In Prezentări

RRC Podcast - Ep. 41 - FILI, sau mai bine zis Revell de România, cu Tudor Urse

Bună seara, bună ziua sau bună dimineața, dragi români de pretutindeni! Pentru că ne întoarcem la origini așa cum ne-am obișnuit.

Astăzi stau de vorbă cu fratele meu Tudor, la un nou episod de podcast despre nimeni altul decât… FILI, sau Revell de România.

Cine sau ce este FILI?

Este un proiect de suflet al lui Tudor prin care vom realiza machete și figurine cu care vom recrea vechi evenimente istorice în care poporul român am participat (ca protagoniști sau producători ai evenimentelor respective), precum bătălii importante (de la Posada, Rovine, Călugăreni, ba chiar și din Războiul de Independență, Războiul de Reîntregire a Neamului, ba chiar vor fi machete și figurine cu rezistența anti-comunistă din munți).

Scopul proiectului este educațional cu atenție concentrată pe copii, începând cu clasa a 6-a, și mai ales concentrată pe joc.

Jocul, o activitate prin care putem să învățăm abilități, a fost mult lăsat în urmă și trecut pe zona digitală, a jocurilor pe calculator, însă cu mari lacune și incapacități în ceea ce privește educația completă a copiilor. Pe când eram noi înșine copii ne jucam și învățam prin joc, ba chiar recreația era cea mai importantă parte de timpului petrecut la școală. Multora dintre noi nu ne plăcea partea teoretică, intelectuală a învățatului în școală, așa că abia așteptam pauza. Ei bine, prin acest proiect cu numele de cod FILI (de la filigran, un arhaism care am văzut că înseamnă joacă, dar și țesătură artistică, sau marcă) ne propunem să recreăm (de la recreație, acea pauză bine-meritată prin care schimbăm centrii și lucrăm prin mișcare și emoție) bătăliile importante care acum se vor a fi uitate pentru că, nu-i așa, nu mai contează trecutul. Ei bine, pentru copiii noștri da, pentru că ne întoarcem la origini împreună cu ei. Altfel, nu mai avem viitor.

Astfel că vom crea aceste figurine din lut și rășină, în care meșterii olari de la noi vor juca un rol important. Vom face ateliere de recreație cu profesori istorici, părinți și copii prin care le vom preda bătăliile. Ei vor interacționa cu figurinele, vor învăța strategii între ei și vor juca în echipe. Mai mult, la îndrumarea istoricilor, vor putea să răspundă practic și pe macheta cu figurine la problemele pe care li le vor pune despre diferite lucruri care s-au întâmplat în respectivele bătălii. Astfel vor învăța istoria țării noastre prin joc, ceea ce va fi diferit de lungile ore de memorare a datelor istorice și îndesarea lor în minte cu de-a sila, pe care oricum nu le vor folosi niciodată în viața lor, căci, nu-i așa, trecutul oricum nu mai contează.

Dar în continuare să-l lăsăm pe Tudor să vă explice mai multe.

Acestea fiind spuse, vă urăm vizionare plăcută! Să ne revedem cu bine și la următorul episod! Toate cele bune, Doamne ajută, prieteni!

Vizitați pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/culturaromana.ro.

Grupul România Culturală: https://www.facebook.com/groups/2019168085024833.

Pagina oficială web: https://culturaromana.ro/.

Recent Posts
Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
rrc podcast, katharina haeni, biofarmland, revista romania culturala podcast, rrc 40muzeul antipa, crustacee sub lupa, crustacee