-mi trece acum prin cap: sa fac o scrisoare catre primarul Vienei si sa-i povestesc cum a aparat romanul Racovita onoarea Vienei, a aristocratiei austriece, in 1864. Si cum romanii lui Iuliu Maniu au aparat Viena de ravagiile spiritului revolutionar, in 1918… Sunt curios cum va reactiona comunitatea vieneza! Ce monument al eternei si nemarginitei recunostinte il vor ridica romanilor!

Ca veni vorba: stiai ca la Viena exista un falnic monument al soldatului sovietic eliberator? Ar da orice vienezii sa nu-l mai vada acolo. Am avut si noi un astfel de monument, in Piata Victoriei. Ti-aduci aminte?

23. Da, era chiar pe axul pietei! Unde-i acum? Nu mai e in Piata Victoriei!

Nu mai stiu nici eu pe unde este acum. L-or fi topit tiganii… Ce stiu este ca a fost demontat din ordinul lui Nicolae Ceausescu… A pretextat ca sub statuie va fi statia de metrou, asa ca rusii nu au mai avut ce spune… Caz unic in Europa la vremea aceea. Cum unica a fost si distrugerea monumentului V. I. Lenin din Bucuresti, in martie 1990 si in pofida autoritatilor cominterniste revenite la guvernare in Romania. Tot asa: o demolare efectuata in premiera mondiala… Prioritate romaneasca absoluta! Am asistat la acel moment de avant contra-revolutionar. Eram deplin constient ca asist la un moment de istorie universala. A durat vreo doua zile pana ce homosexualul Lenin s-a lasat dat jos de pe soclul revolutiei mondiale si trantit la pamant, in noroi si in huiduielile reactionarilor bucuresteni!… Presa a trecut sub tacere evenimentul! Probabil ca undeva, in niste importante cancelarii ale lumii, nu ni se iarta nici asta…

Mai vorbim!

Burias, 8 septembrie 2011

A consemnat Petre Burlacu

Post scriptum. Episodul duelului Racovita – Lassalle stiu ca a fost evocat cu detalii interesante de Andrei Oisteanu, in „Romania literara”, in urma cu ceva ani. Din pacate nu am reusit sa dau de urma textului. Daca s-ar putea, l-as gazdui pe site. E interesant de vazut lumea si din perspectiva Celuilalt… Altera pars, nu?…

Sursa: ioncoja.ro.

 

Recommended Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
mihai eminescu, statul organic, teoria statului organic, eminescuemil cioran, constantin noica, scrisoare emil cioran, scrisoare cioran, emil cioran scrisoare catre noica, munca
%d bloggers like this: