In Prezentări

RRC Podcast - Episodul 12 - Avem meșteri și mici producători chiar lângă noi

Avem meșteri și mici producători chiar lângă noi. E suficient o mică căutare pe google sau un număr de telefon din cadrul unui muzeu și o doamnă sau domn vă pot îndruma în găsirea lor. Ideea este să întrebi și să ai intenția să îi gasești.

Ei muncesc de zor și fac o treabă nemaipomenită de promovare a culturii și tradițiilor românești oră de oră, zi de zi.

Pentru ei există doar o promovare media din când în când și doar la vizite și recepții la nivel înalt. Dar când este să se dea mai departe meseria, parcă lumea se face că plouă. Nu sunt ajutați. Tinerii se pierd pe afară, iar statul chiar îî indeamnă să ia această cale. Când ar trebui păstrați și îndrumați cu sfințenie. Acești meșteri se ajută singuri și rezistă cât pot, dar până la urma e nevoie de cineva să intervină. Altfel, ușor-ușor se pierd… se uită…

Așa că vă scriu cum am avut recent un tur de promovare a anumitor obiective din jurul Râmnicu Vâlcea, iar în cadrul lor am avut și trei opriri de vis cu niște oameni extraordinari. Meșteri și producători a întâia!

Ghid fiind de ceva timp și mutat de un an de zile în Râmnicul Vâlcea m-am preocupat cu crearea de tururi care să includă mici meșteri pe diverse categorii. Doar că nu știam unde să apelez. Cu cine să vorbesc. Și până la urmă tot Dumnezeu mi i-a scos în cale. Știam un opincar de unde cumpărasem un brâu tatălui meu pentru ziua lui acum câțiva ani. Și am dat să îl caut, și tare ușor l-am găsit.

Așa am dat de Nea Ilinca Opincarul.

Cu o barbă lungă, albă ai impresia că îl ai pe Moș Crăciun lângă tine, iar tu redevii copil și stai să îî asculți poveștile la gura sobei. Îmbrăcat din cap până în picioare în port tradițional, mai ales încălțat cu opinci, când începe să vorbească, parcă te hipnotizează.

De la opincile familiei până la opinci făcute din anvelope și chiar fier, Nea Ilinca povestește cum continuă mai departe tradiția meșteșugului opincii, mergând la muzeele satului de prin țară și învățându-i și pe alții cum să le facă.

Modest, cu simțul umorului știe cum să transmită esența poveștii opincii. Mai sunt ca el, dar puțini și pe cale de dispariție. Dar Nea Ilinca e meșterul meșterilor în ale opincăriei. Ultimul de acest fel din Oltenia. Este promovat, însă nu suficient de mult.

Cum îl puteți găsi?

Facebook – Ilinca Alexandru (locuiește în Râmnicu Vâlcea).

Atelierul – Căutați direct Opincărie Râmnicu Vâlcea. Este în direcția de mers spre Cozia.

Mai departe, am ajuns în traseul nostru la Borangic Niculescu. Doamna Niculescu continuă tradiția confecționării iilor și a borangicului de 18 ani. Ne-a explicat diferențele și problemele survenite de pe urma pieței de ii false (made in China) și cele originale.

Se pot vedea în timp real războaiele de țesut cum lucrează la foc continuu pentru pregătirea unor noi ii. Și dacă îi sunați din timp vă pot arăta și cum cresc viermii de mătase – sursa principală a confecționării iei. Au vânzare, dar nu mai merg la târguri datorită dominării pieței made in China și preferă ca omul să intre direct pe site-ul lor și apoi să comande, ori să ajungă la atelierul lor.

Au o producție impresionantă de ii și borangic, de unde puteți alege fără probleme de pe site-ul lor. Sunt singurii din zona Olteniei care lucrează borangicul.

Cum îl puteți găsi?

Facebook – Borangic Niculescu.

Atelierul – Pe drumul spre Horezu, îi găsiți pe partea stângă de mers în satul Bârlogu.

Site – www.borangic.ro

Și ultima noastră oprire a fost în Horezu. Oraș în patrimoniul UNESCO de unde te aștepți să ai meșteri la tot pasul. Nu e chiar așa. Sunt puțini meșteri reali în oraș, iar restul au produse made in China. Deci mare grijă pe unde vă opriți!

Unul unde trebuie neapărat să vă opriți este Ion Paloș.

Nu era când am ajuns noi inițial. Însă a venit în cel mai scurt timp posibil, doar ca să ne facă o demonstrație. Timpul lui este prețios și este pe fugă, fără oprire aproape. Din discuțiile cu el afli că pe la el au trecut președinți, miniștri etc., dar foarte puțini tineri să deprindă meserie.

Ca să deprinzi meșteșugul olăritului îți ia cam patru ani, iar mulți absolvenți de arte plastice sunt furați de alte meserii mai bănoase și mai căutate. Cu toate că și din aceasta se câștigă, dar nu este la modă, cum se zice…

Ca meșteri olari adevărați, din ce ne-a spus domnul Paloș, mai sunt doar 24 în toată țara!!!

Știe ce vorbește, mai ales că e din branșă. La plecare, am vrut să îi achităm pentru demonstrația și timpul acordat dar a refuzat. Ne-a spus că o face din plăcere și oricum clientul va cumpăra ceva văzând cum lucrează.

Printre alți olari adevărați, când mai treceți prin zonă, puteți opri la Ceramică Pietraru și Satul Olari. Acolo mergeți din casă în casă și cumpărați câte ceva diferit.

Cum îl puteți găsi?

Facebook – Atelier Ceramica Palosi Horezu.

Atelierul – Tudor Vladimirescu, nr. 15 (e strada principală pe partea stângă în direcția de mers spre cule).

În încheiere putem spune că toți acești oameni câștigă de pe urma vocației și preferă ca oamenii să treacă pe la atelierul lor, unde vor descoperi arta meșteșugului adevărat, cât încă a mai rămas.

Așa că pentru cei interesați, ne puteți da un mesaj pe pagina de facebook – Liv Tu Visit Your City pentru un circuit cu meșteri, iar de acolo vă aștept la Vâlcea!

Să le batem pragul împreună!

Al vostru,

Urse Morega Tudor Alexandru

Recent Posts

Lăsați un comentariu

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
muzeul antipa, creatorii de fluturirrc podcast, rrc podcast episodul 9, catharsis, diana iulia simon, revista romania culturala, podcast