RRC Podcast – Episodul 14 – Drumurile Memoriei – Muntii Ciucaș (nu uităm eroii noștri martiri)

rrc, revista romania culturala, rrc podcast, drumurile memoriei, muntii ciucas, ciucas

RRC Podcast - Episodul 14 - Drumurile Memoriei - Munții Ciucaș (nu uităm eroii noștri martiri) [Video]

Motto: Nimic fără Dumnezeu, totul pentru Țară!

Bună ziua, bună seara sau bună dimineața, căci la noi cu siguranță e dimineață! Ne aflăm pe traseu, urcăm în munți, suntem deja pe drum.

Ne aflăm în Munții Ciucaș unde am găsit urmele marilor noștri eroi de după al doilea război mondial, despre care știm aproape nimic. Descoperim Drumurile Memoriei, cu ajutorul Primăriei Măneciu, Serviciului Salvamont Prahova, Clubului de Turism și Alpinism Ciucaș Ploiești și grupului de acțiune Nimic fără Dumnezeu și Totul pentru Țară, care ne-au inspirat să parcurgem drumurile trasate pe culmile Gropșoarele-Zăganu și Tigăile-Mari-Ciucaș, și ne-au pus la dispoziție panourile informative.

Am plecat în dimineața de 5 octombrie 2021 ca să parcurgem întreaga creastă principală cu plecare din Complexul Cabanier Muntele Roșu, pe culmea Muntelui Roșu, apoi La Răscruce, Gropșoarele, Zăganu, Șaua Chirușca, Muntele Chirușca și Ciucaș-Tigăile Mari, cu întoarcere pe Valea Berii către Cabana Muntele Roșu, împreună cu un prieten, ing. Alexandru Mihăescu căruia îi mulțumesc pentru că m-a însoțit în această mică aventură montană.

Am fost surprinși să descoperim un drum al încercărilor cumplite, drumul interior al mântuirii, am putea să spunem, căci sacrificiile prin care au trecut eroii din munți, în anii ’40-’50, au fost echivalenți cu Calvarul.

A fost un traseu de peste 25 de km, cu lungi urcușuri, coborâșuri dar și cu abrupturi, ca și cum momentelor de suferință le-au succedat pauze de uitare în neant… Nu aveai voie să dormi, ci să stai treaz, să veghezi! Nu a fost un simplu traseu turistic, ci unul mai degrabă memorial în care ne-am amintit de eroii noștri martiri care au ținut rezistența anticomunistă în Munții Carpați, și care au intrat în „panteonul” poporului român.

Nu avem voie să uităm de martirii noștri din Carpați! Oricât de grele ar fi încercările vieților noastre, măcar să avem demnitatea să ne aducem aminte de ei, de cum au trecut prin suferință în mod jertfelnic, îndurând întru Hristos! Drumurile Memoriei ni se dezvăluie înaintea ochilor… Zăganul, vulturul bărbos, pasăre măiastră care trăia odinioară prin Carpați.

„O societate fără credință și Dumnezeu ajunge o societate coruptă și murdară, care naște monștri cu figuri de oameni ce fac rău în jurul lor, precum cei care m-au chinuit și m-au condamnat.” – Dumitru Lungu, liderul grupului de rezistență din Munții Ciucaș.

„Nu am greșit cu nimic, eu am vrut să distrug comunismul. Și-mi pare rău că nu am reușit.” – George Manu, profesor universitar, liderul Mișcării Naționale de Rezistență.

„[…]O spun cu durere: vânzarea de frate e o boală națională, care, dacă nu vom reuși să ne vindecăm, ne va ucide pe toți. […] Regimurile se schimbă, profitorii nu. Rămâne apoi marea masă a truditorilor, a căror viață se reduce la muncă și la hrană, într-un ciclu etern, și ale căror conștiințe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare dinainte nasului…” – Ion Gavrilă Ogoranu (liderul Grupului Carpatin Făgărășan).

Nu uitați să dați like și subscribe dacă v-a plăcut acest episod, ca să fiți notificați despre episoadele următoare.

Vizitați pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/culturaromana.ro .

Grupul România Culturală: https://www.facebook.com/groups/2019168085024833 .

Pagina oficială web: https://culturaromana.ro/ .

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu